Frumoasele doamne din Balş

Chemarea bucuriei

Se întâmpla cu 16 ani în urmă, chiar pe 8 Martie. Stela, mama mea, pe-atunci proaspăt bunică şi pensionară, "dădea strigarea", îşi aduna prietenele şi puneau, împreună, prima cărămidă la ceea ce avea să devină, în scurt timp, Clubul pensionarelor din Balş, de care, astăzi, numai cine nu e de-al locului nu ştie. De îndată, orăşelul cu două poduri gemene peste Olteţ s-a colorat de rochii vaporoase şi pălării cu bo­ruri largi, de energie şi voie bună. Pentru că, fără să stea pe gânduri, au răspuns "Da" che­mării Fania, Florenţa, Mioara, Vasilica, Felicia, Girica, Elena, Mariana, Olimpia, Aronela, apoi alte şi alte frumoase doamne din urbea olteană. Elegantele bunici şi-au lăsat, pentru câteva ore, nepoţi, soţi şi treburi, ca să se bucure de noua tinereţe. Din pri­măvara aceea, în fiecare zi de marţi sunt nelipsite de la întâlnire. Şi iată că anii-au trecut, iar în curând, clubul celor aproape 30 de "fetişcane" îşi va sărbători majoratul.
"Ce faceţi voi acolo?" - o tot întreba bunica pe mama, ori de câte ori se făcea marţi şi ea se pre­gătea să plece la club. Şi, recunosc, nici noi, ceilalţi ai casei, nu înţelegeam dorinţa bruscă a mamei de a ieşi în oraş, atâta timp cât ea ne obişnuise să fie tot timpul acasă. Se machia, se aranja, făcea prăjituri sau cumpăra flori. Apoi, foarte bine dispusă, ne anunţa că se întâlneşte cu "fetele". Ascultau muzică, dan­­sau, cântau, po­ves­teau. Mai întâi la un restau­rant, dar şi în curţile pline de pomi înfloriţi ale uneia sau alteia dintre ele. Pentru ca, în foarte scurt timp, să-şi facă un "sediu" al clubului lor, într-un separeu din incinta primăriei, unde şi astăzi îşi aniversează zilele de naştere, schimbă între ele cărţi, reţete de bucate sau puieţi de flori. Îşi împăr­tăşesc bucuriile pe care le au cu copiii, se mai plâng de câte o problemă de sănătate, se ţin la curent cu ce se mai întâm­plă prin oraş. Iar, de multe ori, ies din "sediul" lor şi merg, tot împre­ună, la teatru, la filarmonică sau în excursii.

Poveşti şi lacrimi

Multe dintre doamnele acum pensionare mi-au fost dascăli. Le ştiu bine de când eram copil, mereu le-am admirat şi mi se pare că, deşi sunt foarte diferite între ele, până la urmă toate au ceva în comun: o bucurie de a trăi frumos, o ele­ganţă aparte, multă înţelepciune şi demnitate. Doam­na Virginica, de exemplu, fostă profesoară de biolo­gie, intra în clasă mirosind a parfum fin, purta măr­gele mari, colorate, şi era întotdeauna foar­te blândă cu noi. Doamna Felicia, de fran­ceză, cu o alură de copil poznaş, era tot timpul cu un zâmbet larg şi sincer pe buze, de-ai fi zis că are un secret al fericirii şi nimic pe lume n-o poa­te tulbura. Doamna Florenţa Matei, suplă, dis­tinsă, cu o fire caldă, a scos generaţii întregi de studenţi, pe care i-a învăţat latină şi care n-au uitat-o nici azi, la două decenii de la terminarea liceului. Sau doam­na Vasilica Nicolae, cu ţinuta ei dreaptă, impu­nătoare, cu un surâs misterios, abia schiţat, ce arată ca o regină, exact aşa cum era şi când ne învăţa să ne jucăm cu plastilină şi să desenăm, la grădiniţă, în urmă cu 40 de ani. Ori doamna Fania, mereu informată, mereu cu­rioasă să afle lucruri noi, care, după cum îmi po­vesteşte mama, le ţine la curent cu tot ce se în­tâmplă în ţară şi în lume. Nici nu mă mir că fe­me­ile acestea speciale au reuşit să trans­forme în­tr-o mică sărbătoare ziua lor la club! Pentru că fiecare dintre ele, din cât le cunosc, are acel dar rar de a-şi trăi cu bucurie viaţa, de a lega prietenii de durată şi de a răspunde prezent atunci când este nevoie de ele. Şi-au crescut copiii şi ne­poţii, iar anii ce-au trecut peste ele le-au dat o stră­lucire nouă şi o altfel de frumuseţe. Nici măcar micile necazuri sau marile suferinţe, chiar dacă le-au săpat câte un rid pe frunte, nu le-au ofilit. Îmi amintesc cum au trăit momentul groaznic în care una dintre ele, Mioara Popescu, a murit într-un accident de maşină, împre­ună cu soţul ei. Chiar astăzi, când scriu această poveste, se fac opt ani de când s-a în­tâmplat. Îşi lă­saseră nepo­ţelul acasă şi ple­caseră să ia nişte acte de la Sla­tina. La întoarcere, în drep­tul Pădurii Saru, maşina lor a intrat în plin într-un tir. Vestea tragică s-a răspândit fulgerător prin­tre doamnele de la club. Cele mai multe s-au sunat între ele, altele însă au avut un şoc să afle gro­zăvia înainte, de la te­levizor. "Mai ştiţi? Pe sca­u­nul ăsta a stat Mioara ultima dată. O văd şi-acum cum zâmbea! Iar, în ultima ei po­ză, eram la tine, Fania, când îţi înflo­riseră lalelele şi ne-ai invitat să le vedem." Po­veş­tile de la club au amin­tit-o pe Mi­oara multă vreme. La fel, şi pe alte două doam­ne, Mariana şi Victoriţa, care s-au îm­bolnăvit şi au plecat prematur. Alaiul de prie­tene şi oraşul întreg le-au petrecut pe ultimul drum. Fiecare a lăsat un gol amar în cele care au rămas să meargă mai departe fără ele. Un scaun care le strigă ab­sen­ţa şi mii de amintiri. Dar şi voinţa de a duce mai de­parte tradiţia întâlnirilor de marţi. Ce fac spe­cial la clubul lor? Se simt tinere, se bucură de cli­pele de prietenie, citesc, recită, savurează pră­ji­turi, stau de vorbă, cântă şi râd. Nimic deosebit, poa­te veţi spune. Sau poate da? Sunt libere să facă toate lu­crurile simple, dar atât de importante pe ca­re până nu demult le-au amânat, de dragul ce­lor iubiţi din viaţa lor, de care au avut grijă cu de­vo­tament şi tandreţe, uitând, prea adeseori, de ele.

Poftiţi la club!

Sunt convinsă că preţiosul lor club din Balş, judeţul Olt, va merge mai departe decenii multe de acum înainte. Drept dovadă, în fiecare an, alte şi alte doamne li se alătură "vete­ranelor" care l-au înfiinţat. M-aş bucura ca acest club, ce a început sfios şi a ajuns să cu­prin­dă acum aproape toată "floarea" pensionarelor din oraşul de pe Olteţ, să fie un exemplu pentru femeile de pretutindeni din ţară, ajunse în toamna vieţii. Frumoase doamne, sunteţi la vârsta minunată la care, după ce v-aţi făcut mari co­piii şi nepoţii, după ce v-aţi îndeplinit datoria la un ser­vi­ciu care v-a ţinut ocu­pa­te, aveţi timp numai şi numai pentru voi. Bucuraţi-vă din plin de el, pentru că viaţa nu stă pe loc!