Prim ministru pentru câteva zile
Obârșia medicului Constantin D. Angelescu (n. 22 iunie 1869) era oltenească, fiind fiul negustorului craiovean Dumitru Angelescu și al Teodorei, născută Geblescu. Băiatul a studiat la cele mai bune școli din capitala Olteniei, apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Paris. După absolvire, s-a angajat ca medic într-un spital parizian, a publicat articole în reviste de specialitate, a ajuns atât de apreciat, încât i s-a propus să rămână în Franța, dar tânărul Angelescu a ales să se întoarcă în țară. Probabil ar fi ajuns și în Hexagon un medic renumit, dar în România interbelică, a ajuns una dintre cele mai remarcabile figuri ale vieții publice, unul dintre cei mai bogați români, a fost deputat și senator, ministru și chiar prim ministru, ce-i drept, numai pentru câteva zile. La București a fost numit chirurg, mai întâi la Spitalul Brâncovenesc (clădirea nu mai există în prezent), apoi la Spitalul Filantropia. Considerându-se chemat să joace un rol important și în viața publică, s-a înscris în 1901 în Partidul Național Liberal. Căsătoria cu Virginia Monteoru l-a făcut stăpân peste numeroase proprietăți din județul Buzău, dar și din București. Cele două opțiuni, una politică, cealaltă matrimonială, l-au propulsat pe medicul oltean în lumea bună a Capitalei României interbelice. Desigur, calitățile sale personale (inteligența, chipeșenia, educația, ambiția) au contribuit din plin la succesul său în cariera publică.
Piscina cu nimfe și muzică de jazz
Casa pe care o admirăm astăzi a fost construită de un alt proprietar bucureștean, Dimitrie Butculescu. Probabil din cauza unor datorii ale acestuia, imobilul a ajuns să fie deținut de Societatea Dacia-Română, instituție de la care doctorul a cumpărat clădirea în 1904, împreună cu grădina înconjurătoare. În același an, Angelescu a mai cumpărat și un teren de la Primăria București, cu deschidere la bulevardul Colței, actualul Bd. Magheru. În 1913, familia Angelescu a mai cumpărat un teren din vecinătate cu deschidere către str. Benjamin Franklin (așa se numește și în prezent), astfel încât Angeleștii au ajuns proprietarii unui mic domeniu bucureștean, dominat de casa care, între timp, fusese reconstruită după planurile celebrului arhitect Ion Socolescu. Banii fuseseră împrumutați de la Creditul Funciar Urban, astfel încât doctorul cu funcții publice a fost plătitor de rate timp de peste zece ani. Era aici un colț de București atractiv și rafinat, în marginea unui mare bulevard. Arborii grădinii lăsau în jur o umbră binefăcătoare, iar în saloanele casei, doctorul Angelescu aducea opere de artă și cărți rare, tot mai numeroase. Peste locul acesta idilic a năvălit brusc modernitatea. În 1930, o firmă numită "Societatea în Nume Colectiv Lido" i-a propus lui Angelescu să construiasă pe terenul său un hotel cu restaurant. Doctorul a bătut palma cu investitorii și așa a apărut în peisajul Bucureștiului interbelic "Palatul Lido", dotat cu piscină (numită "Bazinul Lido"), unul dintre cele mai frecventate locuri de agrement din acele timpuri. Bucureștenii avuți se înghesuiau aici să ia masa și să admire femei frumoase, sosite din marile orașe ale Europei, să se răsfețe ca niște nimfe, în piscina cu valuri provocate de un mecanism ingenios. Serile, clienții ascultau trupe de jazz sosite din Occident.
Marele colecționar
Doctorul Angelescu a fost un colecționar vorace, trebuind să-l înfrunte pe un alt colecționar neobosit, pe Nicolae Iorga. Pentru cei doi, anticariatele Bucureștiului formau un adevărat câmp de vânătoare, fiecare urmărind să pună mâna pe prada cea mai ispititoare. Într-un pasaj din "Bucureștii de altădată", istoricul George Potra i-a făcut un mic portret: "Dr. C. Angelescu umbla mai mult după cărți de artă, cărți medicale rare, din secolele trecute, «călători străini» ce ne-au vizitat țara - și albume cu gravuri negre sau colorate referitoare la București și la Principate. Adesea se interesa și de tablouri mai bune, străine sau românești, care se întâmpla să fie aduse odată cu cărțile, sau mai târziu, la cererea lui. La tocmeală, însă, era mai cârcotaș, oferea prețuri foarte mici și se tocmea mult până cumpăra ceva, bombănind totdeauna la plecare și spunând regulat că a plătit mai mult decât face. Totuși, cumpăra destul de mult și, câteodată, cu toată zgârcenia lui, lăsa destui bani în buzunarele anticarilor". Cu alte ocazii, însă, doctorul Angelescu s-a dovedit un om generos: a botezat zeci de copii în satele de pe moșiile sale din județul Buzău. Într-un drept la replică dat unui site de investigații, o nepoată a omului politic enumeră o seamă de realizări ale acestuia: "Mii de copii, elevi și studenți, au avut posibilitatea să învețe datorită sistemului de burse instituit de Doctorul Angelescu. Ca reformator al școlii românești, a avut dificila misiune de a unifica învățământul din Romania reîntregită, iar pachetul său legislativ a fost considerat unul din cele mai bune din Europa...".
Moștenirea Dr.Angelescu
Angelescu a fost prezent în câteva momente-cheie ale politicii românești din sec. XX. Iată-l, de pildă, în calitate de ministru al Instrucției Publice, la Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914, când Regele Carol I a dezbătut împreună cu oamenii politici decizia pe care trebuia să o ia România în condițiile declanșării Primului Război Mondial. Iată-l apoi, în 15 ianuarie 1918, la Washington, prezentându-i președintelui SUA, Woodrow Wilson, scrisorile de acreditare în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Majestății sale, Regele Ferdinand. În acest fel, Angelescu devenea primul conducător al unei ambasade românești pe teritoriul american. În timpul regimului carlist a fost consilier al lui Carol al II-lea. Timp de 24 de ani (1923-1947) a fost președintele, aș spune și vecinul, Ateneului Român. S-a numărat, de asemenea, printre fondatorii Academiei de Științe, dar funcția sa reprezentativă a fost aceea de ministru al Instrucției Publice, fiind cel care a introdus în România examenul de bacalaureat. Privim cu nostalgie, astăzi, un asemenea om care, deși nu și-a neglijat binele personal, a luptat energic pentru binele public, deviza sa fiind: "Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!". Mulți dintre cei care dețin astăzi înalte funcții publice au rămas, din păcate, numai la interesul personal sau de grup. Doctorul Angelescu a murit în 1948, la spitalul Vincent de Paul din București, când lumea în care trăise și activase în plan public dispărea, la rândul ei, sub loviturile noilor forțe politice. Averile i-au fost naționalizate și așa au rămas până după 1990. Oricum, mare parte din colecția sa impresionantă a dispărut deja în timpul războiului. Începând cu 1993, urmașii doctorului (doctorul a avut cinci copii), s-au angajat într-un proces istovitor cu afaceriștii care ajunseseră proprietarii casei și ai hotelului din Bd. Magheru, finalmente, aceștia reușind să redobândească imobilele, deși o răsturnare de situație nu este pe deplin exclusă. Ca să-i fie uitat numele cu totul, casei sale i s-a spus în timpul comunismului "Casa Lido", loc unde lucrători ai Securității obișnuiau să mai tragă câte un chef. Așa cum am spus, astăzi funcționează aici un restaurant cu specific italian, dar pe peretele dinspre stradă al casei nu am văzut nicio placă de marmură care să-i amintească trecătorului că aici a locuit prestigiosul om politic interbelic Constantin D. Angelescu.
Foto: adevarul.ro, ziarulfaclia.ro