- Cei care protestează împotriva jihadului declarat de PSD, ALDE şi UDMR justiţiei şi anticorupţiei, adică electoratul lui Klaus Iohannis, sunt perfect îndreptăţiţi să-i ceară preşedintelui o implicare mai fermă în această bătălie, pentru că de aceea l-au votat în 2014. În loc să livreze "România lucrului bine făcut", preşedintele s-a lăsat însă sedus de un calcul politic stupid, potrivit căruia ar fi în avantajul său să lase PSD şi ALDE să se compromită definitiv, înainte de alegerile din 2019, pentru că astfel ar câştiga al doilea mandat prezidenţial fără efort. Astfel de calcule meschine le repugnă însă alegătorilor lui Klaus Iohannis, care s-au simţit trădaţi atunci când alesul lor, fără măcar să clipească, a numit-o premier pe catastrofala Viorica Dăncilă, cum au fost dezamăgiţi şi de pasivitatea sa din ultimele luni, care a contrastat dureros cu implicarea de la începutul anului 2017. Mai educaţi şi mai informaţi decât alegătorii lui Liviu Dragnea, alegătorii domnului Iohannis nu-i cer să depăşească limitele Constituţiei, ci să se folosească de dreptul său constituţional de a se exprima asupra problemelor majore ale ţării şi de a se constitui ca punct de reper al luptei pentru o Românie cu adevărat europeană. Mai concret, să devină acel lider de care au nevoie acum societatea civilă şi opoziţia politică. Refuzul de a o revoca pe doamna Kövesi ar fi un pas în această direcţie, pe care se pare că preşedintele este pregătit să-l facă, mai ales după ce secţia de procurori a CSM a respins în unanimitate solicitarea ministrului justiţiei. De altfel, la bilanţul DNA, Klaus Iohannis a felicitat instituţia pentru activitatea din 2017 şi a criticat asaltul penalilor asupra justiţiei. Dar lupta cu penalii nu va înceta, pentru că nici ei nu vor renunţa la proiectul lor de aservire politică a justiţiei. Putem doar spera ca la alegerile din 2020, coaliţia toxică PSD-ALDE-UDMR să fie înlocuită de o forţă politică ataşată valorilor statului de drept şi democraţiei reale. Dacă vrea să fie reales, domnul Iohannis va trebui să conducă vizibil eforturile de constituire şi consolidare a unei asemenea forţe. Orice altă poziţie din partea sa ar fi o garanţie a eşecului.
- Peste 50 de localităţi din Basarabia au cerut, prin primarii lor, unirea cu România. O manifestare unionistă neaşteptată şi impresionantă. Cu ce folos?
- Deocamdată cu niciun folos, de vreme ce reacţia României, atât la nivelul autorităţilor, cât şi la nivelul populaţiei, este extrem de palidă. Nu ne mirăm că fraţii noştri de peste Prut s-au săturat să fie conduşi de mafioţii afiliaţi diferitelor facţiuni politice de la Moscova. Ne mirăm însă că gestul celor care s-au expus unor riscuri considerabile, afirmându-şi crezul unionist, nu a fost primit cu mai mult entuziasm de societatea civilă şi de presa din România. Aflată în vizită la Chişinău, premierul Dăncilă şi-a exprimat speranţa că va exista şi "o vibraţie" din Republica Moldova în anul Centenarului Marii Uniri. Mai mult decât de o vibraţie, este nevoie de recunoaşterea faptului istoric că, în 1918, România Mare nu a însemnat doar unirea Principatelor cu Transilvania, ci şi cu teritoriile ocupate de Rusia prin tertipuri politice. Din păcate, momentul reunificării a fost ratat în 1991, când Republica Moldova a optat pentru o iluzorie statalitate, adică elitele ei politice, formate în era sovietică, au preferat să constituie o mică feudă politică dependentă economic de Rusia şi uşor de exploatat de mafioţii din fostul spaţiu sovietic. Desigur, ecuaţia politică moldovenească este complicată de interesul Kremlinului faţă de această zonă a fostului imperiu sovietic, aflată la graniţa cu NATO şi UE. Nu ne putem imagina că Vladimir Putin ar permite reunificarea Republicii Moldova cu România, fără să invoce încălcarea unor "drepturi" ale rusofonilor, adică argumentele la care recurge de obicei pentru a justifica o invazie a teritoriilor considerate strategice de către Kremlin. Cu atât mai curajos apare deci gestul primarilor care cer "unirea cu ţara". Dacă nu le putem răspunde deocamdată aşa cum s-ar cuveni, măcar să le arătăm recunoştinţa şi aprecierea noastră. Dar mai sunt românii capabili de românism? Aceasta este întrebarea.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
