În ziua înmormântării, la București, președintele PSD prăjea mici în curtea partidului de pe Bulevardul Kiseleff, iar fumul lor a ocupat tot timpul de emisie al majorității televiziunilor românești. Și președintele Klaus Iohannis, și primarul Emil Boc, și principesa Margareta, au avut altă agendă în ziua respectivă, iar asta nu e în sine ceva rău, pentru că, în mod sigur, Doina Cornea nu își dorea mare pompă pe ultimul drum, deși i se cuvenea cu prisosință. I-au fost destui alături, aceia și doar aceia - cum îi ceruse dinainte fiului ei - care au iubit-o cu adevărat. Doina Cornea s-a dus, în vreme ce mulți dintre torționarii fostei Securități și dintre profitorii actelor ei de curaj de dinainte de 1989 i-au supraviețuit, iar mulți dintre ei și dintre cei asemenea lor continuă să fie sau să se erijeze în modele pentru România viitorului. Asta e, de fapt, marea problemă.
Tot mai slăbită, Doina Cornea se retrăsese de ani buni din viața publică, iar acesta a fost pretextul perfect pentru marginalizarea oficială a modelului pe care ea l-a reprezentat. Felul ei de a fi și felul ei de a spune lucrurilor pe nume a fost repede uitat, și nici acum, când al doisprezecelea ceas a trecut deja, nu sunt semne că va fi revalorizat și recuperat pentru România. Lipsită de vremelnicele ambiții care i-au animat pe mulți dintre cei care i-au fost aproape, înainte și imediat după Revoluție, imposibil de șantajat (n-au reușit să o facă nici securiștii de dinainte, nici cei de după '89), Doina Cornea a fost, fără îndoială, un personaj incomod, atât printre aliați, cât mai ales printre adversarii politici. De aici și sfiala cu care azi vorbesc despre ea și unii, și alții. Modelul ei îi inhibă pe mulți. Într-o epocă, paradoxal, mult mai liberă și mai relaxată decât obsedantul deceniu opt al secolului trecut, am avut parcă tot mai puține modele cu forța Doinei Cornea. Și, în ciuda faptului că au fost tot mai puține, nu le-am cultivat cum se cuvine nici pe cele de care ne-am bucurat. Și-atunci, cum să le găsim la Guvern, cum să le găsim în Parlament, cum să le găsim în Top 300 "Capital", cum să le găsim în mediul academic, cum să le găsim în breslele artiștilor, care și ei se devorează unii pe alții pentru posturi, pentru premii, pentru te-miri-ce?
Nu trebuie decât să întrebăm Generațiile Facebook și Instagram cine a fost Doina Cornea, și vom avea imaginea fidelă a cât de săraci am rămas după plecarea uneia dintre cele mai mari luptătoare împotriva comunismului din România. Sunt generații de luptători anticomuniști a căror biografie e supusă, în ultima vreme, unui perfid proces de relativizare. Iar cea pe care nici Securitatea nu a reușit să o șantajeze, modelul cel mai curat de curaj, pleacă dintre noi aproape uitată...