Potrivit unei obsesii autohtone, aerul rece pare a fi ţapul ispăşitor când e vorba de durerile noastre de dinţi. Afirmaţia, în sine, conţine un sâmbure de adevăr, căci curentul nu face decât să scoată gunoiul de sub preş: el nu cauzează, dar poate exacerba o suferinţă preexistentă, precum sinuzita maxilară, otita (inflamaţia urechii) sau, în cazul nostru, infecţiile dentare.
Pentru a înţelege mai bine, să ne imaginăm o casă în plină iarnă. Dacă avem pereţi groşi şi integri, frigul rămâne dincolo de fereastră. În cazul dintelui, cele două straturi de ţesut dur, smalţ şi dentină, asigură protecţie faţă de mediul bucal. Sub dentină, în camera pulpară, prosperă stăpâna căsuţei noastre, pulpa dentară ("nervul"). Ca o harnică gospodină, ea este responsabilă de menţinerea vitalităţii dintelui: refacerea dentinei, nutriţia, inervaţia şi apărarea împotriva agenţilor infecţioşi. Ferm implantată în osul maxilar, rădăcina dintelui adăposteşte, sub cele două ţesuturi dure (cement şi dentină), porţiunea radiculară a pulpei dentare. Când cariile dentare afectează pereţii căsuţei noastre sau retracţia gingivală expune parţial rădăcina, aerul rece trece prin canaliculele dentinare, iritând pulpa. Cum avem de-a face cu o întreagă comunitate de dinţi, "vestea" circulă repede: de multe ori, semnalul dureros difuzează de la dintele bolnav, de-a lungul traiectelor nervoase, cuprinzând jumătate de maxilar, inclusiv urechea.
- Ce este caria dentară şi ce determină apariţia ei?
- Caria dentară deţine două superlative nedorite: cea mai frecventă afecţiune patologică întâlnită la om şi, în acelaşi timp, cea mai frecventă cauză a pierderii dinţilor. Este un proces distructiv, cronic, al ţesuturilor dure dentare (smalţ, dentină şi cement radicular), de natură infecţioasă, pus pe seama anumitor bacterii statornicite în cavitatea noastră bucală, precum Streptococcus mutans sau Lactobacilul. La originea ei mai regăsim, pe lângă microbi, alţi doi factori determinanţi, şi anume, alimentaţia bogată în carbohidraţi (zaharuri) şi terenul pacientului (calitatea şi cantitatea de smalţ, dentină şi salivă). Această triadă este influenţată, suplimentar, de factorul "timp", adică perioada la care dintele a fost supus atacului cariogen. Bacteriile se adună sub formă de placă şi tartru dentar, în zone retentive sau mai ferite ale dinţilor noştri, acolo unde igiena dentară şi autocurăţarea, prin intermediul salivei, sunt mult îngreunate. Trăiesc mai departe pe seama gazdei, generând, prin metabolizarea zaharurilor, fermentaţie acidă, responsabilă de demineralizarea dintelui.
Se mai adaugă, la cele enunţate mai sus, factori de risc, precum: igiena orală precară sau absentă, fumatul, stresul, carenţele nutriţionale, dezechilibrele hormonale, diabetul zaharat, refluxul gastro-esofagian, respiraţia orală (în rinita alergică).
- Cum ştim când avem de-a face cu o carie dentară?
- Cum tratăm caria dentară?
- Este important de ştiut că un tratament precoce este întotdeauna mai ieftin şi mai puţin traumatizant. Cea mai eficientă metodă de profilaxie rămâne igiena corectă, prin periaj cu paste fluorizate de minimum două ori pe zi, folosirea aţei dentare, a duşului bucal şi a apei de gură. Se adaugă şi alte măsuri, precum imunizarea prin vaccinare, detartrajul sau controlul zaharurilor din alimentaţie.
În cariile incipiente, sub forma unor pete albicioase de smalţ demineralizat, se instituie un tratament non-operator, care constă în controlul dietei alimentare, periajul minuţios cu paste de dinţi cu fluor sau în aplicarea topică (pe dinte) de substanţe fluorurate, remineralizante. Trebuie subliniat că, atâta timp cât nu a apărut cavitatea, procesul carios este încă reversibil.
Dacă atacul cariogen a lezat deja smalţul şi dentina, intervenţia este una operatorie şi are ca obiectiv păstrarea vitalităţii pulpare. Refacerea morfo-funcţională a dintelui se realizează prin obturarea cavităţii ("plombă" sau încrustaţie). În alte situaţii, poate fi oportună realizarea unor faţete sau coroane dentare, care îmbracă dintele, conferindu-i rezistenţă şi protecţie la stimuli externi.
În fazele avansate, de inflamaţie pulpară, tratamentul vizează curăţirea spaţiului endodontic de ţesutul pulpar infectat, tratament medicamentos, pentru oprirea fenomenelor inflamatorii şi, în final, restaurarea coronară a dintelui. Acolo unde este cazul, se realizează dispozitive corono-radiculare (pivoţi, ştifturi sau "cuie", popular) prefabricate sau turnate. În cazul unei distrucţii majore, fără posibilitatea restaurării, soluţia rămâne extracţia dentară.
Nu în ultimul rând, mai trebuie să ştim că vizitele regulate la cabinetul stomatologic, de cel puţin două ori pe an, sunt de mare ajutor în prevenirea apariţiei oricăror probleme dentare. Şi, atunci când "nervii" dentari convieţuiesc liniştiţi în căsuţele lor de os, şi noi suntem mai fericiţi, uitând de durerile noastre de dinţi.
Dr. LUCIAN CREŢU - medic stomatolog, Galaţi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
