Inteligenţa şi creativitatea românească primesc frecvent recunoaşteri internaţionale. Aproape că nu există Salon de Inventică la Geneva, în care să nu fie premiat şi un român. La ultima ediţie, desfăşurată în urmă cu câteva săptămâni, doi români au primit una dintre cele mai importante distincţii ale Salonului: Premiul Presei Internaţionale. Numele acestor laureaţi: Răzvan Sabie şi Iosif Ţăposu. Primul, în vârstă de 49 de ani, inginer de motoare cu ardere internă; al doilea, în vârstă de 72 de ani, doctor în matematică şi şef al departamentului "Aerodinamica teoretică" de la Institutul de Aviaţie din Bucureşti. Ei au pus în aer, pentru prima dată în lume, un aparat demonstrativ de zbor, similar cu ceea ce în literatura ştiinţifico-fantastică este denumit drept OZN. Despre domeniile în care ar putea fi folosit, odată ce ar fi produs, am aflat în urma unui dialog cu Răzvan Sabie.
"Am visat de mic lucruri care nu există"
- Înainte de a vorbi despre extraordinara dvs. performanţă, care la noi în ţară mi s-a părut că încă e departe de a-şi afla ecourile binemeritate, vă pun o întrebare obligatorie: cum s-a născut plăcerea dvs. de-a inventa?
- Pasiunea pentru invenţii o am de când mă ştiu. A inventa înseamnă să poţi vedea lucruri care încă nu există, iar acest fapt este un dar de la Creator, pentru că e vorba de inspiraţie. Când eram mic, desenam lucruri pe care mi le imaginam. Pe unele le şi făceam. Ţin minte că am trimis câteva idei către revista "Tehnium". Eram pionier pe vremea aceea. Mi-au răspuns amabil, dar ferm, să mă ocup de lucuri mai "serioase", nu de fantezii. Vremuri! Aviaţia, la fel, a fost o pasiune din copilărie. Cred că am desenat mii, zeci de mii de avioane, mai ales în timp ce vorbeam la telefon.
- Sunteţi pasionat de ştiinţă, deci un om destul de raţional şi exact, dar în egală măsură aveţi o sensibilitate care v-a făcut să lucraţi şi în producţia de film. Merg bine împreună cele două părţi ale firii dvs.?
- Trebuie să mărturisesc că am ajuns în producţia cinematografică şi în publicitate din întâmplare, nu din pasiune. Eu îmi doream atunci să lucrez în cercetare, dar, terminând facultatea în 1994, nu prea mai aveai unde să te angajezi - fabricile se închideau, institutele îşi răreau personalul şi nu mai investeau în cercetare... Aşa că am ajuns, la fel ca mulţi alţi proaspeţi absolvenţi, să lucrez în cu totul alt domeniu. Aşa a fost să fie! În producţia de film şi de spoturi publicitare au fost lucruri care mi-au plăcut, dar şi altele care mi-au displăcut. N-o să detaliez. Cert este că în ultimii ani, am lucrat mai mult în partea tehnică, pentru că aici este de fapt pasiunea mea adevarată şi, în plus, nu mai sunt un adolescent, timpul se contractă şi am simţit că trebuie să fac şi ceea ce-mi place cu adevărat. Asta nu înseamnă că o să abandonez celălalt domeniu cu totul. Am un proiect de film pe care ţin foarte mult să-l fac. Atunci când îi va veni timpul, îl voi face.
"Singura limită a aparatului este imaginaţia pilotului"
- Cum aţi ajuns să faceţi o "farfurie zburătoare"?
- Acum vreo nouă ani, lucram spoturi publicitare şi alte producţii de gen şi m-am împrietenit cu un copywriter de la o agenţie, care era şi jurnalist la "Caţavencu", Alex Căutiş. El avea o căsuţă într-un sat de munte şi, într-un weekend, trecând pe la el, ştiind de pasiunea mea pentru invenţii, mi-a zis că un vecin de-al lui este şi el inventator şi că ar vrea să ne facă cunoştinţă. Aşa l-am cunoscut pe dl Iosif Ţăposu, doctor în matematică şi specialist în aerodinamică, care lucrase la avioanele noastre de luptă IAR 93, 95, 99, precum şi la alte aeronave, şi care inventase profile aerodinamice cu caracteristici deosebite. Am început să lucrăm la un sistem antiinundaţii, un sistem activ, simplu şi ingenios, dar pe care nu l-am putut pune încă în practică, din cauza lipsei unui laborator de testare adecvat. Într-una din zile, dl. Ţăposu m-a rugat să-l ajut să ducă o machetă la muzeul Politehnicii din Polizu. Ajungând la garajul unde era macheta, am văzut că era vorba de o machetă de test aerodinamic, de forma unei farfurii zburătoare. Şi atunci l-am întrebat de ce o duce la muzeu, nu e bună? Mi-a zis că e foarte bună, dar că nu are cu cine să continue proiectul. După ce am discutat despre parametri şi performanţe, mi-am dat seama că ar fi un imens păcat ca o astfel de idee să se irosească. M-am oferit să o "pun" în aer şi uite că, după ceva vreme, am şi reuşit. Aparatul realizat este un demonstrator de zbor, care arată că pe baza acelui concept se poate face un aparat perfect funcţional şi aplicabil. Declinările lui pot fi foarte multe: aparat civil pilotat, aparat militar, vehicul suborbital etc. Forma de farfurie nu este dată de amorul artei, ci este dată strict de raţiuni aerodinamice.
- Prin ce e deosebit acest prototip? Ce face el special faţă de aparatele de zbor aflate deja în largă folosinţă?
- Aparatul nostru reprezintă o altă paradigmă de zbor, o altă abordare. Numele conceptului, dat chiar în cartea "Profilele Delfin", scrisă de dl dr. Ţăposu, este ADIFO şi vine de la All DIrection Flying Object. Aparatul poate zbura în orice direcţie având aceleaşi caracteristici aerodinamice şi, în acest moment, este unicul în lume care poate face acest lucru. În plus, zboară la fel de bine în regim subsonic, cât şi în cel supersonic. Din punct de vedere aerodinamic, aparatul trece "ca prin brânză" prin regimul transonic şi poate ajunge cu mare uşurinţă la viteze foarte mari. În mod obişnuit, la un aparat clasic, coeficientul de rezistenţă la înaintare creşte de şapte-opt ori şi există foarte multe unde de şoc pe suprafeţe, în timp ce la ADIFO, aceste lucururi nu se întâmplă, coeficientul de rezistenţă la înaintare rămâne aproape constant şi, practic, aparatul nici măcar nu generează acel puternic boom sonic, aşa cum îl cunoaştem, adică consum mic la viteze supersonice, confort mare şi zgomot redus. Astea ar fi aşa, foarte pe scurt, deosebirile aerodinamice faţă de celelalte aparate. Din punct de vedere al manevrelor de pilotaj, iar avem nişte caracteristici unice şi, anume, faptul că aparatul este capabil să translateze sau să întoarcă brusc, la viteze foarte mari. Seamănă cu manevrele acelea bruşte atribuite OZN-urilor. Combinând toate posibilităţile aparatului, putem afirma că singura limită de manevră a acestui aparat este doar imaginaţia pilotului.
"Căutăm parteneri şi finanţare pentru realizarea aparatului"
- Deşi aparatul a fost testat aerodinamic la viteze subsonice, iar simulările la viteze mari confirmă amplul suport teoretic demonstrat matematic, mai este mult drum de bătut, până la o scară 1/1, capabilă să zboare cu viteze foarte mari. Cât de repede se va parcurge acel drum depinde de partenerii şi de finanţările la care vom avea acces. Sperăm că vom găsi calea potrivită pentru ca acest concept să fie pus în practică într-un timp cât mai scurt şi spre binele tuturor.
- Vă aşteptaţi la recunoaşterea de la Geneva?
- Văzând cât de multă lume a fost interesată de invenţia noastră, mi-am dat seama că ne putem aştepta la un premiu, iar acesta a fost chiar unul de top, printre cele mai mari. În plus, am mai obţinut o medalie de aur şi încă alte două distincţii. Nu a fost chiar marele premiu, pentru că acela a fost acordat unei invenţii care vindecă sau ameliorează miopia, iar din punct de vedere etic, moral, aşa e normal să fie.
- Ce alte invenţii mai aveţi în stadiu avansat?
- Acum, în ultimii ani, am depus şase cereri de brevete, dintre care două numai anul acesta. Având multe idei de-a lungul timpului, m-am hotărât să încep să le dau drumul. Şi o să încerc să pun cât mai multe dintre ele în practică. Îmi doresc să am timpul şi mijloacele necesare, ca să realizez cât mai multe dintre ele, pentru că deja, eu şi familia mea am făcut destul de multe sacrificii. Chiar ţin să le mulţumesc alor mei, pentru că m-au înţeles şi m-au sprijinit în acest demers. Şi aş vrea să le mulţumesc şi tuturor celor cu care am lucrat la aceste proiecte. Sunt oameni minunaţi!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
