Deşi nu ne place ideea, în gura noastră există un mare număr de bacterii, care se înmulţesc pe suprafaţa dinţilor şi în spaţiile interdentare. Cu timpul, ele pot provoca înroşiri, inflamaţii şi chiar sângerări ale gingiei, mai ales la persoanele care neglijează periajul dentar ori nu-l execută corect, nu întrebuinţează aţa dentară şi nu se prezintă regulat la dentist. Inflamaţiile gingivale netratate pot da naştere unor probleme grave, cum sunt parodontoza sau pierderea dinţilor.
De unde vin bacteriile din cavitatea bucală? Ele se află dintotdeauna şi în permanenţă acolo. În mod normal, pot fi ţinute în şah printr-o curăţare atentă a dinţilor cu ajutorul periuţei şi aţei dentare. Însă, atunci când dantura nu este îngrijită destul de conştiincios şi consecvent, zaharurile şi amidonul din alimente, mediul preferat al bacteriilor, formează pe suprafaţa dinţilor o peliculă aderentă: placa bacteriană. În decurs de maximum două zile, aceasta se întăreşte, transformându-se în tartru. Bacteriile se fixează definitiv acolo şi irită gingia.
În perioada gravidităţii, femeile au un risc sporit de gingivită, deoarece modificările hormonale fac ca organismul lor să devină mai sensibil la efectele negative ale plăcii bacteriene.
O altă cauză posibilă a gingivitei este alimentaţia greşită. Dacă mâncăm multe dulciuri şi nu ne asigurăm nutrienţii indispensabili în cantitate suficientă, creăm condiţii favorabile pentru formarea plăcii bacteriene, periclitând astfel sănătatea danturii şi a gingiei. Însă, dacă alimentaţia ne-a adus în această situaţie neplăcută, tot ea ne poate ajuta s-o schimbăm.
Alimente cu valoare terapeutică
* Merişoarele
Este îndeobşte cunoscut faptul că sucul de merişoare poate preveni infecţiile căilor urinare. Dar un studiu publicat în Journal of the American Dental Association ne informează că el împiedică şi proliferarea bacteriilor din placa dentară şi chiar le poate împuţina - iar, odată cu înlăturarea bacteriilor, scade şi riscul de apariţie a gingivitei. Cumpăraţi de preferinţă suc neîndulcit sau mâncaţi merişoarele în starea lor naturală.
* Iaurtul, laptele şi brânza
Medicii ne recomandă un aport de calciu de 1 gram pe zi. Dacă doriţi să majoraţi conţinutul de calciu din hrana dvs., posibilitatea cea mai la îndemână ar fi să introduceţi în meniul zilnic diverse produse lactate. Un pahar de 230 grame cu iaurt natur degresat vă oferă aproape jumătate din doza de calciu necesară - şi anume, 452 miligrame. O bucată de parmezan de numai 30 grame vă furnizează deja între 350 şi 400 miligrame de calciu. Peste 300 miligrame veţi obţine şi din alte brânzeturi, ca mozzarella, ricotta sau cheddar, în porţii de 30-60 grame.
Şi laptele dulce reprezintă o sursă bogată. Indiferent dacă e vorba de lapte integral sau degresat, un sfert de litru vă va pune la dispoziţie 250 până la 300 miligrame de calciu.
* Ardeii graşi roşii şi verzi, varza de Bruxelles şi broccoli
Numeroase legume vă pot aproviziona cu o porţie consistentă de vitamina C. Alegerea cea mai bună o constituie ardeii graşi roşii şi verzi, căci într-un ardei roşu de mărime mijlocie se găsesc 152 miligrame din această vitamină preţioasă. Dintr-un ardei verde de aceeaşi mărime veţi obţine 95 de miligrame. O cană de broccoli vă aduce 81 de miligrame, iar una de varză de Bruxelles - 75 miligrame.
* Sardinele şi somonul
Când vreţi să vă întăriţi oasele, luaţi calciu. Dinţii nu sunt oase, printre altele fiindcă nu au măduvă, totuşi cantitatea de calciu ingerată zilnic constituie un indicator al sănătăţii danturii. Astfel, un studiu dat publicităţii în Journal of Periodontology arăta că persoanele cu un aport mai redus de calciu prezintă un risc mai mare de parodontoză: la femeile cu o alimentaţie mai săracă în calciu (2-499 miligrame pe zi), riscul era cu 54% mai ridicat. În condiţiile unei aprovizionări moderate (aceasta însemnând 500-799 miligrame), riscul creştea doar cu 27%.
Vă puteţi procura calciul şi din mare, respectiv din peşte. 80 grame de sardine în ulei conţin 325 miligrame, iar o porţie egală de somon conservat (preferabil, la cutie) vă furnizează 181 miligrame. Este însă important să reţineţi că lucrurile se schimbă, atunci când e vorba de somonul proaspăt, unde ponderea calciului nu depăşeşte 10 miligrame la 80 grame de peşte. De unde provine această diferenţă dintre somonul conservat şi cel proaspăt? În general, la conservare nu se înlătură oasele, care sunt bogate în calciu. Ele se înmoaie în timpul procesării şi pot fi mâncate împreună cu carnea.
* Soia şi tofu
Nu toată lumea tolerează lactatele dar, datorită diversităţii ofertei de produse alimentare, aceasta nici nu este o necesitate absolută. Se găsesc destule băuturi pe bază de soia îmbogăţite cu calciu, care conţin în jur de 300 miligrame la un sfert de litru. Şi jumătate de cană de tofu preparat cu sulfat de calciu vă aduce un câştig de aproximativ 850 miligrame şi chiar cel preparat cu clorură de magneziu vă oferă 354 miligrame de calciu la o porţie de 100 de grame.
* Citricele şi alte fructe
Carenţa de vitamina C provoacă uneori inflamaţii ori sângerări ale gingiei, însă doza zilnică recomandată de medici, de numai 60 miligrame, nu este deloc greu de atins, dacă veţi consuma fructe. Orientându-se după valorile efective ale alimentelor care se pot procura din comerţ, nutriţioniştii propun ca variante: portocalele (84 miligrame), căpşunile (84 miligrame la o cană), kiwi (70 miligrame), grepfruitul (45 miligrame la o jumătate de fruct) şi pepenele galben (25 miligrame la o felie egală cu o optime). Surprinzătoare sunt coacăzele negre, cu 180 miligrame de vitamina C la 100 grame, iar un singur fruct de guava vă aprovizionează cu nu mai puţin de 125 miligrame.
Pentru a obţine rezultate optime, nu presăraţi zahăr peste căpşuni şi, ca regulă generală, nu încercaţi să îmbunătăţiţi în vreun fel oarecare gustul fructelor, deoarece astfel veţi rata scopul propriu-zis al consumului de fructe. Iar lucrul cel mai important de care trebuie să ţineţi seama este: după ce aţi mâncat, să nu vă rămână pe dinţi depozite de zahăr şi amidon. În acest mod puteţi reduce riscul de gingivită.
Durerile de dinţi
Indienii Embera, descendenţii populaţiei indigene Choco, mult mai numeroasă odinioară, trăitoare în pădurile tropicale din Panama şi Columbia, obişnuiesc şi în zilele noastre să-şi domolească durerile de dinţi cu ajutorul plantei de piper, o liană înrudită cu piperul negru. Ei îi smulg rădăcina din pământ şi o mestecă. Efectul anestezic se observă încă de la prima muşcătură. Aşadar, locuitorii din sălbăticie au în farmacia lor naturală remedii foarte eficace împotriva durerilor de dinţi.
Desigur, atunci când îţi croieşti drum prin jungla de la tropice, plantele şi rădăcinile lor sunt leacuri salvatoare, care te ajută să rezişti până în momentul când vei reveni în cealaltă junglă - aceea de asfalt, a oraşului. Acolo este însă mai înţelept să cauţi un cabinet stomatologic, deoarece durerile persistente pot indica probleme serioase, de pildă, o infecţie acută. De aceea, remediile prezentate de noi în continuare trebuie înţelese mai curând ca nişte soluţii provizorii, care nicidecum nu pot ţine locul unui diagnostic şi unui tratament profesionist.
Când vă chinuie durerea, consolaţi-vă măcar cu gândul că mulţi alţii se află exact în aceeaşi situaţie. Se estimează că 98% din totalul populaţiei au suferit de dureri de dinţi cândva, în decursul vieţii. Sperăm ca recomandările de mai jos să vă aducă alinare.
*** Cuişoarele
Numeroşi stomatologi utilizează în prezent ca anestezic eugenolul, unul dintre principiile active de bază ale cuişoarelor. Cu 70 de ani în urmă, bunicile noastre foloseau uleiul de cuişoare pentru a potoli durerile de dinţi. Dar nu numai ele. Iată că şi specialişti cu autoritate în lumea ştiinţifică le-au preluat între timp metoda: dr. Varro Tyler, un fost profesor de farmacologie din SUA, menţiona uleiul de cuişoare ca remediul numărul unu în tratarea durerilor de dinţi, spunând că dintre cele douăsprezece substanţe, incluse de obicei în formula preparatelor destinate combaterii acestui tip de dureri, uleiul de cuişoare este singurul care constituie "o variantă eficientă de calmare temporară a durerilor dentare pulsatorii". Cuişoarele conţin de circa douăzeci de ori mai mult eugenol decât celelalte surse din care el ar putea fi procurat. Aplicaţi uleiul (cumpărat din magazinele naturiste) direct pe dintele care vă face probleme. Sau procedaţi ca în junglă: lipiţi de dinte o cuişoară întreagă, cu vârful îndreptat în jos.
** Ardeii iuţi
Data viitoare când veţi avea dureri de dinţi, puteţi experimenta prudent cu o teacă de ardei iute, până vă liniştiţi. Dacă o utilizaţi pentru o aplicaţie externă, componenta iute din ea, capsaicina, vă va provoca la început usturimi, dar în acelaşi timp va descompune aşa-numita substanţă P, prezentă în zona respectivă cu rolul de transmiţător al senzaţiei de durere.
La Sandoz Institute for Medical Research din Londra, cercetătorii experimentează modalităţile de a lua capsaicinei gustul iute, lăsându-i numai proprietatea de a calma durerea. Studiile realizate la Monell Chemical Senses Center din Philadelphia (unde se cercetează dacă păsările pot fi alungate cu ajutorul capsaicinei şi al altor substanţe iuţi) au pus în evidenţă următorul fapt: când o hârtie de filtru umezită cu capsaicină este pusă pentru câteva secunde pe vârful limbii, iar procedura se repetă mereu pe durata unui sfert de oră, ea provoacă o senzaţie puternică de usturime. În schimb, ulterior, pentru un interval de 2-3 ore, persoana testată devine insensibilă la iute.
Ingerarea sau aplicarea externă a unor teci de ardei iute poate ameliora durerea de dinţi pe diverse căi, de exemplu restrângând acţiunea substanţei P şi totodată stimulând producţia de endorfine, analgezicele naturale pe care organismul şi le creează singur. Ardeii iuţi conţin şi salicilaţi, substanţe cu efect analgezic, înrudite cu aspirina. Pentru tratarea durerilor de dinţi, amestecaţi piper Cayenne (o pulbere obţinută prin uscarea şi măcinarea ardeilor iuţi) cu apă caldă, insistând până când amestecul devine o pastă. Luaţi puţin din ea cu o bucăţică de vată şi tamponaţi-vă dintele dureros.
** Smochinele
Ficina care se găseşte în smochine este o enzimă ce combate iritaţia şi durerea, dar în acelaşi timp distruge nervul dintelui şi/sau desmodentul (ţesutul de suţinere, care fixează dintele în alveolă). Prin urmare, nu trebuie să ne surprindă faptul că în diferite regiuni ale globului se utilizează, pentru rezolvarea problemelor danturii, vegetale din familia smochinului. De pildă, localnicii din Madagascar introduc în cavitatea dintelui o pulbere din rădăcină de Pysena sessiflora, care va rămâne acolo trei zile. Abia după aceea înfăşoară dintele în coajă de smochin. Două zile mai târziu, nervul şi desmodentul dintelui sunt distruse, aşa încât vindecătorul îl poate extrage cu mâna, aproape fără durere şi evitând, practic, sângerarea.
Şi în hipermarket-urile noastre se găsesc smochine proaspete, totuşi este posibil ca ele să nu fie la fel de eficiente ca acelea din Madagascar. Tăind un fruct, veţi observa că se scurge din el un suc alb, lăptos. Acesta conţine ficină.
** Ghimbirul
Compresele cu ghimbir ameliorează durerile de dinţi, deoarece iuţeala lui suprapune un stimul nou peste senzaţia de durere, abătând atenţia de la ea. La aceste comprese s-ar putea adăuga ardei iuţi (eventual şi hrean, şi wasabi), pentru a acţiona împreună, amintind de cataplasmele cu muştar de altădată. Încercaţi aceste plante iuţi, întrebuinţându-le cu prudenţă, fie câte una, fie în diverse combinaţii. De asemenea, puteţi prepara o pastă din pulbere de ghimbir şi piper Cayenne cu 2-3 picături de apă. Apoi înmuiaţi un mic tampon de vată în pasta iute şi întindeţi-o pe dintele care vă doare.
** Oregano
La fel ca menta, cu care se înrudeşte, oregano conţine două duzini de substanţe vegetale secundare cu efect analgezic. Proprietăţile lui benefice au fost valorificate din plin de medicina populară. Cândva, britanicii tamponau dinţii cariaţi cu ulei esenţial de oregano, pentru a alina durerea. Aţi putea încerca să mestecaţi şi frunzele plantei, nu este exclus să vă ajute.
* Tarhonul
Michael Castleman, autorul unui bestseller intitulat The Healing Herbs, ne sfătuieşte să mestecăm frunze proaspete de tarhon pentru ameliorarea durerilor de dinţi. Totodată însă, ne previne că estragolul, principala substanţă activă din tarhon, este suspectat că ar favoriza dezvoltarea unui cancer la ficat. Estragolul se găseşte şi în alte plante şi mirodenii, ca busuiocul, feniculul, anasonul şi anasonul stelat.
* Menta
Pe lângă faptul că are un gust plăcut şi înviorător, menta calmează şi durerile de dinţi. Preparaţi-vă un ceai de mentă dintr-o linguriţă de frunze uscate şi o cană de apă clocotită, lăsându-l să infuzeze 20 de minute. După ce s-a răcit, folosiţi-l ca pe o apă de gură, repetând tratamentul ori de câte ori simţiţi nevoia. Când vă aflaţi la o anumită depărtare de casă, în mijlocul naturii, utilizaţi fără ezitare frunzele zdrobite de mentă sălbatică, fiindcă atât soiurile din flora spontană, cât şi cele de cultură, conţin numeroase substanţe cu proprietăţi analgezice.
* Rubarba
În China, rădăcina de rubarbă se întrebuinţează ca leac împotriva durerilor de dinţi, întrucât conţine şase substanţe analgezice. Ea este mai întâi prăjită, iar apoi păstrată în alcool. În această tinctură se înmoaie un tampon de vată, cu care se badijonează dintele dureros timp de cinci minute. Dacă n-aveţi la dispoziţie remediile prezentate anterior, încercaţi cu rubarbă. În orice caz, ea n-ar trebui să fie prima dvs. opţiune.
* Seminţele de susan
În seminţele de susan există şapte compuşi capabili să amelioreze durerile. Puneţi 1 parte de seminţe în 3 părţi de apă şi fierbeţi-le, până când lichidul scade la jumătate. Lăsaţi decoctul să se răcească şi aplicaţi-l pe dintele dureros. Va avea un efect şi mai bun dacă îi adăugaţi mentă şi puţin piper Cayenne.
Alimente de consumat cu prudenţă
Alimentele care conţin zahăr vă cariază dinţii dar, în afară de acest inconvenient, pot provoca neplăceri încă şi mai mari. Zahărul hrăneşte bacteriile din cavitatea bucală, oferindu-le un mediu propice pentru a se înmulţi. Cu timpul, microorganismele distrug suprafaţa dinţilor. Auzim uneori spunându-se că sucurile de fructe sunt o alternativă mai bună la băuturile răcoritoare, însă în realitate ele nu fac decât să înrăutăţească şi mai mult situaţia. Un studiu elveţian a dovedit că sucurile de mere şi de grepfruit atacă smalţul dentar mai puternic decât Cola.
Din cămara cu ierburi de leac
Pe lângă remediile prezentate până aici, puteţi încerca şi următoarele plante:
* Salcia albă (Salix alba) - Dacă aveţi carii şi dureri, mestecaţi puţină scoarţă de salcie până se înmoaie bine în gură şi apoi introduceţi-o în cavităţile dentare, pentru a calma temporar durerea. Plopii şi sălciile conţin salicilaţi, care au o acţiune similară cu aceea a aspirinei.
* Zanthoxylum clava-herculis - Din scoarţa sau fructele acestui arbust cu înălţimea mai mică de un metru se pregătşte un ceai care poate servi ca leac contra durerilor de dinţi, ca şi a afecţiunilor reumatice. În lucrarea lor Herbal Medicine - Past and Present, autorii John Crellin şi Jane Philpott fac referire la studii din secolul XIX, din care reiese că tincturile preparate din arbustul respectiv erau utilizate în tratamentul unor suferinţe asemănătoare.