O rumoare apăsătoare a cuprins lumea largă, huruitul şenilelor de tancuri a devenit un fapt obişnuit, la doi paşi de noi, la graniţa dintre Ucraina şi Federaţia Rusă. Hărmălaie e şi dincolo de Atlantic, hărmălaie e şi dincoace de Atlantic, Marea Britanie e cu un pas în afara Uniunii Europene, în vreme ce principalele două motoare ale UE, Franţa, mai ales, dar şi Germania, trec prin perioade de incertitudine la nivel social şi politic. N-au trecut decât 10 ani de la intrarea noastră, îndelung sărbătorită, în Uniunea Europeană, că tot mai multe voci se răstesc, din Guvernul şi din Parlamentul României, către Bruxelles. Principiile europene au devenit facultative, iar principiul interesului personal a devenit politică de stat, în ciuda protestelor viguroase din ultimele 12 luni. Urmează un an cu alegeri europarlamentare şi prezidenţiale, deci, e de aşteptat ca agresivitatea discursurilor publice să atingă noi niveluri de volum şi obrăznicie... E destul de limpede ce va urma, întrebarea e cum vom răzbi noi să ne vedem de ale noastre, cum vom reuşi să ne păstrăm mintea limpede şi să nu ne lăsăm prinşi de această spirală a urii şi a dezbinării. Ne-am pus şi noi, în revistă, întrebarea aceasta şi răspunsul e unul singur: refuzând cu obstinaţie răul, încercând să vedem şi partea plină a paharului, "binele", "pozitivul", rezultatele remarcabile pe care România le înregistrează în zone trecute, adeseori, cu vederea. E suficient să te rupi de hărmălaia din jur şi să cauţi posibile modele de urmat, situaţii de echilibru, ca să constaţi că acea Românie normală pe care o visăm, chiar există. Un râu limpede şi curat care curge pe sub apa duhnitoare a politicii. Conducerea României, mai mult încurcă decât descurcă. Grâul ţării pare să-şi fi aflat singur drumul spre pâinea de toate zilele. Tot mai multe zone din ţară îşi află singure calea spre propăşire, creativitatea românilor a explodat în tot mai multe locuri de pe larga câmpie a muncii. Şi nu sunt toate astea motive de satisfacţie? Lucruri de laudă şi de bine, spre care dacă privim, nădejdea ne creşte şi inima ni se umple de bucurie. Cu cât vom fi mai mulţi cei deasupra vremurilor, cu cât vom fi mai mulţi cei optimişti, cu cât vom fi mai mulţi cei care îşi fac bine munca, cu cât vom fi mai mulţi cei care nu aşteaptă "să ne dea" sau "să facă" cei de sus, cu atât mai uşor vom trage ţara în direcţia cea bună. Inima sus! România adevărată e frumoasă şi vie!
Inima sus! România e vie!
Se termină un an greu pentru România.
O rumoare apăsătoare a cuprins lumea largă, huruitul şenilelor de tancuri a devenit un fapt obişnuit, la doi paşi de noi, la graniţa dintre Ucraina şi Federaţia Rusă. Hărmălaie e şi dincolo de Atlantic, hărmălaie e şi dincoace de Atlantic, Marea Britanie e cu un pas în afara Uniunii Europene, în vreme ce principalele două motoare ale UE, Franţa, mai ales, dar şi Germania, trec prin perioade de incertitudine la nivel social şi politic. N-au trecut decât 10 ani de la intrarea noastră, îndelung sărbătorită, în Uniunea Europeană, că tot mai multe voci se răstesc, din Guvernul şi din Parlamentul României, către Bruxelles. Principiile europene au devenit facultative, iar principiul interesului personal a devenit politică de stat, în ciuda protestelor viguroase din ultimele 12 luni. Urmează un an cu alegeri europarlamentare şi prezidenţiale, deci, e de aşteptat ca agresivitatea discursurilor publice să atingă noi niveluri de volum şi obrăznicie... E destul de limpede ce va urma, întrebarea e cum vom răzbi noi să ne vedem de ale noastre, cum vom reuşi să ne păstrăm mintea limpede şi să nu ne lăsăm prinşi de această spirală a urii şi a dezbinării. Ne-am pus şi noi, în revistă, întrebarea aceasta şi răspunsul e unul singur: refuzând cu obstinaţie răul, încercând să vedem şi partea plină a paharului, "binele", "pozitivul", rezultatele remarcabile pe care România le înregistrează în zone trecute, adeseori, cu vederea. E suficient să te rupi de hărmălaia din jur şi să cauţi posibile modele de urmat, situaţii de echilibru, ca să constaţi că acea Românie normală pe care o visăm, chiar există. Un râu limpede şi curat care curge pe sub apa duhnitoare a politicii. Conducerea României, mai mult încurcă decât descurcă. Grâul ţării pare să-şi fi aflat singur drumul spre pâinea de toate zilele. Tot mai multe zone din ţară îşi află singure calea spre propăşire, creativitatea românilor a explodat în tot mai multe locuri de pe larga câmpie a muncii. Şi nu sunt toate astea motive de satisfacţie? Lucruri de laudă şi de bine, spre care dacă privim, nădejdea ne creşte şi inima ni se umple de bucurie. Cu cât vom fi mai mulţi cei deasupra vremurilor, cu cât vom fi mai mulţi cei optimişti, cu cât vom fi mai mulţi cei care îşi fac bine munca, cu cât vom fi mai mulţi cei care nu aşteaptă "să ne dea" sau "să facă" cei de sus, cu atât mai uşor vom trage ţara în direcţia cea bună. Inima sus! România adevărată e frumoasă şi vie!
O rumoare apăsătoare a cuprins lumea largă, huruitul şenilelor de tancuri a devenit un fapt obişnuit, la doi paşi de noi, la graniţa dintre Ucraina şi Federaţia Rusă. Hărmălaie e şi dincolo de Atlantic, hărmălaie e şi dincoace de Atlantic, Marea Britanie e cu un pas în afara Uniunii Europene, în vreme ce principalele două motoare ale UE, Franţa, mai ales, dar şi Germania, trec prin perioade de incertitudine la nivel social şi politic. N-au trecut decât 10 ani de la intrarea noastră, îndelung sărbătorită, în Uniunea Europeană, că tot mai multe voci se răstesc, din Guvernul şi din Parlamentul României, către Bruxelles. Principiile europene au devenit facultative, iar principiul interesului personal a devenit politică de stat, în ciuda protestelor viguroase din ultimele 12 luni. Urmează un an cu alegeri europarlamentare şi prezidenţiale, deci, e de aşteptat ca agresivitatea discursurilor publice să atingă noi niveluri de volum şi obrăznicie... E destul de limpede ce va urma, întrebarea e cum vom răzbi noi să ne vedem de ale noastre, cum vom reuşi să ne păstrăm mintea limpede şi să nu ne lăsăm prinşi de această spirală a urii şi a dezbinării. Ne-am pus şi noi, în revistă, întrebarea aceasta şi răspunsul e unul singur: refuzând cu obstinaţie răul, încercând să vedem şi partea plină a paharului, "binele", "pozitivul", rezultatele remarcabile pe care România le înregistrează în zone trecute, adeseori, cu vederea. E suficient să te rupi de hărmălaia din jur şi să cauţi posibile modele de urmat, situaţii de echilibru, ca să constaţi că acea Românie normală pe care o visăm, chiar există. Un râu limpede şi curat care curge pe sub apa duhnitoare a politicii. Conducerea României, mai mult încurcă decât descurcă. Grâul ţării pare să-şi fi aflat singur drumul spre pâinea de toate zilele. Tot mai multe zone din ţară îşi află singure calea spre propăşire, creativitatea românilor a explodat în tot mai multe locuri de pe larga câmpie a muncii. Şi nu sunt toate astea motive de satisfacţie? Lucruri de laudă şi de bine, spre care dacă privim, nădejdea ne creşte şi inima ni se umple de bucurie. Cu cât vom fi mai mulţi cei deasupra vremurilor, cu cât vom fi mai mulţi cei optimişti, cu cât vom fi mai mulţi cei care îşi fac bine munca, cu cât vom fi mai mulţi cei care nu aşteaptă "să ne dea" sau "să facă" cei de sus, cu atât mai uşor vom trage ţara în direcţia cea bună. Inima sus! România adevărată e frumoasă şi vie!
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
