Un sentiment enorm
În ultimii ani, tot mai mulţi oameni simt chemarea naturii şi îi răspund, pornind pe cărările ascunse ale pădurilor, luminate pieziş de raze pe care soarele le strecoară cu greu prin împletitura de crengi. Urcă voiniceşte pe coaste abrupte de munte, pentru a cuceri piscul de unde li se deschide o panoramă împresionantă şi unde se simt nişte biete furnici, faţă în faţă cu natura imensă şi atotputernică. Amatorii de drumeţii extreme, cei ce pleacă la drum luând cu sine doar un minimum necesar, şi merg zile întregi, fără a-şi asigura vreo protecţie contra capriciilor vremii, contând că o vor scoate la capăt numai cu propriile forţe, vorbesc despre "umilinţa" de a se vedea mărunţi, confruntaţi cu spectacolul unor stihii nestăpânite, dar în acelaşi timp, mărturisesc şi faptul că experienţa trăită le insuflă "un sentiment enorm". Într-adevăr, acesta este beneficiul drumeţiei, în plan psihic. Însă mişcarea susţinută continuu, într-un cadru natural, aduce şi corpului un mare câştig: şansa de ameliorare a stării de sănătate. Iar pentru cei cu o constituţie fizică nu tocmai viguroasă, vom adăuga că efectele pozitive se pot obţine şi cu mai puţină osteneală. Excursiile la munte sunt minunate, dar nu neapărat obligatorii.
Cel dintâi beneficiar: inima
Cum influenţează drumeţiile sănătatea organelor şi sistemelor din corpul nostru? Ele ne consolidează inima, vasele de sânge şi musculatura, reglează metabolismul şi respiraţia, reduc riscul de infarct, diabet de tip 2 sau cancer. Cel dintâi beneficiar este inima: solicitarea sistemului cardiovascular în timpul mersului antrenează miocardul, ceea ce măreşte eficienţa de pompare a sângelui şi astfel ajută vasele să-şi păstreze elasticitatea. În consecinţă, scad tensiunea arterială şi pulsul. Apoi, mişcarea în ritm egal lubrifiază articulaţiile. Este activată irigaţia sangvină a cartilajelor, ca şi aprovizionarea lor cu nutrienţii necesari. Totodată, sunt întăriţi muşchii, tendoanele şi ligamentele. La rândul lor, şi plămânii au motive de bucurie, căci pulberile fine ce poluează aerul din oraşe le provoacă o suferinţă permanentă. Drumeţia ventilează căile respiratorii şi oferă un antrenament binevenit musculaturii bronhiilor.
Chiar şi creierul are de profitat: după cum arată un studiu al cercetătorilor americani, realizat la Universitatea din Pittsburgh: plimbările în pas alert, care nu totalizează mai mult de zece kilometri pe săptămână, produc deja efecte, reducând pierderile de memorie ce apar odată cu înaintarea în vârstă. Drumeţiile consolidează capacitatea de concentrare şi apărarea naturală a organismului, îmbunătăţesc rezistenţa fizică şi receptivitatea la semnalele propriului corp. Cei ce se plimbă în pădure, pe un teren cu numeroase denivelări, îşi antrenează în plus şi echilibrul - o măsură eficientă de prevenire a căzăturilor, atât de periculoase pentru vârstnici. De asemenea, o serie de studii clinice evidenţiază faptul că pacienţii supuşi şedinţelor de chimioterapie se restabilesc într-un timp mai scurt atunci când fac mişcare.
Dacă nu e munte, e bun şi-un parc
Şi vestea cea mai bună: vom putea să ne bucurăm de rezultatele dorite pe termen lung, indiferent dacă urcăm o pantă sau doar facem regulat plimbări în pas vioi pe teren neted. Ce-i drept, medicii sportivi încurajează persoanele care se află într-o formă fizică satisfăcătoare şi nu suferă de afecţiuni ale articulaţiilor să facă mişcare la altitudine, deoarece aerul înălţimilor montane oferă organismului stimuli noi. Însă lucrul cel mai important rămâne totuşi introducerea mişcării în programul nostru cotidian. Pentru ca efectele să apară, este necesar ca durata minimă să fie de 30 de minute. Nu sunt suficiente drumeţiile făcute doar în concediu, trebuie să integrăm activitatea fizică în viaţa noastră de fiecare zi, de exemplu, să ne îmbrăcăm comod şi să ieşim din casă după-amiaza. Ne putem plimba oriunde, adesea nu ne dăm seama ce trasee interesante pornesc chiar din faţa uşii noastre.
În unele ţări se practică sistematic aşa-numitele "drumeţii terapeutice", de preferinţă în grup. De pildă, în Germania au fost amenajate în anumite păduri trasee de fitness, pe care s-au amplasat, la distanţă de circa 200 de metri unul de altul, aparate de gimnastică simple şi robuste, care dau drumeţilor posibilitatea de a efectua diverse exerciţii de rezistenţă şi respiraţie. Între timp, aparate similare au fost aşezate şi în parcuri. Studiile au înregistrat scăderi ale greutăţii şi indicelui de masă corporală, ca şi reduceri ale depozitelor de grăsime şi ale tensiunii arteriale, în medie, după numai şapte săptămâni de la parcurgerea unui traseu de cinci kilometri, în aproximativ o oră şi jumătate, de două ori pe săptămână. De asemenea, s-au îmbunătăţit anduranţa şi aptitudinea de coordonare a mişcărilor. Aceasta dovedeşte că persoanele cu o capacitate de efort sub medie îşi pot ameliora substanţial condiţia fizică, fără a fi obligate să se străduiască prea mult.
Drumeţiile ne fac fericiţi
Şi încă un amănunt interesant: efortul turiştilor montani, măsurat după valoarea pulsului, îl depăşea pe cel al alergătorilor pe bandă şi, cu toate acestea, oamenii nu-l resimţeau ca obositor. Explicaţia nu poate fi decât una singură: frumuseţea naturii captivează şi distrage atenţia. N-am fi capabili să parcurgem cinci kilometri alergând pe bandă într-o sală de fitness. Într-un peisaj natural, ne comportăm diferit.
Când corpul se pune în mişcare, creierul ţine pasul cu el
SONDAJ
Top 10: Principalele motive ale celor pasionaţi de drumeţii
Contactul cu natura - 45%
Un prilej de a respira aer curat - 21%
Mişcare/exerciţiu fizic - 20%
Relaxare/regenerare - 18%
Frumuseţile naturii - 18%
Un mod de a socializa - 17%
Efectele pentru sănătate - 10%
Evadare din rutina cotidiană - 9%
Peisajul/flora/fauna - 8%
Ascensiunea montană în sine - 8%
Tovarăşi de drum din natură
După un parcurs mai lung, pot începe să vă doară articulaţiile. De aceea e bine să aveţi la dvs. un unguent cu extract de arnică. Puteţi apela şi la un remediu homeopatic - în asemenea situaţii se recomandă de obicei Rhus toxicodendron D6.
Febra musculară şi spasmele se tratează eficient cu tablete de magneziu. În completare, aplicaţi pe zonele cu probleme o alifie sau un gel pe bază de plante, care vor stimula mecanismele de autovindecare ale corpului.
La contuzii şi întinderi de ligamente vă pot fi de folos şi extractele de plante administrate intern, de exemplu, echinacea şi hamamelis. Soluţia homeopată Calendula grăbeşte vindecarea rănilor minore.
Gelurile ce activează microcirculaţia şi plasturii termici calmează durerile provocate de contracturile musculare. Ciorapii compresivi şi feşele elastice susţin articulaţiile suprasolicitate.
În stări de oboseală extremă, un supliment cu vitaminele din complexul B vă furnizează energia de care aveţi nevoie.
Utilizaţi o cremă cu gălbenele, pentru a combate senzaţia de mâncărime provenită de la înţepăturile de insecte.
Încălţămintea închisă face picioarele să transpire şi astfel creează un mediu propice pentru ciuperca piciorului. Ca măsură de prevedere, vă poate fi de ajutor un spray antimicotic.
Drumeţia - o cale de autodepăşire
- Un marş non-stop. Ce sens are?
- Un drum atât de lung este un proces creativ, care îmi curăţă mintea. Nu am ambiţia să stabilesc recorduri, simt doar nevoia ca, o dată pe an, să mă smulg din monotonia ritmului meu de fiecare zi. E captivant ce se petrece atunci când ai curajul să spargi tiparele.
- Ce anume se petrece?
- După ce am parcurs 80 de kilometri, intru într-o stare apropiată de meditaţie. Este o experienţă formidabilă: mă simt una cu mine, iar corpul meu se reglează perfect, pentru a duce la bun sfârşit ceea ce mi-am propus. Aşa am aflat că poţi realiza aproape orice, dacă ai pasiune.
- Cum v-a venit ideea să practicaţi astfel de drumeţii?
- Mersul pe jos mi-a făcut întotdeauna plăcere. În anul 2000, lucram deja în marketingul turistic. Şi am început să plec pe trasee lungi. Mă incita să văd cât mă ţin puterile, când voi ajunge la limita epuizării. Iar după 20 de ore de mers, am constatat că mai rezist.
- Între timp, aţi înregistrat performanţe remarcabile: 215 kilometri în 54.5 ore în Islanda, un traseu de 130 kilometri peste Alpi şi ultima dată 302 kilometri în 70 ore. Nu vă simţiţi niciodată extenuat?
- Foarte rar. Ştiu că mă pândeşte oboseala, însă dacă nu-i dau importanţă, nu reuşeşte să pună stăpânire pe mine. Încerc să evit epuizarea, căci ea este într-adevăr periculoasă. De regulă, în a doua noapte, sunt pe punctul de a mă bloca, totuşi, fac în continuare cât mai puţine pauze: cam 20 de minute după 12 ore de mers. Dacă procedez altfel, corpul se leneveşte şi îmi cere mai multă odihnă.
- Cum vă descurcaţi cu foamea?
- Mănânc extrem de puţin, ciocolată şi câteva nuci. Bioritmul meu este total schimbat. Când mă aflu la drum, pot îndura multe, am un prag de suportabilitate neobişnuit de ridicat. Abia după ce m-am întors acasă, urmează căderea. Am nevoie de câteva zile, ca să-mi recapăt forţele.
- Ce vă motivează?
- Dorinţa de a-mi atinge ţelul este o motivaţie foarte puternică. Şi: niciodată nu-mi imaginez traseul ca pe un întreg, ci îl împart în mai multe segmente. Când sosesc la capătul unuia din ele, înseamnă că închei o etapă şi am dreptul să mă recompensez cu o ciocolată. Nici nu fac cine ştie ce pregătiri înainte de plecare. Mă mulţumesc să memorez hărţile, ca să mă pot orienta fără GPS.
- Care a fost cel mai frumos moment trăit până acum?
- Am avut multe. E vorba mai ales de întâlniri, de pildă cu animalele care îmi ies în cale. Sau cu plăsmuirile propriei mele fantezii.
- Ce vreţi să spuneţi?
- În Islanda am avut parte de nopţi ploioase şi reci, cu rafale de vânt. Mă gândeam serios să renunţ la restul călătoriei şi m-am ghemuit lângă o stâncă, încercând să mă adăpostesc cumva. Atunci am zărit un omuleţ cu bărbia sprijinită în palmă şi cu pletele fluturând: era un trol, unul din piticii muntelui. M-a privit şi mi-a făcut poznaş cu ochiul. În clipa aceea, m-am temut că mi se rătăceşte mintea. Am întins mâna, dar n-am pipăit altceva decât muchii de piatră. Uluit, am uitat pe loc de osteneală şi de frig şi am pornit mai departe. Trolul - voinţa mea lăuntrică? - îmi arătase drumul. Am luat de acolo o pietricică şi am păstrat-o ca pe un talisman. O port mereu cu mine şi simt cum îmi dă putere.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
