În funcţie de medicamentele folosite (citostatice), chimioterapia poate avea diverse efecte adverse, fenomen cauzat de faptul că, adesea, chimioterapicele afectează şi celulele normale, pe lângă celulele canceroase. Astfel, dintre celulele normale cel mai des afectate par a fi cele care se divid rapid, cum sunt cele din măduva osoasă, din mucoasa gastrică, din aparatul reproducător, de la nivelul mucoasei bucale şi al foliculilor piloşi. Uneori, efectele colaterale ale tratamentelor antineoplazice sunt chiar mai deranjante decât cancerul în sine. Atât chimioterapia, cât şi radioterapia determină apariţia unor reacţii adverse, ca oboseala, greaţa, căderea părului, tulburări la nivelul cavităţii bucale (stomatita) şi gâtului, diaree sau constipaţie. Deşi se fac eforturi pentru a reduce severitatea acestor efecte, inclusiv prin medicamente care reduc greaţa în mod eficient, este probabil ca multe persoane care sunt supuse protocoalelor chimioterapice să aibă parte de asemenea reacţii adverse, pe parcursul desfăşurării tratamentului.
Prima regulă în strategia luptei împotriva cancerului şi a efectelor adverse induse de chimioterapie este să mâncaţi mai bine, pentru a vă simţi mai bine. O dietă hrănitoare furnizează combustibilul care permite organismului dvs. să-şi menţină forţa şi puterea de a acţiona la parametrii optimi. Dacă nu mâncaţi suficient sau nu mâncaţi ce trebuie, organismul va apela la depozitele nutritive pe care le are, ceea ce va conduce la slăbirea mecanismelor de apărare (sistem imunitar). În plus, cu cât mâncaţi mai bine, cu atât veţi fi mai capabil să faceţi faţă unui tratament de tipul chimioterapiei. Fără a intra în amănunte, trebuie menţionat că, în mod normal, recomandările nutriţionale pun accent pe consumul de multe fructe, legume şi cereale, dar şi pe renunţarea la grăsimi, zahăr şi sare. În altă ordine de idei, multe persoane caută alte metode, în afara celor medicale standard, pentru a lupta atât contra bolii neoplazice, cât şi pentru a face faţă reacţiilor adverse induse de tratament.
Terapiile complementare şi alternative pentru boala canceroasă se folosesc adesea în asociere cu tratamentele medicale convenţionale şi pot contribui semnificativ la creşterea calităţii vieţii, reducerea stresului, ameliorarea reacţiilor adverse induse de chimio-radioterapie şi îmbunătăţirea senzaţiei generale de bunăstare. În plus, deoarece majoritatea metodelor complementare sunt aplicate individual, acestea conferă şi o anumită senzaţie de control asupra situaţiei. Concret, puteţi găsi în farmaciile naturiste remedii capabile să atenueze reacţiile adverse induse de tratamentele antineoplazice, dar şi să acţioneze complementar în vederea inducerii apoptozei celulelor tumorale, stimulării sistemului imunitar şi inhibării angiogenezei. Dintre acestea aş aminti Astragalus, Cordyceps, Chitosan, Gheara-mâţei, Canticer, Maitake, Coriolus etc. Şi, pentru că ficatul este cel mai greu încercat organ pe parcursul chimioterapiei, este necesară administrarea de Armurariu, care reduce absorbţia toxinelor în celulele hepatice şi stimulează detoxifierea prin procesul de sulfoconjugare.
Să auzim numai de bine!
Farm. Liliana Samson - Expert Good Days Therapy, tel: 0752/269.237
"Caut un tratament naturist pentru esofagită de reflux"
(Răspuns pentru MIHAELA A., F. AS nr. 1318)
Esofagita de reflux presupune trecerea în sens invers a sucului gastric din stomac spre esofag. În mod normal, zona de trecere între cele două porţiuni este prevăzută cu o supapă care asigură tranzitul alimentelor în organism. În anumite condiţii, aceasta supapă nu funcţionează corect, apărând refluxul gastric însoţit de arsuri, senzaţia că ne vine înapoi apa sau mâncarea, dureri în "capul pieptului", gust neplăcut, deficit de deglutiţie (ne este greu să înghiţim şi o gură de apă). Aceste si
mptome sunt accentuate atunci când consumăm anumite lichide sau alimente, fapt pentru care trebuie evitate: alcool, cafea, băuturi acidulate, legume şi fructe crude, care cresc aciditatea (ceapa verde, roşii, castraveţi, citrice), prăjeli, dulciuri, mezeluri, condimente etc., alimente care pot fi reintroduse mai târziu în alimentaţie, odată cu dispariţia simptomelor. De asemenea, unele tratamente asociate pot acutiza episoadele de gastrită şi reflux gastric, cum sunt antiinflamatoarele, sau chiar stările de stres, agitaţie, supărare. Lăsată netratată, esofagita de reflux duce la complicaţii severe la nivel gastro-esofagian. Ca măsuri igieno alimentare este recomandat să mâncăm puţin şi des, să evităm siesta după masă (culcat în pat) şi să avem activităţi uşoare. Sunt recomandate ceaiurile călduţe, cu acţiune calmantă la nivel gastric: gălbenele, sunătoare, coada şoricelului sau combinaţii cu acţiune protectoare gastrică. ActivAloe conţine extract standardizat de aloe vera din culturi bio, fără pesticide, obţinută printr-o tehnologie ultramodernă de procesare a celui mai mare producător mondial de materie primă din aloe, destinat sănătăţii tractului digestiv. ActivAloe menţine un pH normal la nivelul stomacului, prezintă acţiune protectoare şi calmantă, protejând astfel mucoasa gastrică prin reducerea acidităţii. De asemenea, îmbunătăţeşte tranzitul intestinal asigurând detoxifierea organismului şi buna funcţionare a sistemului imunitar.
Multă sănătate!
"Migrenele mele au devenit insuportabile"
(Răspuns pentru LAURA F. - Bucureşti, F. AS. nr 1312)
Durerile de cap apar din multe motive, printre care tensiune musculară, reacţii alergice, intoxicaţie, deshidratarea şi scăderea glicemiei. Deşi au cauze similare, unele simptome sunt diferite, ca de exemplu: dureri pulsatorii extreme în regiunea frontală a capului sau la tâmple, tulburări ale vederii, blocaj digestiv, greaţă şi, uneori, vomă. Una dintre cauzele cele mai frecvente ale durerilor de cap şi ale migrenelor sunt căderile de glicemie, aşadar trebuie evitat acest lucru. Persoanele cu diabet sunt mai predispuse la dureri de cap, atunci când concentraţia de zahăr din sânge creşte, organismul încearcă să dilueze excesul declanşând setea, ca să te facă să bei mai multă apă. Dacă acest semnal este ignorat, combinaţia dintre deshidratare şi glicemia crescută atinge un vârf glicemic şi poate declanşa adesea dureri de cap. Soluţia este să adoptaţi o dietă care să menţină nivelul glicemiei la o valoare normală şi să evitaţi zahărul şi carbohidraţii rafinaţi. Asta înseamnă să nu săriţi niciodată peste micul dejun, să mâncaţi carbohidraţi cu eliberare lentă (cereale integrale, orez brun, linte etc.), proteine şi, între mese, fructe care să aibă un indice glicemic scăzut, ca mere, căpşuni etc. O altă cauză extrem de frecventă a migrenelor şi a durerilor de cap sunt alergiile ascunse. Este foarte important să aflaţi care sunt alimentele la care sunteţi alergică. Cei mai răspândiţi "vinovaţi" sunt grâul, produsele lactate, citricele şi drojdia. De asemenea, s-a constatat că mai mulţi aditivi alimentari declanşează migrene, inclusiv cafeaua, monosodiul glutamat (MSG) şi îndulcitorul aspartam. La unele persoane, brânza şi ciocolata creează probleme. Există persoane cărora gazele de eşapament sau vaporii de gaz le pot declanşa dureri de cap. Recomandat este, de asemenea, să folosiţi cât mai puţin telefonul mobil, să vă expuneţi cât mai puţin la poluare şi să creşteţi aportul de antioxidanţi, cum ar fi vitamina C cu eliberare controlată şi vitamina E, extrase din surse naturale. Aveţi grijă la apa pe care o beţi, evitaţi cafeaua şi alcoolul, pe care organismul nostru le tratează ca pe nişte toxine, luaţi vitamina B3 - niacină, este vasodilatatoare. Studiile medicale au arătat o uşurare substanţială a migrenelor, prin suplimentarea vitaminelor B2 sau B3. Vitaminele B2, B6 şi B12 şi acidul se pot dovedi extrem de utile pentru suferinzii de migrene. Este recomandat să mâncaţi fructe proaspete, legume, alimente integrale nerafinate, să beţi apă plată. Contraindicate: zahăr, băuturi cafeinizate, alcool, alergeni alimentari.
Vă doresc multă sănătate!