IOAN POPA - Primarul oraşului Reşiţa: "Suntem pe drumul cel bun"

50 de ani, inginer de formaţie, cu obârşia în Timiş şi viaţa în Caraş-Severin; alură sportivă, ne­protocolar, dinamic, mereu în mişcare. A intrat în afaceri în 1993 şi a produs celebrele paste Monte Banato, care au devenit lider de piaţă. Aşa a ajuns mul­timilionar în euro. Şi-a vândut compania unui grup italian, apoi a dezvoltat un complex turistic, cu pârtie de schi pe Semenic şi un restaurant pe lacul Văliug. Iubeşte vacanţele în România şi spune că n-ar da Semenicul pe Alpi şi nici o porţie de pas­te preparate cu mâna lui, pe un meniu simandicos, în centrul Parisului. În 2016, a devenit primar al Re­şiţei, din partea PNL. După numai doi ani, se află în plutonul primarilor de succes din România. Ioan Popa face Reşiţa să renască din propria ce­nu­şă, în care se prăbuşise odată cu regimul comunist.

"Am intrat în politică pentru a repara oraşul"

- De ce un om de afaceri renunţă la un do­me­niu în care are satisfacţii majore, pentru a intra în administraţia publică, un loc care concentrează nemulţumirile tuturor şi care nu se lasă uşor re­format?

- Oraşul ăsta era stricat rău şi mi-am propus să-l repar. De asta am intrat în politică şi în admi­nis­traţie. Poate că e un clişeu, poate sună ipocrit, dar ăsta-i adevărul. Nu am avut altă motivaţie. Mulţi ani n-am realizat cât de adânc căzuse Reşiţa. Când faci antreprenoriat la cel mai înalt nivel, n-ai vreme de plimbări prin oraş, pentru a constata ce merge şi ce nu merge, eşti plecat de dimineaţa până seara. Iar când ai un moment de respiro, îţi găseşti un refugiu în care să-ţi reîncarci bateriile. Eu mi l-am găsit în Semenic, iarna la schi, iar vara pe lacul Văliug, în care îmi place să înot ore în şir. Abia după ce mi s-au născut copiii, deci relativ de cu­rând, căci băiatul are 9 ani, iar fetiţa 6, am început să înţeleg ce se întâmplă cu oraşul. Am ieşit cu prun­cii la plimbare şi am constatat că nu avem tro­tuare şi căi de acces pentru cărucioare, că traficul este aiurea, că e zgomot şi praf, că blocurile-s urâte, că nu sunt locuri de joacă şi aşa mai departe. Apoi am cercetat mai amănunţit şi am constatat întreg de­zastrul. A mai durat câţiva ani până să decid să intru în politică, pentru că familia s-a opus, din dorinţa de a mă proteja. Până la urmă, am primit acordul familiei să candidez la primărie.

- Ce legătură există între o afacere cu paste şi dorinţa de a reface un oraş?

- Probabil că a lucrat în mine chiar nevoia de a răspunde acestei provocări: ce, nu sunt în stare să repar un oraş? Pentru că noi, antreprenorii, avem acest orgoliu, de a primi provocările, cu atât mai mult, cu cât sunt mai mari. Folosesc acest moment pentru a face o chemare către antreprenorii de mare calibru: să se implice în problemele ţării, căci este o datorie morală. Avem obligaţia să întoarcem co­munităţii ce ne-a dat. Cei care facem afaceri în Ro­mânia ne folosim de oportunităţile oferite de şi pe banii comunităţilor. Nu e onest ca, odată ajunşi sus, să ne luăm o casă la Viena sau la Londra şi, la reve­dere, să nu ne mai intereseze ce lăsăm în urmă. Şi ar mai fi un motiv pentru care am intrat în politică. Am fost sus! La nivelul a milioane de euro, am văzut tot, nu e nimic acolo. Sincer! Unii încă sunt în faza în care se caţără să vadă ce e acolo, sus. Nu e nimic!

- Dar ce ar fi de căutat?

- Unii cred că e ceva special la nivelul ăla. Şi nu e. Tot un pat, tot un blid de mâncare, tot o casă, tot o maşină foloseşti. Nu ţi se împlineşte altceva. Nu ai mai multă siguranţă, nu primeşti satisfacţii sufleteşti reale... Menirea omului este să crească în primul rând spiritual şi asta nu se întâmplă dacă efortul tău este ţintit pe zona materială. O bucurie reală este să simţi că ai pus şi tu, cât de puţin, umărul ca lumea să meargă mai departe...

"Fondurile UE sunt singura şansă a unui oraş cu venituri mici"

- Au ajuns veşti bune până departe, despre ce-aţi făcut până acum ca primar. Cum aţi în­ceput?

- În primele trei luni, am făcut radiografia instituţiei şi a oraşului. Am încercat să înţeleg ce şi cum funcţionează, ce şi de ce nu funcţionează. A trebuit să găsesc soluţii ca să aduc oameni noi, potriviţi, care să mă ajute. Nu a fost uşor, pentru că există Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, care e o castă închisă şi care nu te lasă să aduci un om bun din exterior sau să dai afară unul care nu per­formează. Am găsit însă breşe şi mi-am făcut o echi­pă de 15 oameni. Pe urmă, am început să cău­tăm bani, căci suntem un oraş sărac. În primul rând, scriem proiecte europene, fiindcă Fondurile UE sunt singura şansă a unui oraş cu venituri mici. La această oră, avem 40 de proiecte aflate în diferite faze, care însumează peste 150 de milioane de euro. Dacă le-am face din bugetul de investiţii al ora­şu­lui, ne-ar trebui 60 de ani. Mai departe ne-am con­centrat pe creşterea calităţii vieţii. Oamenii pleacă din Reşiţa, ca şi din România, nu doar din motive financiare, ci mai ales pentru că trăiesc în condiţii proaste. Sunt români care câştigă mulţi bani şi totuşi hotărăsc să părăsească un oraş, pentru că nu le oferă nimic. Trebuie să aibă locuri de distracţie, de ieşit cu familia, de petrecere a timpului liber... Am făcut un skate-park, în centru, care e extrem de apreciat de tinerii care se dau cu skateboardul, cu trotinetele, cu patinele cu rotile... În decembrie va fi gata un loc de joacă pentru copii, cel mai mare din Vestul ţării. Vom face şi loc de promenadă pe malul râului...

- Ştim că aţi încercat să aduceţi investitori străini în Reşiţa. Cu ce-i puteţi tenta?

- În prima săptămână când am venit la primărie, m-am trezit cu o delegaţie de la ICCO Braşov, care trebuia să facă o hală de producţie în parcul indus­trial, pentru Autoliv. Autoliv este unul dintre cei mai mari producători de airbaguri, centuri de sigu­ranţă şi volane din lume, care are vreo 4000 de an­ga­jaţi la Braşov, 2000 la Lugoj, alţi 4000 la Sfântu Gheorghe şi în cele două centre de inginerie şi dez­voltare din Braşov şi Timişoara, iar în Reşiţa vor o fabrică de 1000 de locuri de muncă. Mi s-au plâns că, de câteva luni, sunt pasaţi de colo-colo. Le-am dat autorizaţia de construcţie în 16 ore. În trei luni au făcut hala şi s-au apucat de treabă. Deci, pe in­ves­titori îi putem tenta cu bunăvoinţa noastră mai întâi de toate. Cu eficienţă în aplicarea proiectelor. Asta a fost prima investiţie în Reşiţa pe care am spri­jinit-o. De atunci sunt nelipsit de la orice semi­nar, conferinţă, congres, forum pentru antreprenori care se desfăşoară în România, oriunde ar fi, la Cluj, la Braşov, la Timişoara, la Bucureşti... Le pre­zint oraşul potenţialilor investitori.

- Ce atuuri are oraşul pentru a atrage in­ves­ti­tori?

- Cele două mari platforme industriale, Com­bi­natul Siderurgic şi Uzina Constructoare de Maşini au avut câteva sute de hectare de pământ, din care mare parte stă nefolosit. Avem deci mult teren in­dustrial abandonat, care oriunde în lume înseamnă aur. În plus, avem know-how, Reşiţa fiind părintele industriei româneşti - căci aici s-au format nucleele de specialişti care au dus la constituirea fabricilor mari de siderurgie şi construcţii de maşini din Ga­laţi, Hunedoara, Târgovişte... Avem şi o Univer­si­tate care pregăteşte ingineri mecanici şi side­rur­gişti... Pe lângă aceste avantaje, am creat, acum doi ani, şcoala duală, după modelul Şcolii Profesionale Germane Kronstadt de la Braşov. În primul an am avut 130 de elevi şi în al doilea 260 de elevi. După terminarea şco­lii, elevii sunt angajaţi de fabricile în care au făcut practică. La Reşiţa, caz unic în Ro­mânia, Primăria plăteşte cazarea şi trei mese pe zi pentru fiecare elev. Sunt multe familii de la ţară care şi-ar trimite copiii la şcoală, la oraş, dar nu le pot suporta chel­tuielile. Noi le dăm masă şi casă, iar cursurile le sunt plătite de stat şi de agentul economic, aşa încât nu-i mai costă nimic şi vin încoace. Astfel, re­zol­văm o problemă socială şi, de asemenea, creăm spe­cialişti de care are în mod real nevoie piaţa.

"Două mandate de primar uzează şi demobilizează pe oricine"

- Aţi declarat undeva că vă propuneţi doar două mandate de primar, în care să rezolvaţi ce este mai greu, şi apoi vă veţi întoarce în sistemul privat. La jumătatea primului mandat, mai credeţi că sunt suficienţi opt ani?

- Am două motive pentru care îmi menţin această hotărâre. Prima, subiectivă, căci atât am promis familiei că voi sta în administraţia publică. A doua, obiectivă, căci am înţeles din mica mea experienţă de primar, că mai mult de două mandate uzează şi demobilizează pe oricine. Indiferent cât de inteligent şi bine intenţionat este un om, după ce petrece prea mult timp pe o poziţie, nu mai poate fi la fel de eficient, căci intervine saturaţia, plafo­na­rea şi chiar orgoliul celui care le ştie pe toate... Şi asta se vede la majoritatea primarilor cu multe mandate. Mai bine este să stai primar un timp mai scurt, în care fiecare zi să fie o provocare, în care să vrei să dai tot ce ai mai bun, să ai energie şi op­timism. Iar în al doilea mandat, e musai să-ţi pre­gă­teşti un suc­ce­sor capabil să-ţi continuie pro­iec­te­le şi să facă altele conform aceleiaşi viziuni.

- Sunteţi un om tonic, energic şi ambiţios. To­tuşi, nu vă încearcă uneori îndoielile sau fricile?

- Vă spun sincer că, în primele trei luni de man­dat, am vrut să-mi dau demisia de o sută de ori. Am găsit aici o nenorocire atât de mare, încât m-am îndoit că mai pot face ceva. Dar am avut inte­ligenţa să las deoparte pasivul şi să mă concentrez pe vii­tor, pe ce pot face fără să mă mai uit în urmă. Sigur că toţi avem demonii noştri, iar în unele momente ne vizitează mai des. Şi eu îi am pe ai mei. Dar demonii ăştia trebuie stăpâniţi, alungaţi, că nu avem timp să ne plângem, ci doar să mergem înainte.

"Când mă fac mare, vreau să fiu Ilie Bolojan"

- Aveţi vreun model de primar care să vă inspire acţiunile?

- Absolut! Am şi spus-o, mai în glumă, mai în serios: când mă fac mare, vreau să fiu Ilie Bo­lojan. (Râde) Primarul Oradei a dovedit ce poate face un edil adevărat. Nu e singurul, mai sunt câţiva. Din ne­fericie pentru ţărişoara asta, majo­ri­tatea prima­ri­lor buni sunt în partea de Vest. Exem­plele de bună practică le găseşti la Cluj, Timişoara, Alba Iulia, Sibiu, Braşov... În afară de Iaşi, nu mai văd vreun alt primar priceput în Ve­chiul Regat.

- Inevitabil, orice oraş este dependent de con­textul naţional. Cum vedeţi evoluţia Româ­niei?

- Depinde cum privim lucrurile. De foarte aproape, vom identifica foarte multe probleme. Dar dacă vedem ansamblul, putem fi optimişti. Privind indicatorii economici pe ultimii zece ani, e clar că România se află pe drumul cel bun, că sun­­tem în creş­tere, chiar dacă viteza de înaintare nu este cea dorită. În mare, orizontul este promi­ţător.