Elegie pentru o floare de măr

O constelaţie plutitoare

Fugită la propriu de cenuşiul citadin şi cu sufletul răscolit de potrivnicii de tot felul, mă îndrept spre Valea Verde, raiul meu pământesc din Apuseni. Despre care n-am să obosesc niciodată să scriu, pentru că n-am să ştiu să trăiesc altfel decât iubindu-l. Şi de-ar fi să străbat în genunchi drumul înspre aceste locuri, tot n-ar fi întreagă rugăciunea de mulţumire Dumne­zeirii pentru tot ce văd, pentru tot ce simt aici.
Mă-ntorc să-mbrăţişez un co­pac. L-am descoperit de Paşti, la început de aprilie, deşi fusese din­totdeauna acolo. E cel mai mare din gospodărie. Un măr. Are patru braţe, crescute mai de la pământ, chiar lângă fântâna uitată de vre­me. Atât şi-a întins, în timp, cren­gile, încât a ajuns aproape să atin­gă zidul casei. La ceas de seară, soarele care apunea îl îmbrăţişa într-o lumină nepământeană. Înveşmântat în licheni gri-verzui, cu pupii mici, cât un bob de piper, mărul părea, cu totul, o cons­telaţie plutind hai-hui, printre noi. L-am privit uimită. Apoi, în aceeaşi seară şi-n cele care i-au urmat, l-am arătat oaspeţilor, rând pe rând. Cu toţii, vecini şi de-ai casei. Şi, totuşi, erau şi ei cu­prinşi de uimire, de parcă îl vedeau pentru prima dată, de parcă nu fusese niciodată acolo.
Am încercat să-i surprind misterul în foto­grafii. În toate, în absolut toate, semăna cu brazii de Crăciun, cărora nu le mai ghiceşti forma, prea încărcaţi de puzderia de lumânări aprinse. Ce-i cu el? Vrea să-mi spună ceva?, m-am întrebat. Apoi am decis să-l iubesc, pur şi simplu. Gândul a prins trup. L-am îmbrăţişat. Şi l-am rugat să nu-nflo­rească până ce nu mă-ntorc, curând, foarte curând. Şi-am simţit ceva, ca o lumină, promi­siu­nea mărului c-aşa va fi.

Graba pomilor înfloriţi

Revin la Valea Verde, după mai puţin de două săptămâni. Atunci, anotimpul era încă indecis, iar peisajul se oferea privirii oarecum dezgolit şi ne­colorat. Acum, însă... De prăpădul alb ce a atins zona cu două zile în urmă, am aflat telefonic: "Stai liniştită. Mărul tău încă nu a înflorit. Te aşteaptă, aşa cum ţi-a promis!".
Pe Valea Arieşului Mic, primăvara a întins pătură verde peste păduri. Ici, colo, câte un cireş înflorit, ca o broderie albă, de o indescrip­ti­bilă fineţe, accen­tuea­ză suav nuanţele proas­pete ale copa­cilor. Apa curge năvalnic, semn că, recent, undeva mai sus, a plouat sănătos. Între şo­sea şi apă, case mân­dre, de oameni gospodari, stau mărturie tihnită unor alte vremi. Într-o po­ieniţă, covor violet închis, orhideele sălbatice co­lorează discret peisajul, bucurând privirile celor care le ştiu recu­noaşte şi admira de la dis­tanţă, ca specie ocro­tită de lege. Pe alocuri, în foste livezi sau pe costişele dea­lurilor din apropiere, merii în­flo­riţi întru­chipează per­sonaje desprinse direct din filmele alb-negru de odinioară. Coroana rotată a unuia atinge pământul şi, aşa albă cum e, pare rochia unei mirese rătăcite într-o nuntă străină. Ceva mai încolo, un altul e plăpând, scheletic şi are doar o creangă înflorită, asemenea u­nei domniţe ieşite la plimbare, adăpostită sub o umbreluţă de dantelă. Alţii, ciufuliţi şi zănatici, stau risipiţi te miri pe unde, zgribuliţi sau adunaţi unii într-alţii, ca nişte sălbăticiuni ale anotimpului.
Dincolo de Câmpeni, de Poiana-Sohodol, asfaltul se opreşte brusc, undeva, într-o curbă în pantă. Aici, pomii au straie rozalii, semn că vremea e uşor mai târzie. Nu ştiu încotro să privesc. În dreapta, o cascadă curată şi învălurită se joacă de-a v-aţi ascunselea cu lumina. Apa, aproape că­zând pe drum, se opreşte şi curge, apoi, pe unde-i e locul. În stânga, exact din firul apei, se înalţă fagii, până la cer. Apoi, surpriză: la baza dea­lului o mână nevăzută pare a fi trasat o limită ciudată. Drumul începe să urce aproape pieptiş. Toată pădurea se sfârşeşte, lăsând loc unei cuminţenii vegetale de necrezut. E cald, e prea cald pentru sfârşitul lui aprilie şi, totuşi, aici natura are un alt ritm. Unul al ei, aşezat, firesc poate, uitat în vremuri cărora noi nu le-am aparţinut, dar care ne aparţin printr-o repetabilitate ancestrală. Ci­reşii şi prunii sunt încă în floa­re, dar scuturaţi sălbatic de grindina căzută re­cent. Abia au înverzit mestecenii. Frasinii şi nucii sunt golaşi încă şi, aşa uriaşi cum sunt, par a sfida, cu matură înţelepciune, graba pomilor în­floriţi.

Întâlnirea

Când ajung la Valea Verde, se lasă seara. Nici un măr nu e înflorit. Asta ştiam, asta speram. Asta-l rugasem pe mărul acela fermecat pentru care m-am şi întors, atât de curând. Acum, e plin de bobiţe mici şi roşii, ca atins de-un pojar al co­pacilor. Dar nu e boală. Sunt mugurii ce vor naşte flori, ce vor naşte fructe, ce vor naşte păcate sau iubiri. O floare, una singură, s-a deschis stin­gheră, în semn de bun venit, şi luminează, vesel, înserarea. Îmi îmbrăţişez copacul şi-i mul­ţumesc că m-a aşteptat. Peste noapte, în liniştea mân­tuitoare de aici, bobocii i se transformă-n floare. Dimineaţa devreme, soarele se încâl­ceşte-n flo­rile aburoase şi parfumate. Asemenea unei cri­salide, de la o oră la alta, de la o zi la alta, se transformă într-un fluture uriaş, alb-rozaliu. Albinele îl cercetează şi, zumzăind, poartă zvon de rod dintr-o floare într-alta. Mângâiat de razele soarelui de amiază, mărul atinge împrejurimile cu o iradiere ireală. Fin, ca o părere, ca o iubire târzie. Pe toate dealurile dimprejur, alţi şi alţi meri îşi pun straiul de poveste. Dintre toate înfloririle alb-rozalii ale primăverii, merii sunt cei din urmă. Le vorurma alte flori, alte culori, alte parfumuri, trecându-ne uşor în celălalt anotimp, al coacerilor şi al arderilor mistuitoare. Acum, mă bucur pentru ce văd. Câţiva meri stau aninaţi de cer, cu rădăcinile smulse. Sfidează moartea, înflorind, ca şi cum ar fi pentru ultima oară. Undeva, lângă o căsuţă veche, e unul aproa­pe trântit la pământ. Trunchiul i-a fost ciopârţit fără de milă. Se mai ţine într-o bucată de scoarţă, ce­va mai mare de o palmă. Are două crengi înflo­rite, de-o parte şi de alta, asemenea unei cruci. Iar trunchiul, descojit şi contorsionat, pare un Hristos răstignit. Poate chiar este. Un Hristos al primăverii, înviind în florile de măr.