Dacă în privința personalităților din domeniul literar avem destulă bibliografie, importanța Iașului pentru științele din țara noastră la sfârșitul sec. XIX și până la Al Doilea Război e puțin cunoscută în afara cercurilor de specialiști. Asta deși la Universitatea ieșeană au predat și s-au format în acea perioadă savanți cu prestigiu internațional, instituția fiind cotată, datorită lor, ca una dintre cele mai bune din Estul Europei. Între marii profesori ieșeni de fizică și chimie, Petru Bogdan a avut merite excepționale nu doar în elaborarea unor lucrări științifice novatoare și în predarea unor cursuri captivante, ci și în organizarea vieții universitare. Monografia pe care i-a consacrat-o fiica lui, Elena (1907-2000), ea însăși doctor în chimie (și mama lui Ioan Petru Culianu) a fost scrisă în vederea publicării prin 1971-72. După fuga fiului din țară, manuscrisul n-a mai putut fi tipărit iar familia a intrat sub supravegherea Securității. Pentru a-l pune la adăpost de percheziții și confiscări, autoarea l-a depus, împreună cu alte documente ce-l priveau pe tatăl ei, la Arhivele Statului din Iași, într-un "fond Petru Bogdan", unde a fost descoperit de familie abia de curând. Ediția foarte bună pe care vi-o recomand acum se datorează fiicei Elenei Bogdan, Tereza Culianu-Petrescu. La editarea profesionistă a contribuit ca redactor și soțul ei, Dan Petrescu, iar pentru rigoarea informației științifice de specialitate a fost cooptat și prof. univ. Gelu Bourceanu, care scrie în prefață: "Din câte cunosc eu istoria Universității ieșene, nu cred să mai fi existat un alt profesor cu o atât de mare anvergură pe toate componentele - de mare profesor, de mare om de știință și, în plus, de mare patriot". Născut într-o familie de țărani, orfan de tată dar ajutat de rude, Petru face liceul la Iași, apoi se înscrie în 1881 la Facultatea de Științe, unde e apreciat de Petru Poni, care-l trimite la doctorat în Germania. La Berlin lucrează în laboratorul unui laureat Nobel și obține titlul de doctor "Magna cum laude", cercetări continuate la Leipzig, tot în domeniul electrochimiei, cu un alt laureat Nobel. Deși i se propune să rămână pe lângă acești savanți nemți, Petru Bogdan consideră că are datoria morală să se întoarcă să predea la Universitatea din Iași. Acolo înființează prima catedră de chimie fizică din România, își editează cursurile și contribuie la pregătirea multor generații de chimiști și fizicieni, între care viitorii academicieni Horia Hulubei, Radu Cernătescu ș.a. El însuși academician activ în instituția care avea alt prestigiu pe atunci, Petru Bogdan a consumat multă energie și ca rector al Universității ieșene, ocupându-se personal de extinderea clădirilor și căminelor studențești, de înființarea Politehnicii, de rezolvarea conflictelor politice turbulente din anii '30. Omul - descris nu cu pietate filială, ci pe cât posibil obiectiv - e atașant. Temperament vulcanic, vesel și entuziast, cordial și altruist, Petru Bogdan nu e un savant cu capul în nori, ci un om al faptelor, de o uluitoare energie și perseverență. Pe lângă realizările profesionale și administrative, e și tatăl a șapte copii, de educația cărora se ocupă îndeaproape. Un loc aparte în memorialistica Elenei îl ocupă vacanțele în familie la Văratec, în compania lui Ibrăileanu, Topîrceanu, Sadoveanu și a altor prieteni apropiați din lumea literară. Vivacitatea, forța de a-i calma și întări pe cei din jur, puterea uriașă de muncă fac din Petru Bogdan un ferment în viața culturală ieșeană, mult mai bogată decât se știe în general. Instructivă prin informație, datorită și numeroaselor note de subsol, cartea Elenei Bogdan te incită la comparații cu ceea ce se întâmplă azi în învățământul academic. Comparații amare.