Un sentiment enorm
În ultimii ani, tot mai mulți oameni simt chemarea naturii și îi răspund, pornind pe cărările ascunse ale pădurilor, luminate pieziș de raze pe care soarele le strecoară cu greu prin împletitura de crengi. Urcă voinicește pe coaste abrupte de munte, pentru a cuceri piscul de unde li se deschide o panoramă împresionantă și unde se simt niște biete furnici, față în față cu natura imensă și atotputernică. Amatorii de drumeții extreme, cei ce pleacă la drum luând cu sine doar un minimum necesar, și merg zile întregi, fără a-și asigura vreo protecție contra capriciilor vremii, contând că o vor scoate la capăt numai cu propriile forțe, vorbesc despre "umilința" de a se vedea mărunți, confruntați cu spectacolul unor stihii nestăpânite, dar în același timp, mărturisesc și faptul că experiența trăită le insuflă "un sentiment enorm". Într-adevăr, acesta este beneficiul drumeției, în plan psihic. Însă mișcarea susținută continuu, într-un cadru natural, aduce și corpului un mare câștig: șansa de ameliorare a stării de sănătate. Iar pentru cei cu o constituție fizică nu tocmai viguroasă, vom adăuga că efectele pozitive se pot obține și cu mai puțină osteneală. Excursiile la munte sunt minunate, dar nu neapărat obligatorii.
Cel dintâi beneficiar: inima
Cum influențează drumețiile sănătatea organelor și sistemelor din corpul nostru? Ele ne consolidează inima, vasele de sânge și musculatura, reglează metabolismul și respirația, reduc riscul de infarct, diabet de tip 2 sau cancer. Cel dintâi beneficiar este inima: solicitarea sistemului cardiovascular în timpul mersului antrenează miocardul, ceea ce mărește eficiența de pompare a sângelui și astfel ajută vasele să-și păstreze elasticitatea. În consecință, scad tensiunea arterială și pulsul. Apoi, mișcarea în ritm egal lubrifiază articulațiile. Este activată irigația sangvină a cartilajelor, ca și aprovizionarea lor cu nutrienții necesari. Totodată, sunt întăriți mușchii, tendoanele și ligamentele. La rândul lor, și plămânii au motive de bucurie, căci pulberile fine ce poluează aerul din orașe le provoacă o suferință permanentă. Drumeția ventilează căile respiratorii și oferă un antrenament binevenit musculaturii bronhiilor.
Chiar și creierul are de profitat: după cum arată un studiu al cercetătorilor americani, realizat la Universitatea din Pittsburgh: plimbările în pas alert, care nu totalizează mai mult de zece kilometri pe săptămână, produc deja efecte, reducând pierderile de memorie ce apar odată cu înaintarea în vârstă. Drumețiile consolidează capacitatea de concentrare și apărarea naturală a organismului, îmbunătățesc rezistența fizică și receptivitatea la semnalele propriului corp. Cei ce se plimbă în pădure, pe un teren cu numeroase denivelări, își antrenează în plus și echilibrul - o măsură eficientă de prevenire a căzăturilor, atât de periculoase pentru vârstnici. De asemenea, o serie de studii clinice evidențiază faptul că pacienții supuși ședințelor de chimioterapie se restabilesc într-un timp mai scurt atunci când fac mișcare.
Dacă nu e munte, e bun și-un parc
Cine și-a petrecut un concediu bătând cu piciorul drumeaguri mai puțin umblate a observat, probabil, cum îi dispar pe neașteptate câteva kilograme, căci mersul în pas întins este o modalitate blândă de ardere a caloriilor. O oră de drumeție într-o regiune deluroasă consumă, în medie, 320 calorii. Desigur, aceasta nu compensează integral ultima pizza cu care v-ați delectat, însă vă menține pulsul în așa-numita "zonă de ardere a grăsimilor", ceea ce determină organismul să-și procure energia necesară direct din nedoritele depozite de grăsime, în loc să atace rezervele de carbohidrați.
Și vestea cea mai bună: vom putea să ne bucurăm de rezultatele dorite pe termen lung, indiferent dacă urcăm o pantă sau doar facem regulat plimbări în pas vioi pe teren neted. Ce-i drept, medicii sportivi încurajează persoanele care se află într-o formă fizică satisfăcătoare și nu suferă de afecțiuni ale articulațiilor să facă mișcare la altitudine, deoarece aerul înălțimilor montane oferă organismului stimuli noi. Însă lucrul cel mai important rămâne totuși introducerea mișcării în programul nostru cotidian. Pentru ca efectele să apară, este necesar ca durata minimă să fie de 30 de minute. Nu sunt suficiente drumețiile făcute doar în concediu, trebuie să integrăm activitatea fizică în viața noastră de fiecare zi, de exemplu, să ne îmbrăcăm comod și să ieșim din casă după-amiaza. Ne putem plimba oriunde, adesea nu ne dăm seama ce trasee interesante pornesc chiar din fața ușii noastre.
În unele țări se practică sistematic așa-numitele "drumeții terapeutice", de preferință în grup. De pildă, în Germania au fost amenajate în anumite păduri trasee de fitness, pe care s-au amplasat, la distanță de circa 200 de metri unul de altul, aparate de gimnastică simple și robuste, care dau drumeților posibilitatea de a efectua diverse exerciții de rezistență și respirație. Între timp, aparate similare au fost așezate și în parcuri. Studiile au înregistrat scăderi ale greutății și indicelui de masă corporală, ca și reduceri ale depozitelor de grăsime și ale tensiunii arteriale, în medie, după numai șapte săptămâni de la parcurgerea unui traseu de cinci kilometri, în aproximativ o oră și jumătate, de două ori pe săptămână. De asemenea, s-au îmbunătățit anduranța și aptitudinea de coordonare a mișcărilor. Aceasta dovedește că persoanele cu o capacitate de efort sub medie își pot ameliora substanțial condiția fizică, fără a fi obligate să se străduiască prea mult.
Drumețiile ne fac fericiți
Iar asta încă nu e tot. Drumețiile ne fac pur și simplu fericiți! Dintr-un sondaj realizat de compania de marketing online "Research Now", comandat de producătorii de încălțăminte destinată turismului montan, a reieșit că 39% din cei 1000 de repondenți asociau drumețiile cu sentimentul de fericire, în timp ce pentru alți 25%, ele reprezentau o modalitate eficientă de reducere a stresului. Un studiu inițiat de "Asociația alpină" din Austria a cercetat felul cum se repercutează drumețiile asupra sănătății și a calității vieții. Concluzia: o plimbare de numai trei ore în mijlocul naturii antrenează deja modificări pozitive ale echilibrului psihic: crește buna dispoziție și se instalează calmul. Comparația cu voluntarii testați pe banda de alergare a pus în evidență rezultate apropiate, însă nu atât de evidente. În schimb, la participanții investigați în poziție șezând, calmul a cedat în fața oboselii și a anxietății.
Și încă un amănunt interesant: efortul turiștilor montani, măsurat după valoarea pulsului, îl depășea pe cel al alergătorilor pe bandă și, cu toate acestea, oamenii nu-l resimțeau ca obositor. Explicația nu poate fi decât una singură: frumusețea naturii captivează și distrage atenția. N-am fi capabili să parcurgem cinci kilometri alergând pe bandă într-o sală de fitness. Într-un peisaj natural, ne comportăm diferit.
Când corpul se pune în mișcare, creierul ține pasul cu el
Faptul că drumețiile ajută efectiv la depășirea unor probleme - nu numai organice, dar și sufletești - a fost remarcat în cele din urmă și de către psihologi. Cei mai îndrăzneți dintre ei au elaborat chiar o metodă terapeutică, pe care au numit-o "coaching montan". Căci exercițiul fizic în aer liber reprezintă, realmente, unul dintre cele mai puternice euforizante. Când corpul se pune în mișcare, creierul ține pasul cu el. Procesele biologice desfășurate la nivelul lui se accelerează, este stimulat îndeosebi centrul recompensei, cel care dă naștere sentimentelor de satisfacție, iar efortul prelungit activează o serie de arii cerebrale, la fel cum se întâmplă în timpul antrenamentului autogen sau al altor tipuri de meditație. "Dacă efectele drumeției s-ar putea comprima într-o tabletă, ea ar fi unul dintre cele mai eficiente psihotrope", apreciază specialiștii. S-au convins de beneficiile ei mai ales terapeuții care tratează adicții: "Consumatorii de droguri sunt frecvent chinuiți de un sentiment stăruitor al depersonalizării. Drumețiile le permit să se regăsească: în respirația precipitată, în bătaia mai energică a inimii își simt corpul și astfel se reîntâlnesc cu sine". Așa cum o interpretează psihologii, drumeția capătă nebănuite valențe metaforice: "Crește încrederea în forțele proprii, se deschid noi perspective, anxietatea și lipsa de speranță pălesc. Ne simțim puternici și independenți, fiindcă ne alegem singuri drumul și cadența pașilor. Când urcăm coasta unui munte, aceasta devine și un simbol al victoriei în lupta cu viața. Explorăm tărâmuri noi - inclusiv în universul nostru lăuntric".
SONDAJ
Top 10: Principalele motive ale celor pasionați de drumeții
• Contactul cu natura - 45%
• Un prilej de a respira aer curat - 21%
• Mișcare/exercițiu fizic - 20%
• Relaxare/regenerare - 18%
• Frumusețile naturii - 18%
• Un mod de a socializa - 17%
• Efectele pentru sănătate - 10%
• Evadare din rutina cotidiană - 9%
• Peisajul/flora/fauna - 8%
• Ascensiunea montană în sine - 8%
Tovarăși de drum din natură
• După un parcurs mai lung, pot începe să vă doară articulațiile. De aceea e bine să aveți la dvs. un unguent cu extract de arnică. Puteți apela și la un remediu homeopatic - în asemenea situații se recomandă de obicei Rhus toxicodendron D6.
• Febra musculară și spasmele se tratează eficient cu tablete de magneziu. În completare, aplicați pe zonele cu probleme o alifie sau un gel pe bază de plante, care vor stimula mecanismele de autovindecare ale corpului.
• La contuzii și întinderi de ligamente vă pot fi de folos și extractele de plante administrate intern, de exemplu, echinacea și hamamelis. Soluția homeopată Calendula grăbește vindecarea rănilor minore.
• Gelurile ce activează microcirculația și plasturii termici calmează durerile provocate de contracturile musculare. Ciorapii compresivi și feșele elastice susțin articulațiile suprasolicitate.
• În stări de oboseală extremă, un supliment cu vitaminele din complexul B vă furnizează energia de care aveți nevoie.
• Utilizați o cremă cu gălbenele, pentru a combate senzația de mâncărime provenită de la înțepăturile de insecte.
• Încălțămintea închisă face picioarele să transpire și astfel creează un mediu propice pentru ciuperca piciorului. Ca măsură de prevedere, vă poate fi de ajutor un spray antimicotic.
Drumeția - o cale de autodepășire
- Se poate și așa: la cei 50 de ani ai săi, Tiberiu, orășean get-beget, angajat al unei firme de marketing turistic, a făcut o pasiune pentru drumețiile extreme. Străbate de unul singur trasee montane lungi, se odihnește arareori, aproape că nu închide ochii. Încercăm să înțelegem la ce bun se străduiește atât -
- Un marș non-stop. Ce sens are?
- Un drum atât de lung este un proces creativ, care îmi curăță mintea. Nu am ambiția să stabilesc recorduri, simt doar nevoia ca, o dată pe an, să mă smulg din monotonia ritmului meu de fiecare zi. E captivant ce se petrece atunci când ai curajul să spargi tiparele.
- Ce anume se petrece?
- După ce am parcurs 80 de kilometri, intru într-o stare apropiată de meditație. Este o experiență formidabilă: mă simt una cu mine, iar corpul meu se reglează perfect, pentru a duce la bun sfârșit ceea ce mi-am propus. Așa am aflat că poți realiza aproape orice, dacă ai pasiune.
- Cum v-a venit ideea să practicați astfel de drumeții?
- Mersul pe jos mi-a făcut întotdeauna plăcere. În anul 2000, lucram deja în marketingul turistic. Și am început să plec pe trasee lungi. Mă incita să văd cât mă țin puterile, când voi ajunge la limita epuizării. Iar după 20 de ore de mers, am constatat că mai rezist.
- Între timp, ați înregistrat performanțe remarcabile: 215 kilometri în 54.5 ore în Islanda, un traseu de 130 kilometri peste Alpi și ultima dată 302 kilometri în 70 ore. Nu vă simțiți niciodată extenuat?
- Foarte rar. Știu că mă pândește oboseala, însă dacă nu-i dau importanță, nu reușește să pună stăpânire pe mine. Încerc să evit epuizarea, căci ea este într-adevăr periculoasă. De regulă, în a doua noapte, sunt pe punctul de a mă bloca, totuși, fac în continuare cât mai puține pauze: cam 20 de minute după 12 ore de mers. Dacă procedez altfel, corpul se lenevește și îmi cere mai multă odihnă.
- Cum vă descurcați cu foamea?
- Mănânc extrem de puțin, ciocolată și câteva nuci. Bioritmul meu este total schimbat. Când mă aflu la drum, pot îndura multe, am un prag de suportabilitate neobișnuit de ridicat. Abia după ce m-am întors acasă, urmează căderea. Am nevoie de câteva zile, ca să-mi recapăt forțele.
- Ce vă motivează?
- Dorința de a-mi atinge țelul este o motivație foarte puternică. Și: niciodată nu-mi imaginez traseul ca pe un întreg, ci îl împart în mai multe segmente. Când sosesc la capătul unuia din ele, înseamnă că închei o etapă și am dreptul să mă recompensez cu o ciocolată. Nici nu fac cine știe ce pregătiri înainte de plecare. Mă mulțumesc să memorez hărțile, ca să mă pot orienta fără GPS.
- Care a fost cel mai frumos moment trăit până acum?
- Am avut multe. E vorba mai ales de întâlniri, de pildă cu animalele care îmi ies în cale. Sau cu plăsmuirile propriei mele fantezii.
- Ce vreți să spuneți?
- În Islanda am avut parte de nopți ploioase și reci, cu rafale de vânt. Mă gândeam serios să renunț la restul călătoriei și m-am ghemuit lângă o stâncă, încercând să mă adăpostesc cumva. Atunci am zărit un omuleț cu bărbia sprijinită în palmă și cu pletele fluturând: era un trol, unul din piticii muntelui. M-a privit și mi-a făcut poznaș cu ochiul. În clipa aceea, m-am temut că mi se rătăcește mintea. Am întins mâna, dar n-am pipăit altceva decât muchii de piatră. Uluit, am uitat pe loc de osteneală și de frig și am pornit mai departe. Trolul - voința mea lăuntrică? - îmi arătase drumul. Am luat de acolo o pietricică și am păstrat-o ca pe un talisman. O port mereu cu mine și simt cum îmi dă putere.