Dragoste la prima vedere
- Miliardarul american Elon Musk vrea să ducă oameni pe lună, cu aparate de zbor, într-un proiect gigantic care a şi demarat. În vremea asta, dvs. zburaţi cu balonul, ca pe vremea baronului Münchausen. Nu e ceva demodat? De unde o pasiune aşa de bizară?
Mihai Ilie: Lucram la o companie al cărei patron a demarat un program de achiziţie a unui balon cu aer cald. Când a cumpărat balonul, s-a pus problema pilotului, şi cum eu deja zburam cu deltaplanul, am fost întrebat dacă vreau să merg la şcolarizare în Ungaria. "Calule, mănânci ovăz?" e o vorbă a românilor. Bineînţeles că am vrut, şi aşa am plecat în Ungaria, să învăţ să zbor cu balonul. Era în 1998, şi la vremea aceea la noi nu erau baloane şi nici instructori de zbor.
Mugurel Ionescu: Eu răspundeam de siguranţa zborului la "Aeroclubul României" şi a trebuit să fac o supraveghere în zbor, la bordul unui balon cu aer cald, înmatriculat în Ungaria. Pilotul ungur nu vorbea nici româneşte, nici engleză, şi urma ca eu să menţin şi legatura radio cu organele de trafic aerian. La vremea respectivă, nu existau baloane cu aer cald în România, şi pentru mine a fost un fel de dragoste la prima vedere. Balonul îşi găsise loc în inima mea pe undeva prin apropierea planorului.
- Este posibil să faci înconjurul lumii în balon, cum scria Jules Verne, în romanul "Cinci săptămâni în balon"?
Mugurel Ionescu: Ocolul Pământului cu balonul nu mai este o legendă! S-au traversat continente, mări şi oceane, s-a zburat în stratosferă, s-a ocolit şi Pământul. Ultima dată, ruşii au făcut ocolul Pământului în doar 11 zile. Savantul rus Fiodor Koniuhov este cel care a reuşit performanţa. El a pornit în călătorie în data de 13 iulie, din vestul Australiei. Balonul cu aer cald a zburat deasupra Americii de Sud, Africii de Sud şi a revenit de unde a decolat. Koniuhov a depăşit recordul anterior, stabilit de americanul Steve Fossett, care făcuse înconjurul lumii în 13 zile. În vârstă de 65 de ani, Koniuhov a declarat că această călătorie a fost cea mai grea din viaţa lui şi că frigul şi singurătatea l-au pus la grele încercări. În timpul călătoriei, aeronautul rus a zburat la o altitudine de 10.000 de metri, fiind nevoit să înfrunte temperaturi extreme, chiar şi de minus 56 de grade Celsius.
O libertate nesfârşită
- Ce reprezintă zborul pentru dumneavoastră?
Mugurel Ionescu: Mie zborul îmi dă senzaţia de libertate totală. Un sentiment extraordinar. Cred că mă face mai bun şi mai înţelegător. Îmi dau seama de asta, atunci când trece mai mult timp şi nu zbor.
Mihai Ilie: Aş zice că zborul e un vis frumos, care nu se mai sfârşeşte, o continuă încântare, un mod de viaţă şi o dragoste fără margini.
- Dacă tot e dragoste, şi durează de-atâta vreme, să vedem cum a început! Cum aţi devenit pasionaţi de zbor?
Mugurel Ionescu: Eu, de mic mă ştiu uitându-mă pe cer şi urmărind zborul păsărilor. Îmi dădea o senzaţie de libertate absolută. Tata a fost pilot în al doilea Război Mondial, a zburat la escadrile de vânătoare, asalt, recunoaştere şi legătură. Avionul era viaţa lui. L-au decorat şi românii, şi nemţii, şi ruşii. Cred că a fost un pilot bun, pasionat mai mult ca sigur. Îmi povestea rar întâmplări din viaţa lui de pilot, şi Doamne, avea ce să zică! Cred că am fost influenţat şi de el în privinţa pasiunii pentru zbor. Eram prin şcoala generală, în clasa a treia, cred, şi, hotărât, m-am dus la Palatul Pionierilor unde am plâns la uşa cercului de aeromodele până m-au primit. Apoi am început să citesc cărţile despre aviaţie pe care le aveam în biblioteca pe care mama o îngrijea cu pasiune. Mi-a căzut în mână un manual de tehnica pilotajului avionului. L-am mâncat pe pâine şi apoi m-am dus la tata şi i-am spus că eu ştiu deja să zbor. Tata a râs. Mult mai târziu am început să înţeleg ce înseamnă zborul cu adevărat.
Mihai Ilie: Chiar nu ştiu. Ca orice băiat, şi eu voiam să mă fac aviator. Cred că pasiunea zborului a existat dintotdeauna în mine.
- Vă amintiţi primele încercări de zbor?
Mugurel Ionescu: Primul "zbor" l-am făcut la mare, pe la 5-6 ani. Mi-am legat un cearşaf de plajă cu patru bucăţi de sfoară de mâini şi de picioare, m-am suit pe o mică faleză de un metru-doi înălţime şi, când a început să bată briza cu putere am desfăcut mâinile şi picioarele şi am sărit. De fapt, am căzut, dar pentru mine a fost primul zbor. Mai târziu, pe la 17 ani, m-am înscris la cursurile de planorism, la Aeroclubul României. Şi pentru că am visat de când mă ştiu să construiesc un aparat de zbor, împreună cu mai mulţi colegi de la aeroclub, am făcut şi am zburat cu primul deltaplan din Bucureşti. Apoi am participat la construcţia altui deltaplan, la Facultatea de Aeronave, unde eram student în anul doi. Deltaplanismul era la început, şi aparatele erau, din punct de vedere tehnic, departe de cele de azi. Au fost şi ceva accidente... Eu mi-am rupt mâna şi a trebuit să fac o pauză de vreo două luni şi de la zborul cu planorul, pe care deja îl practicam, ca sportiv, la categoria performanţă. Obţinusem brevetul de pilot sportiv de planor din 1974.
Mihai Ilie: Am început să zbor în 1980, cu deltaplanul care era, la vremea aceea, singura aeronavă cu care puteai să faci aviaţie în particular. Începuturile nu ai cum să le uiţi. Primele mele încercări au fost în Parcul Tineretului, la Sala Polivalentă, în 1980, cu un deltaplan construit la Institutul Politehnic, care mai mult zbârnâia decât zbura.
- Ce instrumente de zbor aţi pilotat?
Mugurel Ionescu: Am zburat cu deltaplanul, foarte puţin cu parapanta, am sărit cu paraşuta, am obţinut licenţele de pilot instructor planor, motoplanor şi avion ultrauşor, am obţinut şi licenţă de pilot de avion, dar zborul liber cu planorul rămâne marea mea dragoste la care, total neaşteptat pentru mine, se mai adaugă, de prin anul 2000, şi balonul cu aer cald.
- Ştiu că aţi doborât multe recorduri. Povestiţi-ne despre succesele dumneavoastră.
Mugurel Ionescu: Balonul îmi intrase în suflet şi acum trebuia să îl am şi " la mână". Pe Mihai Ilie îl cunoşteam de la zborul cu deltaplanul. Auzisem multe despre el. Zburător înfocat, multiplu campion naţional la deltaplanism, un fel de "Omul Pasăre" şi, peste toate astea, şi instructor de zbor cu balonul cu aer cald. Pregătirea ca pilot de balon am făcut-o cu el şi cu cel de-al doilea instructor de balon din România, tânărul, pe atunci, şi entuziastul Dan Chiriac, actualul director de zbor al Aeroclubului României. Şi pentru că "cine se aseamănă se adună", la ideea lui Mihai: "Hai să readucem aviaţia din România la locul pe care îl merită, arătând lumii că, în ciuda condiţiilor tehnice precare de care dispunem, suntem în stare de marea performanţă" ne-am mobilizat şase pasionaţi. Munca în echipă a dat roade şi, cu sprijinul dat de Aeroclubul României şi de Federaţia Aeronautică Română, au început să vină rezultatele. Mai întâi, stabilirea de recorduri naţionale, apoi cele europene şi mondiale. Totul însă cu foarte multă muncă. Faptul că Mihai şi cu mine am realizat majoritatea zborurilor de record nu înseamnă că, la fel de bine, nu le-ar fi putut face ceilalţi patru colegi. Zborul balonului este doar jumătatea necesară a recordului, mijlocul de ascensiune până la foarte mare înălţime, cealaltă jumătate revine recordmenului - celui care, mânat de aceeaşi pasiune şi îndrăzneală, sare cu paraşuta sau se lansează cu parapanta din stratosferă, aşa cum au făcut parapantistul recordman mondial Marius Duţă şi paraşutistul recordman european G. D. Chiriac. Noi, baloniştii, am considerat că, dacă putem ajunge foarte sus, stabilind recorduri de înălţime pentru balon cu aer cald, să dăm şi o mână (un balon de ajutor) colegilor paraşutişti şi parapantişti, astfel încât să poată stabili la rândul lor recorduri.
Mihai Ilie: Am început în 2002, când am stabilit primul record de altitudine pentru baloane cu aer cald - 7.000 de metri, împreună cu Mugurel Ionescu, apoi au urmat alte recorduri, iar în 2006, la "Centenarul Aviaţiei Române", am stabilit un record mondial de altitudine pentru parapantă, lansându-l pe Marius Duţă de la 10.761 metri, şi un nou record pentru baloane, 11.061 metri, record aflat în vigoare şi în prezent. Apoi a venit rândul paraşutismului. Anul trecut am reuşit să-l lansăm pe Gabriel Dan Chiriac, GD-ul, cum îi spunem noi, de la 9.803 metri şi să stabilim, astfel, un nou record european.
Aterizări fericite!
- Ce sfaturi aveţi pentru cei care îşi doresc să zboare?
Mugurel Ionescu: În primul rând, consider că cineva poate să se "apuce să zboare" dacă simte că este atras de albastrul cerului. Dacă nu o faci cu totul, trup, minte şi suflet, în cel mai bun caz ajungi un şofer de duminică pentru maşini zburătoare. În al doilea rând, trebuie să fii apt din punct de vedere fizic şi psihic. Zborul, ca oricare altă meserie, implică un risc specific asumat, diferenţa este că riscul asumat de zburători este foarte mare. De aici rezultă pregătirea asiduă specifică, fizică, psihică şi intelectuală necesare. Lupta cu frica, un sentiment normal de tratare a necunoscutului şi a lucrurilor pe care nu le ţii sub control. Ne este frică, desigur, dar, pe măsură ce învăţăm să descifrăm esenţa lucrurilor şi fenomenelor şi le experimentăm, începem să deţinem controlul, frica dispare. Una peste alta, un pilot este un om obişnuit, cu o sănătate bună, pasionat de ce face, perseverent şi dispus să muncească mult pentru a-şi atinge ţelul.
- V-a fost vreodată frică pe când vă aflaţi în aer?
Mugurel Ionescu: Cum am spus, frica înveţi să o stăpâneşti prin cunoaştere, exerciţiu, experienţă şi stăpânire de sine. De multe ori mi-a fost frică, dar am trecut cu bine peste toate situaţiile dificile, pentru că am reuşit să le stăpânesc prin experienţă şi stăpânire de sine.
Mihai Ilie: Piloţii nu sunt supraoameni, cum ar putea crede unii. Frica de zbor nu o poţi depăşi cu totul niciodată. Teama este altceva. Teama o învingi prin antrenament, prin acumulare de cunoştinţe în permanenţă, prin cunoaşterea cât mai bună a aeronavei şi a tot ce ţine de zbor.
- Care a fost cel mai dificil moment pe care l-aţi trăit pe când zburaţi cu balonul?
Mihai Ilie: În 2003, la unul dintre zborurile de record pe care l-am făcut împreună cu Bente Constantin, am rămas fără oxigen, la peste 8.000 de metri. Probabil că am atins o conductă şi am pierdut tot oxigenul. Acela a fost cu adevărat un moment dificil, pentru că am simţit cum mi se cam înmoaie picioarele, dar am început imediat coborârea şi totul a intrat în normal. Acela a fost un moment în care teama s-a făcut simţită. La înălţimea aceea eşti într-un mediu teribil de ostil, să nu uităm că noi zburăm într-o nacelă deschisă, nu într-o cabină presurizată, iar faptul că nu mai aveam oxigen a pus o presiune uriaşă pe umerii mei.
100 de baloane pe cerul României
- La ce concursuri şi evenimente aţi mai participat de curând?
Mugurel Ionescu: Alături de toţi piloţii de balon din ţară, am participat în luna octombrie, la Maramureş Balon Fiesta - 2018. 100 de baloane pe cerul României. Eveniment inedit, plin de farmecul multicolor al baloanelor venite de pe întreg mapamondul, să celebreze 100 de ani de Românie Mare. Proiecte de viitor? Mai sunt multe recorduri de stabilit şi de doborât. Avem experienţa necesară, am dovedit că se poate, dar de la acest nivel în sus trebuie şi resurse materiale corespunzătoare, pe care, din păcate, nu le deţinem. Dar până atunci, le urez tuturor: "Aterizări fericite!".