Iată, îţi scriu câteva rânduri. Câteva rânduri simple, pe care, chiar dacă tu, câine dibaci şi inteligent fără seamăn (încă) nu le poţi citi, vei înţelege că în ele se găseşte recunoştinţa pe care ţi-o port de aproape opt ani de zile, de când ai venit în casa mea. Ne-am plimbat mult în dimineaţa asta, dar stând acum la masa din bucătărie, mă uit la tine cum, prefăcându-te că moţăi cu capul pe lăbuţă la picioarele mele, îmi arunci ocheade şmechere şi curioase. "Când mergem iar?", pare că mă întrebi, cu ochii tăi mari şi negri. "Mergem", îţi răspund cu glas tare, şi atunci urechile tale acoperite cu blăniţă roşie şi pufoasă se ciulesc, sorbind cu atenţie cuvântul magic. Ştiu, cel mai mult îţi place în parc, la "ciripele". Aşa le-am botezat noi doi pe acele vrăbiuţe sprintene şi cochete, care te ademenesc aproape de cuibul lor, ca apoi să-şi ia zborul, făcându-ţi parcă în ciudă că nu ai şi tu două aripi ca să le poţi prinde. Dar nu fi necăjit, mai sunt şi pisicuţe pe lumea asta, pe care un căţel serios şi cu simţul datoriei ştie cum să le pună la punct. Vezi bine că motanul vecinei Mihaela te salută cu respect, de fiecare dată când îl întâlneşti hoinărind prin curte, şi chiar ascultă cu resemnare sfaturile pe care i le dai, atunci când latri îndelung. Ba chiar pisica vărgată pe care nu demult ai căţărat-o în pom, după ce ai gonit-o de sub o maşină, s-a mutat pe altă stradă. Tu, însă, câine educat din rasa nobilă a Setterilor iubeşti căţeii. Mici sau mari, negri, albi, în dungi sau cu pete maro, de neam sau nu. Cu ei te joci, faci tumbe, pe ei îi cauţi odată ce te slobozesc din lesă, şi după ei îţi fug ochişorii, atunci când îi zăreşti în treacăt din maşină. Eşti trist când trebuie să ne părăsim prietenii din parc sau de pe alte coclauri, ca să ne întoarcem acasă. Dar vezi tu, acasă ne aşteaptă mama, cu mâncare bună, iar pe tine te răsfaţă cu oase pe care le mai ascunzi după maşina de spălat. Tot de la ea mai furi covrigi, nu atât ca să-i ronţăi, ci ca să te joci cu ei.
Freduţ drag, mulţi adulţi la vârsta mea găsesc prea puţină bucurie în a privi un căţel fugind, o pisică moţăind în geam sau o mână de păsărele ciripind în cuibul lor. Dar tu, cu salturile tale de căprioară, m-ai învăţat să văd şi să iubesc ce alţii, din prea mare seriozitate, ignoră în goana lor de zi cu zi. Pentru acest cadou fără de preţ pe care mi l-ai făcut, tu nu îmi eşti câine, iar eu nu îţi sunt stăpână. Tu eşti prietenul meu cel mai bun, iar prietenii tăi sunt şi prietenii mei. Dar să nu mai zăbovim. Ne aşteaptă ciripelele în parc. Mergem Fredi, mergem!
Aura S.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
