Călătorie într-un balon

- În timp ce americanii visează să ajungă cu rachetele pe planeta Marte, doi piloți români redescoperă magia zborului cu balonul. Să plutești pe deasupra lumii pare să fie un vis permanent, pe care piloții români MUGUREL IONESCU și MIHAI ILIE l-au transformat în realitate -

Dragoste la prima vedere

- Miliardarul american Elon Musk vrea să ducă oameni pe lună, cu aparate de zbor, într-un proiect gigantic care a și de­ma­rat. În vremea asta, dvs. zburați cu balonul, ca pe vre­mea baronului Münchausen. Nu e ceva demodat? De unde o pa­siune așa de bizară?
Mihai Ilie: Lucram la o com­panie al cărei patron a de­marat un program de achi­ziție a unui balon cu aer cald. Când a cumpărat balonul, s-a pus pro­blema pilotului, și cum eu deja zburam cu deltaplanul, am fost întrebat dacă vreau să merg la școlarizare în Un­ga­ria. "Calule, mănânci ovăz?" e o vorbă a româ­ni­lor. Bine­înțeles că am vrut, și așa am plecat în Ungaria, să învăț să zbor cu balonul. Era în 1998, și la vre­mea aceea la noi nu erau ba­loane și nici instructori de zbor.
Mugurel Ionescu: Eu răspundeam de siguranța zborului la "Aeroclubul României" și a trebuit să fac o supraveghere în zbor, la bordul unui balon cu aer cald, înmatriculat în Ungaria. Pilotul ungur nu vorbea nici românește, nici engleză, și urma ca eu să mențin și legatura radio cu organele de trafic aerian. La vremea respectivă, nu existau baloane cu aer cald în România, și pentru mine a fost un fel de dragoste la prima vedere. Balonul își găsise loc în inima mea pe undeva prin apropierea planorului.

- Este posibil să faci înconjurul lumii în balon, cum scria Jules Verne, în romanul "Cinci săptă­mâni în balon"?
Mugurel Ionescu: Ocolul Pământului cu balonul nu mai este o legendă! S-au traversat continente, mări și oceane, s-a zburat în strato­sferă, s-a ocolit și Pământul. Ultima dată, rușii au făcut ocolul Pământului în doar 11 zile. Savantul rus Fiodor Ko­niuhov este cel care a reușit perfor­manța. El a pornit în călătorie în data de 13 iulie, din vestul Australiei. Balo­nul cu aer cald a zburat deasupra Americii de Sud, Africii de Sud și a revenit de unde a decolat. Koniuhov a depășit recordul anterior, sta­bilit de americanul Steve Fossett, care fă­cuse înconjurul lumii în 13 zile. În vârstă de 65 de ani, Ko­niuhov a declarat că aceas­tă călătorie a fost cea mai grea din viața lui și că frigul și singurătatea l-au pus la grele încercări. În timpul călătoriei, aeronautul rus a zburat la o altitudine de 10.000 de metri, fiind nevoit să înfrun­te temperaturi extreme, chiar și de minus 56 de grade Celsius.

O libertate nesfârșită

- Ce reprezintă zborul pentru dumneavoastră?
Mugurel Ionescu: Mie zborul îmi dă senzația de libertate totală. Un sentiment extraordinar. Cred că mă face mai bun și mai înțelegător. Îmi dau seama de asta, atunci când trece mai mult timp și nu zbor.
Mihai Ilie: Aș zice că zborul e un vis frumos, care nu se mai sfârșește, o continuă încântare, un mod de viață și o dragoste fără margini.

- Dacă tot e dragoste, și durează de-atâta vre­me, să vedem cum a început! Cum ați devenit pasionați de zbor?
Mugurel Ionescu: Eu, de mic mă știu uitându-mă pe cer și urmărind zborul păsă­rilor. Îmi dădea o senzație de libertate absolută. Tata a fost pilot în al doilea Război Mondial, a zburat la escadrile de vâ­nă­toare, asalt, recunoaș­tere și legătură. Avionul era viața lui. L-au decorat și românii, și nemții, și rușii. Cred că a fost un pilot bun, pasionat mai mult ca sigur. Îmi po­ves­tea rar întâmplări din viața lui de pilot, și Doamne, avea ce să zică! Cred că am fost in­fluențat și de el în privința pasiunii pentru zbor. Eram prin școala generală, în clasa a treia, cred, și, ho­tărât, m-am dus la Palatul Pionierilor unde am plâns la ușa cercului de aeromodele până m-au primit. Apoi am început să citesc cărțile des­pre aviație pe care le aveam în biblio­teca pe care ma­ma o îngrijea cu pasiune. Mi-a căzut în mână un manual de tehnica pilo­tajului avio­nului. L-am mâncat pe pâine și apoi m-am dus la tata și i-am spus că eu știu deja să zbor. Tata a râs. Mult mai târziu am început să înțe­leg ce înseamnă zborul cu ade­vărat.
Mihai Ilie: Chiar nu știu. Ca orice băiat, și eu voiam să mă fac aviator. Cred că pasiu­nea zborului a existat dintot­deauna în mine.

- Vă amintiți primele încercări de zbor?
Mugurel Ionescu: Primul "zbor" l-am făcut la mare, pe la 5-6 ani. Mi-am legat un cear­șaf de plajă cu patru bu­căți de sfoară de mâini și de picioare, m-am suit pe o mică faleză de un metru-doi înăl­țime și, când a început să bată briza cu putere am desfăcut mâinile și picioarele și am să­rit. De fapt, am căzut, dar pentru mine a fost primul zbor. Mai târziu, pe la 17 ani, m-am înscris la cursurile de planorism, la Aero­clubul României. Și pentru că am visat de când mă știu să construiesc un aparat de zbor, împreună cu mai mulți colegi de la aeroclub, am făcut și am zbu­rat cu primul deltaplan din București. Apoi am participat la construcția altui deltaplan, la Facultatea de Aeronave, unde eram student în anul doi. Delta­pla­nismul era la început, și aparatele erau, din punct de vedere tehnic, departe de cele de azi. Au fost și ceva accidente... Eu mi-am rupt mâna și a trebuit să fac o pauză de vreo două luni și de la zborul cu planorul, pe care deja îl practicam, ca sportiv, la categoria performanță. Obținusem brevetul de pilot sportiv de planor din 1974.
Mihai Ilie: Am început să zbor în 1980, cu delta­planul care era, la vremea aceea, singura aeronavă cu care puteai să faci aviație în particular. Începu­turile nu ai cum să le uiți. Primele mele încercări au fost în Parcul Tineretului, la Sala Polivalentă, în 1980, cu un deltaplan construit la Institutul Politeh­nic, care mai mult zbârnâia decât zbura.

- Ce instrumente de zbor ați pilotat?
Mugurel Ionescu: Am zburat cu deltaplanul, foar­te puțin cu parapanta, am sărit cu parașuta, am obținut licențele de pilot instructor planor, motopla­nor și avion ultraușor, am obținut și licență de pilot de avion, dar zborul liber cu planorul rămâne marea mea dragoste la care, total neașteptat pentru mine, se mai adaugă, de prin anul 2000, și balonul cu aer cald.

- Știu că ați doborât multe recorduri. Povesti­ți-ne despre succesele dumneavoastră.
Mugurel Ionescu: Balonul îmi intrase în suflet și acum trebuia să îl am și " la mână". Pe Mihai Ilie îl cunoșteam de la zborul cu deltaplanul. Auzisem multe despre el. Zburător înfocat, multiplu campion național la deltaplanism, un fel de "Omul Pasăre" și, peste toate astea, și instructor de zbor cu balonul cu aer cald. Pregătirea ca pilot de balon am făcut-o cu el și cu cel de-al doilea instructor de balon din România, tânărul, pe atunci, și entuziastul Dan Chi­riac, actualul director de zbor al Aeroclubului Ro­mâniei. Și pentru că "cine se aseamănă se adu­nă", la ideea lui Mihai: "Hai să readucem aviația din România la locul pe care îl merită, arătând lumii că, în ciuda condițiilor tehnice precare de care dispu­nem, suntem în stare de marea performanță" ne-am mobilizat șase pasionați. Munca în echipă a dat roade și, cu sprijinul dat de Aeroclubul Româ­niei și de Federația Aeronautică Română, au început să vină rezultatele. Mai întâi, stabilirea de recorduri națio­nale, apoi cele europene și mondiale. Totul însă cu foarte multă muncă. Faptul că Mihai și cu mine am reali­zat majoritatea zborurilor de record nu înseamnă că, la fel de bine, nu le-ar fi putut face ceilalți patru colegi. Zborul balonului este doar ju­mă­tatea necesară a recordului, mijlo­cul de ascen­siune până la foarte mare înălțime, cealaltă jumătate revine re­cordmenului - celui care, mânat de aceeași pasiune și îndrăzneală, sare cu parașuta sau se lan­sează cu para­panta din stratosferă, așa cum au fă­cut para­pantistul recordman mondial Marius Duță și parașutistul record­man euro­pean G. D. Chiriac. Noi, baloniștii, am con­siderat că, dacă putem ajunge foarte sus, stabilind recorduri de înălțime pen­tru balon cu aer cald, să dăm și o mână (un balon de ajutor) colegilor parașu­tiști și para­pantiști, astfel încât să poată sta­bili la rândul lor recorduri.
Mihai Ilie: Am început în 2002, când am stabilit primul record de alti­tudine pentru baloane cu aer cald - 7.000 de me­tri, împreună cu Mu­gurel Iones­cu, apoi au urmat alte recorduri, iar în 2006, la "Centenarul Aviației Române", am sta­bilit un re­cord mon­dial de altitudine pentru parapantă, lan­sându-l pe Marius Duță de la 10.761 metri, și un nou record pentru baloane, 11.061 metri, record aflat în vigoare și în prezent. Apoi a venit rândul parașutismului. Anul trecut am reușit să-l lansăm pe Gabriel Dan Chi­riac, GD-ul, cum îi spunem noi, de la 9.803 metri și să stabilim, astfel, un nou record european.

Aterizări fericite!

- Ce sfaturi aveți pentru cei care își doresc să zboare?
Mugurel Ionescu: În primul rând, consider că cineva poate să se "apuce să zboare" dacă simte că este atras de albastrul cerului. Dacă nu o faci cu totul, trup, minte și suflet, în cel mai bun caz ajungi un șofer de duminică pentru mașini zburătoare. În al doilea rând, trebuie să fii apt din punct de vedere fizic și psihic. Zborul, ca oricare altă meserie, im­plică un risc specific asumat, diferența este că riscul asumat de zburători este foarte mare. De aici rezultă pregătirea asiduă specifică, fizică, psihică și intelec­tuală necesare. Lupta cu frica, un sentiment normal de tratare a necunoscutului și a lucrurilor pe care nu le ții sub control. Ne este frică, desigur, dar, pe măsură ce învățăm să descifrăm esența lucrurilor și fenomenelor și le experimentăm, începem să deți­nem controlul, frica dispare. Una peste alta, un pilot este un om obișnuit, cu o sănătate bună, pasionat de ce face, perseverent și dispus să muncească mult pentru a-și atinge țelul.

- V-a fost vreodată frică pe când vă aflați în aer?
Mugurel Ionescu: Cum am spus, frica înveți să o stăpâ­nești prin cunoaștere, exerci­țiu, experiență și stăpânire de sine. De multe ori mi-a fost fri­că, dar am trecut cu bine peste toate situațiile dificile, pen­tru că am reușit să le stăpânesc prin experiență și stăpânire de sine.
Mihai Ilie: Piloții nu sunt supraoameni, cum ar putea cre­de unii. Frica de zbor nu o poți de­păși cu totul niciodată. Teama este altceva. Teama o învingi prin antrenament, prin acumulare de cunoștințe în permanență, prin cunoașterea cât mai bună a aero­navei și a tot ce ține de zbor.

- Care a fost cel mai dificil moment pe care l-ați trăit pe când zburați cu balonul?
Mihai Ilie: În 2003, la unul dintre zbo­ru­rile de record pe care l-am făcut împre­ună cu Bente Constantin, am rămas fără oxigen, la peste 8.000 de metri. Probabil că am atins o con­ductă și am pierdut tot oxi­genul. Acela a fost cu adevărat un moment dificil, pentru că am simțit cum mi se cam în­moaie picioarele, dar am înce­put imediat coborârea și totul a intrat în normal. Acela a fost un moment în care teama s-a făcut simțită. La înălțimea aceea ești într-un me­diu teribil de ostil, să nu uităm că noi zburăm într-o nacelă deschisă, nu într-o cabi­nă presurizată, iar fap­tul că nu mai aveam oxigen a pus o presiune uriașă pe ume­rii mei.

100 de baloane pe cerul României

- La ce concursuri și evenimente ați mai parti­cipat de curând?
Mugurel Ionescu: Alături de toți piloții de ba­lon din țară, am participat în luna octombrie, la Ma­ra­mureș Balon Fiesta - 2018. 100 de baloane pe cerul Româ­niei. Eveniment inedit, plin de farmecul mul­ticolor al baloane­lor venite de pe întreg ma­pa­mon­dul, să cele­bre­ze 100 de ani de Românie Mare. Pro­iecte de viitor? Mai sunt multe recorduri de stabilit și de doborât. Avem experiența necesară, am dove­dit că se poate, dar de la acest nivel în sus tre­buie și resurse ma­teriale corespunzătoare, pe care, din pă­cate, nu le deținem. Dar până atunci, le urez tutu­ror: "Ate­ri­zări fericite!".