Au fost mulţi cei care, la precedentele alegeri parlamentare, au preferat să stea acasă, decât să se ducă la vot. "Cu cine să votăm? Iarăşi cu răul cel mai mic?", au argumentat oamenii. Cu PSD n-ar fi votat nici în ruptul capului, cu UDMR nu se punea problema, USR-iştii nu le demonstraseră încă nimic, iar de alde PMP şi PNL erau lămuriţi de mult... Între timp, bună parte din cei mulţi care nu au votat s-au lămurit că nu e totuna să laşi PSD-ul să guverneze cu majoritate covârşitoare. În aceste zile de "revoluţie fiscală", când toate promisiunile de creşteri peste creşteri şi de măriri peste măriri dau cu minus, când slujul şi incompetenţa tronează la Palatul Victoria şi când legile justiţiei sunt contorsionate în Parlament, e clar că nu ne-ar strica un "rău mai mic". Dar asta, dincolo de a fi un minus mare pentru PSD, nu e, nicidecum, vreun plus din oficiu pentru opoziţie. Pentru că, în timp ce mii de oameni fac adevărata opoziţie în stradă, reacţia partidelor care nu se află la guvernare este mult mai palidă decât ne aşteptam. Gargară multă şi eficienţă ioc, cam asta e ce se vede din afară, când vine vorba despre partidele de opoziţie!
De câteva zile, au avut loc alegerile interne pentru numirea celor doi reprezentanţi ai PNL în Consiliul de Administraţie al televiziunii publice, TVR. O sinecură, acolo, nimeni nu-şi face iluzii că un vot sau două în consiliu pot schimba destinul unei instituţii care s-a învăţat să toace banii statului, cu largheţe, interesată, desigur. Numai că PNL, din vreo 30 de candidaţi, reuşeşte să-l aleagă taman pe unul care are "la CV" două plagiate grosolane. Altul nu puteau găsi, într-un moment în care criticile pentru lipsa crasă a unor criterii de integritate în alegerea oamenilor plătiţi din bani publici vizează, zi de zi, PSD-ul. În loc să facă opoziţie faţă de stilul PSD, susţinând oameni profesionişti, dincolo de orice bănuială, PNL reînvie, simbolic, USL-ul, anii de graţie ai frontului comun făcut alături de PSD împotriva "balaurului" Traian Băsescu. Şi reînvie, astfel, şi bănuielile cum că, de fapt, multora din PNL le convine de minune ce fac cei din PSD în aceşti ultimi ani, doar că nu pot să o zică, şi nici să îi ajute pe faţă.
"Dacă iese scandal mare, îl retragem", ar fi zis preşedintele PNL în şedinţa de partid, despre Cristian Petcu, candidatul cu probleme. Cam atât. Mici detalii de imagine mai ţin PNL pe linia de plutire etică, zilele astea. Iar până una-alta, nici un nume important din PNL nu s-a arătat scandalizat de propunerea partidului pentru CA al TVR. Or fi ocupaţi cu opoziţia faţă de PSD şi le-a trecut neobservată ştirea despre colegul cu două plagiate...