- Bună dimineaţa, Irina!
- Bună ziua, Dia! Ştii, la mine, cum trec de ora 7, dimineaţa e pe sfârşite. Sunt foarte matinală. De obicei, până la ora asta îmi fac deja alergarea de dimineaţă pe aleile de sub Tâmpa, îmi beau prima cafea, citesc un pic şi apuc să mă şi instalez la lucru în atelier.
- Şi azi e o excepţie?
- Azi am venit direct în atelier, ca să termin nişte lucrări promise unor clienţi şi ca să mai lucrez puţin la unele planşe cu ilustraţie botanică ce vor fi incluse într-un proiect viitor.
- Irina, dar ce faci tu la Braşov? De ce ai atelierul acolo?
- Mutarea mea la Braşov a fost o surpriză pentru toată lumea. Exact ca atunci când ieşi dintr-o relaţie, când n-o faci neapărat pentru că e rău, ci pentru că îţi doreşti să trăieşti şi altceva, am lăsat Bucureştiul pentru că aveam nevoie de o schimbare. În Bucureşti, ajunsesem la o limită în ce priveşte inspiraţia, creativitatea şi energia. Din fericire, lucrurile s-au legat. Un proiect pe care îl aveam atunci s-a potrivit de minune cu invitaţia de a ţine nişte cursuri aici. Mi-am zis: "Ce-ar fi să închiriez un apartament la Braşov şi să mă prefac că am o casă de vacanţă?". Şi uite că, după doi ani, sunt mutată oficial la Braşov, cu buletin de Braşov şi cu atelier aici.
- Ţi-am văzut atelierul în fotografii. Pare foarte aerisit.
- Atelierul meu e într-o casă din secolul XVI, o clădire monument, în care există şi o frescă superbă, foarte bine păstrată. E o casă care în realitate nu e prea luminoasă, are pereţi groşi, ferestre mici, e pe o străduţă destul de îngustă. Doar că mobilierul, atmosfera şi tot ceea ce se mai întâmplă înăuntru o fac să par mai luminoasă decât e.
- Suficient de luminoasă cât să poţi desena?
- Mi-am pus biroul exact în faţa ferestrei. Acolo am şi planşeta unde lucrez acuarela şi şevaletul pentru ulei.
- Acum unde eşti, Irina? La atelier?
- Da, am venit la atelier. Locuiesc la câteva străzi distanţă şi până aici e o plimbare foarte plăcută. Sunt exact în camera cu fresca. La ora asta, pe masa de lucru cade un pătrăţel de lumină care nu mă lasă să mai desenez. Aşa că mă mut în camera asta, unde pătrăţelul cade pe canapea. Mă aşez exact ca o pisică, îmi mai fac o cafea şi, până se mută lumina pe partea cealaltă, mă pun pe răsfoit. E poziţia iluminată la propriu.
- Ştiu că te-ai înconjurat de multe obiecte frumoase.
- Chiar lângă mine e un taburet găsit pe stradă, pe care l-am îmbrăcat în nişte catifele foarte frumoase. Am şi un fotoliu nou, pe care l-am retapiţat pe spate cu un covor vechi din Ţara Bârsei. Aşa cum îmi plac mai mult florile sălbatice decât cele de florărie, tot aşa mă îndrăgostesc mai tare de lucrurile găsite, chiar dacă uneori recondiţionarea lor costă de trei ori mai mult.
- Ai şi vreun obiect preferat dintre cele găsite?
- Acum vreo cinci ani, am recuperat două uşi foarte mici, care între timp au devenit uşi de dulap pe un dulap foarte simplu, alb şi minimalist. Mai am şi nişte lămpi făcute din pălării pe care le-am purtat. Îmi place să-mi transform amintirile în piese de mobilier.
- De când te-ai mutat la Braşov, desenezi tot mai des flori...
- La Bucureşti, n-aş fi luat niciodată decizia de a face asta full time, deşi arta botanică e probabil vocaţia mea principală. Nici n-aş fi îndrăznit să mă apuc de dat cursuri. Ritmul Capitalei mă împingea spre proiecte mult mai alerte în arhitectură şi design.
- Cum îţi găseşti inspiraţia când desenezi flori?
- Urcând pe munte, bineînţeles. Deşi, paradoxal, de când m-am mutat la munte, nu mai reuşesc să merg la fel de des. Şi totuşi, îmi găsesc timp să merg să văd cum a înflorit laleaua pestriţă, o plantă protejată care creşte în zonă, sau să prind bujorii de munte. Nu culeg florile protejate, iar cele sălbatice oricum nu rezistă în vază, în cel mai bun caz presez un exemplar ca să am o idee despre dimensiunile reale. Arta botanică se face întotdeauna la scară 1:1. Cel mai des, sunt obligată să fac multă muncă de teren. Car după mine tot felul de caiete, şi lumea ştie deja că, dacă urcă pe munte cu mine, din când în când, trebuie să mă aştepte câte un sfert de oră, ca să mai desenez câte o floare.
- Dar de ce desenezi flori, Irina? Ai fi putut rămâne un foarte bun arhitect.
- Când eram mică, desenam foarte des flori. Mai târziu, după ce am terminat Arhitectura, am făcut un master la Arte şi am reînceput să desenez pornind de la modele vegetale, dar în stilul Georgiei O'Keeffe. Profesorul mi-a zis: "Nu mai desena flori, e un subiect bătrânicios, florile nu se vând. N-o să ţi le ia nicio galerie." Şi am rămas cu ideea asta, că "Nu e ok să desenezi flori". Ani de zile am făcut amenajări interioare, piese de mobilier şi altele. Când m-am mutat la Braşov, mă simţeam destul de obosită şi mi-am zis: "Ce-ar fi dacă, pentru o vreme, m-aş odihni făcând exact ce vreau eu, ceva ce îmi face bine?". Şi aşa s-a deschis portiţa.
- E greu să desenezi flori?
- Pictura botanică e un pic diferită de cea florală obişnuită, pentru că se situează la graniţa dintre ştiinţă şi artă. Mie îmi place tocmai faptul că e migăloasă. Pe o planşă pot sta între 70 şi 100 de ore, fără să pun la socoteală zilele de cercetare de dinainte.
- Vara asta, planşele tale au putut fi admirate în Grădina Botanică din Bucureşti, în cadrul expoziţiei "Life of Bulbs". Unde le mai pot vedea cei care le-au ratat?
- Sper ca, până la sfârşitul anului, lucrările mele să fie disponibile şi în magazinul online de pe site. Cel mai bine însă e să îşi programeze în avans o vizită la atelierul din Braşov. Aici pot vedea lucrările care nu s-au vândut încă şi multe alte planşe noi, din proiecte viitoare.
- Ai flori în casă acum, Irina?
- Când te saturi de cafea?
- Ah, nu, asta nu se întâmplă niciodată. Sunt o mare iubitoare de cafea. Ceaiul e doar aşa, fiindcă nu pot să beau câte cafele aş vrea eu în fiecare zi.
Foto: DEERSPHOTOS
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
