- Să începem cu o veste bună! Pe 5 iunie, cu multă lume alături, ai lansat cel mai nou disc al tău, "Asta sunt". Este cu adevărat lăudabil că în vremea Internetului și a YouTube-ului, cineva se încăpățânează să mai imprime discuri. Dar tu nu ești oarecine. Ești Silvia Dumitrescu, cântăreața cu voce atât de specială. Spune-ne ceva despre discul cel mare...
- Da, tocmai am lansat un disc, care este mai mult decât un simplu album, pentru că încununează cei douăzeci și cinci de ani de când am spus "da", la cererea în căsătorie a lui Florin Ochescu, soțul meu. Așadar un album sentimental, albumul nostru, discul iubirii unul pentru celălalt și al amândurora pentru muzică. Mi-am dorit enorm ca acest album să fie un cadou pentru soțul meu, cu atât mai mult cu cât "Asta sunt" este un disc de autor, primul album compus integral de Florin. Piese nou-nouțe, dar și succese mai vechi sunt reunite în cele șaisprezece melodii editate. Textele sunt împărțite între noi, dar majoritatea tot Florin le-a scris. Cât privește lansarea de la Magazinul "Muzica", a fost absolut extraordinară, cu o mulțime de oameni, prieteni, artiști, ziariști, oameni de radio. Mulți au vorbit, au spus povești despre noi, amintiri, cred că aș scrie un roman, numai ca să-i enumăr sau să le reproduc frumoasele vorbe la adresa noastră. Intimă, caldă, amuzantă și plină de flori a fost atmosfera și sunt atât de fericită că a ieșit precum mi-am dorit. Înainte de lansare ploua torențial, iar chiar când a început evenimentul propriu-zis, razele soarelui au inundat sala. A fost pur și simplu magic.
Condimentele iubirii
- Armoniile muzicale nu se potrivesc totdeauna cu armoniile personale. Care este rețeta unui astfel de echilibru în viața unui om?
- Condimentele unei astfel de armonii? O rețetă nu există, dar ceva condimente trebuie presărate într-o relație, într-o căsnicie. Eu cred că, în primul și primul rând, iubirea ține de potrivire, de șansă, pentru că se întâmplă foarte des să treacă o viață întreagă fără să găsești omul potrivit. Noi am avut noroc, Îi mulțumesc Lui Dumnezeu în fiecare zi, că ne-a scos în cale unul altuia, că ne ajută să ne înțelegem. Între doi oameni care împărtășesc o mare iubire, o mare pasiune, înțelegerea devine, odată cu trecerea anilor, un lucru care migrează tot mai mult spre senzorial. Ei ajung să se înțeleagă din priviri, din simple gesturi, din lucruri nerostite. Vorbim prin emoții, prin fapte, printr-un limbaj în care uneori cuvintele sunt de prisos. Emoția le ia locul. Când suntem departe, simțim dacă unul are o problemă. Se întâmplă să te gândești la celălalt, și în clipa aceea, să sune telefonul și să-i auzi vocea. Timpul generează un soi de telepatie între oamenii care se iubesc real, din tot sufletul. Crede-mă, odată cu trecerea anilor, sentimentul devine din ce în ce mai puternic, mai profund. Simți în fiecare moment că nu trebuie să-l dezamăgești pe omul de lângă tine, să-l menajezi mai mult, să fii tot mai înțelegător și mai disponibil pentru el. Timpul te înțelepțește, realizezi cât de important este să-l petreci cu îndestulare alături de cel pe care-l iubești, alături de familie, de oamenii dragi. Energia și pofta de viață pe care ți le dau cercul tău restrâns de iubire sunt nemăsurate. Pe mine, maturitatea m-a învățat importanța vieții trăite din plin și a binelui de care toți suntem capabili. Nu este nimic mai frumos decât să faci bine celui de lângă tine. Fie că e vorba doar de un gest tandru, de un cuvânt potrivit, de o floare care-ți poate schimba toată ziua. Acestea cred eu că sunt condimentele care aromatizează, în timp, o iubire adevărată.
Șoaptele lui Dumnezeu
- În cazul tău, timpul n-are putere prea mare. Arăți extraordinar, ai o siluetă de invidiat, ești colorată și veselă, precum coperta discului tău...
- Ha! Ha! Mă bucur că așa se vede în exterior, pentru că așa mă și simt. Sunt mândră că am slăbit cincisprezece kilograme. Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că trebuie să fiu mai atentă cu sănătatea, să mă menajez, așa că pasiunea mea incredibilă pentru dulciuri a fost înlocuită de convingerea că ele îmi fac cu adevărat rău. Am răsturnat ecuația! Toată viața am fost de neoprit la capitolul dulciuri și, iată, am izbutit să realizez cât de nocive sunt, de fapt, pentru organism. Cât despre veselia și culorile din viața mea, îți spun că starea de bine, energia care vine din interior, dorința de a da din bucuria mea publicului, mă transformă într-o persoană mai tânără. Tinerețea din sufletul meu este nemuritoare. Eu întotdeauna am fost mai copilăroasă și am refuzat să-mi reprim latura asta. Copilul din mine e viu și sper să nu moară niciodată. Unii mă critică, consideră că este un defect, eu în schimb cred că este un dar. Unii mă îndeamnă să mă maturizez și eu odată, dar ei nu știu ce matură sunt eu de fapt. În momentele importante ale vieții mele am fost și sunt extrem de matură, calculată, chiar drastică. Aleg des calea înțeleaptă, parcă mi-ar șopti mereu Dumnezeu în ureche care este menirea mea și ce alegeri să fac. Dar în viața de zi cu zi, este păcat să pierdem cu totul copilul din noi. Una dintre cele mai importante calități ale copiilor este sinceritatea. Ei spun ce gândesc, exact atunci când gândesc. Eu cred că asta trebuie să facă și oamenii mari, eu una țin neapărat să rămân sinceră și corectă față de oameni. Dacă simți nevoia să-i spui cuiva cuvinte frumoase, fă-o atunci, pe loc, pentru că s-ar putea să nu se ivească o a doua șansă. Evident că viața și experiența ne învață să fim diplomați, evident că trebuie să existe și un minim de cenzură a vorbelor noastre, dar sinceritatea nu trebuie înlocuită niciodată de convenții. Mie îmi place să spun vorbe bune, să laud oamenii când merită, să le zâmbesc. Cred cu tărie că sinceritatea este cea mai frumoasă formă a curajului. Cred, de asemenea, că ea nu va pieri dacă ne încăpățânăm să nu alungăm copilul din noi înșine.
Formă fără fond
- Sinceritatea pe care o elogiezi se reflectă și în muzica ta, și în felul în care ți-ai condus cariera. Crezi că tinerii de azi își mai permit un astfel de "lux", de a spune NU compromisului?
- Este foarte greu azi, dacă nu imposibil. Și pentru mine este extrem de dificil să nu mă dezic de convingerile mele. O spun deschis: dacă ar fi fost să mă lansez azi, nu cred că aș fi reușit. Felul meu de a fi, încăpățânarea de a nu face lucruri în care nu cred nu mi-ar fi dat nicio șansă. Uite, "Asta sunt", piesa care dă titlul albumului, este o melodie care vorbește despre mine. Este un fel de portret în care Florin, soțul meu, a gândit muzica, exact după felul meu de-a fi, iar versurile scrise de mine sunt o mini-autobiografie. Dacă vrei, este o piesă dedicată sincerității despre care m-ai invitat să vorbesc prin întrebarea ta. Trăim vremuri ale compromisurilor, ale aspectului exterior. Astăzi, principiile morale de viață își fac loc la capătul de jos al listei de priorități. Cuvintele și-au pierdut profunzimea în muzica de azi, limbajul este facil, rostit doar de dragul unor rime. Nu mai există fraze frumoase, care să te trimită într-o lume imaginară, care să fie subtile, să te facă să gândești, să visezi. Totul este spus direct, în limbajul de zi cu zi, fără perdea, fără metaforă. Evident că există și excepții pozitive, unele chiar foarte bune. Dar impresia generală este de formă fără fond. Vina este împărțită între artiști, casele de producție și radiouri. Câștigurile imediate, graba cu care se aleargă după glorie, aprecierea greșită a gustului publicului, toate acestea nu fac decât să crească gradul de compromis care domină scenele muzicale de azi.
- O dovadă că publicul are gusturi mai elevate decât consideră industria muzicală (radio, televiziuni) este însăși longevitatea generației tale de artiști, din care, însă, tu te-ai cam rupt... În timp ce colegii tăi se reunesc câte zece, doisprezece, pentru concerte și turnee, tu preferi o cursă solitară. Ai concerte cu trupa ta, câteodată în cluburi mici, intime. Nu este mai greu să fii un alergător singuratic, de cursă lungă?
- Uneori, da, dar este pe gustul meu. Îmi iubesc infinit colegii și ei știu asta. Le apreciez talentul și longevitatea, valorile pe care ei le reprezintă. Însă eu sunt altfel, mi-a plăcut mereu să fiu puțin diferită. Poate că am ales o cale mai dificilă, dar am reușit. Publicul meu îmi cunoaște piesele, chiar dacă ele au ieșit mereu din tipar. Afinitatea mea pentru jazz, pentru blues nu mă lasă să cânt orice. Poate că nu e ușor, poate că munca e însutită, dar pe măsură este și satisfacția personală. Să pot eu spune, după atâția ani de carieră, că sunt sută la sută mulțumită de mine, asta mi se pare cu muuuult mai important decât nu știu ce câștig sau glorie trecătoare. Spunând asta, mă refer la vedetele de azi, care apar și se sting după o vară, nu la oamenii cu treizeci de ani de carieră în spate. Cu atât mai mare este satisfacția că am în continuare public și admiratori, în condițiile în care mass-media nu ajută deloc, radiourile știm prea bine ce difuzează. Eu văd partea plină a paharului, în sensul că dacă toate posturile de radio difuzează aceleași lucruri, dacă în fiecare an sunt câteva piese date la nesfârșit, oamenii se bucură și mai mult când tu apari cu ceva diferit. Li se face dor, vin să te vadă în concerte, este ca și cum ar primi o linguriță de ceva foarte gustos după multe mese la fel. Ha! Ha!
Cel mai...
- Silvia, te provoc, la final, la o serie de întrebări scurte. De exemplu: de ce ți-e cel mai dor?
- De mare mi-e cel mai dor. O ador, este dragostea mea, și când nu sunt la malul mării, îmi este încontinuu dor de ea.
- Care este cel mai frumos loc în care ai fost?
- În România sunt sute de locuri fascinante. Am colindat țara în toate cotloanele ei, am stat cu cortul în păduri și lângă lacuri, lângă cascade și în poieni de vis. Dar acum, când m-ai întrebat, mi s-a desfășurat în minte o imagine din Creta, cu casele acelea albe, lemnăria albastră, cu florile ireale care abundă peste tot, peisajul înalt, care "cade" în marea de smarald. Este absolut fabulos, iar pentru o iubitoare de mare cum sunt eu, imaginea e neprețuită. Nu știu dacă este cel mai frumos loc, dar dacă acest tablou mi-a venit în minte, probabil că e.
- Care este cel mai bun sfat pe care l-ai dat?
- Sfatul cel mai bun este cel pe care-l dai omului atunci când este disperat. Nu contează exact vorbele, dar ele trebuie să vină când omul este în situația aceea în care are nevoie de o vorbă bună, precum nevoia de oxigen. Se sufocă, nu mai are aer, iar sfatul tău îl face să respire din nou. Să nu renunțe la luptă. Îndemnurile noastre trebuie să vină dintr-un imbold de omenie. Eu cred că valoarea oamenilor constă în valoarea faptelor bune pe care ei le săvârșesc.
- Cel mai bun sfat primit?
- Cele din copilărie. De la părinți, de la bunici. Educația primită de la ei m-a format pe mine ca om. De acolo vine totul. Eu spun că puțin mai adăugăm la noi înșine față de ceea ce clădim la caracterul nostru în timpul copilăriei. Fără fundamentul copilăriei, am fi clădiri fără temelie. Am avut preoți în familie, așadar, sfaturile legate de credință au abundat. Apoi, cele despre bunătate, despre corectitudine, să nu furi, să nu bați, să nu minți, să oferi dragoste. Poate că ele par banale, dar, oh, nu, nu sunt deloc.
- Silvia, care este mulțumirea ta cea mai mare?
- Familia este mulțumirea cea mai mare. Când l-am ținut prima dată în brațe pe Iulian, fiul nostru, care, iată, astăzi este pianist concertist, un nume solid în muzica clasică de la noi. Îi mulțumesc zilnic Lui Dumnezeu pentru familia mea și pentru cel mai frumos dar pe care mi l-a dat: acela de a cânta.