Elena Marian (PNL) este una dintre cele trei femei-primar din judeţul Sibiu. Conduce Primăria comunei Brateiu de 20 de ani şi, deşi se consideră un om împlinit, se declară nemulţumită profesional, pentru că încă nu a reuşit să-şi atingă toate obiectivele pe care şi le-a propus, atunci când a decis să candideze. E născută şi crescută aici, în Brateiu, o comună cu probleme nu tocmai uşor de gestionat, ţinând seama de faptul că marea majoritate a locuitorilor, peste 60 la sută, sunt corturari şi ţigani, declaraţi sau nu ca atare, în mod oficial. În biroul doamnei primar se intră direct, doar bătând la uşă, pentru că nu are secretară.
"Trebuie să vezi comuna ca pe ograda ta"
- Ce v-a făcut să vă doriţi funcţia de primar? E mai puţin obişnuit ca o femeie să-şi asume o astfel de răspundere...
- Am fost agent agricol şi lucrez în primărie din 1990. Am văzut aici multe lucruri care nu-mi plăceau, mai ales în ceea ce priveşte relaţia cu oamenii. Ei vin la primărie cu probleme, nu ca să ne vadă pe noi şi să stea la poveşti. Or, vedeam cum vin şi cum pleacă nebăgaţi în seamă, cu problemele nerezolvate. Mi-am zis că e momentul să mă implic, dar clicul s-a produs cu un fapt aparent neînsemnat: în faţa primăriei stătea, de mult timp abandonat pe domeniul public, un autobuz. Când copiii, jucându-se, i-au spart geamurile, imediat a apărut un proprietar, decis să-şi recupereze paguba de la părinţi, deşi vina-i aparţinea în exclusivitate. Locul autobuzului nu era nicidecum acolo. Atunci am decis că e momentul să mă implic. Era 1 Decembrie 1995. Am mers acasă şi le-am spus soţului şi copiilor că voi candida, că nu mai suport să văd cum se fac atâtea nedreptăţi.
La alegerile din 1996, am ajuns în turul doi cu un candidat originar din Brateiu, plecat în Bucureşti de mult timp. Am pierdut. Timp de patru ani, nu s-a făcut în comună nimic. Absolut nimic! Apoi, în 2000, regretul celor din Brateiu pentru cei patru ani pierduţi i-a făcut să mă voteze încă din primul tur, deşi eram 11 candidaţi.
- Şi cum aţi trecut testul primului mandat?
- Pe-atunci era o conjunctură aparte pentru primari. Aveai sau nu experienţă, erai ajutat, împins cumva de la spate să faci treabă. Mare parte din fonduri erau gestionate şi alocate primăriilor de către Consiliul Judeţean, se alocau mult mai uşor, totul se mişca altfel. Pentru mine şi, probabil, şi pentru oameni, satisfacţiile au apărut încă din primul an, când am început să mişcăm lucrurile din loc. Am reuşit să schimbăm acoperişul la şcoala din Brateiu, neschimbat şi nereparat încă din 1970, când se construise clădirea; am reparat strada principală din comună şi drumul de 4 km spre satul aparţinător, Buzd. Acolo am construit două şcoli: în prima fază, o clădire cu patru săli de clasă, ulterior, printr-un alt proiect, o alta, cu şase săli de clasă şi sală de sport. Am reabilitat căminele culturale din cele două localităţi, ceea ce a înlesnit oamenilor organizarea de evenimente dintre cele mai diverse, nunţi, botezuri, pomeni. Poate par lucruri lipsite de importanţă, dar în comunităţi mici, cum e cea a comunei Brateiu, astfel de realizări chiar contează.
- V-aţi bucurat de sprijinul familiei în tot acest răstimp de când sunteţi primar?
- Cu asta am şi plecat la drum. Soţul m-a sprijinit din prima, chiar sută la sută. Copiii erau la liceu, trăiau şi mama, şi soacra mea, ele m-au ajutat foarte mult. Şi-apoi, primăria mi-a devenit, şi ea, tot casă. Nu o mai văd ca pe un loc de muncă. Cum plec de-acasă, uit de casă. Mă uit în jur cu atenţie, să văd dacă au mai apărut probleme, mă gândesc cum se pot rezolva. Văd dacă e vreun bec ars, dacă e gunoi pe stradă, amănunte pe care mulţi bărbaţi nu le observă. Eu cred că, dacă nu-ţi place ceea ce faci, n-ai cum să fii bun în funcţia asta. Trebuie să vezi comuna ca pe ograda ta, să-ţi pese ce se întâmplă, cum arată. În 18 ani, n-am fost plecată mai mult de o săptămână nici în concediu. Nu pot sta prea mult timp plecată, simt că-mi lipseşte ceva.
"Cele mai multe voturi mi le-au dat corturarii"
- Credeţi că există vreo diferenţă de accesibilitate, de disponibilitate, să spunem, între a veni la primărie la primar sau la doamna primar?
- Da. Cred că o femeie e mai dispusă, mai deschisă în a-şi ajuta consătenii să-şi rezolve problemele. Sigur, omul vine la funcţia ta, dar un bărbat nu are aceeaşi disponibilitate de a se face util, de a-l ajuta pe om să-şi rezolve problema până la capăt şi repede.
- Păstoriţi o comunitate pestriţă, localnicii sunt majoritar corturari, ţigani, români mai puţini. E dificil?
- La recensământ, majoritatea se declară români, deşi nu sunt. Românii sunt minoritari în comuna noastră, ţiganii şi corturarii sunt vreo 60 la sută din populaţie.
- Spuneţi corturari şi ţigani. Nu e acelaşi lucru? E vreo diferenţă între ei?
- O, da! E diferenţă ca de la cer la pământ! Corturarii au un cartier al lor, mulţi şi-au depăşit condiţia, sunt mai civilizaţi, dar sunt o etnie închisă, interacţionează cu românii şi cu ţiganii, dar nu există căsătorii mixte, doar ei între ei. Corturarii se descurcă, fac bani, ţin la onoarea lor, la poziţia lor, nu le place să fie defăimaţi şi, dacă au ceva probleme, preferă să le rezolve pe loc, decât să ajungă în gura lumii. Dacă se-ntâmplă să-i mai muştruluiesc, pleacă imediat capul, ruşinaţi. Nici românii nu sunt aşa! Corturarii sunt, e drept, cam rău platnici, nu prea bagă mâna în buzunar să dea, dar dacă le spui şi-i cerţi un pic, plătesc tot, doar să nu fie de ruşine. Trebuie să ştii să vorbeşti cu ei, asta e ideea. La ei, femeia merge câţiva paşi în spatele bărbatului, ea cară sacii, femeia nu e nici măcar pe locul doi, ca însemnătate socială. Am fost uimită că tocmai din partea lor mi-au venit, de fiecare dată, la alegeri, foarte multe voturi. Apoi am înţeles: ei te judecă după neam, cine au fost părinţii, bunicii, socrii, din ce fel de familie faci parte. Au şi acum un obicei: zestrea fetelor, "paharele de prestigiu", nişte pahare de argint, semn de nobleţe. Şi banii cei mulţi îi dau spre păstrare românilor. Cu mulţi ani în urmă, când corturarii au fost deportaţi, bunicul soţului meu a avut în custodie, de la ei, saci întregi de bani. La întoarcere, au venit după bani şi au fost uimiţi că nu lipseşte niciunul. Ei nu-i numărau, că erau prea mulţi, doar îi cântăreau. Poate a contat şi asta, atunci când m-au votat... Corturarii nu prea vin la primărie, spre deosebire de ţigani, care vin mai des. Ţiganii nu cunosc - sau se fac că nu cunosc! - nicio lege care-i obligă să facă ceva, dar le cunosc perfect pe toate cele care le dau drepturi. Bine, nu sunt toţi la fel, cum nu suntem nici noi. Ţigani sunt doar în fostele sate săseşti. Pe cealaltă parte a Târnavei, de exemplu, până la Şmig, nu sunt ţigani. Explicaţia? Foarte simplu: saşii au avut întotdeauna pământ mult, iar ţiganii au fost mână ieftină de lucru. Românii au avut pământ doar cât puteau lucra ei cu familiile lor. Apoi, saşii plecând, locuinţele naţionalizate le-au fost date ţiganilor, pentru că niciun român nu vroia să stea în casă săsească.
"Nu am nevoie de secretară"
- Da, pot spune cu adevărat că am îmbătrânit în primărie. Dar sunt bucuroasă că cel puţin 50 la sută din ce mi-am propus am reuşit să fac. Desigur, sunt şi ţinte pe care mi-am propus să le ating şi nu am reuşit încă: reţeaua de apă-canal, de exemplu, dar acesta e un proiect în derulare, a cărui rezolvare nu depinde numai de mine sau de Consiliul Local al comunei. Cel mai mult mă mulţumeşte faptul că am reuşit să ajung la inima oamenilor. La primărie, omul vine cu o problemă personală, care trebuie rezolvată pe loc, nu amânată. Cred că asta i-a făcut pe oameni să mă tot voteze, mai mult ca orice alte realizări. Îmi cunosc consătenii, ei mă cunosc pe mine, uşa mea e mereu deschisă. Nici nu am secretară, am considerat că nu am nevoie. De 18 ani, nu am program de audienţe. Când a venit omul, atunci i-am rezolvat problema, pe cât a fost posibil, sau l-am ajutat cu un telefon dat celor ce puteau s-o rezolve. Telefonul meu e cunoscut, oamenii îmi bat la poartă, le deschid, aşa că "program de audienţe" am cam non-stop.
"M-a impresionat dorinţa tinerilor de a îmbrăca costum popular"
- Spuneaţi că aţi reabilitat căminele culturale din Brateiu şi Buzd. Există şi o viaţă culturală care să le anime?
- Da, dar şi aici, fără implicarea primăriei, nu se face mare lucru. Dincolo de evenimentele private care se organizează, am organizat serbările şcolare, serbarea pomului de iarnă şi de 1 iunie, concerte de colinde, petreceri cu ocazia zilei de 8 martie. Încet, încet, devine tradiţie organizarea unui eveniment deosebit: "Balul portului popular". În ianuarie 2017, a avut loc prima ediţie, iar la sfârşitul lunii decembrie, cea de-a doua. Ideea aparţine Angelei Muscă, profesoară de muzică. M-a impresionat dorinţa tinerilor de a îmbrăca costumul popular, atâta sunt de frumoşi îmbrăcaţi în port naţional, îs atât de mândri, de dornici să-l poarte! Am făcut câteva, pentru băieţi şi fete, dar nu m-am gândit că vor fi atât de solicitate şi de alţi oameni din sat. Acum, ni le cer împrumut sau îşi fac special pentru acest bal, care s-a dovedit a fi o reuşită incontestabilă. Recuperarea tradiţiei a mişcat ceva în ei, o valoare care lipsea, respectul pentru trecut şi mândria că aparţin unui loc. E multă nesiguranţă în jurul nostru, oamenii au tot mai mare nevoie de rădăcini.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
