- Te numeri printre oamenii mai puternici ca timpul. Eşti neschimbată, ai acelaşi zâmbet biruitor, iar emisiunile tale nu şi-au pierdut interesul, în ciuda anilor care au trecut peste ele. De unde atâta energie?
- Din dragostea cu care-mi fac profesia. Sincer! Cred că sunt o privilegiată, pentru că fac ceea ce iubesc. E foarte important să nu te duci "la scârbici", cum le spun unii oameni locurilor în care muncesc. Eu vin în TVR cu mare drag şi-mi fac treaba cu mare drag. Chiar mă "înspăimânt" câteodată, când dau să socotesc de câţi ani lucrez aici. (râde) Dar uite că, pe de altă parte, fidelitatea mea a fost răsplătită prin faptul că întotdeauna am avut parte de proiecte frumoase, pe sufletul meu şi care au avut şi succes la public, acest succes fiind marea mea bucurie. Îţi dau un singur exemplu: şi azi, după atâţia ani de când nu mai fac emisiunea "Confesiuni", din când în când, încă mi se mai întâmplă să fiu oprită de cineva pe stradă sau să mi se scrie pe Facebook şi să mi se adreseze întrebări legate de acest proiect. Ceea ce mi se pare fantastic! Şi-mi demonstrează, în mod direct, ce înseamnă un brand, creat în timp, cu multă muncă şi statornicie.
- Apropo de "un brand, creat în timp, cu multă muncă şi statornicie": asta poate să fie o definiţie nimerită şi pentru emisiunea ta, "Destine ca-n filme", care rezistă pe post din 2013...
- Şi a ajuns la sezonul 9! Acum, sezonul 8 şi sezonul 9 chiar sunt difuzate pe post, sub titulatura "Destine de colecţie", pentru că am reunit cele mai frumoase şi mai emoţionante poveşti pe care le-am "spus" de-a lungul anilor şi care au avut şi cele mai bune audienţe. Şi acum, când se reiau aceste poveşti, ele au audienţă, atât în timpul difuzărilor de luni seara, de pe TVR 2, de la ora 20:00, dar mai ales în cursul difuzărilor de duminică, de la ora prânzului. Doamna Carla Tompea, directorul de programe, care a avut ideea difuzărilor de duminică, a fost cât se poate de inspirată: în rândul telespectatorilor, s-a creat o adevărată obişnuinţă de a-şi dedica mijlocul zilelor de duminică, poveştilor.
- Care crezi că este secretul care-i ţine pe telespectatori nemişcaţi în faţa televizorului?
- Cu siguranţă, faptul că poveştile sunt adevărate, iar eroii sunt reali. La "Destine ca-n filme" nu există poveşti inventate, nu există scenarii născocite, totul e autentic. "Viaţa bate filmul" se spune şi este adevărat: prezentăm poveşti de viaţă ale unor oameni obişnuiţi, puşi în situaţii neobişnuite, ale unor oameni de la care avem ce învăţa, care pot să reprezinte modele pentru noi, toţi. Iar al doilea motiv care a determinat, în opinia mea, succesul programului este acela că eu empatizez cu cei pe care îi intervievez, comunic cu ei pe zone sufleteşti profunde, lacrima care-mi curge uneori pe obraz e sinceră şi asta cred că se simte. Plus că, la rândul lor, telespectatorii empatizează cu invitaţii mei şi sunt emoţionaţi de poveştile lor.
- La cealaltă emisiune a ta, de succes, "Duelul pianelor" de pe TVR 2, ai preferat să stai în spatele camerelor de filmat, fiind doar producător...
- "Duelul pianelor", emisiunea pe care o realizez împreună cu Elena Ştirbescu, a ajuns la sezonul 4, deci şi cu ea suntem pe drumul cel bun. Ceea ce mă bucură enorm, fiindcă e un proiect gândit cu minuţiozitate şi mereu îmbunătăţit, care le aduce telespectatorilor doar muzică de calitate, cântată live, cu trupă live (Danny Cioacă şi surorile Galeriu, "The Twins", sunt în fiecare duminică în platou, lor alăturându-li-se şi alţi instrumentişti foarte valoroşi, cel mai recent Nicu Patoi, la chitară, şi Claudiu Purcarin, la tobe). În noul format, Paula Seling şi Ovi sunt invitaţi permanenţi şi, în fiecare ediţie, propun melodii de odinioară, "din zestrea bunicii". De asemenea, am adus şi mai multă poveste în emisiune, în sensul că am creat un spaţiu pentru vorbit, cu fotolii, un loc care să îndemne la depănat amintiri. Iar de acest spaţiu se leagă şi tributurile muzicale pe care le realizăm, în onoarea unor artişti dispăruţi dintre noi (din sezonul acesta, melodiile-tribut sunt cântate doar de Adrian Enache).
Doi pe un balansoar
La cârma emisiunii "Destine ca-n filme"
- Nu, nu, la noi, şi acasă, şi la muncă, nu există un şef. Am reuşit - slavă Domnului! - să învăţăm să comunicăm unul cu celălalt, ceea ce e extrem de important, atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru aceea de familie. Între noi nu există vreo concurenţă. Fiecare lasă de la el atunci când simte că e cazul - o înţelepciune pe care am acumulat-o în ani. Nu puţini! Ba, Adrian a ajuns să se şi distreze: dacă vreodată se aprinde mai tare pe o idee şi ridică puţin tonul - nu neapărat către mine, ci aşa, în general, susţinându-şi punctul de vedere -, eu plec din încăperea respectivă. Aşa că începe să râdă şi strigă după mine: "Iar ai plecat şi nu mai am cui să-i spun ce-am de zis?!" În felul ăsta, orice mic posibil conflict se stinge automat. Acum, sigur, n-aş şti să-ţi spun cum ar fi stat lucrurile în urmă cu nişte ani de zile, dacă ne-am fi aflat în posturile profesionale de acum. În anii care au trecut, şi eu, şi el, am crescut şi profesional, şi din punctul de vedere al gradului de înţelepciune, şi unul cu celălalt, aşa că acum totul merge strună. Eu sunt foarte mândră de ceea ce face Adrian, îi apreciez foarte mult munca, iar el, la rândul lui, îmi spune că e foarte mândru de munca mea. Ceea ce contează foarte mult, dincolo de faptul că am dezvoltat o iubire rezistentă în timp. Până la urmă, eu cred că valoarea unei relaţii e arătată de rezistenţa ei în timp!
- Nu în ultimul rând, Iuliana, eşti şi şefa delegaţiei României la Eurovision.
La "Destine ca-n filme", cu Cătălin Botezatu
- Ce aşteptări ai, legat de participarea noastră la Eurovision în anul ăsta?
- Din perspectiva mea, a omului de televiziune, cred că e foarte important ca oamenii din echipa de creaţie din Lisabona să reuşească să pună în scenă, cât mai aproape de adevăr, ceea ce a gândit şi îşi doreşte echipa de creaţie din România, în frunte cu regizorul Petre Năstase. Mie, şi anul acesta, participarea noastră mi se pare o mare şi frumoasă provocare, care oferă oportunitatea ca, vreme de două săptămâni, în Portugalia şi în prezenţa delegaţiilor din celelalte 43 de ţări, să se vorbească, în mod pozitiv, despre România, iar în al doilea rând, să fie făcută vizibilă Televiziunea Română. Şi nu în ultimul rând, fireşte, e o oportunitate care-i pune în lumină şi pe artiştii noştri, trupa "The Humans", pentru care - ca pentru orice artist - participarea la Eurovision este o izbândă. În concluzie, ca şi în anii precedenţi, eu, una, plec la drum cu mari speranţe.
Duminica, într-o sală de teatru
Primăvară în platoul TVR 2
- La interviul nostru trecut, mi-ai vorbit despre pasiunea ta pentru teatru, o lume cu care voiai să îl ademeneşti pe fiul tău, David. Nu te mai bate gândul unei recidive actoriceşti, căci ai jucat într-o piesă de teatru?
- "Patru pe o canapea plus valetul", spectacolul de la Teatrul Incomod, a fost o experienţă extraordinară, care mi-a dat prilejul să joc alături de Iurie Darie - Dumnezeu să-l odihnească! -, de Anca Pandrea, Victor Yila şi Candid Stoica. Am fost extrem de surprinsă când, într-o zi, am primit un telefon şi Iurie Darie m-a întrebat - aşa, hodoronc-tronc! - dacă n-aş vrea să joc în piesa asta. Ei, cum să nu vreau?! (râde) Şi aş mai vrea şi azi să mai joc teatru, mi-ar plăcea tare mult, doar că - uite! - de atunci nu s-au mai legat lucrurile în sensul ăsta. Continui, aşadar, să-mi hrănesc pasiunea pentru teatru în calitate de spectator şi mă bucur tare mult că, aşa cum ai amintit, l-am introdus în lumea asta şi pe David, pe băiatul meu. De când avea doi ani, am început să-l duc la teatru, duminică de duminică: mai întâi, la Teatrul Ţăndărică, apoi la Teatrul Ion Creangă, iar acum, de ceva vreme, am trecut la teatrul de adulţi (am început cu comedii, ca să fac tranziţia mai uşoară). Vreau să ne păstrăm acest obicei frumos, al duminicilor petrecute într-o sală de teatru, pentru că e ceva care sigur îl ajută, pe lângă faptul că-i şi place.
David, fiul Iulianei Marciuc
- Ce fel de adolescent a devenit, între timp, David?
- Nu cred că a intrat încă în perioada aceea dificilă, despre care am început să citesc, ca să pot să-i fac faţă. Deocamdată văd că e foarte responsabil, în ceea ce priveşte şcoala, e foarte sociabil, are mulţi prieteni, fete şi băieţi, puşti pe care-i place să-i adune şi cu care-i place să stea împreună... E înconjurat cu multă iubire, atât din partea prietenilor, cât şi - evident! - din partea noastră, a părinţilor, care ne străduim să fim cât mai aproape de el. Eu cred că, mai ales pentru un copil din această generaţie, cel mai important este să-l înţelegi şi să-l iubeşti. Să-l iubeşti aşa cum este el, chiar dacă, de pildă, uneori stă prea mult pe telefon. (râde) Slavă Domnului! - de computer nu e atât de preocupat, în schimb e absorbit de telefon. Dar am remarcat că, de la o vreme, a început să realizeze el însuşi că, şi la capitolul ăsta, trebuie să ai o anume măsură. Iar când vede că mă uit la el, pune imediat telefonul deoparte şi-mi spune "Scuză-mă, mamă!". Sunt bucuroasă că David are şi alte preocupări: de vreun an de zile, e fascinat de televiziune. În fiecare sâmbătă, merge la "Şcoala de Televiziune Junior STV Productions", unde joacă teatru, face ore de dicţie, de prompter, de reportaj, de tehnica interviului... Ba, de puţin timp, copiii de acolo realizează, pentru "Prima TV", şi o emisiune de ştiri, prezentată tot de ei, astfel că David a început să apară şi la televizor. Prilej numai bun pentru ca bunicii să se mândrească şi mai mult cu nepotul! (râde) Ideea e că-i place mult lumea asta, a televiziunii, iar eu nu pot decât să mă bucur.
Cu ochii pe telefon
Iuliana ducând steagul României la Eurovisionul de anul trecut
- Da, îmi reproşează că nu stau destul cu el, deşi eu consider că, datorită profesiei mele, cu un program mai flexibil, am posibilitatea să stau cu el mult mai mult decât pot să stea alţi părinţi cu copiii lor. Adesea, reuşesc să stau cu el mult timp şi în week-end-uri, şi în cursul săptămânii. Îl mai îmbunez, lăsându-l să vină uneori la filmările mele. De pildă, când se filmează "Duelul pianelor", se stă până târziu, în noapte, şi-atunci, după şcoală, vine şi el la televiziune, stă în platou, ne urmăreşte, ba chiar face comentarii şi ne dă sfaturi, pentru că-i vin idei de regie. (râde)
- Cu alte cuvinte, eşti suficient de prezentă în viaţa copilului tău? Nu exagerezi cu profesia?
- Nu cred şi oricum, făcând din pasiune tot ce fac, simt că nimic din ceea ce ţine de profesie nu e "prea mult". Doar când îi văd pe unii colegi că, după ora 18, îşi închid telefonul de serviciu, îmi dau seama că eu, care nu fac asta, poate mă dedic prea mult. La mine se întâmplă că şi serile, şi în week-end-uri, continui să rezolv, de acasă, probleme legate de serviciu. Nu ştiu cum e mai bine, ca mine sau ca ei, dar, sincer, sunt incapabilă să tai vreodată definitiv această legătură cu profesia. Uite, şi-n iarna asta, ca-n fiecare iarnă, am mers cu David, o săptămână, la schi. Atât doar că eu, în primele două ore pe pârtie, stăteam tot pe telefon, rezolvând probleme de la serviciu.
Anul trecut cu o parte din Eurovision
- Iuliana, ca om de televiziune, eşti integrată obligatoriu în actualitate, în social. Cum percepi lumea în care trăieşti?
- Sunt dezamăgită de societatea prezentului, dar, în optimismul meu de neclintit, îmi spun că nu am ce să fac, că nu trebuie să mă amărăsc. Sunt foarte multe lucruri care nu-mi convin, dar încerc să trec peste ele, să merg mai departe şi să privesc mereu spre viitor cu speranţă. Să priveşti în trecut şi să te lamentezi pe principiul "ce-ar fi fost dacă" mi se pare cea mai distructivă strategie de viaţă.
Foto: TVR 2
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
