Fără nostalgii, cu MARGARETA PÂSLARU - "Trăiesc şi lucrez cu pasiune, în prezent, cu gândul spre viitor"

Eram de vârsta "Veronicăi", când am vă­zut-o în filmul cu acelaşi nume. Împreună toată grupa mică de la grădiniţa la care mergeam, am aşteptat cu toţii, fredonând cu glasuri sub­ţirele melodia zânei de pe ecran, ca să primim câte o trăistuţă fermecată. S-au adunat mai bine de patru decenii de atunci, dar Margareta Pâslaru lo­cuieşte ne­în­trerupt în inimile românilor! Cu melo­diile ce au fă­cut-o celebră ca interpretă, cu apa­ri­ţiile sale fer­me­cătoare în teatru, film şi, de câţiva ani, şi pe un­dele radio, ea continuă să fie o prezenţă activă în viaţa artistică de la noi. Are o colecţie impresio­nantă de premii şi titluri, între ultimele fiind cel de "Artist Plurivalent" oferit în 2016 de Uni­­unea Autorilor şi Regizorilor de Film şi Pre­miul de Excelenţă pentru întreaga activitate de până în prezent. Pentru aniversarea celor şase decenii de activitate artistică şi înaintea lansării celui mai nou album al ei, "Providenţa", am rugat-o pe mult pre­ţuita şi îndrăgita artistă să ne ofere un interviu.

"Muza mea, muzica, continuă să mă inspire"

- O numărătoare bogată: 60 de ani de acti­vitate artistică, 50 de ani de la lansarea primului disc şi lansarea unui album nou care, la fel ca toate cele editate în ultimii ani, va avea finalitate caritabilă. Cu ce gânduri întâmpinaţi aceste fru­moase aniversări, doamnă Margareta Pâslaru?

- Ele vin într-un an important, şi nu doar pentru mine, ci pentru toţi românii, dacă ne gândim la ani­versarea Centenarului Unirii sau a celor 90 de ani de la înfiinţarea Radio-ului naţional. În ceea ce mă priveşte, aceşti 60 de ani de activitate neîntreruptă îmi confirmă menirea artistică. Muzica pe care am dăruit-o publicului, muza aceasta pe care o slujesc de atâţia ani, continuă să mă inspire şi să îmi înalţe spiritul, să îmi picteze canavasul vieţii cu simţiri, idei, vibraţii şi lumini. Lucrez cu aceeaşi pasiune mis­tuitoare ca în anii tinereţii, şi dacă la aniver­sarea celor 50 de ani de activitate, în 2008, am fost sărbătorită în aula Palatului Enescu - Cantacuzino de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, de data aceasta, am vrut să marchez altfel momentul aniversar, şi anume, prin lansarea unui nou album. Astfel, în şirul albumelor de autor lansate în ultimii zece ani în beneficiul unor cauze umanitare, se înscrie şi acesta, "Providenţa", lansat în 29 martie, cu două zile înaintea Floriilor, donând drepturile băneşti "Asociaţiei Nevăzătorilor" (discul anterior a fost dedicat supravieţuitorilor incendiului din clubul "Colectiv"). Din 1993, drepturile mele de autor, pentru fiecare CD şi DVD vândut, s-au în­dreptat către scopuri umanitar-caritabile. De aceea, şi de data aceasta le mulţumesc tuturor celor care s-au alăturat demersului meu, precum şi produ­că­torului meu, Andrei Enescu. Albumul îl voi lansa şi la târgurile de carte din Bucu­reşti şi din ţară, cu sesiuni de au­tografe, devenite deja tradiţionale şi aş­teptate de cei care îmi iubesc muzica. În acelaşi timp, am dorit să programez aceas­tă lansare astfel încât să-i sărbă­torim, în preajma Floriilor, pe toţi cei care poartă un nume de floare, asemeni mie şi asemeni directoarei revistei dvs., dna Sânziana Pop, pe care o admir şi o preţuiesc nespus.

"Providenţa"

- Pe noul dvs. album, "Providenţa", aveţi şi câteva "diversiuni" inspirate, de la muzica pop în genul blues, sau în autentic stil lăutăresc care mi se par magistrale. De unde această uşurinţă de a jon­gla între genuri muzicale, stiluri de inter­pre­tare?

- Ideile compoziţiilor mi-au venit ca un fluviu, una după alta, şi cred că nu a fost nimic întâmplător. Piesa care dă titlul albumului, "Pro­videnţa", am compus-o gândindu-mă că există această forţă care ne ocroteşte şi ne fereşte de deziluzii, de "fructe ama­re". Pe la începutul ani­lor '60, l-am cunoscut pe marele acor­deonist Fărâmiţă Lambru, în primul studio de televiziune aflat pe atunci în strada Moliére din Bucu­reşti. El era acordeonistul pre­ferat al Mariei Tănase, era de o vir­tuo­zitate impre­sionantă, iar impre­sia acelui mo­ment în care l-am vă­zut pentru pri­ma dată, a rămas atât de vie, încât am simţit nevoia să-i aduc un tri­but, compunând piesa "Fărâmiţă", pe care am înregis­trat-o, acompa­niată de un instru­mentist minunat, Paul Gheorghe. În seria ace­loraşi întâlniri pro­vi­denţiale, în 1962 la Teatrul Municipal (astăzi, Teatrul "Bulandra"), regizorul Liviu Ciulei afişa distribuţia piesei "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht, în care-i alesese ca protago­nişti pe Toma Cara­giu, Maria Tă­na­se şi pe... Mar­gareta Pâsla­ru. Cele 400 de reprezentaţii ale piesei au însemnat o pe­rioadă intensă şi continuă de şlefuire artis­tică, în vecină­tatea unor ase­menea uriaşe personali­tăţi ale scenei. Mi-au dat gustul teatrului, iar du­pă aceea, pe cel al fil­mu­lui. Revenind la piesele de pe acest nou album, o altă me­lodie se intitulează "Mâi­nile sale te-au atins, Cu­min­ţenie" şi este un omagiu pe care am vrut să-l aduc ma­relui sculptor Constantin Brân­cuşi şi operei sale, "Cu­minţenia Pământului". Piesa este orchestrată de Andrei Kerestely (fiul com­po­zi­torului Zsolt Kerestely), în al cărui studio am în­registrat majoritatea pieselor şi căruia îi datorez mas­terizarea digitală a întregului album. În "Mor­feu", am spus povestea zeului viselor din mitologia greacă (piesa a fost orchestrată de Călin Grigoriu). Cu actorul Ovidiu Niculescu am înregistrat due­tul "Time is a monster". O apariţie-surpriză pe al­bum este prezentatorul Mircea Radu, interpretăm împreună un fragment dramatic din "The Ballad of Reading Gaol" de Oscar Wilde, ale cărui versuri tulburătoare m-au inspirat în compunerea acestei piese, Nicu Patoi şi Andrei Kerestely semnând aran­jamentul ei orchestral. Iar în piesa "Tags: veşnic, singur, plouă", inspirată de poezia "Rar" de George Bacovia, cred că mulţi ascultători se vor regăsi. "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi", pe versu­rile Anei Blandiana, a devenit cel mai longeviv şla­găr componistic şi am avut bucuria ca mari actori ai scenei româneşti (Emilia Popescu, Marius Ma­nole, Rodica Mandache, Mihai Bisericanu, Anca Si­gartău, Silviu Biriş, Florin Zam­­firescu) să accepte invitaţia mea de a interpreta fiecare câte un vers. Ceea ce a rezultat a fost un regal al nuanţelor de voci şi de simţire. Piesa s-a bucurat de o orchestraţie nouă, a lui George Popa, iar înregistrarea a fost fă­cută pentru albumul "Stelele fil­mului cântă" (realizat în bene­ficiul UCIN), dar mi-a plăcut atât de mult încât am inclus-o şi pe acest album. Pe versurile ace­leiaşi poete mai am alte două compoziţii care se regăsesc pe acest ultim disc: "Părinţii" şi "O furnică poetă". Bunica mea m-a învăţat semnul crucii şi ru­gă­ciunea cea de toate zile­le, "Ta­tăl nostru". Având acom­paniamentul la chi­tară al lui Radu Gol­diş, am pus cuvintele rugă­ciunii pe muzică în amin­tirea bu­nicii mele, şi am pus şi această piesă pe disc, între celelalte 25 de piese care-l compun.

"Un dar de la Cel-de-Sus"

- Sunt 60 de ani de când cântaţi. Ce vă ins­pi­ră, ce vă face să vă aşe­zaţi la pian, în con­tinuare, şi să compuneţi o nouă melodie?

- Câte petale au flo­rile, tot atâtea nuanţe ale stărilor sufleteşti resim­ţim şi noi, oamenii, stări care, în ceea ce mă priveşte, mă predispun la visare şi la dorinţa de a crea. Mă inspiră oamenii pe care-i întâlnesc, pro­priile mele situaţii de viaţă, dar şi versurile po­eţilor pe care îi iubesc încă din tinereţe (în lungile turnee pe care le făceam pe atunci, luam cu mine mai multe cărţi de poezie pe care le citeam pe drum sau între spectacole). Darul acesta de a exprima în vers şi melodie liber­tatea mea interioară, şi apoi de a pune în slujba mu­zicii vocea şi dansul, mişcarea scenică, recunoscută de public drept stilul "pâslăresc" de interpretare, poate fi numit şi talent, dar el e, în mod cert, un dar de la Cel-de-Sus, pentru care sunt profund recunos­cătoare.

"Un pic altfel, la 74 de ani"

- Aţi studiat pianul cu Lia Romaşcu, baletul cu marea Floria Capsali, v-aţi pregătit întotdeauna cu multă atenţie şi minuţiozitate apariţiile scenice sau televizate, de la costumaţie şi coregrafie, la nuanţele interpretării propriu-zise. Dacă privim emisiunile de divertisment prezentate astăzi de televiziunile comerciale, ne dăm seama că mulţi dintre protagonişti au încă de învăţat de la ma­eştri. Dumneavoastră aveţi, la rându-vă, aseme­nea ucenici, discipoli?

- Eu am avut norocul să mă formez sub în­drumarea unor asemenea maeştri: primii paşi în televiziune mi-au fost ghidaţi de  Ileana Pop, Valeriu Lazarov şi Alexandru Bocăneţ, iar mai apoi am colaborat cu Tudor Vornicu şi Titus Munteanu. La Radio am cântat sub bagheta lui Sile Dinicu şi Paul Urmuzescu, iar la "Electrecord" am înregistrat primele discuri cu dirijorii Alexandru Imre şi Teo­dor Cosma. Desigur, sunt recunoscătoare şi celor 65 de compozitori care m-au solicitat spre a-mi în­credinţa piesele lor, de la ei am avut melodii rit­mate, vesele, jucăuşe, ce au devenit şlagăre, dar acum, la 74 de ani, nu mi-ar mai sta bine să le interpretez. Astăzi văd lucrurile un pic altfel, este o treaptă firească a maturităţii artistice, toate lucrurile vin la timpul lor, şi dacă a fost bine şi frumos şi în trecut, acum trebuie să mergem înainte! Nu am nostalgii, trăiesc în prezent trup şi suflet, lucrez în prezent, cu gândul spre viitor! Observ cum în peisajul muzical asistăm la o schimbare rapidă a stilurilor, şi văd că cei care sunt superficiali nu rezistă prea mult pe scenă, pentru că nu e suficient să ai voce, ci important e ce faci cu ea. Dar sunt fericită să văd că sunt şi tineri extrem de talentaţi, ba chiar am avut ocazia să lucrez cu unii dintre ei, tineri instrumentişti şi orchestratori, cu care am colaborat pentru cele zece albume de autor pe care le-am lansat în ultimii zece ani, câte unul în fiecare an. Apreciez energia şi entuziasmul tinerilor, sus­ţin tinere talente din toate domeniile muzicale (pop, jazz, clasic, folk, muzică populară), şi încă din 2006, am oferit consultaţii artistice gratuite în cadrul Centrului "Tinerimea Română", finalizate prin spectacole susţinute de tinerii debutanţi. Pe unii dintre ei i-am invitat la Radio România Actua­li­tăţi, în emisiunea pe care am realizat-o o vreme împreună cu domnul Pompilius Onofrei, apoi în alte pro­grame. Acum, la Radio Clasic (www.ClasicRadio. ro), prezint în continuare, alături de personalităţi cul­turale consacrate, şi tineri aflaţi la început de drum artistic, bursieri ai Fundaţiei "Principesa Mar­gareta".

"Basme fermecate"

- Plină de energie, vă implicaţi în tot felul de proiecte artistice şi umanitare: ce vă aduce fiecare din ele în planul acumulărilor spirituale?

- E adevărat că atunci când mă implic într-un proiect, dăruiesc totul şi lucrez cu o pasiune mis­tuitoare, până ce termin. La albumul "Providenţa" am lucrat 12 luni, uitând de vacanţă sau de weekend liber, considerând că prin muzica mea pot face bine alto­ra. Mereu îmi spun că toate lucrurile trebuie făcute la timpul lor şi nu vreau să pierd nicio clipă preţioasă, căci faptele sunt cele care rămân, nu vor­bele!  De aceea, calculele, anali­zele, împărţitul firului în patru  nu fac parte din preocupările mele. Sunt recunos­cătoare că la vârsta mea, de 74 de ani, încă am resurse fizice şi interioare pentru ceea ce îmi doresc să fac. Lu­crez cu pasiune, gândind că nimic nu ni se cuvine fără muncă, fără dăruire, şi că măsura implicării dă valoare unui lucru bine făcut. Nu mă gândesc că nu am tinereţea de odinioară, ci privesc altfel lucrurile, spunându-mi că fiecare vârstă aduce altceva, alt nivel de înţelegere, altă bogăţie spirituală, în­tr-un proces firesc al evoluţiei. Mă dăruiesc cu tot ce am mai bun în artă, iar publicul  meu fidel îmi înapo­iază înzecit, prin vibraţia sa profund pozitivă şi plină de dragoste darul trimis. Pun roadele muncii mele la dispoziţia celor care au nevoie de ajutor, pentru că alături de iubire, com­pa­siunea este un dat al umanităţii din noi. Planu­rile mele urmează motto-ului meu, care este: "La tinereţe ne străduim să ne facem un nume, iar la maturitate trebuie să ne folosim acest nume spre a face bine altora!". În afa­ra muncii de creaţie şi din studio, fac în conti­nuare voluntariat pentru Crucea Roşie şi lucrez şi la dez­voltarea proiectului tera­peu­tic audio "Vise fru­moase, copii!" cu basme înregistrate spre a fi au­diate de copii, înainte de culcare, în spitalele de profil din ţară. Acesta este un proiect al cărui pro­gram-pilot l-am început cu mai mulţi ani în urmă, citindu-le poveşti micilor bolnavi internaţi la Spi­talul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucu­reşti şi înregistrând ulte­rior audiobook-ul "Bas­me Fermecate", lansat la Editura "Curtea Veche".
  
Sub semnul discreţiei

- Cum arată o zi din viaţa dvs.? Mai aveţi timp pentru prieteni, pentru familie? Mai citiţi?

- Muzica a devenit o parte intrinsecă a mea, în­cât uneori mă trezesc dimineaţa cu câte un fragment de melodie în minte, pe care mă grăbesc, de cum mă ridic din pat, să-l notez şi apoi să îl împărtăşesc pianului. Apoi dau telefoane diferiţilor orchestratori, pen­tru a vedea cum putem "îmbrăca" instrumental ideea mea. Continuu să îmi cultiv vocea studiind, repetând, cân­tând şi... rostind vorbe bune, po­zitivante şi motivaţionale!  Îmi fac programul astfel încât să-mi ofer timp pentru a-mi chema inspiraţia în tihnă, dar şi pentru a mă pune în acord cu timpul liber al prietenilor apropiaţi, pentru că, nu-i aşa, de prieteni avem întotdeauna nevoie! Cât priveşte fa­milia, avioanele zboară şi peste Ocean, atunci când simţim nevoia de a ne vizita unii pe alţii. Când nu ne ve­dem, ne uneşte, în afara sentimentelor profunde, şi muzica, pentru că iată, no­ua mea compoziţie ritmată,  inspirată de versurile Anei Blandiana, "O furnică poetă", inclusă pe ultimul album, a dat naş­tere şi unui videoclip care pla­ce tu­tu­ror generaţiilor din familia mea (in­clusiv fiicei mele Măriuca, şi fiului ei, micuţul Luca). Valorile care m-au călă­uzit au fost bunul simţ şi simţul mă­surii, căci eu aşa am fost crescută - cu o con­duită de viaţă sub semnul discreţiei, în respect faţă de semeni, de natură, de valorile artei. De aceea, am încercat în­tot­deauna să mă ţin departe de can-can-uri, de presa amatoare de senzaţional. Nu intru în jocul lor urât şi nu dau curs bârfelor, oricare ar fi ele, ci aleg ceea ce e senin şi frumos în viaţă, mă exprim prin muzică şi îmi văd de drumul meu. În ce priveşte cărţile de pe noptiera mea, "Biblia" şi volumele de poezii sunt ne­lip­site, fac mereu apel la ele, în func­ţie de starea mea sufletească. Recitesc acum cărţile istoricului Neagu Djuvara, care ne-a părăsit de curând, la 101 ani. Am primit o carte fascinantă din partea autorului Laurenţiu Damian, intitulată "Cio­buri de viaţă". Savurez fiecare pa­gină, inclusiv grafica, semnată de Răz­van Răduţă. Şi, astfel, zilele curg şi, vor­ba cântecului pe care l-am com­pus pe versurile Constanţei Buzea: "Şi viaţa merge mai departe / Şi viaţa nu se pier­de încă, / Oricât ne-ar duşmăni o moar­te, / Bătând cu fulgerul în stâncă".

- Sunteţi o femeie puternică, o per­sonalitate de referinţă în lumea noas­tră artistică, o voce mare, ce nu se poa­te confunda cu nimic. Acum, în pri­mă­vara asta, care s-a lăsat atât de mult aş­tep­tată, în preajma marii săr­bători creştine a În­vie­rii, ce mesaj aveţi pentru cei care vă iubesc muzica?

- Să ne primenim speranţele şi să trecem la fapte, căci, oricâte gânduri şi vorbe frumoase am avea, ele îşi pierd valoarea fără fapte care să le confirme. Cum întotdeauna, în preajma unei mari sărbători creştine, ne gândim mai mult la cei aflaţi în nevoie, în impas, şi de aceste Sfinte Săr­bă­tori, eu voi fi ală­turi de vo­luntarii Crucii Roşii, pen­tru a dis­tri­bui pa­chete celor ne­voiaşi. Din fericire, pro­gra­mul "Ban­ca de Ali­mente", pe care l-am propus ani la rând fără re­zultat, a demarat cu brio, în 2009, prin cola­bo­rarea cu dna Mihaela Geoană şi cu dl Ioan Silviu Lefter, di­rectorul Crucii Roşii România. În această idee, voi mulţumi o dată în plus cum­pă­ră­torilor ca­re, zilnic, adaugă produse neperisabile în co­­şul Crucii Roşii, instalat în diverse  magazine. Aces­to­ra, ad­miratorilor mei şi tuturor cititorilor dum­nea­voastră le spun, din toată inima: "Sărbători Luminate!".