O temă extenuată: CENTENARUL

Au trecut două luni de când ne aflăm în Anul 100 de la Marea Unire din 1918.

O sărbătoare regală, mo­nu­mentală, pe care ar trebui să o cinstim cu genunchiul pus pe pământ. De fapt, avem a cinsti trei centenare: 27 Mar­tie, unirea Basarabiei cu Ţara; 28 No­iembrie, unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Ţara; 1 Decembrie, Marea Unire a Tran­silvaniei cu Ţara - extaz naţional, care cu­prin­dea crearea României Mari, în hotarele căreia intrau şi Dobrogea, şi Insula Şerpilor, încă de la 14 Noiembrie 1878. S-au mai unit şi alte ţări ale Europei, majoritatea la sfârşitul celui dintâi război mondial, dar nu s-a mai văzut ca şase provincii şi o insulă să fie adunate într-o singură ţară, într-o perioadă scurtă de 59 de ani (24 ianuarie 1859, unirea Moldovei cu Ţara Românească - 1 Decembrie 1918, unirea Tran­sil­vaniei şi a celorlalte provincii româneşti cu ţara)! Avem, aşadar, şansa pe care şi-ar fi dorit-o marii po­liticieni din 1918. Ar fi fericiţi şi Maniu, şi Goldiş, şi Vaida Voievod, şi Pan Halippa, şi Ion Inculeţ, şi Iancu Flondor şi alţii, să afle că o mare parte din opera lor de întemeietori ai naţiunii române durează, încă, prin timp. Să le spunem că cinstim Ţara pe care au zidit-o, că nu le-am uitat numele, că un secol de la Înfăptuirea lor a trecut repede, iar dramele istorice care au încercat să o anuleze au fost îngropate. Din nefericire, prezentul e nespus de urât! Atât în România, cât şi în Basarabia, po­li­ticienii aflaţi la conducere nu merită ţările pe care le stă­pânesc. Bucureştiul are o pătură conducătoare bez­me­tică, lipsită de patriotism, lacomă, obsedată de pro­priile beneficii. La Chişinău, bate toba rusească un în­stră­inat numit "preşedinte", care face tot ce poate ca să opreas­că lu­crarea europeană a guvernului. Este spe­riat că 50 de comune şi oraşe ale Basarabiei au semnat o De­claraţie de reunire cu Ţara Mamă, ca în 1918! Şi în ne­putinţa lui nu e singur, tăricenii şi drăgnenii de pe Dâm­­boviţa, par, şi ei, extenuaţi de ideea Centenarului. La Bucureşti, Centenarul Unirii n-a devenit, încă, o urgenţă naţională, deşi clepsidra timpului curge repede. Nu există un pro­gram serios, conceput împreună cu Academia şi cu marile universităţi. Politicienii ALDE şi PSD au o sin­gură obsesie: oprirea acţiunilor "pe­ri­culoase" ale Justi­ţiei care le ameninţă existenţa frau­du­loasă. Intervine stra­da, cu zeci de mii de revoltaţi, inter­vine Comisia Eu­ro­peană, cu ameninţări îngrijorătoare, intervine Con­siliul European, dar nu contează. În loc de repetiţii pentru Unire, România pesedistă exersează autocraţia, după model unguresc. De la Cotroceni nu se aude nici un îndemn, nici un sfat, nici o chemare naţio­nală. Ba­sarabenii vor să vină la Bucureşti, să refacă Uni­­rea, dar cu cine să stea de vorbă? Preşedintele e la schi, Tări­cea­nu e preocupat de liceul unguresc de la Târ­gu Mureş, şi de gazele din Marea Neagră pe care vrea să le facă cadou... Dragnea conduce guvernul... Când şi cine să piardă timpul cu Centenarul? Citând-o pe scri­i­toarea Irina Petraş din Cluj-Napoca, vom spune că "Cen­­te­narul este o idee extenuată". Limba latină este scoasă din şcoli, revistele literare sunt puse la coş, palatele publice din Ardeal sunt retrocedate bisericii ungureşti. Ai zice că Budapesta serbează o sută de ani de Unire, iar nu Bucureştiul. Centenar? Societăţile culturale din Transil­va­nia au programe, Iaşiul, în frunte cu primarul "deza­vuat" pregătesc activităţi de excepţie, doar statul şi Gu­vernul se pregătesc pentru repetenţie. Nici o mi­rare! Ci­ne conduce ţara ca ei e imposibil să fi auzit de istorie!