În ziua înmormântării, la Bucureşti, preşedintele PSD prăjea mici în curtea partidului de pe Bulevardul Kiseleff, iar fumul lor a ocupat tot timpul de emisie al majorităţii televiziunilor româneşti. Şi preşedintele Klaus Iohannis, şi primarul Emil Boc, şi principesa Margareta, au avut altă agendă în ziua respectivă, iar asta nu e în sine ceva rău, pentru că, în mod sigur, Doina Cornea nu îşi dorea mare pompă pe ultimul drum, deşi i se cuvenea cu prisosinţă. I-au fost destui alături, aceia şi doar aceia - cum îi ceruse dinainte fiului ei - care au iubit-o cu adevărat. Doina Cornea s-a dus, în vreme ce mulţi dintre torţionarii fostei Securităţi şi dintre profitorii actelor ei de curaj de dinainte de 1989 i-au supravieţuit, iar mulţi dintre ei şi dintre cei asemenea lor continuă să fie sau să se erijeze în modele pentru România viitorului. Asta e, de fapt, marea problemă.
Tot mai slăbită, Doina Cornea se retrăsese de ani buni din viaţa publică, iar acesta a fost pretextul perfect pentru marginalizarea oficială a modelului pe care ea l-a reprezentat. Felul ei de a fi şi felul ei de a spune lucrurilor pe nume a fost repede uitat, şi nici acum, când al doisprezecelea ceas a trecut deja, nu sunt semne că va fi revalorizat şi recuperat pentru România. Lipsită de vremelnicele ambiţii care i-au animat pe mulţi dintre cei care i-au fost aproape, înainte şi imediat după Revoluţie, imposibil de şantajat (n-au reuşit să o facă nici securiştii de dinainte, nici cei de după '89), Doina Cornea a fost, fără îndoială, un personaj incomod, atât printre aliaţi, cât mai ales printre adversarii politici. De aici şi sfiala cu care azi vorbesc despre ea şi unii, şi alţii. Modelul ei îi inhibă pe mulţi. Într-o epocă, paradoxal, mult mai liberă şi mai relaxată decât obsedantul deceniu opt al secolului trecut, am avut parcă tot mai puţine modele cu forţa Doinei Cornea. Şi, în ciuda faptului că au fost tot mai puţine, nu le-am cultivat cum se cuvine nici pe cele de care ne-am bucurat. Şi-atunci, cum să le găsim la Guvern, cum să le găsim în Parlament, cum să le găsim în Top 300 "Capital", cum să le găsim în mediul academic, cum să le găsim în breslele artiştilor, care şi ei se devorează unii pe alţii pentru posturi, pentru premii, pentru te-miri-ce?
Nu trebuie decât să întrebăm Generaţiile Facebook şi Instagram cine a fost Doina Cornea, şi vom avea imaginea fidelă a cât de săraci am rămas după plecarea uneia dintre cele mai mari luptătoare împotriva comunismului din România. Sunt generaţii de luptători anticomunişti a căror biografie e supusă, în ultima vreme, unui perfid proces de relativizare. Iar cea pe care nici Securitatea nu a reuşit să o şantajeze, modelul cel mai curat de curaj, pleacă dintre noi aproape uitată...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
