Am un băieţel în vârstă de 3 ani, care de aproximativ o jumătate de an face febră 38-39 de grade, fără nicio explicaţie şi fără a avea alte simptome. Starea lui generală este bună, mănâncă, se joacă, este vesel, doar că la un interval de două săptămâni face febră mare. De fiecare dată am fost cu el la pediatru, dar nu i-a găsit nimic. O dată sau de două ori a bănuit că ar putea avea "roşu în gât". La primul episod de febră i s-au prescris antibiotice, după aceea Sumetrolim. După 2-3 zile de tratament, febra dispare, dar după 2-3 săptămâni revine! I s-au făcut toate analizele medicale (de sânge, exudat faringian, urină) - toate rezultatele sunt bune. Vă rog să îmi daţi un sfat, să-mi spuneţi ce ar putea fi, la ce medic să merg cu el? Vă mulţumesc mult!
IRINA R. - Cluj
"De aproape un an îmi amorţeşte mâna dreaptă"
Dragi cititori, vă rog să mă ajutaţi şi pe mine cu un sfat, având în vedere că am consultat doi medici, dar nu au putut să-mi pună un diagnostic. Care e problema: de aproape un an, îmi amorţeşte mâna dreaptă, mai ales după ce fac treabă prin casă, când solicit mai mult degetele (frec o cratiţă sau altceva de genul acesta). Peste noapte, îmi amorţeşte mâna şi am o durere de tendoane (cred eu). A doua zi, când mă trezesc, nu pot nici să strâng pumnul, iar dacă ridic mâna deasupra capului, amorţeşte imediat. Dacă las mâna jos, să atârne liberă pe lângă corp, amorţeala dispare, dar durerea - nu. Am nevoie de un sfat de la dvs. Nu pot să stau fără să fac nimic. Mulţumesc!
MARIA D.
"Fetiţa mea este balonată şi nu are poftă de mâncare"
Fetiţa mea, în vârstă de 10 ani, este tot timpul balonată, nu are poftă de mâncare, acuză dureri de burtică şi are nişte cearcăne mari şi vinete. Am fost cu ea la medic şi i s-au făcut analize, inclusiv examenul coproparazitologic, pe care l-am repetat de patru ori. Nu are giardia sau alţi paraziţi intestinali. Menţionez că, pentru vârsta ei, este slăbuţă. Ştie cineva ce problemă ar putea fi? Vă mulţumesc şi aştept cu nerăbdare răspunsurile dvs. în paginile revistei.
GEANINA D.
"Am mari probleme digestive, cărora nu le găsesc leacul"
ŞERBAN
"Mă doare în spatele genunchilor"
De aproape o lună mă confrunt cu dureri mari în spatele genunchilor, care radiază înspre pulpă. Nu ştiu ce poate fi, câteodată am impresia că mă dor venele, tendoanele... Oricum, nu genunchiul mă doare. La recomandarea medicului de familie, m-am uns cu Hepathrombin, am luat Detralex, timp de 5 zile, şi durerile s-au liniştit. Cum am întrerupt medicamentele, durerile au reapărut. Ce îmi recomandaţi să fac? Cu mulţumiri,
CECILIA - Bucureşti
"Am dureri de stomac şi stări de greaţă"
De ceva timp am dureri puternice de stomac, o transpiraţie rece la nivelul capului, stări de greaţă şi ameţeli. Mi-am făcut analizele şi au ieşit bine, dar nu e prima dată când fac o astfel de "criză". Aştept părerea unui medic sau a cuiva care s-a confruntat cu aceleaşi simptome. Menţionez că am 29 de ani. Mulţumesc!
DANIELA F.
"Am dureri în piept şi fac atacuri de panică"
Mă numesc Zoli, am 21 de ani, şi de câteva săptămâni mă simt foarte rău. Într-o seară, am simţit nişte dureri acute în piept, ca nişte înţepături. Mi-era teamă să şi respir, pentru că atunci când inspiram, durerile erau mai puternice. Pentru că tata a fost cardiac (a decedat acum 5 ani), m-am temut să nu moştenesc boala lui şi am fost la un cardiolog. Mi s-au făcut o electrocardiogramă şi o ecografie la inimă şi mi s-a spus că sunt perfect sănătos. Doar tensiunea era cam mare (140 cu 86), dar după ce am mai stat de vorbă cu medicul, m-am mai calmat, şi când mi-a verificat din nou tensiunea, era bună şi pulsul la fel. Acum o săptămână, citeam liniştit în pat când am simţit brusc că leşin. Am încercat să-mi verific pulsul, dar nu îl simţeam. Apoi, brusc, inima a început să bată foarte puternic, încât se vedea cum îmi saltă tricoul. Am decis să chem salvarea, iar medicul mi-a spus că sunt anxios, că am făcut un atac de panică şi m-a sfătuit să merg la un psihiatru. Nu pot să cred că o boală psihică poate avea asemenea manifestări fizice. Dvs. ce mă sfătuiţi să fac?
ZOLTAN
(Să nu vă despărţiţi de tinctura de păducel, leacul suprem al inimii. Scrie pe ambalaj cum se foloseşte.)