Fructele rubinii sunt bogate în substanţe care stimulează arderea grăsimii şi eliminarea apei în exces. Fiind pline de fibre şi cu puţine calorii, ele ţin de foame şi vă ajută să slăbiţi fără suferinţă.
Dieta 1. Consumaţi doar cireşe, 2-3 zile pe săptămână. În afară de ele, beţi ceai şi cafea neîndulcite. Apă se recomandă să beţi cel puţin 2 litri.
Dieta 2. În sezonul cireşelor, înlocuiţi o masă pe zi cu cireşe, de preferat masa de prânz. În timpul acestei cure, masa de seară trebuie să fie "la jumătate", fără pâine sau paste.
Dieta 3. Consumaţi timp de 2 săptămâni cireşe, de două ori pe zi. Reduceţi celelalte mese şi excludeţi pâinea, pastele, alimente cu zahăr, grase sau prea sărate.
Dieta 4. Codiţele cireşelor, prin efectul lor diuretic, sprijină slăbitul. Se poate face cură cu ceai de codiţe de cireşe, în paralel cu una din dietele de mai sus. Fierbeţi două mâini de codiţe de cireşe într-un litru de apă, timp de 5 minute. Lăsaţi lichidul acoperit 15 minute, apoi strecuraţi. Se beau 3-4 căni pe zi.