La fel ca frumuseţea. Se spune că ea a izvorât din neputinţa oamenilor de a-şi explica anumite fenomene. Şi cum, în străvechime, oamenii nu-şi puteau explica mai nimic în mod raţional, întreaga lume părea pur şi simplu scăldată în magie. Zâne şi elfi, zei, nimfe, spirite şi demoni orchestrau întreaga natură. Iubirea era provocată de o săgeată a lui Eros, numit şi Cupidon, la romani, fulgerele erau rodul mâniei lui Zeus, şi până şi inspiraţia poeţilor nu era altceva decât un dar al muzelor. Pe lângă această magie a lumii în sine, exista şi o magie personală, de care se bucurau unele persoane binecuvântate. Cum ar fi vracii sau şamanii. Aceştia foloseau diferite ierburi şi incantaţii, urmau ritualuri orânduite în detaliu şi invocau spirite, reuşind astfel să vindece, să vadă viitorul sau să găsească soluţia optimă în faţa unei probleme imediate, cum ar fi ameninţarea venită din partea unui trib sau clan duşman. Aceşti vraci sau şamani şi-au câştigat un loc central în comunităţile umane, încă de la apariţia acestora. Ei erau înţelepţii la care se mergea pentru un sfat bun, tămăduitorii care salvau vieţi sau alinau durerea, intermediarii dintre lumea viilor şi cea a morţilor ori proorocii unor evenimente încă nepetrecute. Fiindcă aveau puterea să pătrundă în lumile superioare pentru a obţine răspunsuri la problemele comunităţii, ei se aflau uneori şi la cârma politică a aşezărilor umane.
Când zeii se plimbau printre noi
În viziunea oamenilor acelor vremuri, zeii şi alte fiinţe supranaturale se implicau, de altfel, cât se poate de activ în viaţa de zi cu zi. Oricând se putea întâmpla ca un zeu să-şi facă apariţia la uşa unui muritor, mânat de dorinţa de a pedepsi sau, dimpotrivă, de a seduce. Zeii îşi făceau simţită prezenţa şi prin diferite semne. Zborul unei păsări sau chiar şi felul în care bătea vântul puteau constitui indicii preţioase privind surprizele rezervate oamenilor de viitor. Cu alte cuvinte, întreaga natură părea că le vorbeşte muritorilor, pentru că natura însăşi, în întregul ei, era magică. Aproape că nu exista vreun pârâiaş sau crâng care să nu fie atribuit unei nimfe, zâne sau zeiţe sau, în alte culturi, unui spirit anume. Viaţa de zi cu zi a oamenilor era profund marcată de această prezenţă magică, ei fiind cu urechile ciulite şi ochii larg deschişi la orice semn li s-ar fi putut arăta.
Fundamental de înţeles este însă că această relaţie cu natura magică a lumii nu era nicidecum unidirecţională. Oamenii erau receptivi la semnele lumii supranaturale, dar, cel puţin în viziunea lor, şi lumea supranaturală era receptivă la voinţa exercitată de oameni. Ei puteau să obţină ce-şi doreau prin săvârşirea de ritualuri elaborate ori simple descântece, prin rugăciuni sau invocaţii, ofrande ori sacrificii sau prin practici magice, dintre care nu puţine au supravieţuit până în zilele noastre (să ne amintim doar de obiceiul româncelor de a-şi aşeza sub pernă flori de sânziene, în noaptea dintre 23 şi 24 iunie, pentru a-şi visa alesul).
Trufia ştiinţei
Încet dar sigur, lumea s-a golit de sacralitate. În zilele noastre nimic nu mai este magic. Totul are o explicaţie cât se poate de logică. Există neclarităţi? Mai devreme sau mai târziu, cercetătorii vor limpezi cu siguranţă şi aceste chestiuni. Ei pot totul. Vom evolua pe această cale sigură şi frumoasă a cunoaşterii ştiinţifice, încercând să fim, pe cât posibil, stăpânii propriului destin, să răspundem cu temeritate şi celor mai intimidante întrebări privind natura noastră şi a lumii care ne înconjoară şi să soluţionăm, cu capul bine înfipt pe umeri, toate problemele care ne-or apărea în cale... spun, copleşite de încântare, mândrele odrasle ştiinţifice ale acestei epoci.
Este posibil ca ele să aibă dreptate. Este însă la fel de posibil să se înşele. De ce? Pentru că, aşa cum spuneam, magia este în ochii privitorului. Până şi modestele frunze pot fi privite ca un miracol în sine. Un instrument incredibil al plantelor, de o perfecţiune şocantă. Reapar, primăvară de primăvară, în acelaşi tipar perfect. Oamenii nu se pot reproduce "la fix" şi identic.Viaţa care ia naştere în pântecul femeilor ţine cont, mai degrabă, de teoria probabilităţilor. Un miracol, în fond. Ceva magic.
Cu piciorul pe frână
Dincolo de aspectele pe care le putem observa în jurul nostru şi pe care putem alege sau nu să le descriem drept "magice", există şi experienţe la nivel personal care ar putea fi catalogate ca atare. Câte o premoniţie, o senzaţie apăsătoare că ceva nu va merge bine, de pildă. Şi chiar nu merge bine! Unii oameni ignoră asemenea presentimente, tocmai pentru că nu au nimic raţional. Simţi că nu ar trebui să ieşi din casă sub nicio formă. Nu din lene. Nici pentru că ştii că la destinaţie te aşteaptă o provocare neplăcută. Ci, pur şi simplu, organic. În stomac. Şi, totuşi, ieşi din casă. Şi ai un accident de maşină. Unul absurd, care nici măcar nu s-a produs din vina ta. Alteori, câte unui şofer i se năzare să încetinească. Pune piciorul pe frână, fără să ştie nici el de ce. Drumul e liber, restricţia de viteză e departe de a fi fost depăşită. Şi totuşi, şoferul nostru frânează. Imediat după aceea, un câine îi sare în faţă, iar el are acum timp să îl evite. Sau, chiar după curbă, a avut loc un carambol, iar şoferul nostru, sensibil la impulsul care i-a dictat să apese aparent nemotivat frâna, scapă basma curată.
Există şi premoniţii mai simple, mai mărunte, mai "de zi cu zi". Te gândeşti la o persoană, şi chiar în acel moment îţi dă un telefon. Visezi ceva legat de o rudă şi a doua zi afli despre ea unele veşti care se potrivesc cu visul.
Puterea asupra altora
Unii cred şi în deochi, o superstiţie care spune că anumite persoane pot fi "vătămate" printr-o privire admirativă sau invidioasă. Un alt exemplu este empatia, capacitatea de a recunoaşte sentimentele care sunt experimentate de o altă fiinţă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit. Uneori, însă, părem să simţim în ce ape se scaldă un om care nici măcar nu se află în prezenţa noastră. Ceva ne spune că nu ar fi indicat să-i dăm telefon, pentru că l-am prinde într-un moment nepotrivit. Ba chiar putem pătrunde adânc în psihicul cuiva care ne-a captat atenţia din cine ştie ce motiv - pentru că exercită asupra noastră o puternică poziţie de autoritate sau pentru că... ne-am îndrăgostit. Putem să-i decriptăm cele mai profunde dorinţe, să-i sesizăm cele mai mărunte impulsuri sau să-i desluşim cele mai întortocheate raţionamente. Asta nu e magie? Şi putem face chiar şi mai mult de atât. Să influenţăm toate aceste lucruri, fără să mişcăm un deget. Sau o sprânceană. Cine a iubit şi-a fost iubit ştie prea bine.
Dorinţele
Un al lucru "magic" care ni se întâmplă mai tot timpul este legat de dorinţele noastre. Se întâmplă să râvnim la ceva cu tot dinadinsul. Avem cinci ani şi vrem musai bomboane. Pe loc, o doamnă drăguţă, mai în vârstă, apare de nicăieri şi ni le oferă. Dintr-un impuls.
Ne dorim din tot sufletul o schimbare în carieră. Nu ştim exact ce şi cum. Nu avem un plan, o strategie. Pur şi simplu, creşte treptat în noi dorinţa copleşitoare de a modifica ceva în mod fundamental, de a putea fi, de pildă, mai creativi la locul de muncă, de a avea şansa să coordonăm noi înşine nu ştiu ce operaţiuni complexe. Şi primim un telefon de la vreun prieten, care ne anunţă că o verişoară a lui, care este directoarea unei companii, are nevoie de cineva exact ca noi, care să facă exact treaba la care tânjeam de atâta vreme în tăcere. Şi care mai este şi dispusă să ne plătească regeşte, pe deasupra.
Atât de fenomenală este această putere a dorinţei, încât în ultima perioadă s-au scris cărţi întregi care descriu metode practice de a transforma dorinţa în realitate. Magic! Iată câteva exemple. Doreşti o casă mare cu piscină? Nu trebuie decât să te înconjori de fotografii cu vila visurilor tale, să fii convins în sinea ta că o vei avea, să te şi închipui eventual dereticând-o şi, abracadabra, a ta va fi! Oricât de improbabil ar părea. Vrei să vizitezi Tibetul? Nicio problemă. Nu trebuie decât să te vezi deja acolo şi vei ajunge negreşit la destinaţie. Dacă magia nu îţi iese imediat, înseamnă doar că, undeva, în adâncurile fiinţei tale, există unele îndoieli care frânează îndeplinirea dorinţei. Scapă repede de ele şi vei vedea că lucrurile se aranjează de la sine. Dacă însă nici aşa nu-ţi iese, ar putea fi pur şi simplu semn că nu asta îţi doreşti cu adevărat.
Rugăciunea
În rugăciune, omul cere ceea ce simte că nu-şi poate procura singur. Şi, culmea, i se dă. Nu mereu, desigur. Cum nu mereu calitatea rugăciunii este aceeaşi. Însă nu puţini dintre noi au experimentat pe propria piele fenomenala putere a unei rugăciuni făcute aşa cum se cuvine, la momentul potrivit. Se întâmplă ca cel mai disperat om, aflat în cea mai disperată situaţie, să vadă cum, sub ochii lui miraţi, după ce a înălţat o rugăciune fierbinte către Ceruri, lucrurile se reaşează exact aşa cum trebuie, în mod aproape miraculos, fără ca el să fi intervenit în vreun fel - în afară de rugăciune.
Arhitecţii lumii noastre
În acest peisaj ştiinţific am aflat, de pildă, că teleportarea există, măcar la nivel cuantic. Că două particule, aflate la mare distanţă una de altă, se pot comporta identic. E de-a dreptul şocant. Cum este şocant şi că, la o adică, suntem cu toţii plămădiţi din aceleaşi elemente: praf de stele. La propriu! Şi din aceleaşi particule - atomi. Între noi şi piatră, pom, apă sau pământ nu există, din acest punct de vedere, nicio diferenţă. În moduri, este drept, extrem de subtile şi încă insuficient înţelese, fiecare particulă o influenţează pe alta şi toate formează o nesfârşită ţesătură. Tragi uşor de un fir şi toată pânza se modifică. Un pic măcar. Dacă ştii de care fir să tragi şi cât de tare, când să o faci şi, mai ales, când să te abţii să o faci, se poate spune că stăpâneşti magia.
O magie asumată nu este decât rodul unei înţelegeri intuitive, dar foarte profunde, a modului în care sunt alcătuite lucrurile. Cuvântul "magie" este, în ultimă instanţă, un termen şi nimic mai mult. Putem spune că descrie fenomene care pur şi simplu nu au fost încă înţelese. Şi probabil că este corect. Dar poate descrie şi mecanismul prin care au loc aceste fenomene. Iar acest mecanism poate fi înţeles. Şi manipulat. Nu este oare păcat să nu ne folosim de el, atâta vreme cât există? Şi să ne transformăm, atât cât ne permit receptivititatea şi intuiţia noastră, în arhitecţii propriei vieţi?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
