Dr. SORINA SOESCU - "I-am promis fiicei mele că nu-i voi mai face niciodată injecție, și am reușit să mă țin de cuvânt"

Redactia
- Un munte de omenie, de bunătate, de empatie, de iubire. Iubire pentru semeni, pentru sănătate, frumos și desăvârșirea umană, prin cunoaștere și studiu. Un om și un profesionist cum rar ai ocazia să întâlnești. Povestea devenirii unui medic de excepție, a principiilor care îl definesc, sau despre avantajele homeopatiei și ale terapiilor alternative -

"Nevoia mea de învățare este uriașă"

- Doamnă Sorina Soescu, sunteți medic pri­mar Sănătate publică și management sanitar, dar și medic homeopat. Aveți competențe în api-fitote­rapie, acupunctură și studii de psihologie medi­cală. Când ați avut timp pentru toate acestea, dar mai ales energie?

- Universul și sinele meu interior m-au călăuzit continuu în drumul formării profesionale. Pentru că la început nu știam exact ce vreau și la ce sunt bună, am făcut multe alegeri "cu mintea", dar de fiecare dată, inima mea a intervenit și mi-a corectat ale­ge­rile. Am învățat acest lucru din fiecare drum ex­plorat, așa cum a fost cariera în sănătate publică și management (în care mi-am educat temeinic abi­li­tățile de educator), sau Cursul de psihologie pentru medici, de doi ani, predat de specialiști din Olanda, în care am învățat multe despre mine și blocajele mele interioare. Am dorit să înțe­leg cum se păs­trează sănătatea, dar și cum se poate evita boala, sau măcar cum se poate alina suferința fizică a unui pacient. Și pentru că fiecare drum îmi oferea doar o parte din răspuns, am explorat alte și alte cărări, păstrând din cele străbătute doar ceea ce am con­siderat că-mi este util și practic în ceea ce fac zilnic. Nevoia mea de cunoaștere, de înțelegere și învățare este uriașă. Astfel, cu cât parcurg mai mul­te dru­muri, cu atât realizez cât de puține știu, cât de puțin timp am la dispoziție. Am exersat ani de zile folo­sirea eficientă a timpului, de aceea nu am televizor, nu accept socializări inutile, nu pierd timp în bucă­tărie, fac gospodărie cu maximă efi­ciență etc. Efi­ciența și eficacitatea în viața de zi cu zi au repre­zentat cele mai importante însușiri edu­cate în cariera mea. Iar ener­gia - este în fiecare dintre noi. Se cheamă "Iubire" și se cheamă "Divinul inte­rior", în practica zilnică. Suntem cu toții flăcări de iubire și cunoaștere și am venit pe pământ să ex­perimentăm și să evoluăm. Când ne amintim cu adevărat cine suntem, Pă­mân­tul și Natura își revarsă darurile către noi.

- Știu că ați urmat o mulțime de studii în management sanitar, în Boston - SUA, Elveția, Germania, Cracovia (Polonia). Spuneți-ne ce v-a determinat să vă întoarceți mereu și să practicați medicina în România?

- La începuturile studiilor mele, am cochetat mental cu ideea rămânerii într-una din țările vizitate (în Anglia, Germania, Elveția, Statele Unite sau chiar în India). Dar niciodată, în toate vizitele și călătoriile mele, nu am găsit un loc în care să mă simt "acasă". Mi-a plăcut peste tot pe unde am fost, am vizitat locuri interesante, am cunoscut oameni extraordinari, am avut experiențe minunate, dar du­pă ce trecea valul energiei, simțeam nevoia să vin acasă. Pentru mine acasă este la Constanța, pe malul mării, pe plaja nisipoasă și respirând briza sărată. Deși am stat pe multe plaje, la ocean, la mare sau la marginea lacurilor, acasă va fi întotdeauna malul Mării Negre și sentimentul de apartenență pe care l-am simțit întotdeauna când coboram din tren sau din autocar, la gara din Constanța, trăgând adânc în piept mirosul de aer sărat. Acasă a fost dintotdeauna aerul de Constanța.

- În ultimii 15 ani de activitate v-ați dedicat homeopatiei. Aș vrea să ne spuneți cum a început această pasiune a dumneavoastră, dacă o pot numi așa?

- Am căutat mereu variante alternative ale terapiei clasice medicale. Ca studentă la medicină, îmi doream mult să fac chirurgie-urologie, am avut o scurtă bursă în Germania, la un spital de urologie din Rostock, unde am participat la operații de trans­plant renal și la multe alte intervenții chirurgi­cale. Am cochetat câțiva ani cu ideea de chirurgie, petre­când în anul de stagiu mult timp la urologie, făcând gărzi și implicându-mă cu pasiune în formarea în chirurgie. Dar am fost efectiv impresionată de sufe­rința oamenilor și de rezultatele nesatisfăcătoare legate de intervențiile chirurgicale. Ulterior, bolile unor persoane foarte apropiate și dragi din familie, care au evoluat grav - fără ca medicii să poată inter­veni în vreun fel - m-au determinat să caut și iar să caut alte opțiuni. Mai ales problemele de sănătate ale fetiței mele m-au determinat să studiez și să aprofundez medicina "cu bobițe dulci" (cum îi spu­neam mângâietor homeopatiei). I-am promis fiicei mele că nu-i voi mai face niciodată o injecție și am reușit să mă țin de promisiune!

"Cea mai importantă realizare profesională a fost regăsirea de sine"

- După atâția ani de practică medicală și o mulțime de realizări profesionale, care vă este cea mai aproape de suflet?

- Cea mai importantă realizare personală a aces­tei perioade a fost re­găsirea de sine, îm­păca­rea mea interioară cu mine însămi. Am rea­lizat, pe măsura apro­fun­dării stu­diilor și cu­noașterii - că, cu cât aflu mai mul­te, cu atât știu mai pu­ține. Și că ade­vărul pe care îl tot caut este ceva extrem de sim­plu, la care oricine poate avea acces, fără să fie nevoie de zeci de ani de școală sau de biblioteci întregi de parcurs.

- Ați afirmat că homeopatia este cea mai bună metodă de prevenție. Se poate să ne explicați acest principiu?

- În prezent, mi-am corectat puțin afirmația. Nu "homeopatia" - ci înțelegerea și respectarea legilor naturii, ale legilor biologicului - reprezintă cea mai bună prevenție. Homeopatia este doar una dintre terapiile care folosește și respectă legi ale Naturii. Pe Pământul extraordinar pe care trăim, Natura din care facem și noi parte, alături de plante și celelalte viețuitoare - are legile sale clare, bine definite, pe care deja omul le cunoaște, după mii de ani de "joa­că" cu ele (și mai ales, de încălcare a lor). Am des­­coperit că respectarea acestor legi biologice înseam­nă menținerea corpului în stare bună, și im­plicit, folosirea mai eficientă a energiei acestui corp. Con­sumul alimentelor sănătoase pentru cor­pul ome­nesc, odihna, respectarea ritmurilor zilnice și se­zoniere, respectul pentru toate ființele Naturii, pen­tru plante și viețuitoare, practica zilnică a iubirii și respectului de Sine și folosirea la nevoie, în caz de dezechilibre, de terapii blânde de reechilibrare - reprezintă cele mai importante măsuri preventive de "bun simț" pe care orice persoană le poate aplica cu ușurință în propria viață.

"În special, femeile din România au energii speciale"

- Considerați că omul zilelor noastre are cul­tura menținerii stării de bine, a sănătății? A pre­venției?

- Oamenii din zonele rurale, care trăiesc încă în legătură directă cu Pământul - au această "cultură" a menținerii stării de bine. Acești oameni sunt acor­dați în ritmurile biologice ale Naturii și reușesc să-și mențină sănătatea fizică, emoțională și mentală, în stare de bine, cât mai mult timp. Oamenii din orașe, care trăiesc în închisorile de beton numite blocuri, nu mai sunt de mult acordați la "natural". Sunt oa­meni care au pierdut legătura cu intuiția interioa­ră, care au nevoie să li se spună ce și când să mă­nânce (ca și cum propriul corp nu ar avea instincte și nevoi bine definite), să li se explice cum să trăias­că. Oa­menii sunt ființe inteligente. Românii sunt deosebit de inteligenți. Doar au uitat temporar cât sunt de speciali, cât sunt de "cunoscători". În spe­cial, fe­meile din Româ­nia au energii speciale, energia ma­mei - o ener­gie enorm de puter­nică. O mamă reu­șește orice, atunci când își pu­ne ceva în cap. In­di­­fe­­rent ce-i spune me­di­cul sau orice alt spe­cia­list. O mamă își poate vin­deca singură copilul, căutând și neîncetând să spere că va primi ajuto­rul.

- Dintre sutele de cazuri tratate, există unul care v-a impresio­nat deo­sebit?

- Definesc diferit noțiunea de "vindecare" față de mulți dintre cei­lalți medici. Pentru mi­ne, vinde­carea nu în­seam­nă dispariția simptomelor pentru care s-a pre­zentat o persoană la consultație, ci schim­­ba­rea com­pletă a circumstanțelor care au fa­vorizat apa­riția acestei probleme. Am văzut pa­cien­te care s-au schim­bat fizic cu ajutorul homeopatiei (au slăbit, și-au schimbat complet fizionomia, au de­ve­nit mai frumoase, mai luminoase) și, ulterior, și-au schim­bat complet viața. Am văzut bărbați care s-au trans­for­mat complet, le-a revenit lumina în ochi, pasiu­nea pentru viață, au redescoperit crea­tivitatea în viața lor și s-au transformat în exemple vii pentru ceilalți (un pianist cu probleme articulare și-a des­coperit talentele de compoziție și dorința de a con­certa pe mari scene, odată cu dispariția pro­blemelor arti­culare și a rigidității și inhibiției inte­rioare). Pentru mine - aceasta înseamnă vinde­care. Reapa­riția luminii, creativității și iubirii în viața unei persoane. Am văzut zeci de cupluri concepând copii - după tratamentul homeopat și gemoterapic, am asistat zeci și sute de sarcini să evolueze normal și am susținut copiii în primii ani de viață, numai cu terapie naturală (homeopatie, gemoterapie). Am avut privilegiul să cunosc copii de 2-3 ani, care as­tăzi sunt tineri de 20 de ani - și să fiu martora apa­riției unor ființe umane extraordinare - care, cu si­guranță, vor schimba viitorul acestei țări.

"Un terapeut are nevoie de orice tehnici pentru a-și ajuta pacienții"

- Considerați că tratamentul alopat poate fi completat de cel naturist sau se exclud?

- Un terapeut are nevoie de orice fel de tehnici pe care le cunoaște bine, pentru a-și ajuta pacienții. În clinică, în lucrul direct cu oamenii, esențial este să-i ajuți atunci când ei au nevoie. Nu contează "cu ce" - homeopatie, gemoterapie, alopatie, acupunc­tură, flori Bach sau terapie energetică. Cât timp funcționează, orice tehnică este utilă. Consider că este important să folosim tot ce învățăm, fiecare abilitate, fie­­care îndemânare - totul ne este de folos într-un anumit moment.

- Sunteți implicată în promovarea și dezvol­tarea gemoterapiei în România de foarte mult timp. Ce ne pu­teți spune despre modul în care s-a dezvoltat această ramură nouă a fitoterapiei în țara noastră?

- Odată cu traducerea Compendiului de gemote­ra­pie clinică al dr. Fernando Piterá și în paralel cu exis­tența pe piața românească a produselor de ge­mo­terapie, de foarte bună calitate, fa­bricate de La­boratoarele Plantextrakt Cluj, expan­siu­nea gemote­rapiei clinice a fost o evoluție naturală și firească. Am participat, alături de o echipă de medici entu­ziaști, la organiza­rea și susținerea primelor cursuri de formare în domeniul gemoterapiei pentru me­dici, în diferite orașe ale țării. Sunt mai mult de 10 ani de atunci. Apoi, am avut privilegiul să fiu prin­tre fondatorii Asociației Române de Gemoterapie și Homeopatie (acum 6 ani) - care a început să pro­moveze, într-o formă bine organizată și acreditată de Colegiul Me­di­cilor din România, un program sistematic de ex­pan­siune a educației și cercetării în domeniul gemo­terapiei. Organizez și coordonez la Constanța întâl­nirile lunare de gemoterapie pentru medici, farma­ciști și alți terapeuți interesați de aceas­­tă ra­mură medicală. De circa 6 ani - aceste întruniri lunare reprezintă atât o platformă de stu­diu, cât, mai ales, un loc în care "energia mugu­rilor" și entuzias­mul descoperirii unui nou drum al cu­noașterii - ne de­termină să creștem continuu, atât ca oameni, cât și ca terapeuți. Conferințele anuale ale ARGH sau cursurile naționale de gemoterapie, predarea gemo­terapiei în cadrul Competenței de fitoterapie, orga­nizată de Centrul de perfecționare (nu­mit mai nou "Școala națională de sănătate pu­blică, manage­ment și perfecționare în domeniul sanitar"), dife­ritele simpozioane și întâlniri la care particip, re­prezintă tot atâtea oportunități de a îm­părtăși cu colegii mei tot ceea ce aflu în practica zil­nică, studiind materialele din ce în ce mai nume­roa­se pu­blicate în domeniu și fiind martora expan­siunii extraordinare a gemoterapiei clinice - dovadă clară a eficienței acestei terapeutici.

- Sunteți specialist în detoxifiere și dietă, absolvent al "Robert Morse's International School of Detoxification". Spu­neți-ne ce avantaje v-a adus această școală?

- Am învățat enorm de la Robert Morse, pe care îl consider unul dintre cei mai buni specialiști în detoxifiere din lume, la ora ac­tuală. Am înțeles mult din simplitatea modului de func­țio­nare a or­ga­nis­mu­lui și, mai ales, am aplicat direct, pe corpul meu - me­todele de alimen­tație și deto­xi­fiere învățate - căpă­tând multă expe­rien­ță în con­duce­rea procesului de vinde­care și reechi­librare interioa­ră. Cu ajutorul informațiilor dobân­dite de la parcurgerea cursu­rilor Școlii lui Robert Morse, mi-am putut adăuga multe abi­lități noi, în consi­lierea nutrițională a pacien­ților și în sprijinirea proce­selor naturale de vindecare ale corpului. Și, mai ales, am des­coperit direc­ții noi de dez­vol­tare și extindere a utilității produ­selor gemo­terapice, fitoterapice și homeopate - la care nu m-am gândit niciodată. S-au conturat multe direcții noi de studiu și dezvoltare și am re­gân­dit și reașezat paleta terapeutică dobândită în trecut, pe o fundație nouă, diferită. Școala de deto­xifiere a fost o "rese­tare" interioară importantă, care mi-a permis să de­vin mai eficientă și să integrez mult mai bine multe­le tehnici și informații pe care le stăpâneam anterior.

"Oare ciocolata crește în copac?"


- În ce constă nutriția naturală?

- Nutriția naturală constă în introducerea în corpul nostru (prin gură, prin piele sau respirator) doar a substanțelor de care corpul are nevoie pentru a funcționa într-o stare de bine. Nu ne hrănim doar cu mâncarea din farfurie sau cu lichidele din pahar, ne hrănim și cu aerul pe care îl respirăm și ne hrănim și cu orice pu­nem pe pielea noastră. Robert Morse ne spune să nu punem pe piele ceva ce nu am mânca, pentru că acel "ceva" intră în cor­pul nostru și devine corpul nostru. Așa am învățat să schimb complet cosmeti­cele și deter­genții chimici pe care i-am folosit ani de zile, care mi-au otrăvit corpul și i-au blocat organe impor­tante - și să în­locuiesc totul cu alimente hră­ni­toare. La fel cum am învățat să pre­țu­iesc "oxigenarea" și să stau cu gea­mul deschis con­tinuu, la cabinet sau acasă, indiferent de frigul de afară.

- Calitatea alimentelor consu­mate este esen­țială. Ce alimente ar trebui evi­tate și care consu­mate?

- Pentru că ființa umană este o parte din Natură, orice vine direct din Natură și poate fi consumat ca atare, sau cu un minim de prelucrare - este ușor de înțe­les structural de corp și procesat cu minim de consum ener­getic. Cu alte cu­vinte, ce crește în co­pac sau într-o plantă, sau pe Pământ și în Pământ - este preluat cu ușurință de corpul nos­tru: fructele, legumele, frunzele, rădăcinile, cerea­lele, legu­mi­noa­sele. Tot ceea ce este "ames­te­cat", prelucrat și transformat în ceva ce nu sea­mănă cu nimic din Natură - pro­duce multă con­fuzie pentru corpul nos­tru - care îl va respinge și nu va fi în stare să-l folo­sească. Eu îmi întreb pacienții: "Ciocolata creș­te în copac? Prăjiturile sau pizza cresc în co­pac?". Dacă nu, atunci corpul nostru NU le va recunoaște ca ali­mente, ci ca pe invadatori de care se va chi­nui (cu mare consum de energie) să scape cât mai repede.

- Într-un articol pe care l-ați publicat ați afir­mat următoarele: hrana gătită produce acidoză. De ce nu este indicat să consumăm această hrană?

- Ar fi foarte multe de spus despre acidoza pro­dusă de hrana gătită. Cuvintele nu reușesc să trans­­mită cum trebuie informația. Consumul unei mese crude, ne­pre­parate ter­mic - care duce la apariția unei can­tități de energie, cu chef de treabă, putere și ne­voie de mișcare, și apoi, a unei mese gătite - urmată de som­no­lență și lipsă de putere - spune de 100 de ori mai multe decât discutarea teoretică a pro­ble­mei.

"Fructele reprezintă hrana ideală pentru ființa umană, drumul înapoi spre «Paradisul biblic pierdut»"

- S-au scris multe lucruri și pro și contra con­sumului de fructe. Spuneți-ne care dintre ele îi sunt benefice organis­mului și cum trebuie ele ser­vite?

- Fructele reprezintă cheia dietei de detoxifiere a lui Ro­bert Morse. Din propria mea experiență, fructele reprezintă hrana ideală pentru ființa uma­nă, drumul înapoi spre "Paradisul biblic pierdut", odată cu începerea consumului de hrană gătită. Fructele sunt extrem de nutritive pentru cre­ierul uman, căruia îi furnizează combustibilul favorit = fructoza (și uneori glucoza). Toată literatura "anti-fructe" pare o uriașă tentativă de a nu lăsa oamenii să-și alimenteze creierul, pentru a nu putea să-i fo­losească capacitățile și abilitățile uimitoare. Oame­nii sunt încurajați să consume mai degrabă legume și alte alimente, care susțin doar corpul fizic (muș­chii, oasele, puterea fizică, cu alte cuvinte, partea "animalică" a noastră) și nu sunt lăsați să hrănească și creierul, procesele de gândire, energia crea­tivă din fiecare din noi - cu ajutorul fructelor. Toate fruc­tele sunt benefice, cu condiția să fie coap­te (fructele crude sau necoapte sunt foarte acide și pot fi dău­nătoare), organice (cu cât mai puține chi­micale), consumate ca atare (niciodată combinate cu alte ali­mente), în prima parte a zilei (dimineața este cel mai bun moment pentru consumul de fructe) și în con­dițiile în care organismul are un intestin nu prea plin de toxine (cu cât o persoană are peretele in­testinal mai blocat de reziduuri, cu atât consumul de fructe va declanșa o reacție neplăcută). Doar o de­toxifiere temeinică poate ajuta o persoană să con­su­me iar fructe, fără să aibă colici, dureri, gaze și balonări.

"Dacă n-aș fi fost medic, aș fi devenit scriitoare"

- Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, ați alege aceeași profesie?

- Profesia de educator și de "vindecător" aș fi ales-o oricând, pornind din orice alt unghi al vieții mele. Nu știu dacă aș mai alege de la capăt cariera medicală (deși a fost utilă și interesantă), dar partea de educație și evoluție a cunoașterii ar fi jucat întot­deauna rolul cel mai important în viața mea.

- Ce vă bucură sufletul în timpul liber? Care sunt activitățile dumneavoastră preferate?

- Dacă n-aș fi fost medic și educator, aș fi devenit scriitoare. Dintotdeauna mi-a plăcut să scriu, să compun și să spun povești, să scriu sce­narii pen­tru filme. Sunt o cititoare împătimită, îmi plac fil­mele (întotdeauna mă bucur de o poveste bună) și probabil că aș fi făcut o carieră literară. Mi-am folo­sit plăcerea scrierii în programele de educație în care sunt implicată - așa încât, mare parte din proiectele mele profesionale sunt îm­pletite cu ma­rile mele pasiuni - scrisul și poves­titul! Iar de câte ori am ocazia - călătoresc și pe­trec timp în na­tură. Ador plimbările lungi pe malul mării, în păduri răcoroase, pe poteci de munte sau în orice colț sălba­tic. Acolo ascult po­veștile naturii și gă­sesc inspi­rație, în forfota și zum­zetul vieții din orice colț în care natura nu a fost cucerită de betonul ome­nesc. Răsăritul și apu­surile de soare într-un colț de natură reprezintă momente de magie, în care simt că aparțin la tot ce este în jurul meu. Sunt momen­tele în care iubirea mea pentru tot devine forța fiecărei respirații - și mă simt vie.
Mulțumesc mult de întrebări. Mi-au prilejuit introspecții și clarificări și mă simt privilegiată să am ocazia să împărtășesc cu cititorii o parte din par­cursul ultimilor zeci de ani.

Psih. ANCA ARDELEANU