La fel ca frumusețea. Se spune că ea a izvorât din neputința oamenilor de a-și explica anumite fenomene. Și cum, în străvechime, oamenii nu-și puteau explica mai nimic în mod rațional, întreaga lume părea pur și simplu scăldată în magie. Zâne și elfi, zei, nimfe, spirite și demoni orchestrau întreaga natură. Iubirea era provocată de o săgeată a lui Eros, numit și Cupidon, la romani, fulgerele erau rodul mâniei lui Zeus, și până și inspirația poeților nu era altceva decât un dar al muzelor. Pe lângă această magie a lumii în sine, exista și o magie personală, de care se bucurau unele persoane binecuvântate. Cum ar fi vracii sau șamanii. Aceștia foloseau diferite ierburi și incantații, urmau ritualuri orânduite în detaliu și invocau spirite, reușind astfel să vindece, să vadă viitorul sau să găsească soluția optimă în fața unei probleme imediate, cum ar fi amenințarea venită din partea unui trib sau clan dușman. Acești vraci sau șamani și-au câștigat un loc central în comunitățile umane, încă de la apariția acestora. Ei erau înțelepții la care se mergea pentru un sfat bun, tămăduitorii care salvau vieți sau alinau durerea, intermediarii dintre lumea viilor și cea a morților ori proorocii unor evenimente încă nepetrecute. Fiindcă aveau puterea să pătrundă în lumile superioare pentru a obține răspunsuri la problemele comunității, ei se aflau uneori și la cârma politică a așezărilor umane.
Când zeii se plimbau printre noi
Una dintre premizele fundamentale de la care porneau credințele magice era aceea că omul poate influența lumea înconjurătoare folosind anumite instrumente specifice. Un exemplu clasic sunt dansul și cântarea hipnotică, însoțite de răpăitul ritmic al tobelor, prin care amerindienii credeau că pot aduce ploaia. Rugăciunea închinată zeilor, spiritelor, demonilor, nimfelor și altor asemenea făpturi reprezenta o altă metodă de a influența lucrurile în mod magic. Oamenii se rugau de pildă la zeiția iubirii, pentru a obține inima cuiva, la zeița protectoare a căsniciei, pentru o naștere ușoară, ori la zeul războiului, pentru victoria în luptă. Ei le aduceau zeilor (de la care doreau un favor) o ofrandă sau chiar un sacrificiu sângeros, pentru a fi mai convingători în ochii divinității și a demonstra că sunt dispuși să ofere ceva în schimb.
În viziunea oamenilor acelor vremuri, zeii și alte ființe supranaturale se implicau, de altfel, cât se poate de activ în viața de zi cu zi. Oricând se putea întâmpla ca un zeu să-și facă apariția la ușa unui muritor, mânat de dorința de a pedepsi sau, dimpotrivă, de a seduce. Zeii își făceau simțită prezența și prin diferite semne. Zborul unei păsări sau chiar și felul în care bătea vântul puteau constitui indicii prețioase privind surprizele rezervate oamenilor de viitor. Cu alte cuvinte, întreaga natură părea că le vorbește muritorilor, pentru că natura însăși, în întregul ei, era magică. Aproape că nu exista vreun pârâiaș sau crâng care să nu fie atribuit unei nimfe, zâne sau zeițe sau, în alte culturi, unui spirit anume. Viața de zi cu zi a oamenilor era profund marcată de această prezență magică, ei fiind cu urechile ciulite și ochii larg deschiși la orice semn li s-ar fi putut arăta.
Fundamental de înțeles este însă că această relație cu natura magică a lumii nu era nicidecum unidirecțională. Oamenii erau receptivi la semnele lumii supranaturale, dar, cel puțin în viziunea lor, și lumea supranaturală era receptivă la voința exercitată de oameni. Ei puteau să obțină ce-și doreau prin săvârșirea de ritualuri elaborate ori simple descântece, prin rugăciuni sau invocații, ofrande ori sacrificii sau prin practici magice, dintre care nu puține au supraviețuit până în zilele noastre (să ne amintim doar de obiceiul româncelor de a-și așeza sub pernă flori de sânziene, în noaptea dintre 23 și 24 iunie, pentru a-și visa alesul).
Trufia științei
În timpul Renașterii, lumea a căpătat un impuls uriaș pe calea cunoașterii raționale. Știința a câștigat tot mai mult teren. Neputința oamenilor de a-și explica anumite fenomene, cea care a stat la originea credinței în magie, s-a... dizolvat, pur și simplu, în matematică, fizică, astronomie, medicină ori chimie. Omenirea s-a cutremurat. S-a cutremurat aflând că lumea ei se învârte în jurul soarelui, și nu invers. Că soarele e doar un biet astru dintre miliarde și miliarde asemenea lui, ba chiar mult mai plăpând decât unii dintre frații săi, cu adevărat gigantici. Că ciuma nu este răspunsul furibund al divinității la păcatele oamenilor, ci opera nefericită a unei minuscule bacterii. Că diferitele specii nu au apărut peste noapte. Că omul nu este stăpân peste toate, ci este mic, mic de tot, mai mic chiar decât cel mai mărunt fir de nisip, în raport cu grandioasa nemărginire a Universului.
Încet dar sigur, lumea s-a golit de sacralitate. În zilele noastre nimic nu mai este magic. Totul are o explicație cât se poate de logică. Există neclarități? Mai devreme sau mai târziu, cercetătorii vor limpezi cu siguranță și aceste chestiuni. Ei pot totul. Vom evolua pe această cale sigură și frumoasă a cunoașterii științifice, încercând să fim, pe cât posibil, stăpânii propriului destin, să răspundem cu temeritate și celor mai intimidante întrebări privind natura noastră și a lumii care ne înconjoară și să soluționăm, cu capul bine înfipt pe umeri, toate problemele care ne-or apărea în cale... spun, copleșite de încântare, mândrele odrasle științifice ale acestei epoci.
Este posibil ca ele să aibă dreptate. Este însă la fel de posibil să se înșele. De ce? Pentru că, așa cum spuneam, magia este în ochii privitorului. Până și modestele frunze pot fi privite ca un miracol în sine. Un instrument incredibil al plantelor, de o perfecțiune șocantă. Reapar, primăvară de primăvară, în același tipar perfect. Oamenii nu se pot reproduce "la fix" și identic.Viața care ia naștere în pântecul femeilor ține cont, mai degrabă, de teoria probabilităților. Un miracol, în fond. Ceva magic.
Cu piciorul pe frână
Dincolo de aspectele pe care le putem observa în jurul nostru și pe care putem alege sau nu să le descriem drept "magice", există și experiențe la nivel personal care ar putea fi catalogate ca atare. Câte o premoniție, o senzație apăsătoare că ceva nu va merge bine, de pildă. Și chiar nu merge bine! Unii oameni ignoră asemenea presentimente, tocmai pentru că nu au nimic rațional. Simți că nu ar trebui să ieși din casă sub nicio formă. Nu din lene. Nici pentru că știi că la destinație te așteaptă o provocare neplăcută. Ci, pur și simplu, organic. În stomac. Și, totuși, ieși din casă. Și ai un accident de mașină. Unul absurd, care nici măcar nu s-a produs din vina ta. Alteori, câte unui șofer i se năzare să încetinească. Pune piciorul pe frână, fără să știe nici el de ce. Drumul e liber, restricția de viteză e departe de a fi fost depășită. Și totuși, șoferul nostru frânează. Imediat după aceea, un câine îi sare în față, iar el are acum timp să îl evite. Sau, chiar după curbă, a avut loc un carambol, iar șoferul nostru, sensibil la impulsul care i-a dictat să apese aparent nemotivat frâna, scapă basma curată.
Există și premoniții mai simple, mai mărunte, mai "de zi cu zi". Te gândești la o persoană, și chiar în acel moment îți dă un telefon. Visezi ceva legat de o rudă și a doua zi afli despre ea unele vești care se potrivesc cu visul.
Puterea asupra altora
Există oameni cu un magnetism inexplicabil, dat fiind că nu sunt neapărat nici cei mai frumoși, nici cei mai deștepți dintre muritori. Se spune că au "charismă". Sau "farmec". Sau "șarm". Hmmm... V-ați întrebat vreodată de ce sunt folosiți tocmai termeni de acest tip, care duc, etimologic vorbind, cu gândul la magie?
Unii cred și în deochi, o superstiție care spune că anumite persoane pot fi "vătămate" printr-o privire admirativă sau invidioasă. Un alt exemplu este empatia, capacitatea de a recunoaște sentimentele care sunt experimentate de o altă ființă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit. Uneori, însă, părem să simțim în ce ape se scaldă un om care nici măcar nu se află în prezența noastră. Ceva ne spune că nu ar fi indicat să-i dăm telefon, pentru că l-am prinde într-un moment nepotrivit. Ba chiar putem pătrunde adânc în psihicul cuiva care ne-a captat atenția din cine știe ce motiv - pentru că exercită asupra noastră o puternică poziție de autoritate sau pentru că... ne-am îndrăgostit. Putem să-i decriptăm cele mai profunde dorințe, să-i sesizăm cele mai mărunte impulsuri sau să-i deslușim cele mai întortocheate raționamente. Asta nu e magie? Și putem face chiar și mai mult de atât. Să influențăm toate aceste lucruri, fără să mișcăm un deget. Sau o sprânceană. Cine a iubit și-a fost iubit știe prea bine.
Dorințele
Un al lucru "magic" care ni se întâmplă mai tot timpul este legat de dorințele noastre. Se întâmplă să râvnim la ceva cu tot dinadinsul. Avem cinci ani și vrem musai bomboane. Pe loc, o doamnă drăguță, mai în vârstă, apare de nicăieri și ni le oferă. Dintr-un impuls.
Ne dorim din tot sufletul o schimbare în carieră. Nu știm exact ce și cum. Nu avem un plan, o strategie. Pur și simplu, crește treptat în noi dorința copleșitoare de a modifica ceva în mod fundamental, de a putea fi, de pildă, mai creativi la locul de muncă, de a avea șansa să coordonăm noi înșine nu știu ce operațiuni complexe. Și primim un telefon de la vreun prieten, care ne anunță că o verișoară a lui, care este directoarea unei companii, are nevoie de cineva exact ca noi, care să facă exact treaba la care tânjeam de atâta vreme în tăcere. Și care mai este și dispusă să ne plătească regește, pe deasupra.
Atât de fenomenală este această putere a dorinței, încât în ultima perioadă s-au scris cărți întregi care descriu metode practice de a transforma dorința în realitate. Magic! Iată câteva exemple. Dorești o casă mare cu piscină? Nu trebuie decât să te înconjori de fotografii cu vila visurilor tale, să fii convins în sinea ta că o vei avea, să te și închipui eventual dereticând-o și, abracadabra, a ta va fi! Oricât de improbabil ar părea. Vrei să vizitezi Tibetul? Nicio problemă. Nu trebuie decât să te vezi deja acolo și vei ajunge negreșit la destinație. Dacă magia nu îți iese imediat, înseamnă doar că, undeva, în adâncurile ființei tale, există unele îndoieli care frânează îndeplinirea dorinței. Scapă repede de ele și vei vedea că lucrurile se aranjează de la sine. Dacă însă nici așa nu-ți iese, ar putea fi pur și simplu semn că nu asta îți dorești cu adevărat.
Rugăciunea
În rugăciune, omul cere ceea ce simte că nu-și poate procura singur. Și, culmea, i se dă. Nu mereu, desigur. Cum nu mereu calitatea rugăciunii este aceeași. Însă nu puțini dintre noi au experimentat pe propria piele fenomenala putere a unei rugăciuni făcute așa cum se cuvine, la momentul potrivit. Se întâmplă ca cel mai disperat om, aflat în cea mai disperată situație, să vadă cum, sub ochii lui mirați, după ce a înălțat o rugăciune fierbinte către Ceruri, lucrurile se reașează exact așa cum trebuie, în mod aproape miraculos, fără ca el să fi intervenit în vreun fel - în afară de rugăciune.
Arhitecții lumii noastre
Dacă admitem că există magie, cum o putem explica? Să ne întoarcem la știință. Știința a avansat în ultimele decenii poate în cel mai alert ritm al îndelungatei ei existențe. Doar că, în mod paradoxal, cercetătorii au fost siliți să devină tot mai prudenți și mai modești. Au înțeles cât de riscant este să vorbească despre certitudini, ca urmare a faptului că acestea au fost în decursul timpului, rând pe rând, aruncate în aer de noile descoperiri. După ce zeci de ani a existat aproape un monopol privind explicațiile vizând nașterea Universului, acum avem o puzderie de teorii, care mai de care mai exotice. Ca să nu mai vorbim de revoluția provocată în lumea științifică de fizica cuantică. Nicio explicație nu mai pare astăzi de neclintit. Și nicio teorie nu mai pare prea nebunească.
În acest peisaj științific am aflat, de pildă, că teleportarea există, măcar la nivel cuantic. Că două particule, aflate la mare distanță una de altă, se pot comporta identic. E de-a dreptul șocant. Cum este șocant și că, la o adică, suntem cu toții plămădiți din aceleași elemente: praf de stele. La propriu! Și din aceleași particule - atomi. Între noi și piatră, pom, apă sau pământ nu există, din acest punct de vedere, nicio diferență. În moduri, este drept, extrem de subtile și încă insuficient înțelese, fiecare particulă o influențează pe alta și toate formează o nesfârșită țesătură. Tragi ușor de un fir și toată pânza se modifică. Un pic măcar. Dacă știi de care fir să tragi și cât de tare, când să o faci și, mai ales, când să te abții să o faci, se poate spune că stăpânești magia.
O magie asumată nu este decât rodul unei înțelegeri intuitive, dar foarte profunde, a modului în care sunt alcătuite lucrurile. Cuvântul "magie" este, în ultimă instanță, un termen și nimic mai mult. Putem spune că descrie fenomene care pur și simplu nu au fost încă înțelese. Și probabil că este corect. Dar poate descrie și mecanismul prin care au loc aceste fenomene. Iar acest mecanism poate fi înțeles. Și manipulat. Nu este oare păcat să nu ne folosim de el, atâta vreme cât există? Și să ne transformăm, atât cât ne permit receptivititatea și intuiția noastră, în arhitecții propriei vieți?