Lipită de peretele din spate al Hotelului Lido din Bucureşti (hotelului i se spunea odinioară "Palatul Lido"), o casă de epocă atrage imediat privirea prin arhitectura ei elegantă şi prin ornamentica minuţioasă. E Casa Doctor Constantin D. Angelescu, transformată în prezent în restaurant cu specific italian. Altădată, când era locuită de proprietari, adăpostea o bibliotecă formată din 40.000 de volume, medicul chirurg, om politic renumit totodată, fiind un colecţionar avid de cărţi rare, aflat în concurenţă permanentă cu savantul Nicolae Iorga.
Prim ministru pentru câteva zileObârşia medicului Constantin D. Angelescu (n. 22 iunie 1869) era oltenească, fiind fiul negustorului craiovean Dumitru Angelescu şi al Teodorei, născută Geblescu. Băiatul a studiat la cele mai bune şcoli din capitala Olteniei, apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Paris. După absolvire, s-a angajat ca medic într-un spital parizian, a publicat articole în reviste de specialitate, a ajuns atât de apreciat, încât i s-a propus să rămână în Franţa, dar tânărul Angelescu a ales să se întoarcă în ţară. Probabil ar fi ajuns şi în Hexagon un medic renumit, dar în România interbelică, a ajuns una dintre cele mai remarcabile figuri ale vieţii publice, unul dintre cei mai bogaţi români, a fost deputat şi senator, ministru şi chiar prim ministru, ce-i drept, numai pentru câteva zile. La Bucureşti a fost numit chirurg, mai întâi la Spitalul Brâncovenesc (clădirea nu mai există în prezent), apoi la Spitalul Filantropia. Considerându-se chemat să joace un rol important şi în viaţa publică, s-a înscris în 1901 în Partidul Naţional Liberal. Căsătoria cu Virginia Monteoru l-a făcut stăpân peste numeroase proprietăţi din judeţul Buzău, dar şi din Bucureşti. Cele două opţiuni, una politică, cealaltă matrimonială, l-au propulsat pe medicul oltean în lumea bună a Capitalei României interbelice. Desigur, calităţile sale personale (inteligenţa, chipeşenia, educaţia, ambiţia) au contribuit din plin la succesul său în cariera publică.
Piscina cu nimfe şi muzică de jazzCasa pe care o admirăm astăzi a fost construită de un alt proprietar bucureştean, Dimitrie Butculescu. Probabil din cauza unor datorii ale acestuia, imobilul a ajuns să fie deţinut de Societatea Dacia-Română, instituţie de la care doctorul a cumpărat clădirea în 1904, împreună cu grădina înconjurătoare. În acelaşi an, Angelescu a mai cumpărat şi un teren de la Primăria Bucureşti, cu deschidere la bulevardul Colţei, actualul Bd. Magheru. În 1913, familia Angelescu a mai cumpărat un teren din vecinătate cu deschidere către str. Benjamin Franklin (aşa se numeşte şi în prezent), astfel încât Angeleştii au ajuns proprietarii unui mic domeniu bucureştean, dominat de casa care, între timp, fusese reconstruită după planurile celebrului arhitect Ion Socolescu. Banii fuseseră împrumutaţi de la Creditul Funciar Urban, astfel încât doctorul cu funcţii publice a fost plătitor de rate timp de peste zece ani. Era aici un colţ de Bucureşti atractiv şi rafinat, în marginea unui mare bulevard. Arborii grădinii lăsau în jur o umbră binefăcătoare, iar în saloanele casei, doctorul Angelescu aducea opere de artă şi cărţi rare, tot mai numeroase. Peste locul acesta idilic a năvălit brusc modernitatea. În 1930, o firmă numită "Societatea în Nume Colectiv Lido" i-a propus lui Angelescu să construiasă pe terenul său un hotel cu restaurant. Doctorul a bătut palma cu investitorii şi aşa a apărut în peisajul Bucureştiului interbelic "Palatul Lido", dotat cu piscină (numită "Bazinul Lido"), unul dintre cele mai frecventate locuri de agrement din acele timpuri. Bucureştenii avuţi se înghesuiau aici să ia masa şi să admire femei frumoase, sosite din marile oraşe ale Europei, să se răsfeţe ca nişte nimfe, în piscina cu valuri provocate de un mecanism ingenios. Serile, clienţii ascultau trupe de jazz sosite din Occident.
Marele colecţionarDoctorul Angelescu a fost un colecţionar vorace, trebuind să-l înfrunte pe un alt colecţionar neobosit, pe Nicolae Iorga. Pentru cei doi, anticariatele Bucureştiului formau un adevărat câmp de vânătoare, fiecare urmărind să pună mâna pe prada cea mai ispititoare. Într-un pasaj din "Bucureştii de altădată", istoricul George Potra i-a făcut un mic portret: "Dr. C. Angelescu umbla mai mult după cărţi de artă, cărţi medicale rare, din secolele trecute, «călători străini» ce ne-au vizitat ţara - şi albume cu gravuri negre sau colorate referitoare la Bucureşti şi la Principate. Adesea se interesa şi de tablouri mai bune, străine sau româneşti, care se întâmpla să fie aduse odată cu cărţile, sau mai târziu, la cererea lui. La tocmeală, însă, era mai cârcotaş, oferea preţuri foarte mici şi se tocmea mult până cumpăra ceva, bombănind totdeauna la plecare şi spunând regulat că a plătit mai mult decât face. Totuşi, cumpăra destul de mult şi, câteodată, cu toată zgârcenia lui, lăsa destui bani în buzunarele anticarilor". Cu alte ocazii, însă, doctorul Angelescu s-a dovedit un om generos: a botezat zeci de copii în satele de pe moşiile sale din judeţul Buzău. Într-un drept la replică dat unui site de investigaţii, o nepoată a omului politic enumeră o seamă de realizări ale acestuia: "Mii de copii, elevi şi studenţi, au avut posibilitatea să înveţe datorită sistemului de burse instituit de Doctorul Angelescu. Ca reformator al şcolii româneşti, a avut dificila misiune de a unifica învăţământul din Romania reîntregită, iar pachetul său legislativ a fost considerat unul din cele mai bune din Europa...".
Moştenirea Dr.AngelescuAngelescu a fost prezent în câteva momente-cheie ale politicii româneşti din sec. XX. Iată-l, de pildă, în calitate de ministru al Instrucţiei Publice, la Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914, când Regele Carol I a dezbătut împreună cu oamenii politici decizia pe care trebuia să o ia România în condiţiile declanşării Primului Război Mondial. Iată-l apoi, în 15 ianuarie 1918, la Washington, prezentându-i preşedintelui SUA, Woodrow Wilson, scrisorile de acreditare în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Majestăţii sale, Regele Ferdinand. În acest fel, Angelescu devenea primul conducător al unei ambasade româneşti pe teritoriul american. În timpul regimului carlist a fost consilier al lui Carol al II-lea. Timp de 24 de ani (1923-1947) a fost preşedintele, aş spune şi vecinul, Ateneului Român. S-a numărat, de asemenea, printre fondatorii Academiei de Ştiinţe, dar funcţia sa reprezentativă a fost aceea de ministru al Instrucţiei Publice, fiind cel care a introdus în România examenul de bacalaureat. Privim cu nostalgie, astăzi, un asemenea om care, deşi nu şi-a neglijat binele personal, a luptat energic pentru binele public, deviza sa fiind: "Şcoală cât mai multă! Şcoală cât mai bună! Şcoală cât mai românească!". Mulţi dintre cei care deţin astăzi înalte funcţii publice au rămas, din păcate, numai la interesul personal sau de grup. Doctorul Angelescu a murit în 1948, la spitalul Vincent de Paul din Bucureşti, când lumea în care trăise şi activase în plan public dispărea, la rândul ei, sub loviturile noilor forţe politice. Averile i-au fost naţionalizate şi aşa au rămas până după 1990. Oricum, mare parte din colecţia sa impresionantă a dispărut deja în timpul războiului. Începând cu 1993, urmaşii doctorului (doctorul a avut cinci copii), s-au angajat într-un proces istovitor cu afaceriştii care ajunseseră proprietarii casei şi ai hotelului din Bd. Magheru, finalmente, aceştia reuşind să redobândească imobilele, deşi o răsturnare de situaţie nu este pe deplin exclusă. Ca să-i fie uitat numele cu totul, casei sale i s-a spus în timpul comunismului "Casa Lido", loc unde lucrători ai Securităţii obişnuiau să mai tragă câte un chef. Aşa cum am spus, astăzi funcţionează aici un restaurant cu specific italian, dar pe peretele dinspre stradă al casei nu am văzut nicio placă de marmură care să-i amintească trecătorului că aici a locuit prestigiosul om politic interbelic Constantin D. Angelescu.
Foto: adevarul.ro, ziarulfaclia.ro
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
