Veşti bune despre România - Teracota de Mediaş

Clădirea ce adăposteşte fabrica Teracota din Mediaş e la drum şi, exceptând fir­ma caligrafiată în lut, nimic nu-ţi atrage atenţia.

Dar o privire aruncată fugar, în curtea cu porţile larg deschise, îţi stârneşte curiozitatea pe loc. Pe-ntreagă lungimea clădirii, frumos aliniate, stau cahle de teracotă multicolore, sobe de diverse di­men­siuni şi o mulţime de alte obiecte din lut, create de mâinile pricepute ale celor care lucrează aici. O carte de vizită mai altfel, aşa cum sunt, de fapt, şi produsele fabricii, majoritatea având caracter de unicat.
Mulţi medieşeni nici nu ştiu că bătrâna fabrică încă funcţionează, cu o tradiţie de peste 100 de ani, a acestei industrii manufacturiere. Despre pre­zent şi tradiţie, despre un trecut care se-ntoarce cu paşi înceţi, dar siguri, am stat de vorbă cu dom­nul George Radu, director general al SC Teracota SA Mediaş.

Aceeaşi reţetă, de 112 ani

- Când am preluat noi, fabrica, în urmă cu trei ani, era o ruină. Patronul german, Uwe Dresser, nu a vrut s-o modernizăm, pentru că atunci am fi făcut produse la fel cu celelalte fabrici din ţară. Ideea e să păstrăm tehnologia iniţială, să ducem mai departe tradiţia cahlelor făcute la Mediaş, să aducem pe piaţă ceva diferit decât ceilalţi.

- În ce anume constă unicitatea sobelor pro­duse la "Teracota Mediaş"?

- Folosim exact aceeaşi reţetă din 1906, aceleaşi in­grediente, sun­tem singura fa­brică din România care pro­duce şi pic­tea­ză ma­nual cahle de te­racotă. Cele mai vechi utilaje din fa­brică datea­ză de prin 1920. Teracota pe care noi o pro­ducem e compusă dintr-un amestec argilos ca­re reţine căldura şi o elibe­rează trep­tat. Toate celelalte fabrici din ţară care pro­duc te­ra­cotă la nivel in­dus­trial fac cah­le­le din re­butul ars, fie de la faianţă sau gresie, fie de la ţiglă şi cărămidă, dar aceea nu este teracotă adevărată. Sobele pro­duse de noi emană garantat căldură încă nouă ore după opri­rea focului, capacitate pe care celelalte sobe de te­racotă nu au cum să o aibă, fiind făcute din re­bu­­turi reci, nu din pă­mânt.

"Nu mai facem faţă comenzilor"

- Dacă cineva îşi do­reşte o sobă produsă la "Te­racota Mediaş", tre­buie să se adreseze direct fabricii?

- Nu neapărat. Am început o colaborare cu două hypermarketuri de renume, cărora le livrăm sobe portabile. Chiar şi pentru ei a fost o surpriză să constate că, deşi sobele noastre sunt, în medie, cu 500-600 de lei mai scumpe decât celelalte, sto­cul nostru s-a epuizat rapid. Se pare că oamenii au început să vadă diferenţa, noi ajungând acum la nivelul la care aproape nu facem faţă comenzilor. Gândiţi-vă că, la nivel industrial, o pre­să face zil­nic aproximativ 4000 de pie­se, în timp ce un mun­citor, în fa­brica noas­tră, reuşeşte să facă undeva la 700 de piese lunar. Pentru că, repet, fiecare pie­să e lucrată manual. E o muncă pe ca­re nu o poţi face fără pasiune, căci nu e uşor să stai opt ore cu mâinile în pă­mânt ud, să-l modelezi până ajunge la forma dorită. Dar, sigur că, pentru o sobă per­so­nalizată, clienţii trebuie să se adreseze direct fabricii noastre din Mediaş.

- Ce înseamnă "personalizat"?

- Înseamnă că avem clienţi care-şi doresc un model anume de sobă, pe care au avut-o odinioară în ca­sa bunicilor sau pe care-au vă­zut-o într-un al­bum de epocă. Vin la noi cu fotografia, iar noi exe­cu­tăm exact ceea ce-şi doresc. Mai e şi cazul celor care vor să se implice direct în pro­cesul de pro­ducţie a propriei sobe, cum a fost cazul unor clienţi stră­ini, care au venit cu întreaga fa­milie şi, câteva zile la rând, au pictat aşa cum şi-au dorit fie­care cah­lă, ceea ce a con­ferit sobei, la final, ca­rac­ter de uni­ci­tate. De fapt, unicat poate să rămână fie­care so­bă făcută la comanda spe­cială a cli­en­tului, pentru că, la fina­li­zarea comenzii, aces­ta are po­sibilitatea de a primi in­clusiv matriţele şi, astfel, poate fi sigur că ni­meni nu va mai avea o so­bă ca a lui.

"80 la sută din reuşită în funcţionarea unei sobe se datorează sobarului"

- Dincolo de frumuseţea deosebită a cahlelor, există reguli de care ar trebui să se ţină cont la asamblarea sobelor în locuinţa clientului?

- Desigur. În primul rând, trebuie spus că 80 la sută din reuşita în func­ţionarea unei sobe se da­torează sobarului, celui care o montează efectiv la domiciliul clientului. Noi colaborăm cu sobari auto­rizaţi, care se depla­sează oriunde în ţară, iar lista acestora o punem oricând la dispoziţia cli­enţilor. Şi aceasta e o meserie care se practică rar, dar, din fe­ricire, încă nu s-a pierdut de tot. Oricât de frumoasă ar fi o sobă, ca piesă de mo­bilier, dacă nu e mon­tată corect, e inutilă. În al doilea rând, trebuie ca şi coşul de fum să aibă di­men­siuni co­rec­te, propor­ţionate cu dimensiunile sobei, altfel se risipeşte inutil căldura sau se poate ajunge, Doamne fereşte!, la alt gen de probleme, la tra­gedii.

- După câte ştiu, nu v-aţi limitat la a aştepta să fiţi căutaţi de clienţi, ci aţi ieşit în întâmpinarea lor, într-un mod poate mai puţin obişnuit.

- Da, am început cola­borarea cu nişte tineri curatori din satul Viscri, la iniţiativa cărora, sub genericul "Teracota, mon amour", am organizat, în ultimii doi ani, expoziţii în Bucureşti, la "Noaptea Albă a Galeriilor", şi în cadrul "Romanian Design Week", la "Acuarela", în Alba Iulia, de Ziua Naţională a Ro­mâ­niei, şi la Castelul Canta­cu­zino din Buşteni. Ideea acestei expoziţii ?Teracota, mon amour" e de a atrage atenţia asupra unor meş­te­şu­guri şi manufacturi pe cale de dispariţie, pentru a găsi o modalitate de a le da, cumva, caracter de patri­mo­niu şi a le împiedica să dis­pară. Avem, de asemenea, expoziţii permanente la Muzeul Satului din Sibiu şi, în luna ianuarie 2019, vom ajunge şi la Iaşi, la Muzeul de Etnografie. Mul­ţumită acestui gen de promovare, am ajuns la un nivel la care nu ne aşteptam, într-un timp ex­trem de scurt.

Căldura din poveste

Directorul George Radu îmi povesteşte toate astea, în timp ce-mi este ghid prin toată fabrica. Mai exact, prin toate încăperile întinse pe cele două etaje ale unei singure clădiri. Fabrica pare mai mare privită din interior decât de la exterior. Într-o hală se depozitează materia primă, argila, pe sor­timente, apoi, în cealaltă, o maşinărie impresio­nantă transformă totul într-un praf fin ce va deveni, mai apoi, amestecat cu apă, lutul din care se mo­delează fiecare cahlă în parte. E cel mai vechi utilaj din fabrică şi funcţionează pe principiul unei mori, doar că roţile ce macină nu sunt de piatră, ci din metal. Ceva mai încolo, tocmai se aşază cahle gata uscate în cuptorul în care vor fi arse. "Când am preluat fabrica, am avut mari probleme cu acest cuptor, ne-a stricat câteva loturi. Nimeni n-a reuşit să-i descifreze modul de funcţionare, să încercăm să-i găsim hiba şi s-o rezolvăm. Apoi, dintr-o dată, şi-a revenit şi, de atunci, merge perfect. S-o fi su­părat c-a stat prea mult timp nefolosit...", zâm­beşte directorul.
La etaj, e atelierul în care cahlele prind formă. Mâinile asprite ale celor câţiva angajaţi întind lutul în şabloane, apoi îl îmblânzesc, cu mişcări fine şi re­petate, până ajunge să arate aşa cum trebuie. Ală­turi, într-o încăpere lungă şi luminoasă, stau puse la us­cat seturi întregi de cahle. Privind, pas cu pas, în­tregul proces de fabricare a cahlelor, ce-şi vor de­să­vârşi, mai apoi, menirea, aşezate una lângă alta în al­cătuirea unei sobe, înţeleg de ce teracota pro­dusă aici e altfel, de ce casele în care ajunge vor fi în­tot­dea­una mai calde decât altele. Înainte să fie în­călzită de foc, teracota încor­po­rează căldura mâi­nilor care o ating, tot dragul muncitorilor de a duce mai departe o meserie veche de sute de ani. Ca-ntr-o poveste de iarnă, pe care-o as­culţi la nesfârşit, iar şi iar, la gura sobei.