Muiat în zahăr, îmbibat în grăsime, falsificat... Trei reguli pentru o alimentaţie sănătoasă

- De o bună bucată de vreme, toată lumea vorbeşte despre alimen­taţie. Când în sus, când în jos. Cafeaua este o adevărată otravă pentru inimă, aluaturile îngraşă, laptele poate declanşa alergii... Descoperirile din domeniul nutriţiei sunt contradictorii şi ne creează un sentiment de nesiguranţă. La un moment dat, ne vedem confruntaţi cu întrebarea: la urma urmei, noi ce mai avem voie să mâncăm? Răs­punsurile ni le dă medicul austriac KARL Messner, un specialist cu dublă calificare: psiholog şi medic nutriţionist -

- Mult timp s-a spus că ar trebui să consu­măm cât mai puţină grăsime, iar cafeaua s-o bem cu măsură. Acum, aceste recomandări nu mai sunt valabile. Cafeaua este un veritabil medica­ment, iar fără puţină grăsime, murim. De ce se con­trazic atât de des studiile pe teme de alimen­taţie?

- Din păcate, în ştiinţa nutriţiei, cercetările se abat adesea de la prin­ci­piile unei metodologii ri­gu­­roase. Sunt puse în rela­ţie noţiuni diferite şi se uti­li­­zează metode de investi­gare diferite. Sau se sta­bi­lesc conexiuni doar presu­pus cauzale. De exem­plu, se afirmă: japonezii ajung la vârste îna­in­tate pentru că mănâncă mult peşte. Însă cone­xiu­nea dintre con­sumul de peşte şi spe­ranţa de viaţă nu poate fi interpretată ca fiind cau­zală, deoa­rece există şi alţi factori care joacă un anu­mit rol. Nu­meroase studii nu au un fundament ştiinţific solid.

- Din ce cauză?

- 80% din date se obţin prin intermediul unor chestionare. Iar chestionarele nu constituie o sursă de încredere, fiindcă ele reflectă, de fapt, un deziderat. În momentul când mi se cere să scriu ce mănânc, eu îmi revizuiesc deprinderile alimentare. Şi în cazul experimentelor de labora­tor, se pune de fiecare dată întrebarea dacă re­zultatul va fi valabil în condiţiile vieţii reale. De­seori, nu. Iată un exem­plu: vrem să aflăm dacă publicitatea influen­ţează comportamentul ali­men­tar. Un grup de su­biecţi priveşte un spot publicitar şi are biscuiţi pe masă, celuilalt grup nu i se prezintă un material publi­citar, ci i se pun numai biscuiţi pe masă. Avem de-a face cu o si­tuaţie creată artificial, care nu ne va spune nimic despre atitudinile din viaţa coti­diană. Partici­panţii ştiu că sunt incluşi într-un experiment, aşa că îşi spun în sinea lor: "Aha, acum mi se arată o reclamă la nişte alimente, prin urmare vor să vadă dacă eu mănânc sau nu bis­cuiţii." Oamenii nu sunt deloc proşti.

- Şi cui folosesc asemenea rezultate, care nu se confirmă decât arareori?

- Specialiştii sunt obligaţi să publice cât mai mult, dacă doresc să le crească prestigiul, iar acest lucru pune o imensă presiune asupra lor şi produce o grămadă de maculatură. Se trag şi nişte sfori. Autorii studiului îl cunosc pe refe­rentul care le va face evaluarea şi contează pe amabilitatea lui. Apoi, unele cercetări sunt finan­ţate de industrie cu un scop precis. Cel ce pierde în final este con­sumatorul, care va fi total confuz.

- Teama noastră cea mare este că suntem manipulaţi de producătorii din industria ali­men­­tară... Se spune, chiar, că alimentele de import care ajung în ţările foste socialiste sunt mai slabe calitativ decât cele din Comunitatea Europeană.

- Se observă clar că, în urma protestelor venite de peste tot, industria alimen­tară din Europa a in­trat în defensivă. De pildă, anu­mi­te lanţuri de su­per­marketuri, ca Lidl, reduc simţitor pro­centul de zahăr din sorti­mentele proprii.

- Revenind la studiile ştiinţifice: dacă în majo­ritatea lor nu se poate avea încredere, cum vom şti ce mai avem voie să mâncăm?

- Întregul bagaj al cunoştinţelor de necon­testat de care dispune actualmente ştiinţa nutriţiei poate fi rezumat în trei reguli simple.
1. Să ne hrănim cu alimente neprocesate.
2. Să ne compunem un meniu cât mai variat posibil.
3. Să mâncăm multe legume.
Aceasta este tot ce putem spune cu certi­tudinea de a nu greşi, deoarece oamenii metabolizează hrana în mod diferit. Re­comandarea mea concretă sună ast­fel: fiecare trebuie să-şi găsească propriul drum prin încercări repe­tate, pentru a afla ce anu­me îi prieşte. Nu în chip dogmatic, cu in­terdic­ţii severe, ci printr-un fel de auto­ex­plorare. În acest scop, va fi necesar să acordăm mai multă atenţie mâncării şi să ne rezervăm suficient timp pentru ea.

- Stilul vegan, moda bio - alimentaţia să­nătoasă pare să ia proporţii nemaiîntâlnite!

- Da, într-adevăr, deprinderile alimentare au devenit astăzi pentru unii oameni obse­sie, ba chiar o platformă de definire a iden­tităţii. Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cine eşti. De vreme ce nu ne mai putem pune spe­ranţele nici în socialism, nici în capitalism, ne cău­tăm salvarea în alimen­taţie. În acelaşi timp, însă, există foarte mulţi oameni care nu se pricep să ci­teas­că o listă de ingrediente, nu-şi găsesc timpul nece­sar ca să gătească sau, pur şi simplu, nu ştiu cum se prepară o mâncare. Ar fi necesar ca ei să-şi facă totuşi curaj şi să-şi recucerească independenţa alimentară. Atunci când ştii exact ce conţine mâncarea şi cum a fost preparată, nu numai că te hrăneşti mai sănătos, dar îţi şi place mai mult ceea ce mănânci. Totodată, îţi redobândeşti în­crederea în aptitudinile tale şi stima de sine, fiindcă devii propriul tău specialist în nutriţie.

- De unde pornim, pentru a realiza această recucerire?

- Este nevoie să reflectăm şi să ne facem un plan: ce am de învăţat ca să mă descurc mai bine în bucătărie? Ce voi prepara în următoarele zile? Când şi unde voi merge să-mi fac cumpărăturile? Cum citesc o listă de ingrediente? De asemenea, trebuie să conferim mâncării un caracter solemn. De pildă, să mâncăm împreună cu familia, făcând din această îndeletnicire un ritual, iar nu să înghiţim pe nemestecate ce s-o găsi prin fri­gider. Să transformăm masa într-un ceremonial, în loc să mâncăm la repezeală, în timp ce ne uităm la televizor. Astfel nu ne vom potoli doar foamea, ci ne vom satisface şi psihic. Gustările luate "la botul calului", cum se spune, nu ne satură, aşa încât simţim nevoia să mai mâncăm ceva şi asta ne creează ulterior sentimente de vinovăţie. Nu vom avea o relaţie sănătoasă cu mâncarea, atâta vreme cât nu ne-o pregătim sin­guri.

- Mulţi se justifică prin lipsa de timp.

- Tocmai acest argument arată că ei nu acordă mâncării importanţa cuvenită. Pretextul lor spune indirect: sunt o persoană care trăieşte pentru munca sa. Însă mâncarea reprezintă un antidot pentru muncă. Mesele întrerup procesul muncii, intercalează pauze şi aduc relaxare. În ziua de astăzi, oamenii s-au obişnuit să mănânce pe fugă, iar consecinţele nu pot fi favorabile, deoarece o persoană care nu face pauze nu va da randament la lucru. Mi se spune adesea: "Seara, când mă întorc de la serviciu, nu reuşesc să mai şi gătesc." Atunci eu răspund: "Dar ca să vă uitaţi la televi­zor aveţi timp!" Trebuie să avem mai mult res­pect pentru hrana noastră. Şi să ne punem câteva întrebări importante: "Care este stilul meu de viaţă? Ce mâncare concordă cu el?". Şi-apoi, hrana are legătură cu corpul. În lumea de azi, unde fiecare trebuie să-şi creeze o imagine, un brand personal, devine tot mai important modul cum îţi stăpâneşti corpul. Cumpătarea este privită ca o virtute, de pildă, iar supleţea - ca un simbol al capacităţii de a atinge nivelul de performanţă dorit. Consumatorul conştient se prezintă drept cineva care ştie cum să mănânce, ca să arate perfect. Alimentaţia e strâns legată de imagine.

- Cu toate acestea, populaţia obeză atinge în prezent o cifră-record.

- În societatea noastră, unde domneşte abun­denţa, impulsul de a cumăra tot ce vezi s-a fina­lizat cu apariţia unui mare număr de supra­pon­derali. Uitaţi-vă ce aglomeraţie este în marile magazine alimentare. Pentru un număr enorm de mare de oameni, viaţa se reduce la a mânca. Obezitatea a luat proporţiile unei epidemii şi a de­venit extrem de costisitoare pentru sistemul public de sănătate.

- Ce este de făcut?

- Eu cred că nutriţia ţine de felul de a fi al oamenilor, al popoarelor. Francezii, de exemplu, deşi stau mai prost decât nordicii la capitolul datelor fiziologice, trăiesc mai mult decât ei. De ce? Fiindcă savurează mâncarea, o celebrează, sunt mai mulţumiţi de viaţa pe care o duc. Ei, când mă­nâncă, "oficiază", nu înfulecă. Ne-ar prinde bine şi nouă să fim puţin mai liniştiţi şi să ne bucurăm de mâncarea din farfurie.

- Dvs. ce le recomandaţi pacienţilor?

- Cu excepţia celor trei reguli despre care am mai vorbit - alimente neprocesate, meniu variat, multe legume - tot restul e individual. Nu trebuie să pornim de la ideea că acizii graşi trans şi zahărul sunt dăunători în general, ci să le testăm efectul asupra organismului nostru. Dacă ne sim­ţim rău după ce mâncăm prăjituri, nu ne rămâne decât să renunţăm la ele. Anumitor persoane nu le prieşte zahărul, altele nu tolerează prea bine crudităţile. Fireşte, cei ce au rezistenţă la insulină vor trebui să vadă cum îşi pot modifica ali­mentaţia. În orice caz, datele fiziologice nu trebuie pierdute din vedere.

- Aşadar, criteriul principal în alegerea mâncărurilor este modul cum organismul nostru răspunde la ele...

- Exact. Va fi o preocupare de o viaţă să descoperi care alimente îţi priesc şi care nu. Iar uneori, situaţia se schimbă în decursul anilor. Desigur, în ce priveşte grăsimile trans, este lim­pede că ele nu fac bine nimănui niciodată. Însă dacă mănânc alimente neprocesate, voi fi auto­mat ferit de pericolul de a ingera grăsimi trans. Vedeţi, cele trei reguli sunt imbatabile, fiindcă reuşesc să fie, concomitent, foarte cu­prinzătoare şi extrem de simple.