Fiindcă poate trăi în scris şi alte vieţi decât a ei, Gabriela Adameşteanu a rămas fidelă cronicii sociale realiste, romanele ei în suită alcătuind un fel de "comedie umană" a societăţii româneşti din cea de a doua jumătate a secolului trecut şi până azi. Creatoare a unei lumi populate verosimil în cadru istoric real, ea are talentul şi forţa de a o alcătui prin traiectoriile intersectate sau doar tangente ale unor personaje din toate categoriile sociale. Căci Letiţia Branea - personajul principal din "Drumul egal al fiecărei zile" şi "Provizorat", cu care "Fontana di Trevi" formează (deocamdată) o trilogie - nu e un alter-ego, ci are propriul buletin de identitate şi un destin ficţional gândit anume pentru a interacţiona cu multe alte "caractere" ale vremurilor noastre. Atelajul epic încărcat cu personaje, unele preluate din romanele anterioare, altele noi, e tras spre trei direcţii tematice. Una e a diasporei, a românilor plecaţi atât înainte de 1990 cât şi cu migraţia în masă de după. Alta e tema cuplurilor, cu sau fără copii, a relaţiilor de familie, iar a treia, care leagă toate firele ţesăturii, e chiar România din ultimele decenii, văzută din perspective diferite. Sub aparenţe banale şi cu un excepţional simţ al limbajului care marchează ierarhiile sociale şi configurează tipologic personajele, romanciera sesizează procesul de hibridare a răului cu "democraţia orinală", efectul asupra populaţiei al isprăvilor guvernamentale, de la Iliescu, Constantinescu şi Băsescu până azi. Gabriela Adameşteanu înfruntă demonii României contemporane care ne-au invadat spaţiul mental prin manipulări asimilate mecanic, pune în lumină relativizantă adevăruri parţiale, prin personaje ce oscilează între postură şi impostură, acomodându-se ori nu la mediu, ia distanţă faţă de partizanatele excesive. Letiţia Branea-Arcan, vocea naratoare în "Fontana di Trevi", nu acaparează subiectiv ecranul, ci lasă loc, prin capacitatea romancierei de a-şi auzi şi vedea personajele în acţiune, şi altor moduri de a reflecta ceea ce le e dat să trăiască. Compus ca un travelling narativ de la un personaj la altul, asociat cu flash-back-uri, căci filtrul timpului e reversibil, romanul are aparent o unitate clasică de loc şi timp - o singură zi în apartamentul familiei Morar - deşi se răsfiră din anii '70 până azi şi din diferite cartiere bucureştene până în Germania, Franţa şi America. Întoarsă temporar în Capitală după anii de exil pentru a-şi recupera moştenirea unchilor, Letiţia e găzduită de vechii şi devotaţii ei prieteni, Sultana şi Aurelian Morar, militanţi anticomunişti activi în organizaţii civice de opoziţie încă din 1990. Dezamăgiţi în speranţele lor şi deprimaţi că unicul lor copil, adorata Claudia, plecată din ţară după mineriadă, îşi tot prelungeşte bursele în Occident şi nu intenţionează să se mai întoarcă, soţii Morar, idealiştii oneşti, văd cum tinerii lor comilitoni din primi ani fac cariere bănoase de manageri sau de politicieni traseişti, lacomi de profituri. Pe discuţiile dintre Letiţia şi Sultana, materia epică se depune straturi-straturi, aducând din memorie experienţe traumatizante şi tipologii emblematice de ieri şi de azi.
Gabriela Adameşteanu excelează în scene, descrieri şi dialoguri - unele adevărate probe de virtuozitate literară, evocând cutremurul din 1977, zilele aşa-zisei Revoluţii din 1989, mineriada, obsesia iubirii adultere cu Sorin Olaru (ştiută din "Provizorat") sau experienţa unui avort ilegal. Ca şi în celelalte romane ale ei, istoria colectivă şi cea individuală se interferează în "Fontana di Trevi", lăsând şi piste deschise spre o nouă carte.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
