Se face un decoct din 60 g varză fiartă în 500 ml apă, timp de o oră. După fierbere, se amestecă cu 70 g miere. Se iau câte 2 linguri de trei ori pe zi, înainte de mese cu 15 minute.
* Macerat de usturoi. Puternic antiseptic pulmonar, usturoiul este eficient şi în bronşitele acute sau cronice. Se administrează sub formă de alcoolatură preparată din bulbii proaspeţi. Se curăţă 50 g căţei de usturoi şi se pun la macerat în 500 ml alcool (ţuică de fructe sau vodcă), vreme de 3-4 săptămâni. Se iau câte 20-30 de picături, de două ori pe zi.
* Usturoi cu lapte. Puneţi 2 căţei de usturoi într-un ibric cu o cană de lapte rece. Puneţi vasul pe foc mic şi lăsaţi să fiarbă zece minute. Beţi lichidul fierbinte.
* Sirop de ceapă. Se fierb împreună, timp de 3 ore, la foc mic (cu capac), următoarele: un litru apă, 500 g ceapă rasă, 400 g zahăr şi 50 g miere. Se strecoară şi se consumă câte o linguriţă de sirop, de 5-6 ori pe zi.
* Pudră de condimente. Se amestecă câte o linguriţă de: scorţişoară, ghimbir, piper negru, nucşoară şi cuişoare. Se adaugă 3 linguriţe de zahăr nerafinat şi se pisează până când se obţine o pudră fină. Se consumă câte o linguriţă de pudră amestecată cu miere, de două ori pe zi.
* Sirop de ridichi cu miere. Are efect puternic expectorant, favorizând evacuarea mucozităţilor din bronhii. Luaţi o ridiche neagră usturătoare, curăţaţi-o de coajă şi băgaţi-o în mixer pentru a obţine o pastă. Puneţi-o într-un borcan, turnaţi deasupra un strat de miere albă de salcâm, puneţi capacul şi lăsaţi produsul la macerat vreme de 15 zile. E suficient să luaţi 3-6 linguri de sirop pe zi, pentru a scăpa de bronşită.
* Cataplasme cu muştar - reduc congestia din piept. Amestecaţi într-un bol o doză de făină de muştar cu două doze de făină de grâu. Puneţi atâta apă încât să obţineţi o pastă. Puneţi-o pe un tifon şi îndoiţi-l în două. Protejaţi-vă pielea cu un strat de vaselină, apoi aplicaţi cataplasma pe zona bolnavă (nu aplicaţi niciodată compuşi ai muştarului direct pe piele, e pericol de arsuri!). Verificaţi aspectul epidermei, şi dacă devine prea iritată sau roşie, înlăturaţi cataplasma.
* Cataplasme cu oţet de mere pe piept. Bogat în săruri minerale, oligoelemente, pectină şi betacaroten, oţetul de mere este vestit încă din Antichitate pentru puterea sa de a degaja căile respiratorii superioare - nasul, gâtul, sinusurile - şi pe cele inferioare - bronhiile şi plămânii.
* Inhalaţii cu aburi calzi. Vărsaţi apă clocotită într-un vas şi aplecaţi-vă deasupra lui, învelindu-vă capul cu un prosop, ca să creaţi o mică saună. Aşteptaţi câteva minute, ca să nu vă ardeţi faţa. Inhalaţiile cu vapori calzi fluidifică secreţiile plămânilor. La farmacie găsiţi soluţii pentru inhalat, foarte eficiente.
* Inhalaţie cu lămâie. Puneţi la fiert 750 ml de apă. Stingeţi focul. Adăugaţi 5 picături de ulei aromat de lămâie. Aplecaţi-vă capul peste vas şi inhalaţi aburii. Se repetă de trei ori pe zi.