Terapia cu flori de fân

Ilie Tudor
Un leac popular străvechi

Florile de fân sunt folosite în medicina populară din cele mai vechi timpuri, în toate zonele Europei. Multe dintre tradițiile legate de folosirea florilor de fân s-au pierdut. Primul fân era folosit mai ales pentru mărirea rezistenței la boli, purifi­care, întine­rire, înfrumusețare. Florile din al doilea fân (otava) erau folosite contra răcelii, a bolilor de piept și gât, pentru tratarea infecțiilor, a reumatis­mului și a bo­lilor de rinichi. Fânul de pe coastele mai umbrite și mai umede era folosit pentru trata­rea bolilor cau­zate de frig și umezeală, în timp ce cel de pe coas­tele însorite și uscate, mai aromat, era folosit pentru înviorare, revigorare, mărirea rezistenței la boli. În lumina datelor științifice de astăzi, multe dintre aceste tradiții își găsesc justi­fi­carea.
Florile de fân au fost una dintre principalele "arme" terapeutice ale celebrului terapeut naturist și preot Sebastian Kneipp - părintele medicinii naturale - care spunea: "Florile de fân nu mi-au înșelat niciodată încrederea, începând cu tratarea intoxicației sângelui, a membrelor degerate, și ter­minând cu tratamentul reumatismului, al diatezei scrofuloase sau al afecțiunilor spastice ale abdome­nului inferior". Mulți alți terapeuți naturiști - cum ar fi Kuhn, Suvorin, Maria Treben ș.a. - au folosit miraculoasele flori de fân pentru tratarea celor mai diverse afecțiuni. Cu toate acestea, nu trebuie să credem că ele reprezintă un panaceu universal, în privința aceasta fiind foarte oportună reproducerea unei afirmații aparținând aceluiași Sebastian Kneipp: "Să nu vă închipuiți că, în toate afecțiunile citate, florile de fân singure sunt de ajuns; fiecare boală și fiecare pacient în parte necesită un trata­ment diferențiat, care să aibă în vedere și alți factori terapeutici". Terapia cu flori de fân cere în paralel o alimentație judicioasă, precum și efectuarea altor tratamente specifice.

Compoziția florilor de fân

O mână de flori de fân conține, de obicei, nu mai puțin de zece specii de plante medicinale, care al­cătuiesc o formidabilă rețetă de sănătate, cu nenu­mărate acțiuni terapeutice. Pentru a vă face o idee cât mai precisă asupra valorii acestui leac na­tural, vom nominaliza numai zece plante, din tota­lul de 60 pe care le întâlnim frecvent prin fânețe:
* Pătlagina (Plantago major și Plantago lan­ceolata) este una dintre plantele cele mai folosite în medicina populară pentru uz extern. Este antiin­flamatoare, calmantă, antiseptică, ci­catri­zantă, aju­tă la refacerea țesutu­rilor. Este utilizată pentru cal­ma­rea us­turimilor, a mâncărimilor, pentru a ur­genta cicatrizarea rănilor, pentru combaterea infec­țiilor cutanate.
* Piciorul-cocoșului (Ranun­culus acris) este o plantă iritant-revul­sivă, antispastică, antine­vralgică, anti­bio­tică. Este utilizată popular pentru trata­rea reumatismului, a nevralgiilor, a dermato­zelor și a durerilor de spate (nevralgie sciatică).
* Sânzienele galbene (Galium verum) sunt cicatrizante, grăbesc re­facerea țesuturilor, înfrumu­sețează pie­­lea, ajută la refacerea pigmen­ta­ției normale.
* Trifoiul roșu (Trifolium pra­tense) este o plantă antiseptică, antireumatică, antiastmatică și an­ti­inflamatoare, decongestivă, cal­mant ușor.
* Brânca-ursului (Heracleum sphondylium) apare în fânul recoltat în lunile iulie-august-sep­tembrie din zona montană. Are pro­prietăți tonice ner­voase și antitu­morale. Este un remediu tradițio­nal pentru scleroza în plăci.
* Sunătoarea (Hipericum perfo­ratum) este prin excelență o plantă calmantă la nivelul pielii, fiind indicată contra alergiilor, a mâncărimilor și ustu­ri­milor, a bolilor de ficat. Utilizată sub formă de băi, are proprietăți calmante și hipnotice (produ­ce somnul).
* Florile și frunzele de fragi (Fragaria vesca) au proprietăți cica­trizante și sunt folosite pentru trata­rea gingivitelor și pentru grăbirea cica­tri­zării rănilor.
* Angelica (Angelica archangelica) se găsește în fânul recoltat toamna din zona mon­tană, de pe terenuri mai umede și cu sol nisipos. Utilizată ex­tern, are proprietăți regenerative epite­liale, antiin­fla­matoare și cica­trizante. Se pare că, utilizată ex­tern cu consecvență, accelerează vindecarea unor boli interne (infecții, tulburări de asimilație, tulbu­rări nervoase).
* Drobița (Genista tinctoria) este utili­zată tradițional în uz intern pentru tratarea hipotiroidiei, a afecțiunilor renale și dezin­toxicare (semințe). Acțiunile sale sunt, încă, puțin cunoscute din punct de vedere știin­țific.
* Menta (Mentha) este antiin­flamatoare, re­confor­tantă, stimu­lează respirația, fiind un bun anti­septic pen­tru căile respiratorii supe­rioare.

Cum obținem florile de fân?

Florile de fân se obțin prin scuturarea fânului, imediat după uscare. Atunci, prin "sita" făcută de paiele uscate sunt cernute flori, semințe și frunze ale plan­telor medicinale care cresc lao­lal­tă cu iarba. Pentru obținerea acestor flori, fânul tre­buie scu­turat cât este proas­păt (imediat după uscare), alt­fel se scutură singur și florile se pierd ori se degradează în tim­pul depozitării. Valoarea terapeu­tică cea mai mare o au florile obținute din fânul din anul respectiv, în timp ele pierzându-și puterea curativă. Dacă nu am obținut din timp flori de fân, vom putea folosi la nevoie fânul ca atare, având gri­jă însă să mărim concentrația extractelor folo­site.

Rețete cu flori de fân

Baia fierbinte cu flori de fân

Mod de preparare: în cinci litri de apă fiartă se adaugă 10-15 mâini de flori de fân. Se lasă să infuzeze vreme de 15-20 minute, amestecând din când în când. Se filtrează infuzia și se toarnă fier­binte în apa de baie, potrivindu-se temperatura apei așa încât să se ajungă la 38-40°C. Baia du­rează 20-30 de minute, timp în care apa trebuie men­ținută me­reu caldă, prin adăugarea de apă fier­binte sau infuzie fierbinte de flori de fân.
Efecte terapeutice
Baia fierbinte cu flori de fân activează circula­ția, permite preluarea principiilor active din plante cu repeziciune, mărește pe moment capacitatea de apărare a organismului în fața infecțiilor. Este un remediu excelent contra infecțiilor renale și a cis­titei, a reumatismului, guturaiului și gripei în fază incipientă. Este recomandată persoa­nelor cu mare sensibilitate la frig și la curenții de aer rece.
Băile fierbinți parțiale (de șezut sau de picioare) se fac într-un lighean, numai cu infuzie răcită până la temperatura de 37-39°C, fără adaos de apă.
Contraindicații și precauții
La baia completă cu flori de fân, creșterea tem­peraturii se va face gradat, pornind de la 36-37°C.
Nu vor face aceste băi fierbinți persoanele hi­pertensive, care suferă de ischemie cardiacă, epi­lep­sie, tromboflebită, arterită obliterantă în forme grave și cele care au suferit accidente vasculare.

Baia cu macerat la rece din flori de fân

Mod de preparare: în 10 litri (o căldare) de apă se pun la înmuiat 15-20 mâini de flori de fân timp de 10-12 ore, la temperatura camerei (de di­mi­neața până seara, de exemplu). După trecerea timpului de macerare, se filtrează maceratul și se adaugă în apa de baie, care trebuie să aibă o tem­peratură sub 40°C.
Avantaje și dezavantaje
Este una dintre modalitățile cele mai naturale de extragere a principiilor active din florile de fân, păstrând în plus anumite pro­prietăți bioenergetice ale aces­tora. Acest extract este indicat cu predilec­ție pentru tratamen­tele de fond, mai ales ale boli­lor psiho-somatice (boli fizice care apar pe fond ner­vos) și ner­voase. Aceste băi au aroma cea mai plă­cută (foarte apro­pia­tă de cea a fânului), fiind din acest motiv foarte agreate.
Principalul dezavantaj al aces­tei forme de pre­parare es­te că anumite principii acti­ve din florile de fân (cum ar fi ta­ni­­nurile - foarte utile în trata­men­­tul bolilor de piele) nu sunt extrase prin aceas­tă modalitate. Din acest motiv a fost imaginat ex­trac­tul complet pe care vi-l vom prezenta în con­tinuare.

Baia cu extract complet din flori de fân

Mod de preparare: în 5 litri de apă se pun la înmuiat 7-10 mâini de flori de fân, timp de 8-10 ore, la temperatura camerei (de dimineața până seara). Se filtrează maceratul și se pune deoparte într-un vas. Florile de fân rămase, la care se mai adaugă 3-4 mâini de flori proaspete, se pun la fiert 1-2 minute în 5 litri de apă clocotită, după care se lasă să mai infuzeze timp de 20-30 de minute. După ce s-a răcit acest decoct, se filtrează și se combină cu maceratul la rece obținut inițial, după care se toarnă în apa de baie.
Avantaje și dezavantaje
Acest extract conține atât principiile active ob­ți­nute prin macerare, cât și cele extrase la tempe­raturi înalte, fiind din acest motiv cel mai activ. Singurul său dezavantaj: e mai greu de elaborat.

Cataplasmă cu flori de fân

Cataplasmă caldă: o mână de flori de fân se opăresc cu o cană de apă clocotită, vreme de 10-15 minute. Se scot apoi florile de fân și se filtrează. Se învelesc în tifon și se aplică pe locul afectat, cât se poate de calde.
Cataplasmă rece: o mână de flori de fân se macină cu râșnița de cafea sau se mărunțesc în piuă. Se adaugă peste ele puțină apă călduță (37-42°C) și se lasă să stea vreme de 1-2 ore. Se înve­lesc în tifon și se aplică pe locul afectat.
Cu ajutorul florilor de fân se tratează cu succes următoarele boli: cistita și bolile renale, cancerul, bolile de piele, reumatismul, insomnia, migrena.