Florile de fân sunt folosite în medicina populară din cele mai vechi timpuri, în toate zonele Europei. Multe dintre tradițiile legate de folosirea florilor de fân s-au pierdut. Primul fân era folosit mai ales pentru mărirea rezistenței la boli, purificare, întinerire, înfrumusețare. Florile din al doilea fân (otava) erau folosite contra răcelii, a bolilor de piept și gât, pentru tratarea infecțiilor, a reumatismului și a bolilor de rinichi. Fânul de pe coastele mai umbrite și mai umede era folosit pentru tratarea bolilor cauzate de frig și umezeală, în timp ce cel de pe coastele însorite și uscate, mai aromat, era folosit pentru înviorare, revigorare, mărirea rezistenței la boli. În lumina datelor științifice de astăzi, multe dintre aceste tradiții își găsesc justificarea.
Florile de fân au fost una dintre principalele "arme" terapeutice ale celebrului terapeut naturist și preot Sebastian Kneipp - părintele medicinii naturale - care spunea: "Florile de fân nu mi-au înșelat niciodată încrederea, începând cu tratarea intoxicației sângelui, a membrelor degerate, și terminând cu tratamentul reumatismului, al diatezei scrofuloase sau al afecțiunilor spastice ale abdomenului inferior". Mulți alți terapeuți naturiști - cum ar fi Kuhn, Suvorin, Maria Treben ș.a. - au folosit miraculoasele flori de fân pentru tratarea celor mai diverse afecțiuni. Cu toate acestea, nu trebuie să credem că ele reprezintă un panaceu universal, în privința aceasta fiind foarte oportună reproducerea unei afirmații aparținând aceluiași Sebastian Kneipp: "Să nu vă închipuiți că, în toate afecțiunile citate, florile de fân singure sunt de ajuns; fiecare boală și fiecare pacient în parte necesită un tratament diferențiat, care să aibă în vedere și alți factori terapeutici". Terapia cu flori de fân cere în paralel o alimentație judicioasă, precum și efectuarea altor tratamente specifice.
Compoziția florilor de fân
O mână de flori de fân conține, de obicei, nu mai puțin de zece specii de plante medicinale, care alcătuiesc o formidabilă rețetă de sănătate, cu nenumărate acțiuni terapeutice. Pentru a vă face o idee cât mai precisă asupra valorii acestui leac natural, vom nominaliza numai zece plante, din totalul de 60 pe care le întâlnim frecvent prin fânețe:
* Pătlagina (Plantago major și Plantago lanceolata) este una dintre plantele cele mai folosite în medicina populară pentru uz extern. Este antiinflamatoare, calmantă, antiseptică, cicatrizantă, ajută la refacerea țesuturilor. Este utilizată pentru calmarea usturimilor, a mâncărimilor, pentru a urgenta cicatrizarea rănilor, pentru combaterea infecțiilor cutanate.
* Piciorul-cocoșului (Ranunculus acris) este o plantă iritant-revulsivă, antispastică, antinevralgică, antibiotică. Este utilizată popular pentru tratarea reumatismului, a nevralgiilor, a dermatozelor și a durerilor de spate (nevralgie sciatică).
* Sânzienele galbene (Galium verum) sunt cicatrizante, grăbesc refacerea țesuturilor, înfrumusețează pielea, ajută la refacerea pigmentației normale.
* Trifoiul roșu (Trifolium pratense) este o plantă antiseptică, antireumatică, antiastmatică și antiinflamatoare, decongestivă, calmant ușor.
* Brânca-ursului (Heracleum sphondylium) apare în fânul recoltat în lunile iulie-august-septembrie din zona montană. Are proprietăți tonice nervoase și antitumorale. Este un remediu tradițional pentru scleroza în plăci.
* Sunătoarea (Hipericum perforatum) este prin excelență o plantă calmantă la nivelul pielii, fiind indicată contra alergiilor, a mâncărimilor și usturimilor, a bolilor de ficat. Utilizată sub formă de băi, are proprietăți calmante și hipnotice (produce somnul).
* Florile și frunzele de fragi (Fragaria vesca) au proprietăți cicatrizante și sunt folosite pentru tratarea gingivitelor și pentru grăbirea cicatrizării rănilor.
* Angelica (Angelica archangelica) se găsește în fânul recoltat toamna din zona montană, de pe terenuri mai umede și cu sol nisipos. Utilizată extern, are proprietăți regenerative epiteliale, antiinflamatoare și cicatrizante. Se pare că, utilizată extern cu consecvență, accelerează vindecarea unor boli interne (infecții, tulburări de asimilație, tulburări nervoase).
* Drobița (Genista tinctoria) este utilizată tradițional în uz intern pentru tratarea hipotiroidiei, a afecțiunilor renale și dezintoxicare (semințe). Acțiunile sale sunt, încă, puțin cunoscute din punct de vedere științific.
* Menta (Mentha) este antiinflamatoare, reconfortantă, stimulează respirația, fiind un bun antiseptic pentru căile respiratorii superioare.
Cum obținem florile de fân?
Florile de fân se obțin prin scuturarea fânului, imediat după uscare. Atunci, prin "sita" făcută de paiele uscate sunt cernute flori, semințe și frunze ale plantelor medicinale care cresc laolaltă cu iarba. Pentru obținerea acestor flori, fânul trebuie scuturat cât este proaspăt (imediat după uscare), altfel se scutură singur și florile se pierd ori se degradează în timpul depozitării. Valoarea terapeutică cea mai mare o au florile obținute din fânul din anul respectiv, în timp ele pierzându-și puterea curativă. Dacă nu am obținut din timp flori de fân, vom putea folosi la nevoie fânul ca atare, având grijă însă să mărim concentrația extractelor folosite.
Rețete cu flori de fân
Baia fierbinte cu flori de fân
Mod de preparare: în cinci litri de apă fiartă se adaugă 10-15 mâini de flori de fân. Se lasă să infuzeze vreme de 15-20 minute, amestecând din când în când. Se filtrează infuzia și se toarnă fierbinte în apa de baie, potrivindu-se temperatura apei așa încât să se ajungă la 38-40°C. Baia durează 20-30 de minute, timp în care apa trebuie menținută mereu caldă, prin adăugarea de apă fierbinte sau infuzie fierbinte de flori de fân.
Efecte terapeutice
Baia fierbinte cu flori de fân activează circulația, permite preluarea principiilor active din plante cu repeziciune, mărește pe moment capacitatea de apărare a organismului în fața infecțiilor. Este un remediu excelent contra infecțiilor renale și a cistitei, a reumatismului, guturaiului și gripei în fază incipientă. Este recomandată persoanelor cu mare sensibilitate la frig și la curenții de aer rece.
Băile fierbinți parțiale (de șezut sau de picioare) se fac într-un lighean, numai cu infuzie răcită până la temperatura de 37-39°C, fără adaos de apă.
Contraindicații și precauții
La baia completă cu flori de fân, creșterea temperaturii se va face gradat, pornind de la 36-37°C.
Nu vor face aceste băi fierbinți persoanele hipertensive, care suferă de ischemie cardiacă, epilepsie, tromboflebită, arterită obliterantă în forme grave și cele care au suferit accidente vasculare.
Baia cu macerat la rece din flori de fân
Mod de preparare: în 10 litri (o căldare) de apă se pun la înmuiat 15-20 mâini de flori de fân timp de 10-12 ore, la temperatura camerei (de dimineața până seara, de exemplu). După trecerea timpului de macerare, se filtrează maceratul și se adaugă în apa de baie, care trebuie să aibă o temperatură sub 40°C.
Avantaje și dezavantaje
Este una dintre modalitățile cele mai naturale de extragere a principiilor active din florile de fân, păstrând în plus anumite proprietăți bioenergetice ale acestora. Acest extract este indicat cu predilecție pentru tratamentele de fond, mai ales ale bolilor psiho-somatice (boli fizice care apar pe fond nervos) și nervoase. Aceste băi au aroma cea mai plăcută (foarte apropiată de cea a fânului), fiind din acest motiv foarte agreate.
Principalul dezavantaj al acestei forme de preparare este că anumite principii active din florile de fân (cum ar fi taninurile - foarte utile în tratamentul bolilor de piele) nu sunt extrase prin această modalitate. Din acest motiv a fost imaginat extractul complet pe care vi-l vom prezenta în continuare.
Baia cu extract complet din flori de fân
Mod de preparare: în 5 litri de apă se pun la înmuiat 7-10 mâini de flori de fân, timp de 8-10 ore, la temperatura camerei (de dimineața până seara). Se filtrează maceratul și se pune deoparte într-un vas. Florile de fân rămase, la care se mai adaugă 3-4 mâini de flori proaspete, se pun la fiert 1-2 minute în 5 litri de apă clocotită, după care se lasă să mai infuzeze timp de 20-30 de minute. După ce s-a răcit acest decoct, se filtrează și se combină cu maceratul la rece obținut inițial, după care se toarnă în apa de baie.
Avantaje și dezavantaje
Acest extract conține atât principiile active obținute prin macerare, cât și cele extrase la temperaturi înalte, fiind din acest motiv cel mai activ. Singurul său dezavantaj: e mai greu de elaborat.
Cataplasmă cu flori de fân
Cataplasmă caldă: o mână de flori de fân se opăresc cu o cană de apă clocotită, vreme de 10-15 minute. Se scot apoi florile de fân și se filtrează. Se învelesc în tifon și se aplică pe locul afectat, cât se poate de calde.
Cataplasmă rece: o mână de flori de fân se macină cu râșnița de cafea sau se mărunțesc în piuă. Se adaugă peste ele puțină apă călduță (37-42°C) și se lasă să stea vreme de 1-2 ore. Se învelesc în tifon și se aplică pe locul afectat.
Cu ajutorul florilor de fân se tratează cu succes următoarele boli: cistita și bolile renale, cancerul, bolile de piele, reumatismul, insomnia, migrena.