"Partidul oamenilor"
Am dorit să-l cunosc pe primarul acestei comune. Se numeşte Nicolae Mosora şi îi conduce destinele încă din 1996. L-am întrebat cărui partid politic îi este membru. Şi, de aici, interviul a venit de la sine...
- Nu contează partidul în care eşti, un primar trebuie să facă absolut tot ce trebuie pentru partidul oamenilor din comună. Sigur, partidele există, dar nu ne punem prea mare speranţă în ajutorul lor. În comunităţile locale aleşii trebuie să facă tot ce depinde de ei. La un moment dat, trebuie să te înscrii într-un partid, că aşa merg treburile, dar problemele cu care te confrunţi în comunitatea ta le rezolvi singur şi trebuie să faci întotdeauna cum e mai bine pentru cei care te-au ales.
- Ce anume v-a determinat să candidaţi, în 1996? Ce nu mergea aşa cum v-aţi fi dorit, ca simplu locuitor al comunei Daneş?
- Înainte de Revoluţie, comuna arăta cu totul altfel, era o ruină, nici copaci, nici zone verzi, nimic. Apoi, până în 1996, nu s-a schimbat nimic, deşi vremurile erau altele. Şi atunci au fost câţiva apropiaţi care s-au ţinut de mine şi-au insistat să candidez. În campania electorală, le-am spus oamenilor aşa: nu vreau să fac promisiuni, dar dacă după şase luni nu se vede că am făcut ceva, îmi dau demisia. Nici salariu nu-mi trebuie, doar să pot face ceva. Am pierdut alegerile, dar cel care le-a câştigat m-a propus viceprimar. N-am prea vrut, dar m-am lăsat convins, şi-apoi primarul mi-a dat mână liberă. Aşa am început şi am văzut că se poate face ceva, iar dacă ai rezultate, oamenii te votează.
- Drumul naţional ce leagă Mediaşul de Sighişoara trece prin comuna dvs., iar imaginea ce se înfăţişează ochilor este, indiferent de anotimp, impecabilă. Începând de-acum şi până-n toamnă, zonele verzi de pe marginea drumului sunt adevărate grădini cu flori. Cum reuşiţi să păstraţi permanent acest aspect?
- În spate e o muncă de echipă, pentru că doar aşa se poate. Nu-mi place să mi se dea de exemplu localităţi din alte ţări, cât sunt de frumoase, de îngrijite! Trăiesc cu ambiţia asta şi cu convingerea că şi la noi se poate. Cum facem? Încercăm să găsim idei, modele, să fie frumos şi curat permanent, să fie rânduială, aşa cum spun românii. Asta le place tuturor. Aşa cum ne facem pantofii zilnic, cum ne îmbrăcăm curat, aşa trebuie să fie şi strada, locul în care trăim. Îi pun la treabă pe beneficiarii ajutorului social, care sunt obişnuiţi deja cu asta; ei nu întreabă când iau banii, ci câte ore mai au de făcut. În fiecare dimineaţă, ne întâlnim în curte cu viceprimarul, cu consilierul primarului, cu persoana care ţine evidenţa, facem prezenţa şi, conform programului, fiecare face ce are de făcut. Nu doar de zonele verzi se ocupă asistaţii social, dar astea sunt prioritare. Nu prea avem probleme cu ei, deşi, uneori, îi mai cert, dar mi-e şi milă că-s necăjiţi. Nefericirea stă, însă, în mâna lor. Sunt săraci, pentru că nu ştiu să se gospodărească.
- Primăria comunei Daneş arată la fel de elegant, plină de steaguri şi flori, şi foarte curată în interior. Aţi recurs la fonduri europene?
- Nu, nici vorbă! E o clădire nouă, pe care am ridicat-o din fonduri de la bugetul de stat, aproximativ 3 miliarde lei vechi, şi din venituri proprii. Construcţia a durat trei ani, dar nici eu nu ştiu cum am reuşit. Unde-s doi puterea creşte. S-au implicat oamenii din comună şi beneficiarii ajutorului social. Am inaugurat sediul în 2007, dar acum nu cred că aş mai putea face o astfel de investiţie.
- Cum staţi cu accesarea fondurilor europene?
- Se poate spune că stăm bine. Avem şase proiecte semnate, mari, în curs de implementare. Este vorba despre două drumuri, unul forestier şi unul făcut prost în 1990, Daneş-Seleuş, ce trebuie să intre în reparaţie capitală. Apoi, prin PNDR, toate podurile şi podeţele din comună vor fi reabilitate. Grădiniţa din Daneş va suferi, de asemenea, modificări, pentru că intenţionăm s-o transformăm într-una cu program prelungit. Vrem să amenajăm Căminul Cultural din satul Criş şi să construim o capelă mortuară în Daneş. Contractele sunt semnate, am angajat deja prima tranşă de împrumut şi am plătit recent şi partea noastră de finanţare. Până acum, făceam cu Consiliul Judeţean partea de construcţie şi era foarte greu, dura foarte mult. Doar la capelă, de exemplu, a durat un an jumate şi tot n-a fost gata documentaţia. Asta m-a supărat şi am angajat un arhitect. Mi s-a spus de către conducerea judeţului că suntem prima comună din ţară care are angajat propriu un arhitect cu diplomă. Ce să zic? Bravo nouă!
- Am observat în holul primăriei, o vitrină plină cu trofee dintre cele mai diverse. Să înţeleg că staţi bine şi la activităţile culturale?
- Le-am spus consătenilor mei, încă de la început, că vom sprijini orice formă de cultură, de sport, doar să ţinem cât mai departe copiii de tablete, computere şi telefoane mobile, năpasta secolului în care trăim. Avem trei asociaţii cultural-folclorice, un grup vocal bărbătesc şi unul de femei, o echipă de dansuri pentru copii, cu un instructor angajat de primărie, special pentru pregătirea lor. De asemenea, avem o echipă de fotbal în Divizia a patra şi "Asociaţia Box Club Stejarul", unde avem chiar un campion naţional. Asociaţia de box a fost înfiinţată la iniţiativa lui Mihai Pătrăţanu, fost boxer, stabilit la Daneş de câţiva ani. Avem sală de sport, avem teren de fotbal foarte bine amenajat (asta o spun alţii, nu eu). Şi nici de Dumnezeu n-am uitat. Am sprijinit construcţia unei biserici foarte frumoase, în sat, să nu mai fie nevoiţi oamenii să urce pe deal. Nouă ani s-a lucrat la ea. M-am gândit: şcolile au fost ale saşilor, bisericile noastre au fost pe dealuri, dar noi unde-am fost? Şi-aşa am decis să facem o biserică în sat, unde să poată merge şi bătrânii de 100 de ani.
- După 22 de ani de lucru continuu în primărie, este inevitabil ca echipa să fi cunoscut şi modificări. Oamenii vin, pleacă, unii se pensionează, alţii îşi schimbă domiciliul sau trec la cele veşnice. Cum colaboraţi cu echipa actuală?
- Din echipa actuală, 70 la sută sunt persoane care s-au angajat de când sunt eu primar. Le-aş dori tuturor primarilor să aibă un astfel de colectiv. Suntem 12 oameni, iar eu aş putea pleca liniştit oriunde, oricând, pentru că toţi ştiu ce au de făcut şi fac, fără să-i supraveghez. Vorba vine că pot pleca... De 22 de ani n-am mai avut concediu. În general, problemele ce trebuie rezolvate se rezolvă în ziua când vine omul. Doar în cazuri excepţionale sunt chemaţi a doua zi. Am program de audienţe, dar audienţele le fac şi pe stradă, şi-n timpul liber, fără program. Ziua sunt pe stradă, să văd cum stau lucrurile, ce mai e de făcut. După-amiaza vin şi fac actele, ca dimineaţa, la prima oră, să fie gata rezolvate. Şi noi avem probleme, să nu creadă cineva că aici curge lapte şi miere, dar în general lucrurile sunt puse la punct.
"Să ai încredere în oameni, dar nu în toţi"
- Omul imită ce vede la cei din frunte. Majoritatea încearcă să ajute, să se implice. E un fel de competiţie, să-şi facă curat în faţa casei, de exemplu. Întreţinerea zonelor verzi o facem, însă, cu asistaţii social. Noaptea se udă florile cu o maşinuţă, suntem dotaţi cu ce ne trebuie. Mai sunt şi cârcotaşi, dar eu le cer soluţii când vin să se plângă şi-mi spun că nu-i bine. Adevărul e că se lucrează mult mai greu decât în anii când am început. Sunt foarte multe acte, aprobări, multe ezitări, nu mai semnează nimeni prea uşor, le e frică. Dacă nu eşti hotărât, stai deoparte! Am riscat de multe ori, am demarat lucrări, şi abia apoi am făcut proiectele, dar n-am întrecut măsura. Nu ştiu, ne-a ajutat Dumnezeu să facem lucruri bune, toţi la un loc. Îi laud de fiecare dată, pentru că am nişte satisfacţii extraordinare din partea lor.
- Când te încumeţi să parcurgi un astfel de drum, cât e credinţă în Dumnezeu şi cât încredere în oameni?
- Amândouă sunt importante. Credinţa trebuie să o ai de mic copil. Cât ajutor vine de acolo nu ştie nimeni, dar eu zic că am fost norocos, şi parcă Dumnezeu m-a dirijat să merg într-o direcţie sau alta, unde a fost mai bine pentru mine şi pentru problema respectivă. Iar în oameni trebuie să ai încredere, dar nu în toţi, şi nu totdeauna, deşi eu nu respect adevărul acesta, eu am foarte multă încredere în oameni. Dacă ai încredere, se înmulţesc, parcă, toţi cei care merită încrederea ta. Omul trebuie să vadă şi să simtă că ai încredere şi atunci te ajută, îţi stă alături.
- O ultimă întrebare, pe care obişnuiesc să o adresez tuturor primarilor intervievaţi: cât e de lung drumul din Ardeal până la Bucureşti?
- Eee! E lung, tare lung drumul. Mie, Bucureştiul nu-mi place deloc, mai ales felul lor de-a fi. Am avut, cu ani în urmă, oameni cu care mergeam în Parlament, la şedinţele lor, am avut rezultate bune. Acum, parcă s-au stricat toate, nimic nu mai are rost. Nici nu vreau să mă gândesc. Am insistat doar pentru proiectele astea la Ministerul Administraţiei şi e singura noastră legătură cu Bucureştiul. În rest, încerc să rezolv problemele aici. Noi, ardelenii, suntem mai conservatori şi mai aşezaţi. Suntem altfel. Ardelenii au fost, în general, oameni mai corecţi, mai cinstiţi. O fi fost şi influenţa săsească, competiţia permanentă cu ei, care ne-a modelat. Am avut multe de învăţat din rânduielile lor, au fost oameni harnici, cinstiţi şi civilizaţi. Eu văd că multe lucruri rele se întâmplă în Bucureşti, la orice etaj de putere te uiţi. Dar poate nu-i chiar aşa de rău, poate doar eu văd aşa, ca ardelean...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
