ELENA MARIAN - Primarul comunei Brateiu, jud. Sibiu: "Cel mai tare mă mulțumește că am ajuns la inima oamenilor"

PRIMARII NOȘTRI

Elena Marian (PNL) este una dintre cele trei femei-primar din județul Sibiu. Con­duce Primăria comunei Brateiu de 20 de ani și, deși se consideră un om împlinit, se declară nemulțumită profesional, pentru că încă nu a reușit să-și atingă toate obiectivele pe care și le-a propus, atunci când a decis să candideze. E născută și cres­cută aici, în Brateiu, o comună cu probleme nu tocmai ușor de gestionat, ținând seama de faptul că marea majoritate a locuitorilor, peste 60 la sută, sunt corturari și țigani, declarați sau nu ca atare, în mod oficial. În biroul doamnei primar se intră direct, doar bătând la ușă, pentru că nu are secretară.

"Trebuie să vezi comuna ca pe ograda ta"

- Ce v-a făcut să vă doriți funcția de primar? E mai puțin obișnuit ca o femeie să-și asume o astfel de răspundere...

- Am fost agent agricol și lucrez în primărie din 1990. Am văzut aici multe lucruri care nu-mi plă­ceau, mai ales în ceea ce privește relația cu oamenii. Ei vin la primărie cu probleme, nu ca să ne vadă pe noi și să stea la povești. Or, vedeam cum vin și cum plea­că nebăgați în seamă, cu problemele nere­zol­vate. Mi-am zis că e momentul să mă implic, dar cli­cul s-a produs cu un fapt aparent neînsemnat: în fața primăriei stătea, de mult timp abandonat pe domeniul public, un autobuz. Când copiii, jucân­du-se, i-au spart geamurile, imediat a apărut un pro­prie­tar, decis să-și recupereze paguba de la părinți, deși vina-i aparținea în exclusivitate. Locul auto­bu­zului nu era nicidecum acolo. Atunci am decis că e momentul să mă implic. Era 1 Decembrie 1995. Am mers acasă și le-am spus soțului și copiilor că voi can­dida, că nu mai suport să văd cum se fac atâtea nedreptăți.
La alegerile din 1996, am ajuns în turul doi cu un candidat originar din Brateiu, plecat în București de mult timp. Am pierdut. Timp de pa­tru ani, nu s-a făcut în co­mună nimic. Absolut nimic! Apoi, în 2000, regretul celor din Brateiu pentru cei patru ani pierduți i-a făcut să mă voteze încă din pri­mul tur, deși eram 11 can­didați.

- Și cum ați trecut testul pri­mului mandat?

- Pe-atunci era o con­junc­tură a­par­te pentru pri­mari. Aveai sau nu expe­rien­ță, erai a­ju­tat, împins cum­va de la spate să faci treabă. Mare parte din fonduri erau gestionate și alocate pri­mă­rii­lor de către Consiliul Ju­de­țean, se alo­cau mult mai ușor, totul se mișca alt­fel. Pentru mine și, probabil, și pentru oameni, sa­tis­facțiile au apărut încă din primul an, când am în­ceput să mișcăm lucrurile din loc. Am reușit să schim­băm acoperișul la școala din Brateiu, ne­schim­bat și ne­re­parat încă din 1970, când se cons­truise clădirea; am reparat strada principală din co­mună și drumul de 4 km spre satul aparținător, Buzd. Acolo am cons­truit două școli: în prima fază, o clădire cu pa­tru săli de clasă, ulterior, printr-un alt pro­iect, o alta, cu șase săli de clasă și sală de sport. Am reabilitat căminele culturale din cele două localități, ceea ce a înlesnit oamenilor organizarea de evenimente dintre cele mai diverse, nunți, bote­zuri, pomeni. Poate par lucruri lipsite de importanță, dar în comu­nități mici, cum e cea a comunei Bra­teiu, astfel de realizări chiar contează.

- V-ați bucurat de sprijinul familiei în tot acest răstimp de când sunteți primar?

- Cu asta am și plecat la drum. Soțul m-a spri­jinit din prima, chiar sută la sută. Copiii erau la liceu, trăiau și mama, și soacra mea, ele m-au ajutat foarte mult. Și-apoi, primăria mi-a devenit, și ea, tot casă. Nu o mai văd ca pe un loc de muncă. Cum plec de-acasă, uit de casă. Mă uit în jur cu atenție, să văd dacă au mai apărut probleme, mă gândesc cum se pot rezolva. Văd dacă e vreun bec ars, dacă e gunoi pe stradă, amănunte pe care mulți bărbați nu le observă. Eu cred că, dacă nu-ți place ceea ce faci, n-ai cum să fii bun în funcția asta. Trebuie să vezi comuna ca pe ograda ta, să-ți pese ce se în­tâmplă, cum arată. În 18 ani, n-am fost plecată mai mult de o săptămână nici în concediu. Nu pot sta prea mult timp plecată, simt că-mi lipsește ceva.

"Cele mai multe voturi mi le-au dat corturarii"

- Credeți că există vreo diferență de ac­ce­si­bi­li­tate, de disponibilitate, să spunem, între a veni la primărie la primar sau la doamna primar?

- Da. Cred că o femeie e mai dispusă, mai des­chisă în a-și ajuta consătenii să-și rezolve proble­me­le. Sigur, omul vine la funcția ta, dar un bărbat nu are aceeași disponibilitate de a se face util, de a-l ajuta pe om să-și rezolve problema până la capăt și repede.

- Păstoriți o comunitate pestriță, localnicii sunt ma­joritar corturari, țigani, români mai puțini. E dificil?

- La recensământ, majoritatea se declară ro­mâni, deși nu sunt. Românii sunt minoritari în co­mu­na noastră, țiganii și corturarii sunt vreo 60 la sută din populație.

- Spuneți corturari și țigani. Nu e același lucru? E vreo diferență între ei?

- O, da! E diferență ca de la cer la pământ! Cortu­ra­rii au un cartier al lor, mulți și-au depășit con­di­ția, sunt mai civilizați, dar sunt o et­nie închisă, in­terac­țio­nează cu românii și cu țiganii, dar nu există căsă­to­rii mixte, doar ei în­tre ei. Corturarii se descurcă, fac bani, țin la onoarea lor, la poziția lor, nu le pla­ce să fie defăi­mați și, dacă au ceva pro­bleme, preferă să le rezol­ve pe loc, decât să ajungă în gura lu­mii. Dacă se-ntâm­plă să-i mai muș­tru­luiesc, pleacă ime­diat capul, rușinați. Nici ro­mâ­nii nu sunt așa! Cor­tu­rarii sunt, e drept, cam rău plat­nici, nu prea bagă mâ­na în buzunar să dea, dar dacă le spui și-i cerți un pic, plă­tesc tot, doar să nu fie de ru­șine. Trebuie să știi să vorbești cu ei, asta e ideea. La ei, femeia merge câțiva pași în spatele băr­batului, ea cară sacii, femeia nu e nici măcar pe lo­cul doi, ca însemnătate socială. Am fost uimită că tocmai din partea lor mi-au venit, de fiecare dată, la alegeri, foarte multe voturi. Apoi am înțeles: ei te judecă după neam, cine au fost părinții, bunicii, socrii, din ce fel de familie faci parte. Au și acum un obicei: zes­trea fetelor, "paharele de prestigiu", niște pahare de argint, semn de noblețe. Și banii cei mulți îi dau spre păstrare românilor. Cu mulți ani în urmă, când corturarii au fost deportați, bunicul soțului meu a avut în cus­to­die, de la ei, saci întregi de bani. La întoarcere, au venit după bani și au fost ui­miți că nu lipsește niciunul. Ei nu-i numărau, că erau prea mulți, doar îi cântăreau. Poate a contat și as­ta, atunci când m-au votat... Corturarii nu prea vin la primărie, spre deosebire de țigani, care vin mai des. Țiganii nu cunosc - sau se fac că nu cu­nosc! - nicio lege care-i obligă să facă ceva, dar le cu­nosc perfect pe toate cele care le dau drepturi. Bi­ne, nu sunt toți la fel, cum nu suntem nici noi. Ți­gani sunt doar în fostele sate săsești. Pe cealaltă par­te a Târnavei, de exem­plu, până la Șmig, nu sunt ți­gani. Explicația? Foarte simplu: sașii au avut întot­deauna pământ mult, iar țiganii au fost mână ieftină de lucru. Românii au avut pământ doar cât puteau lu­­cra ei cu familiile lor. Apoi, sașii plecând, lo­cuin­țele naționalizate le-au fost date țiganilor, pentru că niciun român nu vroia să stea în casă săsească.

"Nu am nevoie de secretară"

- Conduceți primăria Brateiu de aproape 20 de ani - o viață de om...

- Da, pot spune cu adevărat că am îmbătrânit în primărie. Dar sunt bucuroasă că cel puțin 50 la sută din ce mi-am propus am reușit să fac. Desigur, sunt și ținte pe care mi-am propus să le ating și nu am reușit încă: rețeaua de apă-canal, de exemplu, dar acesta e un proiect în derulare, a cărui rezolvare nu depinde numai de mine sau de Consiliul Local al comunei. Cel mai mult mă mulțumește faptul că am reușit să ajung la inima oamenilor. La primărie, omul vine cu o problemă personală, care trebuie re­zolvată pe loc, nu amânată. Cred că asta i-a făcut pe oameni să mă tot voteze, mai mult ca orice alte realizări. Îmi cunosc consătenii, ei mă cunosc pe mine, ușa mea e mereu deschisă. Nici nu am secre­tară, am considerat că nu am nevoie. De 18 ani, nu am program de audiențe. Când a venit omul, atunci i-am rezolvat problema, pe cât a fost posibil, sau l-am ajutat cu un telefon dat celor ce puteau s-o rezolve. Telefonul meu e cunoscut, oamenii îmi bat la poartă, le deschid, așa că "program de audiențe" am cam non-stop.

"M-a impresionat dorința tinerilor de a îmbrăca costum popular"

- Spuneați că ați reabilitat căminele culturale din Brateiu și Buzd. Există și o viață culturală care să le anime?

- Da, dar și aici, fără implicarea primăriei, nu se face mare lucru. Dincolo de evenimentele private care se organizează, am organizat serbările școlare, serbarea pomului de iarnă și de 1 iunie, concerte de colinde, petreceri cu ocazia zilei de 8 martie. Încet, încet, devine tradiție organizarea unui eveniment deosebit: "Balul portului popular". În ianuarie 2017, a avut loc prima ediție, iar la sfârșitul lunii de­cem­brie, cea de-a doua. Ideea aparține Angelei Muscă, profesoară de muzică. M-a impresionat dorința tine­rilor de a îmbrăca costumul popular, atâta sunt de frumoși îmbrăcați în port național, îs atât de mândri, de dornici să-l poarte! Am făcut câteva, pentru bă­ieți și fete, dar nu m-am gândit că vor fi atât de soli­citate și de alți oameni din sat. Acum, ni le cer îm­pru­­mut sau își fac special pentru acest bal, care s-a dovedit a fi o reușită incontestabilă. Recu­perarea tra­diției a miș­cat ceva în ei, o valoare care lipsea, res­pectul pentru trecut și mândria că aparțin unui loc. E multă nesiguranță în jurul nostru, oamenii au tot mai mare nevoie de rădăcini.