- Să începem cu o veste bună! Pe 5 iunie, cu multă lume alături, ai lansat cel mai nou disc al tău, "Asta sunt". Este cu adevărat lăudabil că în vremea Internetului şi a YouTube-ului, cineva se încăpăţânează să mai imprime discuri. Dar tu nu eşti oarecine. Eşti Silvia Dumitrescu, cântăreaţa cu voce atât de specială. Spune-ne ceva despre discul cel mare...
- Da, tocmai am lansat un disc, care este mai mult decât un simplu album, pentru că încununează cei douăzeci şi cinci de ani de când am spus "da", la cererea în căsătorie a lui Florin Ochescu, soţul meu. Aşadar un album sentimental, albumul nostru, discul iubirii unul pentru celălalt şi al amândurora pentru muzică. Mi-am dorit enorm ca acest album să fie un cadou pentru soţul meu, cu atât mai mult cu cât "Asta sunt" este un disc de autor, primul album compus integral de Florin. Piese nou-nouţe, dar şi succese mai vechi sunt reunite în cele şaisprezece melodii editate. Textele sunt împărţite între noi, dar majoritatea tot Florin le-a scris. Cât priveşte lansarea de la Magazinul "Muzica", a fost absolut extraordinară, cu o mulţime de oameni, prieteni, artişti, ziarişti, oameni de radio. Mulţi au vorbit, au spus poveşti despre noi, amintiri, cred că aş scrie un roman, numai ca să-i enumăr sau să le reproduc frumoasele vorbe la adresa noastră. Intimă, caldă, amuzantă şi plină de flori a fost atmosfera şi sunt atât de fericită că a ieşit precum mi-am dorit. Înainte de lansare ploua torenţial, iar chiar când a început evenimentul propriu-zis, razele soarelui au inundat sala. A fost pur şi simplu magic.
Condimentele iubirii
Lansarea discului "Asta sunt"
- Condimentele unei astfel de armonii? O reţetă nu există, dar ceva condimente trebuie presărate într-o relaţie, într-o căsnicie. Eu cred că, în primul şi primul rând, iubirea ţine de potrivire, de şansă, pentru că se întâmplă foarte des să treacă o viaţă întreagă fără să găseşti omul potrivit. Noi am avut noroc, Îi mulţumesc Lui Dumnezeu în fiecare zi, că ne-a scos în cale unul altuia, că ne ajută să ne înţelegem. Între doi oameni care împărtăşesc o mare iubire, o mare pasiune, înţelegerea devine, odată cu trecerea anilor, un lucru care migrează tot mai mult spre senzorial. Ei ajung să se înţeleagă din priviri, din simple gesturi, din lucruri nerostite. Vorbim prin emoţii, prin fapte, printr-un limbaj în care uneori cuvintele sunt de prisos. Emoţia le ia locul. Când suntem departe, simţim dacă unul are o problemă. Se întâmplă să te gândeşti la celălalt, şi în clipa aceea, să sune telefonul şi să-i auzi vocea. Timpul generează un soi de telepatie între oamenii care se iubesc real, din tot sufletul. Crede-mă, odată cu trecerea anilor, sentimentul devine din ce în ce mai puternic, mai profund. Simţi în fiecare moment că nu trebuie să-l dezamăgeşti pe omul de lângă tine, să-l menajezi mai mult, să fii tot mai înţelegător şi mai disponibil pentru el. Timpul te înţelepţeşte, realizezi cât de important este să-l petreci cu îndestulare alături de cel pe care-l iubeşti, alături de familie, de oamenii dragi. Energia şi pofta de viaţă pe care ţi le dau cercul tău restrâns de iubire sunt nemăsurate. Pe mine, maturitatea m-a învăţat importanţa vieţii trăite din plin şi a binelui de care toţi suntem capabili. Nu este nimic mai frumos decât să faci bine celui de lângă tine. Fie că e vorba doar de un gest tandru, de un cuvânt potrivit, de o floare care-ţi poate schimba toată ziua. Acestea cred eu că sunt condimentele care aromatizează, în timp, o iubire adevărată.
Şoaptele lui Dumnezeu
Cu Florin Ochescu şi Tavi Ursulescu la lansare
- Ha! Ha! Mă bucur că aşa se vede în exterior, pentru că aşa mă şi simt. Sunt mândră că am slăbit cincisprezece kilograme. Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că trebuie să fiu mai atentă cu sănătatea, să mă menajez, aşa că pasiunea mea incredibilă pentru dulciuri a fost înlocuită de convingerea că ele îmi fac cu adevărat rău. Am răsturnat ecuaţia! Toată viaţa am fost de neoprit la capitolul dulciuri şi, iată, am izbutit să realizez cât de nocive sunt, de fapt, pentru organism. Cât despre veselia şi culorile din viaţa mea, îţi spun că starea de bine, energia care vine din interior, dorinţa de a da din bucuria mea publicului, mă transformă într-o persoană mai tânără. Tinereţea din sufletul meu este nemuritoare. Eu întotdeauna am fost mai copilăroasă şi am refuzat să-mi reprim latura asta. Copilul din mine e viu şi sper să nu moară niciodată. Unii mă critică, consideră că este un defect, eu în schimb cred că este un dar. Unii mă îndeamnă să mă maturizez şi eu odată, dar ei nu ştiu ce matură sunt eu de fapt. În momentele importante ale vieţii mele am fost şi sunt extrem de matură, calculată, chiar drastică. Aleg des calea înţeleaptă, parcă mi-ar şopti mereu Dumnezeu în ureche care este menirea mea şi ce alegeri să fac. Dar în viaţa de zi cu zi, este păcat să pierdem cu totul copilul din noi. Una dintre cele mai importante calităţi ale copiilor este sinceritatea. Ei spun ce gândesc, exact atunci când gândesc. Eu cred că asta trebuie să facă şi oamenii mari, eu una ţin neapărat să rămân sinceră şi corectă faţă de oameni. Dacă simţi nevoia să-i spui cuiva cuvinte frumoase, fă-o atunci, pe loc, pentru că s-ar putea să nu se ivească o a doua şansă. Evident că viaţa şi experienţa ne învaţă să fim diplomaţi, evident că trebuie să existe şi un minim de cenzură a vorbelor noastre, dar sinceritatea nu trebuie înlocuită niciodată de convenţii. Mie îmi place să spun vorbe bune, să laud oamenii când merită, să le zâmbesc. Cred cu tărie că sinceritatea este cea mai frumoasă formă a curajului. Cred, de asemenea, că ea nu va pieri dacă ne încăpăţânăm să nu alungăm copilul din noi înşine.
Formă fără fond
Muzică şi culori
- Este foarte greu azi, dacă nu imposibil. Şi pentru mine este extrem de dificil să nu mă dezic de convingerile mele. O spun deschis: dacă ar fi fost să mă lansez azi, nu cred că aş fi reuşit. Felul meu de a fi, încăpăţânarea de a nu face lucruri în care nu cred nu mi-ar fi dat nicio şansă. Uite, "Asta sunt", piesa care dă titlul albumului, este o melodie care vorbeşte despre mine. Este un fel de portret în care Florin, soţul meu, a gândit muzica, exact după felul meu de-a fi, iar versurile scrise de mine sunt o mini-autobiografie. Dacă vrei, este o piesă dedicată sincerităţii despre care m-ai invitat să vorbesc prin întrebarea ta. Trăim vremuri ale compromisurilor, ale aspectului exterior. Astăzi, principiile morale de viaţă îşi fac loc la capătul de jos al listei de priorităţi. Cuvintele şi-au pierdut profunzimea în muzica de azi, limbajul este facil, rostit doar de dragul unor rime. Nu mai există fraze frumoase, care să te trimită într-o lume imaginară, care să fie subtile, să te facă să gândeşti, să visezi. Totul este spus direct, în limbajul de zi cu zi, fără perdea, fără metaforă. Evident că există şi excepţii pozitive, unele chiar foarte bune. Dar impresia generală este de formă fără fond. Vina este împărţită între artişti, casele de producţie şi radiouri. Câştigurile imediate, graba cu care se aleargă după glorie, aprecierea greşită a gustului publicului, toate acestea nu fac decât să crească gradul de compromis care domină scenele muzicale de azi.
- O dovadă că publicul are gusturi mai elevate decât consideră industria muzicală (radio, televiziuni) este însăşi longevitatea generaţiei tale de artişti, din care, însă, tu te-ai cam rupt... În timp ce colegii tăi se reunesc câte zece, doisprezece, pentru concerte şi turnee, tu preferi o cursă solitară. Ai concerte cu trupa ta, câteodată în cluburi mici, intime. Nu este mai greu să fii un alergător singuratic, de cursă lungă?
- Uneori, da, dar este pe gustul meu. Îmi iubesc infinit colegii şi ei ştiu asta. Le apreciez talentul şi longevitatea, valorile pe care ei le reprezintă. Însă eu sunt altfel, mi-a plăcut mereu să fiu puţin diferită. Poate că am ales o cale mai dificilă, dar am reuşit. Publicul meu îmi cunoaşte piesele, chiar dacă ele au ieşit mereu din tipar. Afinitatea mea pentru jazz, pentru blues nu mă lasă să cânt orice. Poate că nu e uşor, poate că munca e însutită, dar pe măsură este şi satisfacţia personală. Să pot eu spune, după atâţia ani de carieră, că sunt sută la sută mulţumită de mine, asta mi se pare cu muuuult mai important decât nu ştiu ce câştig sau glorie trecătoare. Spunând asta, mă refer la vedetele de azi, care apar şi se sting după o vară, nu la oamenii cu treizeci de ani de carieră în spate. Cu atât mai mare este satisfacţia că am în continuare public şi admiratori, în condiţiile în care mass-media nu ajută deloc, radiourile ştim prea bine ce difuzează. Eu văd partea plină a paharului, în sensul că dacă toate posturile de radio difuzează aceleaşi lucruri, dacă în fiecare an sunt câteva piese date la nesfârşit, oamenii se bucură şi mai mult când tu apari cu ceva diferit. Li se face dor, vin să te vadă în concerte, este ca şi cum ar primi o linguriţă de ceva foarte gustos după multe mese la fel. Ha! Ha!
Cel mai...
Două iubiri - Florin şi marea
- Silvia, te provoc, la final, la o serie de întrebări scurte. De exemplu: de ce ţi-e cel mai dor?
- De mare mi-e cel mai dor. O ador, este dragostea mea, şi când nu sunt la malul mării, îmi este încontinuu dor de ea.
- Care este cel mai frumos loc în care ai fost?
- În România sunt sute de locuri fascinante. Am colindat ţara în toate cotloanele ei, am stat cu cortul în păduri şi lângă lacuri, lângă cascade şi în poieni de vis. Dar acum, când m-ai întrebat, mi s-a desfăşurat în minte o imagine din Creta, cu casele acelea albe, lemnăria albastră, cu florile ireale care abundă peste tot, peisajul înalt, care "cade" în marea de smarald. Este absolut fabulos, iar pentru o iubitoare de mare cum sunt eu, imaginea e nepreţuită. Nu ştiu dacă este cel mai frumos loc, dar dacă acest tablou mi-a venit în minte, probabil că e.
- Care este cel mai bun sfat pe care l-ai dat?
- Sfatul cel mai bun este cel pe care-l dai omului atunci când este disperat. Nu contează exact vorbele, dar ele trebuie să vină când omul este în situaţia aceea în care are nevoie de o vorbă bună, precum nevoia de oxigen. Se sufocă, nu mai are aer, iar sfatul tău îl face să respire din nou. Să nu renunţe la luptă. Îndemnurile noastre trebuie să vină dintr-un imbold de omenie. Eu cred că valoarea oamenilor constă în valoarea faptelor bune pe care ei le săvârşesc.
- Cel mai bun sfat primit?
- Cele din copilărie. De la părinţi, de la bunici. Educaţia primită de la ei m-a format pe mine ca om. De acolo vine totul. Eu spun că puţin mai adăugăm la noi înşine faţă de ceea ce clădim la caracterul nostru în timpul copilăriei. Fără fundamentul copilăriei, am fi clădiri fără temelie. Am avut preoţi în familie, aşadar, sfaturile legate de credinţă au abundat. Apoi, cele despre bunătate, despre corectitudine, să nu furi, să nu baţi, să nu minţi, să oferi dragoste. Poate că ele par banale, dar, oh, nu, nu sunt deloc.
- Silvia, care este mulţumirea ta cea mai mare?
- Familia este mulţumirea cea mai mare. Când l-am ţinut prima dată în braţe pe Iulian, fiul nostru, care, iată, astăzi este pianist concertist, un nume solid în muzica clasică de la noi. Îi mulţumesc zilnic Lui Dumnezeu pentru familia mea şi pentru cel mai frumos dar pe care mi l-a dat: acela de a cânta.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
