Proprietarele acestei mici edituri care publică doar cărţi una şi una au făcut ele însele o nouă traducere a celui mai comentat eseu al Virginiei Woolf, considerat un text fondator al mişcării feministe. Romancieră excepţională, dar şi critic literar, eseistă şi editoare, Virginia Woolf (1882-1941) era preocupată şi de aspectele politice şi sociale ale societăţii timpului ei. Între altele, a avut curajul să se opună patriarhatului britanic ce înfeuda femeia familiei şi căminului, îi impunea respectarea strictă a unor convenţii, o obliga să rămână un outsider al vieţii intelectuale, refuzându-i dreptul la studii universitare şi la independenţă materială. Rebelă şi iconoclastă, pasionată de literatură şi de arte, tânăra Virginia a ajuns la ele prin contrabandă, ca autodidactă, datorită bibliotecii paterne, fraţilor ei studenţi la Cambridge şi colegilor acestora, grupului de artişti şi teoreticieni ce se întruneau în casa lor. Aşa s-a debarasat de etica moştenită din epoca victoriană şi a ajuns la convingerea că arta, cultura înaltă se învaţă şi că, dacă îţi formezi cititorii de ambe sexe, îi educi, ei vor fi capabili să o înţeleagă. Chiar asta a făcut în articolele ei de critică literară, adunate în două volume sub titlul Cititorul obişnuit (nu bănuia că, după aproape un secol, cultura va coborî la nivelul celor needucaţi, iar "cititorul obişnuit" va deveni minoritar). Cu un simţ ascuţit al libertăţii şi adevărului, Virginia Woolf a militat încă din 1911 pentru dreptul de vot al femeilor, care în Anglia s-a acordat în 1918 (în România - abia în 1946!), a conferenţiat pentru publicul feminin, cu aceeaşi îndrăzneală în depăşirea convenţiilor. În 1928, a ţinut prelegeri la primele două colegii de la Universitatea Cambridge la care aveau acces şi femeile, iar un an mai târziu le-a publicat în volumul O cameră doar a ei. Eseul alert şi inventiv vorbea tinerelor auditoare de acum 90 de ani despre femeia creatoare, împiedicată de condiţii concrete în a-şi exprima identitatea, într-o vreme în care beneficiile experienţei, riscului şi creativităţii erau prin tradiţie ale bărbatului. Cu o minte prea deşteaptă pentru a rămâne captivă dominaţiei masculine şi ipocriziei sociale, e drept că Virginia Woolf a avut şi noroc printre toate nenorocirile ei. Când vorbea despre capacităţile intelectuale ale femeilor, cu nimic mai prejos decât cele masculine, şi releva condiţiile concrete necesare unei femei de talent pentru a şi-l exprima - un loc liniştit, numai al ei, unde să se poată concentra, şi o sumă modică de bani care să-i asigure independenţa - Virginia Woolf avea 46 de ani, îşi publicase cu succes capodoperele (Doamna Dalloway, Spre far, Orlando), primise o moştenire care-i asigura o rentă, n-avea copii iar soţul, cu aceleaşi preocupări ca şi ea (era publicist, eseist, editor), îi preţuia şi susţinea munca. Ceea ce voia să transmită romanciera femeilor despre procesul de creaţie literară era curajul de a-şi obţine o autonomie pentru scris. Mai mult decât militantismul feminist, îmi place în acest text felul cum împrospătează eseul, amestecând într-un stil fluid-impresionist ficţiune, autoficţiune, meditaţie, elegantă deriziune. Astfel, îşi "pune în scenă" gândirea prin "clipe de viaţă" aratându-se pe sine cum meditează la tema ce i-a fost propusă - femeile şi ficţiunea - în timp ce străbate peluzele din campus, consultă cărţi din bibliotecă, ia parte la un dejun sărăcăcios sau îşi vizitează o prietenă. Pentru a denunţa relaţiile fosilizate de dominare a femeilor, îi inventează lui Shakespeare o soră la fel de genială ca el, dar care moare în anonimat fiindcă nu are libertatea să se manifeste. Dacă feminismul şi-a revendicat ideologic O cameră doar a ei (deşi condiţiile materiale sunt şi azi doar un deziderat: câte din numeroasele, poate mai numeroase ca oricând, scriitoare au o cameră doar a lor şi o rentă lunară satisfăcătoare?), eu îl apreciez şi vi-l recomand în primul rând pentru excelenţa lui literară.
Selecţia "Formula AS"
* Virginia Woolf, "O cameră doar a ei", traducere de Anca Dumitrescu şi Elena Marcu, Ed. Black Button Books (hello@blackbutton.ro), 120 p.
Proprietarele acestei mici edituri care publică doar cărţi una şi una au făcut ele însele o nouă traducere a celui mai comentat eseu al Virginiei Woolf, considerat un text fondator al mişcării feministe. Romancieră excepţională, dar şi critic literar, eseistă şi editoare, Virginia Woolf (1882-1941) era preocupată şi de aspectele politice şi sociale ale societăţii timpului ei. Între altele, a avut curajul să se opună patriarhatului britanic ce înfeuda femeia familiei şi căminului, îi impunea respectarea strictă a unor convenţii, o obliga să rămână un outsider al vieţii intelectuale, refuzându-i dreptul la studii universitare şi la independenţă materială. Rebelă şi iconoclastă, pasionată de literatură şi de arte, tânăra Virginia a ajuns la ele prin contrabandă, ca autodidactă, datorită bibliotecii paterne, fraţilor ei studenţi la Cambridge şi colegilor acestora, grupului de artişti şi teoreticieni ce se întruneau în casa lor. Aşa s-a debarasat de etica moştenită din epoca victoriană şi a ajuns la convingerea că arta, cultura înaltă se învaţă şi că, dacă îţi formezi cititorii de ambe sexe, îi educi, ei vor fi capabili să o înţeleagă. Chiar asta a făcut în articolele ei de critică literară, adunate în două volume sub titlul Cititorul obişnuit (nu bănuia că, după aproape un secol, cultura va coborî la nivelul celor needucaţi, iar "cititorul obişnuit" va deveni minoritar). Cu un simţ ascuţit al libertăţii şi adevărului, Virginia Woolf a militat încă din 1911 pentru dreptul de vot al femeilor, care în Anglia s-a acordat în 1918 (în România - abia în 1946!), a conferenţiat pentru publicul feminin, cu aceeaşi îndrăzneală în depăşirea convenţiilor. În 1928, a ţinut prelegeri la primele două colegii de la Universitatea Cambridge la care aveau acces şi femeile, iar un an mai târziu le-a publicat în volumul O cameră doar a ei. Eseul alert şi inventiv vorbea tinerelor auditoare de acum 90 de ani despre femeia creatoare, împiedicată de condiţii concrete în a-şi exprima identitatea, într-o vreme în care beneficiile experienţei, riscului şi creativităţii erau prin tradiţie ale bărbatului. Cu o minte prea deşteaptă pentru a rămâne captivă dominaţiei masculine şi ipocriziei sociale, e drept că Virginia Woolf a avut şi noroc printre toate nenorocirile ei. Când vorbea despre capacităţile intelectuale ale femeilor, cu nimic mai prejos decât cele masculine, şi releva condiţiile concrete necesare unei femei de talent pentru a şi-l exprima - un loc liniştit, numai al ei, unde să se poată concentra, şi o sumă modică de bani care să-i asigure independenţa - Virginia Woolf avea 46 de ani, îşi publicase cu succes capodoperele (Doamna Dalloway, Spre far, Orlando), primise o moştenire care-i asigura o rentă, n-avea copii iar soţul, cu aceleaşi preocupări ca şi ea (era publicist, eseist, editor), îi preţuia şi susţinea munca. Ceea ce voia să transmită romanciera femeilor despre procesul de creaţie literară era curajul de a-şi obţine o autonomie pentru scris. Mai mult decât militantismul feminist, îmi place în acest text felul cum împrospătează eseul, amestecând într-un stil fluid-impresionist ficţiune, autoficţiune, meditaţie, elegantă deriziune. Astfel, îşi "pune în scenă" gândirea prin "clipe de viaţă" aratându-se pe sine cum meditează la tema ce i-a fost propusă - femeile şi ficţiunea - în timp ce străbate peluzele din campus, consultă cărţi din bibliotecă, ia parte la un dejun sărăcăcios sau îşi vizitează o prietenă. Pentru a denunţa relaţiile fosilizate de dominare a femeilor, îi inventează lui Shakespeare o soră la fel de genială ca el, dar care moare în anonimat fiindcă nu are libertatea să se manifeste. Dacă feminismul şi-a revendicat ideologic O cameră doar a ei (deşi condiţiile materiale sunt şi azi doar un deziderat: câte din numeroasele, poate mai numeroase ca oricând, scriitoare au o cameră doar a lor şi o rentă lunară satisfăcătoare?), eu îl apreciez şi vi-l recomand în primul rând pentru excelenţa lui literară.
Proprietarele acestei mici edituri care publică doar cărţi una şi una au făcut ele însele o nouă traducere a celui mai comentat eseu al Virginiei Woolf, considerat un text fondator al mişcării feministe. Romancieră excepţională, dar şi critic literar, eseistă şi editoare, Virginia Woolf (1882-1941) era preocupată şi de aspectele politice şi sociale ale societăţii timpului ei. Între altele, a avut curajul să se opună patriarhatului britanic ce înfeuda femeia familiei şi căminului, îi impunea respectarea strictă a unor convenţii, o obliga să rămână un outsider al vieţii intelectuale, refuzându-i dreptul la studii universitare şi la independenţă materială. Rebelă şi iconoclastă, pasionată de literatură şi de arte, tânăra Virginia a ajuns la ele prin contrabandă, ca autodidactă, datorită bibliotecii paterne, fraţilor ei studenţi la Cambridge şi colegilor acestora, grupului de artişti şi teoreticieni ce se întruneau în casa lor. Aşa s-a debarasat de etica moştenită din epoca victoriană şi a ajuns la convingerea că arta, cultura înaltă se învaţă şi că, dacă îţi formezi cititorii de ambe sexe, îi educi, ei vor fi capabili să o înţeleagă. Chiar asta a făcut în articolele ei de critică literară, adunate în două volume sub titlul Cititorul obişnuit (nu bănuia că, după aproape un secol, cultura va coborî la nivelul celor needucaţi, iar "cititorul obişnuit" va deveni minoritar). Cu un simţ ascuţit al libertăţii şi adevărului, Virginia Woolf a militat încă din 1911 pentru dreptul de vot al femeilor, care în Anglia s-a acordat în 1918 (în România - abia în 1946!), a conferenţiat pentru publicul feminin, cu aceeaşi îndrăzneală în depăşirea convenţiilor. În 1928, a ţinut prelegeri la primele două colegii de la Universitatea Cambridge la care aveau acces şi femeile, iar un an mai târziu le-a publicat în volumul O cameră doar a ei. Eseul alert şi inventiv vorbea tinerelor auditoare de acum 90 de ani despre femeia creatoare, împiedicată de condiţii concrete în a-şi exprima identitatea, într-o vreme în care beneficiile experienţei, riscului şi creativităţii erau prin tradiţie ale bărbatului. Cu o minte prea deşteaptă pentru a rămâne captivă dominaţiei masculine şi ipocriziei sociale, e drept că Virginia Woolf a avut şi noroc printre toate nenorocirile ei. Când vorbea despre capacităţile intelectuale ale femeilor, cu nimic mai prejos decât cele masculine, şi releva condiţiile concrete necesare unei femei de talent pentru a şi-l exprima - un loc liniştit, numai al ei, unde să se poată concentra, şi o sumă modică de bani care să-i asigure independenţa - Virginia Woolf avea 46 de ani, îşi publicase cu succes capodoperele (Doamna Dalloway, Spre far, Orlando), primise o moştenire care-i asigura o rentă, n-avea copii iar soţul, cu aceleaşi preocupări ca şi ea (era publicist, eseist, editor), îi preţuia şi susţinea munca. Ceea ce voia să transmită romanciera femeilor despre procesul de creaţie literară era curajul de a-şi obţine o autonomie pentru scris. Mai mult decât militantismul feminist, îmi place în acest text felul cum împrospătează eseul, amestecând într-un stil fluid-impresionist ficţiune, autoficţiune, meditaţie, elegantă deriziune. Astfel, îşi "pune în scenă" gândirea prin "clipe de viaţă" aratându-se pe sine cum meditează la tema ce i-a fost propusă - femeile şi ficţiunea - în timp ce străbate peluzele din campus, consultă cărţi din bibliotecă, ia parte la un dejun sărăcăcios sau îşi vizitează o prietenă. Pentru a denunţa relaţiile fosilizate de dominare a femeilor, îi inventează lui Shakespeare o soră la fel de genială ca el, dar care moare în anonimat fiindcă nu are libertatea să se manifeste. Dacă feminismul şi-a revendicat ideologic O cameră doar a ei (deşi condiţiile materiale sunt şi azi doar un deziderat: câte din numeroasele, poate mai numeroase ca oricând, scriitoare au o cameră doar a lor şi o rentă lunară satisfăcătoare?), eu îl apreciez şi vi-l recomand în primul rând pentru excelenţa lui literară.
Alte articole din acest numar
- SERGIU CIOIU - "Mă grăbesc încet. Nu alerg prin canalul timpului"
- Părintele IOANICHIE BĂLAN, în evocarea surorii sale, Maica MARIA BĂLAN, de la Agapia
- Călătorie în fascinanta lume a roboţilor
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
