E alb tare începutul acesta de martie. Ar fi trebuit să fie soare și zile însorite, chiar dacă e vremea capricioaselor babe. Iar vânzătoarei de flori parcă-i e dor să vadă oamenii zâmbind, așa, fără motiv. Să intre-n florărie luminoși și liniștiți, fără încrâncenarea care îi stăpânește de-o vreme-ncoace. Împrăștie grăbită zăpada de pe trotuarul din fața magazinului, fără să ridice ochii din pământ. A nins mult de-o săptămână-ncoace, de zici că vine Crăciunul, iar nu acuș, acuș, primăvara. Trecători mai matinali decât ea și-au lăsat semnătură de pași în zăpada căzută peste noapte. Își amintește un cântec al regretatei Angela Ciochină - "Așa cum descifrăm aceste semne,/ suntem și noi citiți de cineva.../ Nu mai avem nici un secret. Pesemne,/ zăpada ne-a cuprins pe veci în ea".
Mai dă o dată cu mătura, apoi intră înăuntru, scuturându-se ușor de frig. I-a cam dat târcoale răceala zilele astea, dar i-a râs în nas și-a descântat-o cu usturoi și ceai de ceapă, asezonate cu câteva aspirine, așa, pentru orice eventualitate. Nu, cu siguranță, acum nu e momentul potrivit să bolească. Mai e puțin și vine 8 Martie, ziua când un potop de flori se va abate asupra femeilor. Pentru ea, ziua asta, a florilor, a început cu mult înainte. Cam imediat după Ziua Îndrăgostiților. Și ce nebunie-a fost și-atunci! De zici că toți bărbații din oraș și-ar fi amintit subit că au acasă prietene, soții, iubite, cărora ar trebui să le ofere și câte un buchet de flori, nu doar să le spună (dacă le mai spun) cât de mult le iubesc. Un trandafir, trei, cinci, șapte... treizecișicinci, șaizecișicinci... Roșii! Ici-colo, strecurat în mijlocul buchetului, câte unul alb. Zâmbește, amintindu-și. I-ar plăcea să știe că florile pe care le vinde vor fi oferite cu drag, nu din obligație. Tot așa cum și ea le potrivește în buchete măiestrit alcătuite. Cel puțin, așa-i spun clienții, care revin, iar și iar.
Uite-așa!
Ia trandafirii ofiliți uitați într-o vază și-i aruncă la coș, cu un gest scurt. Apoi alege trei plăntuțe la ghiveci și le așază într-un coșuleț colorat. Un fluturaș din pene, o mămăruță rătăcită pe o frunză și o fundă înfoiată întregesc, delicat, aranjamentul floral. Îi găsește locul lângă celelalte, pe un raft devenit parcă neîncăpător. "Uite-așa!", își zice, mulțumită.
În florărie intră un client, apoi altul, alții. Unii se grăbesc și aleg din buchetele gata făcute, înșirate cuminți în fața tejghelei. Pleacă, uneori uitând să mulțumească sau să salute. Alții vin doar ca să privească, să admire mulțimea de plante la ghiveci, una mai frumoasă decât alta. Sunt și clienți răbdători, dintre cei care știu că valoarea florilor nu stă în preț, ci și în atenția cu care sunt alese, potrivite una lângă cealaltă, astfel încât, la final, buchetul să poată transmite întreaga considerație a celui care-l dăruiește, pentru cea care-l va primi. Clienții aceștia îi sunt cei mai dragi. "Vreau un buchet frumos, vă rog!" Alegeți dvs. florile care știți că se potrivesc cel mai bine, că vă pricepeți! Nu mă îndoiesc că va ieși ceva superb!". Cuvintele astea-i dau încredere și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când, uneori, simte că nu mai poate sta în picioare sau i se-adună prea multe pe suflet, prin viață... Și domnii pleacă zâmbitori, purtând în brațe buchete imense, spre doamnele lor. Unii o sună sau îi trimit mesaj, să-i mai mulțumească o dată. Cei mai mulți revin după o vreme, semn că le-a fost pe plac ceea ce-au cumpărat.
Doamnele sunt, de obicei, mai pretențioase. Fie ar vrea cu totul alte culori, fie caută flori ce aparțin unui alt anotimp și care, chiar aduse de peste mări și țări, ar avea un preț pe care prea puțini și l-ar permite. Bujori și liliac în decembrie sau gladiole la vreme de primăvară. Ca și când n-ar fi de-ajuns că anotimpurile s-au cam răsturnat unele peste altele, de nu le mai știe nimeni rostul, ar mai trebui s-o ia razna și florile din glastre!
Îi privește cu îngăduință pe toți. Și cu răbdare. Le vorbește frumos, chiar și atunci când i se adresează arogant și obraznic. Asta o doare cel mai mult. Comentariile răutăcioase. Privirile piezișe. Deunăzi, în ajun de Mărțișor, la ceas de seară, puțin înainte de ora închiderii, a venit o doamnă. "La ce oră deschideți dimineață?", a întrebat. "Puțin înainte de ora 8", i-a răspuns. "De ce nu deschideți la 6?", a continuat, intrigată, doamna. I s-a părut că glumește. "Pentru că florăria noastră e deschisă, oricum, 12 ore pe zi, și oameni suntem și noi...", i-a replicat. Femeia a continuat să bombănească, nemulțumită. A cumpărat cel mai ieftin ghiveci cu flori și a plecat, la fel de țâfnoasă precum venise. Ea a rămas cu un gust amar. Și mai obosită, parcă, dintr-o dată.
Ca-n rai
Nu primește niciodată flori. Nici de 8 Martie, nici la aniversare. Prietenilor li se pare ciudat să-i aducă tocmai ei. Și, Doamne!, cât de mult i-ar plăcea să primească și ea, măcar o dată pe an, un buchet de flori. Să meargă și ea acasă cu brațele pline de trandafiri. Dar darul florilor nu ajunge la ea. Se mulțumește să le mângâie, să le prindă-n buchete și să le inspire, adânc, mireasma. E singură, și la oamenii singuri, florile nu ajung.
"Vai, trebuie să vă simțiți aici ca-n rai! Trebuie să fie frumos să lucrezi cu florile în fiecare zi!", îi spun, din când în când, cei ce intră-n magazin. Florăria e deschisă zilnic, de la prima oră a dimineții, până seara. Numai plante la ghiveci sunt, permanent, câteva sute, care trebuie udate, verificate, curățate, cel puțin o dată pe săptămână. Florile tăiate, mai puțin de 20 de sortimente nu-și amintește să fi avut vreodată. Iar acum, la început de martie, nici nu le mai poate ține socoteala. În florărie, abia de mai ai loc să pășești. Ca să alegi ceva, îți trebuie timp și răbdare, că florile-s unele mai frumoase decât altele.
Nu se plânge de muncă prea multă. A trecut prin destule și a învățat că nu e o soluție să stai și să te tot plângi. Nu are timp pentru asta. S-a ridicat ori de câte ori s-a întâmplat să cadă, și a luat-o de la capăt. Zi după zi. Numai Dumnezeu drăguțul i-a dat putere. Cine altcineva? În fiecare duminică, merge la biserică. Acolo uită de singurătate. Se-ncarcă cu liniște și cu o lumină pe care nu știe a o defini. Și cu putere. La fel ca și acum, când pregătește aranjamente deosebite pentru 8 Martie. În cutiuțe, în coșuri dintre cele mai ciudate, în vaze de sticlă de toate dimensiunile, ba și-n pantofi eleganți, cu toc cui, cărora le-a spus, poate doar pentru ea, "pantoful Cenușăresei"...
A mai terminat de potrivit niște plăntuțe într-un coșuleț. Se așează pe colțul unui scaun și, cu dosul palmei murdare de pământ, își îndreaptă o șuviță rebelă de pe frunte. Dintr-o fotografie, chipul unui băiat frumos o privește cu drag. "Iubirea mea! Sufletul meu! Îngerul lui mama...". Prinde puteri vorbind și zâmbește. Stinge candela arsă aproape pe de-a-ntregul și aprinde imediat o alta. Atât. Nu-i timp de tristețe acum. Mai e puțin și vine 8 Martie. Ziua Femeii. Ziua Mamei. Va vinde iarăși potop de flori. Uite-așa...