Vești bune despre România - Teracota de Mediaș

Camelia Starcescu
Clădirea ce adăpostește fabrica Teracota din Mediaș e la drum și, exceptând fir­ma caligrafiată în lut, nimic nu-ți atrage atenția.

Dar o privire aruncată fugar, în curtea cu porțile larg deschise, îți stârnește curiozitatea pe loc. Pe-ntreagă lungimea clădirii, frumos aliniate, stau cahle de teracotă multicolore, sobe de diverse di­men­siuni și o mulțime de alte obiecte din lut, create de mâinile pricepute ale celor care lucrează aici. O carte de vizită mai altfel, așa cum sunt, de fapt, și produsele fabricii, majoritatea având caracter de unicat.
Mulți medieșeni nici nu știu că bătrâna fabrică încă funcționează, cu o tradiție de peste 100 de ani, a acestei industrii manufacturiere. Despre pre­zent și tradiție, despre un trecut care se-ntoarce cu pași înceți, dar siguri, am stat de vorbă cu dom­nul George Radu, director general al SC Teracota SA Mediaș.

Aceeași rețetă, de 112 ani

- Când am preluat noi, fabrica, în urmă cu trei ani, era o ruină. Patronul german, Uwe Dresser, nu a vrut s-o modernizăm, pentru că atunci am fi făcut produse la fel cu celelalte fabrici din țară. Ideea e să păstrăm tehnologia inițială, să ducem mai departe tradiția cahlelor făcute la Mediaș, să aducem pe piață ceva diferit decât ceilalți.

- În ce anume constă unicitatea sobelor pro­duse la "Teracota Mediaș"?

- Folosim exact aceeași rețetă din 1906, aceleași in­grediente, sun­tem singura fa­brică din România care pro­duce și pic­tea­ză ma­nual cahle de te­racotă. Cele mai vechi utilaje din fa­brică datea­ză de prin 1920. Teracota pe care noi o pro­ducem e compusă dintr-un amestec argilos ca­re reține căldura și o elibe­rează trep­tat. Toate celelalte fabrici din țară care pro­duc te­ra­cotă la nivel in­dus­trial fac cah­le­le din re­butul ars, fie de la faianță sau gresie, fie de la țiglă și cărămidă, dar aceea nu este teracotă adevărată. Sobele pro­duse de noi emană garantat căldură încă nouă ore după opri­rea focului, capacitate pe care celelalte sobe de te­racotă nu au cum să o aibă, fiind făcute din re­bu­­turi reci, nu din pă­mânt.

"Nu mai facem față comenzilor"

- Dacă cineva își do­rește o sobă produsă la "Te­racota Mediaș", tre­buie să se adreseze direct fabricii?

- Nu neapărat. Am început o colaborare cu două hypermarketuri de renume, cărora le livrăm sobe portabile. Chiar și pentru ei a fost o surpriză să constate că, deși sobele noastre sunt, în medie, cu 500-600 de lei mai scumpe decât celelalte, sto­cul nostru s-a epuizat rapid. Se pare că oamenii au început să vadă diferența, noi ajungând acum la nivelul la care aproape nu facem față comenzilor. Gândiți-vă că, la nivel industrial, o pre­să face zil­nic aproximativ 4000 de pie­se, în timp ce un mun­citor, în fa­brica noas­tră, reușește să facă undeva la 700 de piese lunar. Pentru că, repet, fiecare pie­să e lucrată manual. E o muncă pe ca­re nu o poți face fără pasiune, căci nu e ușor să stai opt ore cu mâinile în pă­mânt ud, să-l modelezi până ajunge la forma dorită. Dar, sigur că, pentru o sobă per­so­nalizată, clienții trebuie să se adreseze direct fabricii noastre din Mediaș.

- Ce înseamnă "personalizat"?

- Înseamnă că avem clienți care-și doresc un model anume de sobă, pe care au avut-o odinioară în ca­sa bunicilor sau pe care-au vă­zut-o într-un al­bum de epocă. Vin la noi cu fotografia, iar noi exe­cu­tăm exact ceea ce-și doresc. Mai e și cazul celor care vor să se implice direct în pro­cesul de pro­ducție a propriei sobe, cum a fost cazul unor clienți stră­ini, care au venit cu întreaga fa­milie și, câteva zile la rând, au pictat așa cum și-au dorit fie­care cah­lă, ceea ce a con­ferit sobei, la final, ca­rac­ter de uni­ci­tate. De fapt, unicat poate să rămână fie­care so­bă făcută la comanda spe­cială a cli­en­tului, pentru că, la fina­li­zarea comenzii, aces­ta are po­sibilitatea de a primi in­clusiv matrițele și, astfel, poate fi sigur că ni­meni nu va mai avea o so­bă ca a lui.

"80 la sută din reușită în funcționarea unei sobe se datorează sobarului"

- Dincolo de frumusețea deosebită a cahlelor, există reguli de care ar trebui să se țină cont la asamblarea sobelor în locuința clientului?

- Desigur. În primul rând, trebuie spus că 80 la sută din reușita în func­ționarea unei sobe se da­torează sobarului, celui care o montează efectiv la domiciliul clientului. Noi colaborăm cu sobari auto­rizați, care se depla­sează oriunde în țară, iar lista acestora o punem oricând la dispoziția cli­enților. Și aceasta e o meserie care se practică rar, dar, din fe­ricire, încă nu s-a pierdut de tot. Oricât de frumoasă ar fi o sobă, ca piesă de mo­bilier, dacă nu e mon­tată corect, e inutilă. În al doilea rând, trebuie ca și coșul de fum să aibă di­men­siuni co­rec­te, propor­ționate cu dimensiunile sobei, altfel se risipește inutil căldura sau se poate ajunge, Doamne ferește!, la alt gen de probleme, la tra­gedii.

- După câte știu, nu v-ați limitat la a aștepta să fiți căutați de clienți, ci ați ieșit în întâmpinarea lor, într-un mod poate mai puțin obișnuit.

- Da, am început cola­borarea cu niște tineri curatori din satul Viscri, la inițiativa cărora, sub genericul "Teracota, mon amour", am organizat, în ultimii doi ani, expoziții în București, la "Noaptea Albă a Galeriilor", și în cadrul "Romanian Design Week", la "Acuarela", în Alba Iulia, de Ziua Națională a Ro­mâ­niei, și la Castelul Canta­cu­zino din Bușteni. Ideea acestei expoziții ?Teracota, mon amour" e de a atrage atenția asupra unor meș­te­șu­guri și manufacturi pe cale de dispariție, pentru a găsi o modalitate de a le da, cumva, caracter de patri­mo­niu și a le împiedica să dis­pară. Avem, de asemenea, expoziții permanente la Muzeul Satului din Sibiu și, în luna ianuarie 2019, vom ajunge și la Iași, la Muzeul de Etnografie. Mul­țumită acestui gen de promovare, am ajuns la un nivel la care nu ne așteptam, într-un timp ex­trem de scurt.

Căldura din poveste

Directorul George Radu îmi povestește toate astea, în timp ce-mi este ghid prin toată fabrica. Mai exact, prin toate încăperile întinse pe cele două etaje ale unei singure clădiri. Fabrica pare mai mare privită din interior decât de la exterior. Într-o hală se depozitează materia primă, argila, pe sor­timente, apoi, în cealaltă, o mașinărie impresio­nantă transformă totul într-un praf fin ce va deveni, mai apoi, amestecat cu apă, lutul din care se mo­delează fiecare cahlă în parte. E cel mai vechi utilaj din fabrică și funcționează pe principiul unei mori, doar că roțile ce macină nu sunt de piatră, ci din metal. Ceva mai încolo, tocmai se așază cahle gata uscate în cuptorul în care vor fi arse. "Când am preluat fabrica, am avut mari probleme cu acest cuptor, ne-a stricat câteva loturi. Nimeni n-a reușit să-i descifreze modul de funcționare, să încercăm să-i găsim hiba și s-o rezolvăm. Apoi, dintr-o dată, și-a revenit și, de atunci, merge perfect. S-o fi su­părat c-a stat prea mult timp nefolosit...", zâm­bește directorul.
La etaj, e atelierul în care cahlele prind formă. Mâinile asprite ale celor câțiva angajați întind lutul în șabloane, apoi îl îmblânzesc, cu mișcări fine și re­petate, până ajunge să arate așa cum trebuie. Ală­turi, într-o încăpere lungă și luminoasă, stau puse la us­cat seturi întregi de cahle. Privind, pas cu pas, în­tregul proces de fabricare a cahlelor, ce-și vor de­să­vârși, mai apoi, menirea, așezate una lângă alta în al­cătuirea unei sobe, înțeleg de ce teracota pro­dusă aici e altfel, de ce casele în care ajunge vor fi în­tot­dea­una mai calde decât altele. Înainte să fie în­călzită de foc, teracota încor­po­rează căldura mâi­nilor care o ating, tot dragul muncitorilor de a duce mai departe o meserie veche de sute de ani. Ca-ntr-o poveste de iarnă, pe care-o as­culți la nesfârșit, iar și iar, la gura sobei.