Când am citit (și v-am recomandat) volumul "Dostoievski văzut de contemporanii săi", tradus la Ed. "Ratio et revelatio", mi-am dat seama cât de schematice îmi erau cunoștințele despre viața scriitorului de geniu. Asta pentru că nu-și exhibase propria existență nici măcar în Jurnal, consemnând acolo preponderent probleme de creație sau din viața spirituală și morală a Rusiei. Ceea ce trăise el însuși (condamnarea la moarte, viața de ocnaș, sărăcia, iubirea pătimașă - de exemplu) fusese transfigurat artistic și impersonal în operă, astfel încât biografia i-a rămas în parte secretă pentru milioanele de cititori. Omul Feodor Mihailovici poate fi cunoscut însă în cele 925 de scrisori care s-au mai păstrat și care, dispuse cronologic, îi reconstituie viața în amănunt, din anii de școală până la sfârșit. Traducerea corespondenței dostoievskiene e de aceea un eveniment și nu avem cum să ne exprimăm îndeajuns recunoștința pentru universitarul ieșean Leonte Ivanov și modul cum și-a conceput ediția, cu un aparat critic ce nu lasă nimic nelămurit. Editorul pare să știe tot ce s-a scris până azi despre Dostoievski și Rusia din epoca lui, notele de subsol luminându-ne textul și contextul scrisorilor care "sunt și laborator de creație, și jurnal intim, și spovedanie, și artă poetică". Fiind scrise exclusiv pentru destinatari, ele sunt de o sinceritate, lipsă de poză, directețe care te face părtaș și te dă gata. Majoritatea epistolelor, adresate întâi tatălui, apoi, după moartea acestuia în 1839, tutorelui Karepin, fratelui cel mai iubit, Mihail, prietenului Wrangel, editorilor de reviste literare sunt strigăte de ajutor financiar pentru strictul necesar căci, de la 16 ani până la 38, pe toată perioada cuprinsă în acest volum, Feodor Mihailovici e sărac lipit, ceea ce îl umilește și îl deprimă (uneori nu are nici cu ce să-și expedieze scrisorile). Deși disprețuiește activitatea epistolară ("sunt cu totul de acord cu Poprișcin, eroul lui Gogol: «scrisoarea e o prostie, scrisori scriu spițerii»"), trimite misive din nevoi vitale dar, pe lângă cereri de bani, acestea conțin și confidențe, întâmplări, portrete, stări de spirit, idei ce vor rodi în operă, proiecte literare. Astfel, corespondența devine și o cronică a creațiilor din această perioadă, care sunt pentru el prioritare și, cu cât avansează spre maturitate, devine tot mai conștient de menirea și valoarea sa. Mereu hărțuit de creditori, amenințat chiar cu închisoarea datornicilor căci trăiește din împrumuturi imposibil de restituit, e nevoit de la un moment dat să scrie repede, în contul datoriilor, povestiri, deși detestă lucrul grăbit. Sănătatea fragilă, lipsurile și nedreptățile îndurate nu-l doboară însă: "mi-e foarte drag să trăiesc", îi scrie fratelui-prieten Mihail, după succesul de la 25 de ani cu "Oameni sărmani". Dar încercările cumplite abia urmează. Arestarea pentru complot, condamnarea la moarte comutată pe eșafod la muncă silnică, viața de ocnaș în Siberia, domiciliul forțat la Semipalatinsk, tot zbuciumul poveștii de dragoste cu Maria Isaeva, cu care se însoară în 1857, reintrarea în viața literară, sunt relatate din punctul lui de vedere, pentru oamenii cei mai apropiați, de la care are pretenții uneori abuzive. Experiențele de viață prinse în scrisori, mediile sociale frecventate, cunoștințele întâlnite îi vor fi utile în creație, iar Leonte Ivanov nu uită să ne specifice în note modelele reale ale anumitor personaje și locuri din romane. Atât pentru geneza operelor dostoievskiene, cât mai ales pentru biografia scriitorului genial, ediția de scrisori, din care așteptăm al doilea volum, e neprețuită.