Fiindcă poate trăi în scris și alte vieți decât a ei, Gabriela Adameșteanu a rămas fidelă cronicii sociale realiste, romanele ei în suită alcătuind un fel de "comedie umană" a societății românești din cea de a doua jumătate a secolului trecut și până azi. Creatoare a unei lumi populate verosimil în cadru istoric real, ea are talentul și forța de a o alcătui prin traiectoriile intersectate sau doar tangente ale unor personaje din toate categoriile sociale. Căci Letiția Branea - personajul principal din "Drumul egal al fiecărei zile" și "Provizorat", cu care "Fontana di Trevi" formează (deocamdată) o trilogie - nu e un alter-ego, ci are propriul buletin de identitate și un destin ficțional gândit anume pentru a interacționa cu multe alte "caractere" ale vremurilor noastre. Atelajul epic încărcat cu personaje, unele preluate din romanele anterioare, altele noi, e tras spre trei direcții tematice. Una e a diasporei, a românilor plecați atât înainte de 1990 cât și cu migrația în masă de după. Alta e tema cuplurilor, cu sau fără copii, a relațiilor de familie, iar a treia, care leagă toate firele țesăturii, e chiar România din ultimele decenii, văzută din perspective diferite. Sub aparențe banale și cu un excepțional simț al limbajului care marchează ierarhiile sociale și configurează tipologic personajele, romanciera sesizează procesul de hibridare a răului cu "democrația orinală", efectul asupra populației al isprăvilor guvernamentale, de la Iliescu, Constantinescu și Băsescu până azi. Gabriela Adameșteanu înfruntă demonii României contemporane care ne-au invadat spațiul mental prin manipulări asimilate mecanic, pune în lumină relativizantă adevăruri parțiale, prin personaje ce oscilează între postură și impostură, acomodându-se ori nu la mediu, ia distanță față de partizanatele excesive. Letiția Branea-Arcan, vocea naratoare în "Fontana di Trevi", nu acaparează subiectiv ecranul, ci lasă loc, prin capacitatea romancierei de a-și auzi și vedea personajele în acțiune, și altor moduri de a reflecta ceea ce le e dat să trăiască. Compus ca un travelling narativ de la un personaj la altul, asociat cu flash-back-uri, căci filtrul timpului e reversibil, romanul are aparent o unitate clasică de loc și timp - o singură zi în apartamentul familiei Morar - deși se răsfiră din anii '70 până azi și din diferite cartiere bucureștene până în Germania, Franța și America. Întoarsă temporar în Capitală după anii de exil pentru a-și recupera moștenirea unchilor, Letiția e găzduită de vechii și devotații ei prieteni, Sultana și Aurelian Morar, militanți anticomuniști activi în organizații civice de opoziție încă din 1990. Dezamăgiți în speranțele lor și deprimați că unicul lor copil, adorata Claudia, plecată din țară după mineriadă, își tot prelungește bursele în Occident și nu intenționează să se mai întoarcă, soții Morar, idealiștii onești, văd cum tinerii lor comilitoni din primi ani fac cariere bănoase de manageri sau de politicieni traseiști, lacomi de profituri. Pe discuțiile dintre Letiția și Sultana, materia epică se depune straturi-straturi, aducând din memorie experiențe traumatizante și tipologii emblematice de ieri și de azi.
Gabriela Adameșteanu excelează în scene, descrieri și dialoguri - unele adevărate probe de virtuozitate literară, evocând cutremurul din 1977, zilele așa-zisei Revoluții din 1989, mineriada, obsesia iubirii adultere cu Sorin Olaru (știută din "Provizorat") sau experiența unui avort ilegal. Ca și în celelalte romane ale ei, istoria colectivă și cea individuală se interferează în "Fontana di Trevi", lăsând și piste deschise spre o nouă carte.