Axat pe o întrebare ambiguă, el nu a spus nimic despre scopul lui. La cererea Coaliției pentru Familie, formulată după strângerea a aproape trei milioane de semnături ale cetățenilor, prin referendum s-a urmărit, de fapt, modificarea articolului 48 din Constituția României, care stipulează că "familia se bazează pe o căsătorie convenită în mod liber între soți, pe egalitatea lor și pe dreptul și obligația părinților de a asigura creșterea, educația și formarea copiilor". Cererea expresă a solicitantului a fost ca familia să fie definită drept o uniune liber convenită între un bărbat și o femeie, termenul de "soț" lăsând loc unei interpretări prea laxe, pentru adepții formei tradiționale de asociere familială. Se poate glossa la nesfârșit pe această chestiune de semantică și pe efectele concrete ale unei precizări definitorii sau alteia, dar - pentru oricine urmărește problema - este clar că CpF a dorit excluderea alterității sexuale, dintr-o instituție pe care democrația modernă a reconstruit-o, pentru a include în ea și minoritățile de acest gen, considerate în trecut drept contrare naturii umane și fundamentelor religioase. Pe scurt, adepții CpF, sprijiniți de BOR (Biserica Ortodoxă Română), s-au înscris într-o mișcare cu ecou în întreaga lume, de contestare a liberalismului care, din punctul lor de vedere, acordă prea multe drepturi indivizilor (indiferent de gen și orientare ideologică), în defavoarea comunităților din care fac parte. Iliberalismul, căci despre el este vorba, reprezintă - pentru unii - o tentativă de revenire la formulele ideologice ale trecutului, care proclamau restrângerea drepturilor și libertăților individului față de cele ale comunităților și, în familie, inegalitatea femeii și copiilor față de bărbat, "capul" acesteia.
Nu am spațiu editorial pentru a consemna polemicile pe acest subiect și, din perspectiva momentului traversat de societatea românească, el mă interesează mai puțin. Cert este că articolul 48 din Constituția României, așa cum este formulat în prezent, este suficient de deschis la orice interpretare, pentru a nu permite blamarea și condamnarea minorităților de gen LGBT și a indivizilor ce fac parte din ele. În plus, după decizia Curții Europene de Justiție de la Luxemburg (din iunie a.c.), în "cazul Coman-Hamilton" (cuplu de homosexuali căsătorit într-o țară din UE), CCR a decis că statul român este obligat să recunoască faptul că el este o familie. Ce rost a avut, așadar, acest referendum care, până la urmă, nu pare a modifica mare lucru în privința situației cuplurilor familiale, neexistând nicio rațiune juridică pentru modificarea articolului în cauză sau pentru adăugarea unui set de interdicții, care să condamne indivizii la conformitate? Ca membră a UE, România a acceptat garantarea libertăților și drepturilor omului, fără distincții de orice tip între indivizi. Cum se justifică azvârlirea a 40 de milioane de euro, pentru organizarea inutilului eveniment, când România are o penurie gravă de fonduri pentru școli și spitale, pentru infrastructura comunicațională și aprovizionarea cu energie în pragul iernii? Orice observator de bun-simț va constata că instrumentalizarea problemei definirii familiei în accepțiunea ei tradițională sau modernă este una politică și propagandistică, chiar dacă principalii interesați (PSD și ALDE) s-au declarat neutri în privința alternativelor puse în fața cetățenilor.
Coaliția la putere a organizat referendumul într-un moment foarte delicat pentru situația României pe plan intern și internațional. În țară, comunitatea s-a divizat la maximum în chestiunea luptei anticorupție. După aproape doi ani de guvernare PSD-ALDE, majoritatea cetățenilor au constatat că, în locul unei creșteri a eficienței administrative, atenția instituțiilor statului s-a centrat pe modificarea legislației juridice. De aproape doi ani, România depinde de rezolvarea problemelor penale ale unui singur om, Liviu Dragnea, șeful absolut al coaliției la putere. "Albirea" lui presupune, obligatoriu (pentru a exclude impresia de absolutism dictatorial) dezincriminarea și "onorabilizarea" a altor mii de cazuri similare de corupți, abuzatori și hoți. Atât UE, cât și partenerii din NATO, au sesizat că schimbarea legilor Justiției are alt scop decât o așa-zisă armonizare a acestora cu legislația UE și a democrațiilor occidentale. Recenta dezbatere din Parlamentul European a situației României, după represiunea sălbatică a manifestației anticorupție din 10 august a.c., a arătat că, oricât s-ar împotrivi guvernanții, esența antidemocratică a "politicii" PSD-ALDE nu poate fi ascunsă. Guvernanții au organizat inutilul referendum ca pe o diversiune, pentru a deturna atenția opiniei publice de la problemele grave ale țării. Coaliția la putere a încercat, în plus, să înnobileze diversiunea, atașând-o tendinței iliberale internaționale și curentelor ideologice antioccidentale, apărute cu sprijinul interesat al noii Rusii imperiale, în unele țări est-europene (Ungaria, Polonia...). Argumentul "neamestecului în treburile interne", de sorginte ceaușistă, este însă derizoriu în contextul în care România a vrut să fie membră a UE, ceea ce a presupus acceptarea voluntară a principiilor și reglementărilor acesteia.
Referendumul organizat în așa fel încât să fie și câștigat a fost și un fel de repetiție generală pentru modul în care PSD și ALDE vor să procedeze la europarlamentarele și prezidențialele din 2019. Coaliția la guvernare a urmărit să inventarieze instituțiile care o susțin (BOR căzând în capcana alinierii politice), și să-și verifice stabilitatea nucleului dur de votanți. N-a reușit. Politizarea a prăbușit referendumul. Românii au început să despartă neghina de grâu.