Axat pe o întrebare ambiguă, el nu a spus nimic despre scopul lui. La cererea Coaliţiei pentru Familie, formulată după strângerea a aproape trei milioane de semnături ale cetăţenilor, prin referendum s-a urmărit, de fapt, modificarea articolului 48 din Constituţia României, care stipulează că "familia se bazează pe o căsătorie convenită în mod liber între soţi, pe egalitatea lor şi pe dreptul şi obligaţia părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi formarea copiilor". Cererea expresă a solicitantului a fost ca familia să fie definită drept o uniune liber convenită între un bărbat şi o femeie, termenul de "soţ" lăsând loc unei interpretări prea laxe, pentru adepţii formei tradiţionale de asociere familială. Se poate glossa la nesfârşit pe această chestiune de semantică şi pe efectele concrete ale unei precizări definitorii sau alteia, dar - pentru oricine urmăreşte problema - este clar că CpF a dorit excluderea alterităţii sexuale, dintr-o instituţie pe care democraţia modernă a reconstruit-o, pentru a include în ea şi minorităţile de acest gen, considerate în trecut drept contrare naturii umane şi fundamentelor religioase. Pe scurt, adepţii CpF, sprijiniţi de BOR (Biserica Ortodoxă Română), s-au înscris într-o mişcare cu ecou în întreaga lume, de contestare a liberalismului care, din punctul lor de vedere, acordă prea multe drepturi indivizilor (indiferent de gen şi orientare ideologică), în defavoarea comunităţilor din care fac parte. Iliberalismul, căci despre el este vorba, reprezintă - pentru unii - o tentativă de revenire la formulele ideologice ale trecutului, care proclamau restrângerea drepturilor şi libertăţilor individului faţă de cele ale comunităţilor şi, în familie, inegalitatea femeii şi copiilor faţă de bărbat, "capul" acesteia.
Nu am spaţiu editorial pentru a consemna polemicile pe acest subiect şi, din perspectiva momentului traversat de societatea românească, el mă interesează mai puţin. Cert este că articolul 48 din Constituţia României, aşa cum este formulat în prezent, este suficient de deschis la orice interpretare, pentru a nu permite blamarea şi condamnarea minorităţilor de gen LGBT şi a indivizilor ce fac parte din ele. În plus, după decizia Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg (din iunie a.c.), în "cazul Coman-Hamilton" (cuplu de homosexuali căsătorit într-o ţară din UE), CCR a decis că statul român este obligat să recunoască faptul că el este o familie. Ce rost a avut, aşadar, acest referendum care, până la urmă, nu pare a modifica mare lucru în privinţa situaţiei cuplurilor familiale, neexistând nicio raţiune juridică pentru modificarea articolului în cauză sau pentru adăugarea unui set de interdicţii, care să condamne indivizii la conformitate? Ca membră a UE, România a acceptat garantarea libertăţilor şi drepturilor omului, fără distincţii de orice tip între indivizi. Cum se justifică azvârlirea a 40 de milioane de euro, pentru organizarea inutilului eveniment, când România are o penurie gravă de fonduri pentru şcoli şi spitale, pentru infrastructura comunicaţională şi aprovizionarea cu energie în pragul iernii? Orice observator de bun-simţ va constata că instrumentalizarea problemei definirii familiei în accepţiunea ei tradiţională sau modernă este una politică şi propagandistică, chiar dacă principalii interesaţi (PSD şi ALDE) s-au declarat neutri în privinţa alternativelor puse în faţa cetăţenilor.
Coaliţia la putere a organizat referendumul într-un moment foarte delicat pentru situaţia României pe plan intern şi internaţional. În ţară, comunitatea s-a divizat la maximum în chestiunea luptei anticorupţie. După aproape doi ani de guvernare PSD-ALDE, majoritatea cetăţenilor au constatat că, în locul unei creşteri a eficienţei administrative, atenţia instituţiilor statului s-a centrat pe modificarea legislaţiei juridice. De aproape doi ani, România depinde de rezolvarea problemelor penale ale unui singur om, Liviu Dragnea, şeful absolut al coaliţiei la putere. "Albirea" lui presupune, obligatoriu (pentru a exclude impresia de absolutism dictatorial) dezincriminarea şi "onorabilizarea" a altor mii de cazuri similare de corupţi, abuzatori şi hoţi. Atât UE, cât şi partenerii din NATO, au sesizat că schimbarea legilor Justiţiei are alt scop decât o aşa-zisă armonizare a acestora cu legislaţia UE şi a democraţiilor occidentale. Recenta dezbatere din Parlamentul European a situaţiei României, după represiunea sălbatică a manifestaţiei anticorupţie din 10 august a.c., a arătat că, oricât s-ar împotrivi guvernanţii, esenţa antidemocratică a "politicii" PSD-ALDE nu poate fi ascunsă. Guvernanţii au organizat inutilul referendum ca pe o diversiune, pentru a deturna atenţia opiniei publice de la problemele grave ale ţării. Coaliţia la putere a încercat, în plus, să înnobileze diversiunea, ataşând-o tendinţei iliberale internaţionale şi curentelor ideologice antioccidentale, apărute cu sprijinul interesat al noii Rusii imperiale, în unele ţări est-europene (Ungaria, Polonia...). Argumentul "neamestecului în treburile interne", de sorginte ceauşistă, este însă derizoriu în contextul în care România a vrut să fie membră a UE, ceea ce a presupus acceptarea voluntară a principiilor şi reglementărilor acesteia.
Referendumul organizat în aşa fel încât să fie şi câştigat a fost şi un fel de repetiţie generală pentru modul în care PSD şi ALDE vor să procedeze la europarlamentarele şi prezidenţialele din 2019. Coaliţia la guvernare a urmărit să inventarieze instituţiile care o susţin (BOR căzând în capcana alinierii politice), şi să-şi verifice stabilitatea nucleului dur de votanţi. N-a reuşit. Politizarea a prăbuşit referendumul. Românii au început să despartă neghina de grâu.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
