Iată, îți scriu câteva rânduri. Câteva rânduri simple, pe care, chiar dacă tu, câine dibaci și inteligent fără seamăn (încă) nu le poți citi, vei înțelege că în ele se găsește recunoștința pe care ți-o port de aproape opt ani de zile, de când ai venit în casa mea. Ne-am plimbat mult în dimineața asta, dar stând acum la masa din bucătărie, mă uit la tine cum, prefăcându-te că moțăi cu capul pe lăbuță la picioarele mele, îmi arunci ocheade șmechere și curioase. "Când mergem iar?", pare că mă întrebi, cu ochii tăi mari și negri. "Mergem", îți răspund cu glas tare, și atunci urechile tale acoperite cu blăniță roșie și pufoasă se ciulesc, sorbind cu atenție cuvântul magic. Știu, cel mai mult îți place în parc, la "ciripele". Așa le-am botezat noi doi pe acele vrăbiuțe sprintene și cochete, care te ademenesc aproape de cuibul lor, ca apoi să-și ia zborul, făcându-ți parcă în ciudă că nu ai și tu două aripi ca să le poți prinde. Dar nu fi necăjit, mai sunt și pisicuțe pe lumea asta, pe care un cățel serios și cu simțul datoriei știe cum să le pună la punct. Vezi bine că motanul vecinei Mihaela te salută cu respect, de fiecare dată când îl întâlnești hoinărind prin curte, și chiar ascultă cu resemnare sfaturile pe care i le dai, atunci când latri îndelung. Ba chiar pisica vărgată pe care nu demult ai cățărat-o în pom, după ce ai gonit-o de sub o mașină, s-a mutat pe altă stradă. Tu, însă, câine educat din rasa nobilă a Setterilor iubești cățeii. Mici sau mari, negri, albi, în dungi sau cu pete maro, de neam sau nu. Cu ei te joci, faci tumbe, pe ei îi cauți odată ce te slobozesc din lesă, și după ei îți fug ochișorii, atunci când îi zărești în treacăt din mașină. Ești trist când trebuie să ne părăsim prietenii din parc sau de pe alte coclauri, ca să ne întoarcem acasă. Dar vezi tu, acasă ne așteaptă mama, cu mâncare bună, iar pe tine te răsfață cu oase pe care le mai ascunzi după mașina de spălat. Tot de la ea mai furi covrigi, nu atât ca să-i ronțăi, ci ca să te joci cu ei.
Freduț drag, mulți adulți la vârsta mea găsesc prea puțină bucurie în a privi un cățel fugind, o pisică moțăind în geam sau o mână de păsărele ciripind în cuibul lor. Dar tu, cu salturile tale de căprioară, m-ai învățat să văd și să iubesc ce alții, din prea mare seriozitate, ignoră în goana lor de zi cu zi. Pentru acest cadou fără de preț pe care mi l-ai făcut, tu nu îmi ești câine, iar eu nu îți sunt stăpână. Tu ești prietenul meu cel mai bun, iar prietenii tăi sunt și prietenii mei. Dar să nu mai zăbovim. Ne așteaptă ciripelele în parc. Mergem Fredi, mergem!
Aura S.