"Banca de date" a sănătăţii: Ce ne-ar spune sângele, dacă ar putea

- Sângele aprovizionează organismul cu oxigen şi cu toţi nutrienţii importanţi. În acelaşi timp, el este o bancă de date în care se găsesc informaţii amănunţite despre sănătatea noastră. Aflaţi totul despre acest lichid fascinant -

Tinereţe cu sânge propriu
Odinioară, oamenii îşi atârnau pe pereţi usturoi şi cruci, ca să se ferească de ata­cul vampirilor, la­comi să le sugă sângele. Astăzi, vedetele ameri­ca­ne apelează la terapia numită "Vampir", pentru a-şi întineri pie­lea cu ajutorul propriului sân­ge, despre care se spune că ar avea un efect anti-aging aproape miraculos. Me­dicul extrage o cantitate mică din venă (între 15 şi 30 mililitri) şi, după ce o prelu­crează timp de câteva minute într-o cen­trifugă, filtrând plasma bogată în pla­chete sangvine şi hormoni de creş­tere, o injectează din nou în pielea pacientului, stimulând ast­fel capacitatea ei de a forma ce­lule noi. Pielea devine mai întin­să, îşi recapătă elasticitatea, ridurile dis­par, faţa arată mai tânără.
Prin culoarea sa, tenul indică starea de sănătate a sângelui. Dacă are o frumoasă nuanţă trandafirie, înseamnă că sângele este saturat cu oxigen, iar ten­siunea se men­ţine între limitele normale. Dimpo­trivă, când este foarte palid, aceasta semnalează o tensiune arterială scăzută şi prea puţin oxigen transportat prin siste­mul circulator. Dacă obrajii se înroşesc prea tare, avem motive să ne îngrijorăm, căci roşeaţa poate fi interpretată ca semn al tensiu­nii mărite - ceea ce presupune un risc de afecţiuni cardiovasculare şi, în caz extrem, chiar de accident vascular cere­bral.
Prin corpul unei femei circulă apro­ximativ cinci litri de sânge, iar prin cel al unui bărbat, până la şase litri. Cu fiecare contracţie, inima îl pom­pea­ză puternic în artere. Puse cap la cap, vasele de sânge însumează o lungime incredibilă: 100.000 de kilometri. Seva roşie pătrunde aproape în fie­care colţişor din trupul nostru, de la creier până la degetele mici ale picioarelor. Numai firele de păr, unghiile, corneea şi smalţul dinţilor nu sunt irigate cu sânge. Lichidul vital îndeplineşte multi­ple sar­cini în organism. De pildă, este totodată furnizor şi gunoier: mai întâi merge să predea celu­lelor nutrienţii şi oxigenul necesare supravieţuirii lor, iar când se întoarce, ia cu sine produşii rezi­duali ce trebuie eliminaţi, cum sunt ureea sau dio­xidul de carbon. Pe lângă aceasta, el este şi trans­portator de informaţii indispensabile organismului, fără de care acesta n-ar fi capabil să funcţioneze. Mesa­ge­rul fluid se îngrijeşte, de exemplu, ca hor­monii sexuali din ovare, glanda epifiză sau testi­cule să fie preluaţi în sistemul circulator, pentru a activa organele. O altă sarcină a sa este reglarea tempera­turii corporale. Plasma sangvină - compo­nenta lichidă a sângelui, care constă în proporţie de 90% din apă - poate absorbi şi ceda căldură. Tempe­ratura ei, care se ridică la circa 38oC, deci cam cu un grad mai sus decât cea a corpului, este deter­minată şi de viteza de curgere a sângelui.

Poliţistul organismului
Şi în tratarea, ca şi în prevenirea bolilor, sân­gele joacă un rol esen­ţial. El duce medica­mentele la des­tinaţie, adică le distribuie în locu­rile unde ele urmează să acţioneze. Însă nu tre­buie subestimată nici munca lui de poliţist al organis­mului, pe care îl protejează de boli prin intermediul anticorpilor. În vasele noastre de sânge patrulează miliarde de celule imunitare aflate la datorie, în cău­tarea germenilor patogeni, pe care trebuie să-i iden­tifice şi să-i dis­trugă.
70% dintre afecţiuni lasă urme în sânge. Tocmai de aceea, dintre toate flui­dele corporale, el este cel mai frecvent supus ana­li­zelor de laborator. Hema­tologii descoperă mereu lucruri noi şi uimitoare. Ei descifrează din examinarea hemoleucogramei, nu nu­mai starea de sănătate a diverselor organe, ci şi alte taine, pe care corpul nu le arată încă în exte­rior. În prezent se pot pune în evidenţă autoanti­corpi, care uşurează foarte mult stabilirea unui diag­nostic în bolile reumatice. Există metode noi şi în diagnos­ticarea alergiilor, iar laboratoarele pot cerceta în detaliu şi materialul genetic. Totuşi, seva roşie a vieţii poate deveni şi o sursă de suferinţă. De pildă, trom­bocitele: ele au capacitatea extra­ordinară de a în­chide etanş o rană. Pe de altă parte, agregarea lor, acolo unde s-a produs o leziune in­ternă, prezintă pericolul de obturare a arterelor. Pe pereţii unor asemenea artere se formează plăci de aterom, con­stituite din depuneri de colesterol, care pot duce la un infarct sau la un accident vascular ce­rebral.

Metoda "vampir"
Din ce în ce mai solicitată de pacienţi este tera­pia cu sânge propriu, metoda "Vampir", amintită anterior. Dincolo de procedurile anti-aging, res­pectiv de întinerirea pielii şi combaterea cu succes a căderii părului, ea este utilizată actualmente şi într-o serie de domenii asociate cu durerea cronică, cum sunt consecinţele traumatismelor sau uzura naturală cauzată de vârstă, ca în cazul artrozelor. Principiul ei de bază constă în activarea forţelor de autovindecare ale organismului. Căci trombocitele prezente în plasma sangvină (a căror concentraţie este mărită printr-o centrifugare cu durata de câte­va minute) transportă factori de creştere şi repa­rare. Aceştia, odată introduşi prin injectare la locul leziunii tratate, stimulează celulele stem aflate aici, determinându-le să forme­ze un mare număr de celule tinere, care vor lua locul celor vechi, lezate şi distruse. Astfel se acţionează nu doar în sensul calmării temporare a durerii, ci se elimină însăşi cauza ei, fa­vorizându-se reînnoi­rea ţesutu­rilor. Me­dicii care practică te­rapia cu plasmă proprie sunt convinşi că ea poate fi de un real ajutor pentru vindecarea rănilor dificile, pentru regene­rarea nervilor, a oaselor şi a car­tilajelor din articulaţiile afectate de artroză, chiar şi a muşchiu­lui cardiac - ca să nu mai vorbim de alergii şi reu­matism. Ape­lează la această metodă şi nu­meroşi sportivi de perfor­manţă, accidentaţi pe teren. Se fac între cinci şi două­spre­zece injecţii, pe parcursul mai multor săptămâni sau luni, uneori tratamentul fiind completat cu adminis­tra­rea unor tablete. Există totuşi şi destui medici care privesc critic terapia "Vam­pir", acuzând-o că nu este încă sufi­cient de solid fun­damentată ştiinţific. Însă argu­mentul îi lasă indi­fe­renţi pe pa­cienţii care bene­ficiază de rezulta­tele ei prac­tice. (În România, in­jec­ţiile cu sânge propriu au făcut glo­ria "Institu­tului Cantacuzino" din Bucureşti, făcut pulbere în anii lu­minoşi de după '89.)
În schimb, nici cei mai preten­ţioşi teoreticieni nu pot nega con­tribuţia sângelui la lupta cu can­cerul, deoarece ea a fost pe deplin confirmată în laboratoarele cercetă­torilor. Când se dezvoltă o tumoră undeva, în organism, celulele ma­ligne se răspândesc prin fluxul sangvin, şi în acest mod pot lua naştere metastaze în alte zone ale corpului, chiar în cele aflate la o distanţă considerabilă. Cu ajutorul aşa-numiţilor markeri tumorali, se poate stabili dacă prin sânge circulă cumva celule cance­roase - ceea ce permite diagnosticarea şi începerea tratamen­tului într-un stadiu incipient al bolii. Într-un viitor nu tocmai apropiat, va fi posibilă şi deter­minarea creşterii sau a malignizării unei tu­mori, pe baza examinării unor mici fragmente de ADN. Dar până când ase­menea metode vor putea fi utilizate curent în prac­tică, va trebui să mai treacă o bună bucată de vre­me.

Un reper salvator: hemoleucograma
Un om care ţine la sănătatea lui îşi va face cu regularitate hemoleucograma, pentru a preveni o eventuală îmbolnăvire. Rezultatele analizelor de laborator îi îndeamnă pe unii să-şi schimbe com­plet alimentaţia şi să renunţe la zahăr, gluten şi ­alcool. Desigur, nimeni nu este obligat să recurgă la măsuri atât de radicale, însă nu trebuie să ig­norăm faptul că sângele profită enorm de legumele consumate în loc de mezeluri, de un aport îndes­tu­lător de apă şi cât mai multă miş­care. Surplus de greutate corporală, patru ceşti de cafea băute în fiecare dimineaţă, cu pâine albă şi gem, dru­mul până la serviciu făcut cu maşina personală, goana stresantă de la o în­trevedere la alta, pauza de prânz sus­pendată din lipsă de timp, iar seara, o pizza şi o bere în faţa televizorului, după care urmează pră­vălirea în pat, într-o stare de oboseală extremă - cine trăieşte astfel va avea cu siguranţă în sânge o lipsă de aminoacizi esenţiali, vitamine şi mine­rale. Dimpotrivă, un stil de viaţă sănătos, cu o alimen­taţie diversă şi echilibrată, cu practicarea consec­ventă a unui sport - de prefe­rinţă în aer liber - reprezintă calea optimă de îm­bunătăţire a calităţii sângelui.
Mulţi îşi dau seama de valoarea acestui preţios fluid corporal abia în momentul când au nevoie de el pentru a se vindeca. Nu puţine medicamente sunt produse de către industria farmaceutică, folo­sind ca materie primă sângele uman. Sângele con-servat poate salva vieţi. De câteva decenii, oame­nii de ştiinţă se străduiesc să elaboreze o formulă de sânge artificial. O echipă de cercetători de la Uni­versitatea Essex a reuşit, acum patru ani, să realizeze un substitut al sângelui, care nu necesită condiţii complicate de depozitare şi este utilizabil pentru toate grupele sangvine. Astfel de substanţe se întrebuinţează deja în unele ţări, dar în Uniunea Europeană nu s-a luat deocamdată o decizie în pri­vinţa autorizării lor. Probabil este doar o ches­tiune de timp până când sângele artificial va face parte din asistenţa medicală curentă.

Minunatul mecanism al sistemului circulator

Ce se găseşte în el?
Sângele nostru conţine plasmă în pro­porţie de 50%, în vreme ce restul de 50% se compune din celule. La rândul său, lichidul vâscos şi gălbui care poar­tă numele de plasmă este alcătuit din apă şi pro­teine. Din cea de-a doua ju­mătate fac parte glo­bulele roşii şi albe (eri­tro­citele şi leucocitele), precum şi plachetele sangvine (trom­bo­citele).

Cum circulă prin corp?
Fiecare contracţie a inimii pom­pează cu forţă sângele în artere. Îndată ce a transportat oxigenul şi nutrienţii în celule, el porneşte înapoi prin vene. Inima bate de circa 70-80 de ori pe minut, iar în acest interval face să curgă prin artere şi vene patru până la şase litri de sânge.

Hemoleucograma - o bancă de date personală

Câţiva mililitri de sânge sunt de-ajuns pentru obţinerea unei hemoleucograme, care oferă o sumă de informaţii despre sănătatea sângelui, dar şi a organismului nostru, în an­sam­blu: ea indică inflamaţiile, carenţa de vitamine sau riscul unui infarct miocardic. Cu prilejul exa­menelor medica­le periodice sau în situaţia când este suspectată o anumită afec­ţiune, se recoltează sânge şi se face o hemo­leucogramă. Laboratorul determină numărul globulelor roşii şi albe, al pla­chetelor sang­vine, raportul dintre componentele sângelui şi nivelul hemoglobinei. Precizăm că cifrele de mai jos tre­buie înţelese ca simple valori orientative, întrucât cele ideale diferă de la un individ la altul, depin­zând de un cumul de factori specific persoanei testate - de la sex şi înălţime, până la gradul de stres şi con­diţiile de trai.

Globulele roşii (eritrocitele)
Principala misiune a eritrocitelor este aceea de a transporta oxigenul. În condiţii normale, la femei se găsesc între 4,1 şi 5,4 milioane de eri­trocite într-un microlitru de sânge, iar la bărbaţi, 4,5 până la 6,2 milioane la un microlitru. Dacă laboratorul constată un număr ce depăşeşte pragul admis, poa­te fi vorba fie de o vâscozitate prea mare a sân­gelui, fie de un deficit de oxigen. A­cesta din urmă poate sugera o afecţiune a plămâ­nilor sau a inimii.
În situaţia când există prea puţine globule roşii, se justifică diagnosticarea unei anemii - o stare patologică întâlnită la 30% dintre europeni. Cauza poate fi o carenţă de fier ori, în rare cazuri, o in­fla­maţie cronică, o insufi­cienţă renală sau prezenţa unei tumori.

Globulele albe (leucocitele)
Leucocitele detectează pătrunderea în organism a unor germeni străini de el, ca de pildă bacterii, viruşi şi fungi, pe care ele îi ani­hilează. Valoarea ideală oscilează între 4.000 şi 10.000 de leucocite la un microlitru de sânge. Dacă laboratorul descoperă o cantitate mai mare, aceasta se poate explica prin existenţa unei infecţii microbiene sau micotice, o infestare cu paraziţi sau o afecţiune metabolică. Nivelurile scăzute semnalează infecţii virale, boli autoimune sau o septicemie.

Pigmentul roşu (hemoglobina)
Hemoglobina fixează oxigenul, pentru a-l transporta la celule, aprovizionându-le astfel cu el. Cifrele normale sunt: 12-15 grame pe decilitrul de sânge la femei şi 13-17,2 pe decilitru la bărbaţi. Mai ales la fumători se întâlnesc adesea valori ridicate - şi, implicit, o lipsă de oxigen. De ase­me­nea, şederea îndelungată în aerul rarefiat al înăl­ţimilor din zonele montane, ca şi afecţiunile pul­monare pot face să crească ponderea hemoglo­binei, deoarece organismul se străduieşte să com­penseze deficitul de oxigen. Va­lorile prea mici permit medi­cului să suspecteze o anemie (deci un număr insuficient de gobule roşii), un dezechilibru al balanţei hidrice sau probleme în ceea ce priveşte asimilarea fie­rului.

Plachetele sangvine (trombocitele)
Trombocitele reprezintă e­chipa de intervenţie urgentă în cazul unei leziuni, căci ele con­struiesc din proteine fibroase un fel de plasture, pe care îl aplică pe rană. Valoarea lor perfectă: 150.000-380.000 la un microlitru de sânge. Când apar în hemoleucogramă niveluri crescute, acestea pot pro­veni de la infecţii, abcese ori afecţiuni in­fla­matorii ale intestinelor. Pentru valorile scăzute pot fi responsabile o tromboză, o creştere în volum a splinei, unele infecţii cum sunt rujeola sau vari­cela, precum şi o carenţă de vitamina C, B12 sau acid folic.

Un sânge sănătos

Fiecare dintre noi poate contribui în mare mă­su­ră la stimularea procesului de formare a unor celule sangvine sănătoase, pentru a se simţi sprinten şi cu mintea trează.

Faceţi mişcare
Indiferent dacă pre­feraţi să alergaţi o tură prin parc ori să vă plim­baţi pe distanţe mai lungi - mişcarea în aer liber este un masaj bine-venit pentru siste­mul circulator. Ea dilată vasele de sânge, astfel încât muşchii şi organele vor primi o porţie mai consistentă de oxigen. Exerciţiul fizic ajută şi la normalizarea tensiunii arteriale.

Hrăniţi-vă sănătos
Lipsa unor nutrienţi se reflectă în hemoleu­co­gramă. Alimentaţia echilibrată vă asigură menţinerea sănătăţii. Exemple: legu­me­le proaspete, consumate din abundenţă, furnizează canti­tatea necesară de acid folic. Heringul, păstrăvii, ouăle, brânza şi varza murată vă pun la dispoziţie vitamina B12. Legu­mi­noa­sele, ca fasolea şi lintea, produsele din făină integrală şi bu­suiocul, conţin fier. Cei ce nu-şi procură suficiente substan­ţe hrănitoare din alimente se pot ajuta cu diverse suplimente nu­tri­ţionale. Lipsa unor nutrienţi poate fi compensată şi cu sucuri naturale, care conţin vitamine, oligo­elemente, enzime, aminoacizi şi substanţe vegetale secundare.

Renunţaţi la fumat
Calcificarea vaselor de sânge (ateroscleroza) îşi face apariţia mai devreme la fumători. Colesterolul, alte grăsimi şi unele celule sangvine se depun pe pe­reţii vaselor sub forma plăcilor de aterom, crescând riscul de afecţiuni cardiovasculare.

Îngrijiţi-vă rănile
Dacă, în urma unui traumatism, aveţi răni care sângerează, este necesar să le curăţaţi şi să le în­gri­jiţi, pentru a preveni infectarea lor şi a grăbi vin­de­carea.