Terapia cu flori de fân

Un leac popular străvechi

Florile de fân sunt folosite în medicina populară din cele mai vechi timpuri, în toate zonele Europei. Multe dintre tradiţiile legate de folosirea florilor de fân s-au pierdut. Primul fân era folosit mai ales pentru mărirea rezistenţei la boli, purifi­care, întine­rire, înfrumuseţare. Florile din al doilea fân (otava) erau folosite contra răcelii, a bolilor de piept şi gât, pentru tratarea infecţiilor, a reumatis­mului şi a bo­lilor de rinichi. Fânul de pe coastele mai umbrite şi mai umede era folosit pentru trata­rea bolilor cau­zate de frig şi umezeală, în timp ce cel de pe coas­tele însorite şi uscate, mai aromat, era folosit pentru înviorare, revigorare, mărirea rezistenţei la boli. În lumina datelor ştiinţifice de astăzi, multe dintre aceste tradiţii îşi găsesc justi­fi­carea.
Florile de fân au fost una dintre principalele "arme" terapeutice ale celebrului terapeut naturist şi preot Sebastian Kneipp - părintele medicinii naturale - care spunea: "Florile de fân nu mi-au înşelat niciodată încrederea, începând cu tratarea intoxicaţiei sângelui, a membrelor degerate, şi ter­minând cu tratamentul reumatismului, al diatezei scrofuloase sau al afecţiunilor spastice ale abdome­nului inferior". Mulţi alţi terapeuţi naturişti - cum ar fi Kuhn, Suvorin, Maria Treben ş.a. - au folosit miraculoasele flori de fân pentru tratarea celor mai diverse afecţiuni. Cu toate acestea, nu trebuie să credem că ele reprezintă un panaceu universal, în privinţa aceasta fiind foarte oportună reproducerea unei afirmaţii aparţinând aceluiaşi Sebastian Kneipp: "Să nu vă închipuiţi că, în toate afecţiunile citate, florile de fân singure sunt de ajuns; fiecare boală şi fiecare pacient în parte necesită un trata­ment diferenţiat, care să aibă în vedere şi alţi factori terapeutici". Terapia cu flori de fân cere în paralel o alimentaţie judicioasă, precum şi efectuarea altor tratamente specifice.

Compoziţia florilor de fân

O mână de flori de fân conţine, de obicei, nu mai puţin de zece specii de plante medicinale, care al­cătuiesc o formidabilă reţetă de sănătate, cu nenu­mărate acţiuni terapeutice. Pentru a vă face o idee cât mai precisă asupra valorii acestui leac na­tural, vom nominaliza numai zece plante, din tota­lul de 60 pe care le întâlnim frecvent prin fâneţe:
* Pătlagina (Plantago major şi Plantago lan­ceolata) este una dintre plantele cele mai folosite în medicina populară pentru uz extern. Este antiin­flamatoare, calmantă, antiseptică, ci­catri­zantă, aju­tă la refacerea ţesutu­rilor. Este utilizată pentru cal­ma­rea us­turimilor, a mâncărimilor, pentru a ur­genta cicatrizarea rănilor, pentru combaterea infec­ţiilor cutanate.
* Piciorul-cocoşului (Ranun­culus acris) este o plantă iritant-revul­sivă, antispastică, antine­vralgică, anti­bio­tică. Este utilizată popular pentru trata­rea reumatismului, a nevralgiilor, a dermato­zelor şi a durerilor de spate (nevralgie sciatică).
* Sânzienele galbene (Galium verum) sunt cicatrizante, grăbesc re­facerea ţesuturilor, înfrumu­seţează pie­­lea, ajută la refacerea pigmen­ta­ţiei normale.
* Trifoiul roşu (Trifolium pra­tense) este o plantă antiseptică, antireumatică, antiastmatică şi an­ti­inflamatoare, decongestivă, cal­mant uşor.
* Brânca-ursului (Heracleum sphondylium) apare în fânul recoltat în lunile iulie-august-sep­tembrie din zona montană. Are pro­prietăţi tonice ner­voase şi antitu­morale. Este un remediu tradiţio­nal pentru scleroza în plăci.
* Sunătoarea (Hipericum perfo­ratum) este prin excelenţă o plantă calmantă la nivelul pielii, fiind indicată contra alergiilor, a mâncărimilor şi ustu­ri­milor, a bolilor de ficat. Utilizată sub formă de băi, are proprietăţi calmante şi hipnotice (produ­ce somnul).
* Florile şi frunzele de fragi (Fragaria vesca) au proprietăţi cica­trizante şi sunt folosite pentru trata­rea gingivitelor şi pentru grăbirea cica­tri­zării rănilor.
* Angelica (Angelica archangelica) se găseşte în fânul recoltat toamna din zona mon­tană, de pe terenuri mai umede şi cu sol nisipos. Utilizată ex­tern, are proprietăţi regenerative epite­liale, antiin­fla­matoare şi cica­trizante. Se pare că, utilizată ex­tern cu consecvenţă, accelerează vindecarea unor boli interne (infecţii, tulburări de asimilaţie, tulbu­rări nervoase).
* Drobiţa (Genista tinctoria) este utili­zată tradiţional în uz intern pentru tratarea hipotiroidiei, a afecţiunilor renale şi dezin­toxicare (seminţe). Acţiunile sale sunt, încă, puţin cunoscute din punct de vedere ştiin­ţific.
* Menta (Mentha) este antiin­flamatoare, re­confor­tantă, stimu­lează respiraţia, fiind un bun anti­septic pen­tru căile respiratorii supe­rioare.

Cum obţinem florile de fân?

Florile de fân se obţin prin scuturarea fânului, imediat după uscare. Atunci, prin "sita" făcută de paiele uscate sunt cernute flori, seminţe şi frunze ale plan­telor medicinale care cresc lao­lal­tă cu iarba. Pentru obţinerea acestor flori, fânul tre­buie scu­turat cât este proas­păt (imediat după uscare), alt­fel se scutură singur şi florile se pierd ori se degradează în tim­pul depozitării. Valoarea terapeu­tică cea mai mare o au florile obţinute din fânul din anul respectiv, în timp ele pierzându-şi puterea curativă. Dacă nu am obţinut din timp flori de fân, vom putea folosi la nevoie fânul ca atare, având gri­jă însă să mărim concentraţia extractelor folo­site.

Reţete cu flori de fân

Baia fierbinte cu flori de fân

Mod de preparare: în cinci litri de apă fiartă se adaugă 10-15 mâini de flori de fân. Se lasă să infuzeze vreme de 15-20 minute, amestecând din când în când. Se filtrează infuzia şi se toarnă fier­binte în apa de baie, potrivindu-se temperatura apei aşa încât să se ajungă la 38-40°C. Baia du­rează 20-30 de minute, timp în care apa trebuie men­ţinută me­reu caldă, prin adăugarea de apă fier­binte sau infuzie fierbinte de flori de fân.
Efecte terapeutice
Baia fierbinte cu flori de fân activează circula­ţia, permite preluarea principiilor active din plante cu repeziciune, măreşte pe moment capacitatea de apărare a organismului în faţa infecţiilor. Este un remediu excelent contra infecţiilor renale şi a cis­titei, a reumatismului, guturaiului şi gripei în fază incipientă. Este recomandată persoa­nelor cu mare sensibilitate la frig şi la curenţii de aer rece.
Băile fierbinţi parţiale (de şezut sau de picioare) se fac într-un lighean, numai cu infuzie răcită până la temperatura de 37-39°C, fără adaos de apă.
Contraindicaţii şi precauţii
La baia completă cu flori de fân, creşterea tem­peraturii se va face gradat, pornind de la 36-37°C.
Nu vor face aceste băi fierbinţi persoanele hi­pertensive, care suferă de ischemie cardiacă, epi­lep­sie, tromboflebită, arterită obliterantă în forme grave şi cele care au suferit accidente vasculare.

Baia cu macerat la rece din flori de fân

Mod de preparare: în 10 litri (o căldare) de apă se pun la înmuiat 15-20 mâini de flori de fân timp de 10-12 ore, la temperatura camerei (de di­mi­neaţa până seara, de exemplu). După trecerea timpului de macerare, se filtrează maceratul şi se adaugă în apa de baie, care trebuie să aibă o tem­peratură sub 40°C.
Avantaje şi dezavantaje
Este una dintre modalităţile cele mai naturale de extragere a principiilor active din florile de fân, păstrând în plus anumite pro­prietăţi bioenergetice ale aces­tora. Acest extract este indicat cu predilec­ţie pentru tratamen­tele de fond, mai ales ale boli­lor psiho-somatice (boli fizice care apar pe fond ner­vos) şi ner­voase. Aceste băi au aroma cea mai plă­cută (foarte apro­pia­tă de cea a fânului), fiind din acest motiv foarte agreate.
Principalul dezavantaj al aces­tei forme de pre­parare es­te că anumite principii acti­ve din florile de fân (cum ar fi ta­ni­­nurile - foarte utile în trata­men­­tul bolilor de piele) nu sunt extrase prin aceas­tă modalitate. Din acest motiv a fost imaginat ex­trac­tul complet pe care vi-l vom prezenta în con­tinuare.

Baia cu extract complet din flori de fân

Mod de preparare: în 5 litri de apă se pun la înmuiat 7-10 mâini de flori de fân, timp de 8-10 ore, la temperatura camerei (de dimineaţa până seara). Se filtrează maceratul şi se pune deoparte într-un vas. Florile de fân rămase, la care se mai adaugă 3-4 mâini de flori proaspete, se pun la fiert 1-2 minute în 5 litri de apă clocotită, după care se lasă să mai infuzeze timp de 20-30 de minute. După ce s-a răcit acest decoct, se filtrează şi se combină cu maceratul la rece obţinut iniţial, după care se toarnă în apa de baie.
Avantaje şi dezavantaje
Acest extract conţine atât principiile active ob­ţi­nute prin macerare, cât şi cele extrase la tempe­raturi înalte, fiind din acest motiv cel mai activ. Singurul său dezavantaj: e mai greu de elaborat.

Cataplasmă cu flori de fân

Cataplasmă caldă: o mână de flori de fân se opăresc cu o cană de apă clocotită, vreme de 10-15 minute. Se scot apoi florile de fân şi se filtrează. Se învelesc în tifon şi se aplică pe locul afectat, cât se poate de calde.
Cataplasmă rece: o mână de flori de fân se macină cu râşniţa de cafea sau se mărunţesc în piuă. Se adaugă peste ele puţină apă călduţă (37-42°C) şi se lasă să stea vreme de 1-2 ore. Se înve­lesc în tifon şi se aplică pe locul afectat.
Cu ajutorul florilor de fân se tratează cu succes următoarele boli: cistita şi bolile renale, cancerul, bolile de piele, reumatismul, insomnia, migrena.