Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Ismail Kadare, "Păpușa. Portretul mamei", roman, traducere de Marius Do­bres­cu, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), colecția "Raftul Denisei", 130 p.

Cu o suprafață puțin mai mică decât Oltenia și o populație în jur de trei milioane de lo­cuitori, Albania e una dintre cele mai sărace țări eu­ro­pene dar, când vine vorba despre literatura ei, toată lumea știe un nume: Ismail Ka­dare. Incomparabilul scriitor albanez e pe cât de tradus și difuzat pe toate conti­nen­tele, pe atât de prolific. În mai bine de o jumătate de secol a publicat vreo 70 de cărți, romane și povestiri în primul rând - multe dintre ele traduse și la noi de Marius Do­brescu, dar și volume de poezii, piese de teatru, eseuri. Faima lui internațională, care-i dă în fiecare an o cotă bună la loteria nominalizaților pentru Premiul Nobel, vine parcă să contrazică afirmația că o limbă de circulație restrânsă e un handicap pentru vizibilitate. Născut în 1936 într-una din acele familii-clan tradiționale din Girokastra, Ismail Kadare și-a trăit adolescența, tinerețea și maturitatea sub regimul celui mai dur și longeviv dictator din lagărul comunist, Enver Hodja. Trimis la studii la Moscova, la fa­bri­ca de scriitori realiști-socialiști "Maxim Gorki", tânărul albanez a refuzat dogmele in­cul­cate acolo, cu eroi pozitivi mânați de ura proletară de clasă, încredere în "viitorul luminos" etc. și a scris despre adevărurile sa­le, drept care primele tex­te i-au fost interzise. A per­se­verat însă și a avut noroc. Manuscrisul romanului "Ge­neralul armatei moar­te", căruia cenzura albaneză îi reproșase că n-a menționat rolul Partidului Comunist în lupta antifascistă și îl oprise de la publicare, a ajuns din întâmplare sub ochii unui francez entuziast și în 1963 cartea a apărut în traducere franceză, a avut succes și a fost publicată și în alte limbi de cir­culație. Faptul că devenise cunoscut și apre­ciat în Occident i-a asigurat o anumită protecție în regimul polițienesc. Mai mult, vanitosul En­ver Hodja a vrut să profite de celebritatea scri­i­torului și i-a acordat privilegii, în schimbul unor concesii (ce i se reproșează azi). Nu-i dă­dea însă voie să iasă din Albania, astfel încât Is­mail Kadare a fost martor împreună cu ai săi la momentul când dictatorul a rupt relațiile di­plo­matice cu URSS pentru a deveni aliatul Chinei, iar după moartea lui Mao în 1976 s-a desprins și de China, proclamând Albania singurul stat socialist care nu s-a abătut de la ideologia le­ni­nist-stalinistă. Regimul lui Enver Hodja, tot mai autarhic și absurd, a durat până la moartea dic­tatorului, în 1985, dar nici după aceea n-a fost mai bine, ceea ce l-a făcut pe Ismail Kadare să ceară în 1990 azil politic în Franța și de atunci își împarte viața între Paris și Tirana. V-am spus toate astea fiindcă micul roman "Păpușa" e autobiografic dar, ca toate romanele lui, are și o valoare istorică, etnologică, sociologică adău­ga­tă. Albania secolului XX apare acum prin via­ța mamei, o femeie aparent naivă, imatură, ră­ma­să pentru fiu un mister. Măritată la 17 ani, după tradiția din Girokastra, prin tranzacția a două clanuri, Păpușa e adusă în casa veche de 300 de ani a familiei Kadare, iar neînțelegerile cu soa­cra conservatoare sunt povestite cu umor de Smail, care se detașează de familie, pentru a-și ur­­mări propriul destin: studiile la Moscova, că­să­toria cu Helena, boema artistică a anilor '70 cu ideile lor despre arta adevărată, curajul de a mi­­lita pentru alegeri libere, exilul la Paris și ie­și­rea din comunism a albanezilor în 1991, ur­mată de anarhie. Totul e pus în povestire de ori­ginalul scriitor care lărgește ex­pu­ne­rea de sine spre Albania și spre uni­versal, adică spre ceva ce ne privește pe toți.